Scrisori pentru Matilda (2)

luni, 23 iulie 2012

Draga mea,

Cand am cumparat apartamentul asta unde locuim unul dintre lucrurile care a atarnat greu a fost parcul din apropiere. Locuim peste drum de unul dintre cele mai mari si mai frumoase parcuri din Bucuresti. Stiam ca intr-o zi o sa am un copil pe care o sa-l plimb la umbra copacilor batrani si pe care o sa-l dau in leaganele din parc. Cand eram noi copii aveam doar leaganele albastre de la capatul blocului (doua la numar) si leaganele verzi de la capatul troleului (alea erau vreo patru, dar acolo puteam merge doar cu permisie speciala si doar in gasca). Astea erau regulile acum 30 de ani, nu pleci din fata blocului. Probabil ca stiau parintii ce stiau. Peste Bulevardul Metalurgiei, undeva pe stradute prin spate, exista si parculetul "La elefant". Acolo nu puteam merge decat insotiti de adultul de serviciu, era mare eveniment cand ne duceau. Cred ca toti copiii din cartier si-au rupt pantalonii pe toboganul elefant cu buza rupta :). Era o nenorocita de tabla pe care nimeni nu o prindea la locul ei. Trebuia sa stii cum sa sari cu fundul mai la vale si sa nu agati tabla aia. Acum avem parculete cu toate minunatiile. Tobogane fel si fel, chiar si in spirala. Elefantul nostru nu cred ca mai exista, leaganele albastre si cele verzi nici atat. Asa ca eu  am cumparat casa cu parc, am platit vreo 10 mii de euro in plus pentru asta. Nu-mi pare rau, asta a fost si ideea: sa am unde sa te plimb, sa ai copaci, flori, leagane si copii. Iesim din casa, mergem 10 pasi, trecem strada si suntem in parc.

Tu ai o pasiune cu leaganele (ca mai toti copiii cred), ai unul si acasa, ti l-a adus Mosu'. De 10 ori pe zi te duci la leagan si il legani asa cu drag si zici "gagan". Adica ia de ma da si pe mine nitelus aci. Nu e numai datul in leagan, dar din el ajungi sa sterpelesti de pe pervaz niste lumanari decorative puse in galetuse din tabla. Iti place sa scoti firul din lumanare si sa-l bagi inapoi. Nu prea mergi tu singura, dar ai o dexteritate la operatiuni din astea de finete.... cred ca nimeresti sa bagi si ata in ac. Deci cum iesim afara si simti  mirosul de leagane incepi sa dai din picioare a entuziasm si gagan-gagang. Asa ca te duc copila la gagan, te dau prin toate acareturile potrivite varstei tale si tu esti fericita. Esti tare fericita.

Mai mult decat leaganele iti plac oamenii din parc. In special copiii. Ii saluti pe toti pe limba ta, pe unii ii si certi. Nu stiu de ce, probabil pentru ca sunt posaci si nu intorc inapoi zambetul unui copil. Dar mai mult decat oameii si in special copiii iti plac BARBATII. Nu, nu in sensul ala, esti cam mica pentru asta. 'Dea Domnu sa-ti placa (si) cand o fi mare. Iti plac persoanele de sex masculin, sa fie tineri, tunsi scurt si eventual cu cioc. Daca sunt si blonzi e perfect. Cu astia ai o pasiune aparte. Te bucuri cand vezi barbati de parca eu nici nu mai sunt acolo si nici treaba nu mai ai cu mine.

Sambata am fost in parc, ca de obicei hai si la leagane. Ne-am asezat in leagan langa un baietel insotit de tatal lui. Cum l-ai vazut ai inceput sa-i faci ochi dulci. Ai un talent in tine de a face oamenii sa te iubeasca. Te uiti asa gales pe sub gene, dintr-o parte si le arunci un zambet din coltul gurii. Na, orice adult cand te vede cu moacele astea se topeste. Eu una sunt beata de ele. Daca-i prinzi si ca-ti zambesc inapoi, nu mai au scapare, sunt fermecati si executa dorinte de copil necunoscut si razator din parc. Taticul cu pricina a primit "invitatia" si ti-a intrat in joc. Ba chiar mai mult, a inceput sa te dea el in leagan. Nu am apucat sa spun ca nu e cazul... Deci asa o bucurie, asa ras si chiote... Nu cred ca te-am mai vazut atat de fericita. Niciodata.

Tu vezi barbati, nu stiu daca suficient de mult sau de des, dar avem barbatii nostri. Avem vreo doi-trei care vin pe la noi - unchiul tau si doi prieteni buni. Vin si ei cand pot, se joaca cu tine, te alinta. Fac si eu ce pot ca sa vezi ca exista si din astia pe lume, nu numai "mami". Dar se pare ca nu fac suficient. Mi s-a rupt sufletul cand mi-am vazut copilul bucurandu-se la un barbat asa cum se bucurau copiii orfani de la camin cand ne duceam si cu prietenii la ei. A fost atat de asemanatoare reactia, groaznic de asemanatoare. Si mai tare m-a durut cand ti-am vazut lacrimile de disperare in ochi ca omul ala a trebuit sa plece. Baietelul lui intrase in crize de gelozie. Ti-a observat si el reactia, cred ca m-a vazut si pe mine intepenita, nu stiu daca a intuit de ce, dar ii venea sa te ia cu el.

Probabil ca or sa mai fie multe situatii de genul asta si altele mult mai rele. Sambata mi-am dat seama cat de mult ai crescut, copilul asta al meu, si ca eu nu cred ca fac tot ce trebuie pentru tine. Stiu ca nu-ti pot fi si mama si tata, dar a fost un reality check prea timpuriu. Ai inceput deja sa simti ca ceva e altfel in familia noastra, ai inceput sa stii ca unii oameni sunt ca mami si altii sunt ca tatal din parc. Te vad cum privesti familiile si cum urmaresti barbatii din ele. Mi se tot spune ca daca n-ai avut deloc nu stii cum e si atunci nu suferi. Eu cred ca stii, simti in tine ca trebuia sa fie altfel decat este. Si din pacte nu-i doar o iluzie de-a mea. Faptul ca ne diferentiezi - stiam, pe la un an ai inceput sa te comporti diferit cu persoanele de sex opus. La inceput iti era frica, acum vad ca-i cauti. Cand ne intalnim cu alti prieteni cu copii te vad cum ii privesti, asa pierduta, pe tatii care se joaca cu ei. Cu femeile nu prea interactionezi, nu-ti trebuie. Mama ai deja. Iti trebuie un tata. Iar eu nu am putut sa-i dau si asta. Si doare asa de tare, vreau sa-ti dau tot si se pare ca tot nu se poate. Nu stiu ce sa fac. Rar am fost atat de trista si de neputincioasa. Imi vine sa te ascund de lume, sa te duc undeva unde toate lucrurile astea nu or sa te ajunga. NU pot face asta, nu ti-am dat viata ca sa fii a mea. Ti-am dat-o ca sa fie a ta si tu a ei. Dar cum sa te feresc de rau, copilul meu?

Si nu pot sa regret ceva, sa schimb ceva. Orice regret sau orice lucru facut altfel ar insemna ca tu sa nu mai fii. Si nici asta nu se poate. Si ma invart in absurdul asta de-mi vine sa ma iau la lupta cu cineva si nu stiu cu cine. Pentru ca nu-i corect, nu-i corect deloc. Si stiu ca viata nu e dreapta si altora le este mult mai rau. Stiu ca ar trebui sa fim recunoscatori pentru ca suntem si suntem sanatosi. Dar sunt zile ca asta cand ma cuprinde revolta, cand imi vine sa plang si sa tip de neputinta pentru ca nu am reusit sa-ti dau cel mai firesc lucru din lume. Pentru ca tu nu ai nicio vina, vina e a noastra, a astora mari si prosti. Tu doar simti cum ar fi trebuit sa fie si iti cauti asta. Stii undeva in capsorul ala mic al tau ca puii vin din doi, iar tu ai doar unul. Si nu-i vina ta, e doar a mea sau a mea si a lui. Sper tu sa fii mai puternica si mai inteleapta si sa ne ierti. Eu inca nu pot.

Iarta-ma ca nu am putut mai mult!