Doamne, ce zi a fost asta! Pe langa faptul ca azi a fost vineri 13 (superstitii nu am deloc) mi-a fost foarte rau. Lunga zi, grea zi. Nu stiu daca am pescuit virusul de la fi-mea, dar ceva sigur e "pestos" in zona. Imi era rau de cateva zile, nimic de nedus pe picioare. Ieri de dimineata m-am trezit cu cea mai cumplita durere de cap din era migrenelor in coace. M-am incapatanat sa ma duc la munca, mi se trage de la educatia proasta, dar pe la vreo 2 am facut frumusel o cerere de conced si m-am returnat catre casa, cat inca ma mai puteam deplasa. Am zacut vreo 3 ore pana s-a hotarat maica-mea ca ea trebuie sa iasa putin pe afara, daca tot trebuie sa ramana peste noapte la noi, si mi-a plasat-o pe Mati. Bietu' copil si-a facut de joaca pe langa mine prin pat. Astazi aceeasi poveste, doar ca azi nu-mi puteam tine capul sus de durere, pe langa asta dureri de burta, stari de voma, o minunatie. Dar mi-a dat Dumnezeu copilul asta minunat de-l am. Cumva a inteles ca am ceva si a stat toata ziua cuminte si s-a jucat, la mese a mancat repede si bine, l-a pranz si-a luat suzeta si Hiporicu si a dormit 3 ore. N-a mai facut nici febra, am dus Panadolul la 8 ore, eruptia pare sa-i mai treaca, e spre bine. Sper ca ei nu i-a fost tot asa de rau. Multumesc iubita lu' mami ca esti asa un ingeras de copil. Uneori am senzatia ca fiinta asta de doar un an si trei luni, asa necuvantatoare cum e ea, intelege mai multe si mai bine decat oamenii astia mari si plini de pareri.
Azi am vazut si un film, unul intreg, cap coada. Asta e mare chestie, nu s-a mai intamplat de haaaaaat. Nu mai am nici timp nici rabdare de filme. Astazi boala mi-a anesteziat vocile interioare care-mi spun mereu "ce stai, nu vezi cata treaba e?" si n-am vazut cata treaba era si am stat tolanita pe canapea la un film. Fi-mea a stat si ea cu mine, se mai juca, mai arunca un ochi la film. O pasionau scenele cu muzica, ea nu se uita la TV, doar cand sunt reclame o acapareaza si atunci tot muzica e de vina. Mai tine sa ma instiinteze cand sunt scene cu copii, cai si caini. Asa ca azi a avut ea stare sa ma pazeasca. Filmul, o siropeala de adolescente indragostite pe HBO, un fel de Frumoasa si Bestia moderni. Sa nu ma intrebati cum, dar Mati s-a prins ca e cu Love si venea din cand in cand si-mi lua capul in manutele ei mici, isi lipea nasucul de al meu si chicotea printre dintii cu strungareata, semn de mare, mare iubire. Astia micii sunt precoci rau mai frate.
Tot azi s-a nimerit de am vorbit cu un om drag, nu mai vorbisem cu el de ceva timp (noroc cu Fb-ul asta). Intr-un fel inca mi-e drag si o sa-mi fie mereu, genul asta de drag nu pleaca nicaieri decat daca se intampla ceva foarte urat, cum intre noi nu a fost cu urat nu a fost nici cazul sa il expediez. Isi are inca locul lui acolo. Imi face placere sa-l vad oricand. El habar nu are, dar imi place sa-l vad pentru ca-mi incarca bateriile. Omul asta are genul ala de zambet contagios, pe langa faptul ca-i un zambet frumos, e si in asa fel incat te "obliga" sa zambesti si tu. El e cam frumusel asa cu totu, cam prea pentru un barbat, i-am spus mereu ca eu nu sunt pe deplin convinsa ca nasu' ala e al lui de la mama natura, tot cred ca l-a mai ajutat si chirurgia moderna. Glumesc, sigur e naturel, dar l-a cam irosit natura pe un barbat, la ei merge si cu nas mai urat :)). Ce m-a facut sa ma opresc la el atunci cand ne-am cunoscut a fost ( mai ales) rasul. El rade, rade cu zgomot, rade sanatos asa din toti plamanii. Lumea nu prea mai rade, cica ar fi de porc sa razi cu zgomot, nu-i de bon ton. Trebuie sa radem chinuit pe sub servetel de parca-i de rusine ca esti vesel si stii sa te mai bucuri din cand in cand de o vorba savuroasa. Asa ca eu l-am iubit pentru felul in care rade, asa cum probabil ca-l invidiaza multi pentru ca are curajul sa rada. Sper sa nu se lase de asta, sper in schimb sa se lase de fumat :)).
In discutia cu el, mai stangace, mai pe ocolite, ca nu mai stim niciunu pe unde ne mai sunt vietile si sa nu cumva sa dam cu stangu in dreptu, vine si vorba despre faptul ca el e singur, dar ca eu nu mai sunt. Hmmm, pai nu sunt? Pai, nu esti. Mi-am mai pus problema asta, io cum naiba sunt? Cum ma intreba si un coleg zilele trecute eu ce sunt: doamna sau domnisoara (eu sunt o doamna oricum). M-am mai trezit si in alte ocazii in situatia de a raspunde la "da, tu esti singura?". Ce sa raspund? Acum, normal, ca singur la modul absolut nu e nimeni. Doamne fereste, or fi si oameni singuri cu adevarat, nici nu vreau sa-mi imaginez. Daca stiti pe cineva atat de singur puteti incerca sa-i sunati intr-o zi la usa si sa-i duceti o sticla cu apa.
Mda, si asa, ce raspund eu. Ma simt ca intr-o pagina din povestea lui Harap Alb, sunt la o rascruce de drumuri prin padure si stiu ca daca o iau pe Exit1 ajung la fantana cu Spanu, daca o iau pe Exit2 ajung pe drumu mai lung unde trebuie sau dau peste Omu Rosu (ca parca asa era povestea). Dileme stravechi :)). Acum depinde si de context, ati spune. Ar trebui sa le pot despica capul in doua alora de ma intreaba ca sa stiu ce vor sa spuna de fapt si ce-i intereseaza. Vor sa stie daca sunt "single" (adica disponibila) sau vor sa stie cum imi merge asa cu viata, toate bune? Dar indiferent de context daca as spune ca "da" tot m-as simti ca o mincinoasa. Ba mai mult, m-as simti ca si cum i-as nega existenta Matildei, ceea ce mi se pare mai grav decat orice. Eu nu spun nici macar "mama singura", spun "parinte unic", nu-mi suna corect "mama singura". Nici sa zic "nu" nu-mi vine, mai ales daca in fata mea sta un barbat caruia nu vreau sa-i impartasesc povestea vietii mele, nu vreau sa stie ce si cum si cine. Se poate intampla si asa, sa fiu undeva la un inceput cu o persoana, si mai ales sa stiu ca inceputul ala e tot ce o sa avem, asa ca nu vreau sa-i spun nimic despre fiinta cea mai iubita de pe lumea asta. E un soi de egoism si mi-l asum. Nu oricine are onoarea sa stie despre copilul meu.
Apoi de cand cu viata asta in viteza si cu timpul liber foarte pe spongi m-am schimbat si eu. S-au dus vremurile cand imi placea sa fiu curtata, azi sa iesim la o cafea, maine la un film, poate saptamana viitoare sa te las sa ma tii de manuta si peste vreo luna sa-ti arat colectia de timbre. Acum eu sunt aia care spune scurt si la obiect ca eu atat pot si atat vreau si asta e "oferta". Cam ca barbatii asa :)). Nu stiu daca-i de rau sau de bine, dar viata a devenit mult mai simpla si mai sincera in felul asta. Probabil ca lucrurile or sa se schimbe intr-o buna zi, nu stiu cand. Mai nasol e cand dau peste cate unul din ala care accepta acum un deget in ideea ca daca azi il las sa puna varful degetelor peste granita, maine va pune toata talpa, poimaine, asa pe nestiute, se va muta cu totul si peste ceva timp o sa aiba loc in cuib. Gresit. Stiu strategia pentru ca am aplicat-o si eu in niste vremuri cand eram mai tanara si mai nelinistita :)). E gresita oricum. Si uite asa trebuie sa gasesc o solutie de mijloc in care sa nu fiu nici mincinoasa, dar nici sa nu fiu interogata sau judecata in legatura cu deciziile mele. Oamenii simt mereu nevoia de a avea o parere despre niste lucruri foarte intime din viata celorlalti. Ca o au nu ar fi nimic, e normal sa gandesti, dar ca simt nevoia sa o exprime si nu intotdeauna elegant... asta e problema.
Deci singura nu sunt :). Am fiinta asta minunata care-mi umple viata intr-un fel in care nici nu-mi imaginam ca se poate. Imi ranjeste cu cei 8 dinti, stramba din nas ca un iepure, tropaie pe aici dand din zulufi, da ochii pe spate cand nu-i convine ceva, bea apa cu ghiogalturi, imi ia picioarele in brate si le pupa, imi stranuta cu gura plina de fructe in cap, chiuie din toti rarunchii cand vin acasa, imi face cu manuta aia mica cand plec, imi aduce carticele sa le citim de 5 milioane de ori, chestii din astea frumoase. Inca mai miroase a lapte, nu a din ala din cutie, a al meu. Deci nu sunt singura. Pe de alta parte nici nu vad un purtator de cromozomi xy pe aici, unul care sa nu ne fie prieten sau ruda. Nu vad pe nimeni sa ma tina in brate seara, sa-mi faca nitel masaj la spinarea asta obosita, sa care de niste papornite de la piata sau sa ma roage sa-i aduc o bere. Nu-i, deci sunt singura. Dilema ramane, asa ca mai bine nu ma intrebati.
Daca esti cumva un barbat cu mine la o cafea si eu ma uit gales in ochii tai, atunci ar cam trebui sa stii care-i ideea si sa nu ma mai intrebi nimic. Ar trebui sa ai atata stima de sine incat sa stii ca atragi doar femei integre care nu ar umbla prin vecini sa-si insele barbatu de acasa, asa ca nu-i cazul sa ma mai intrebi de singurataturi. In mod ciudat, dar femeile nu intreaba niciodata, ele stiu. Daca nu esti doar un mascul in cautare de "imperechere" protejata, atunci sa stii ca nu sunt singura, am un copil minunat si atata timp cat o sa traiesc pe langa ea pe pamantul asta nu o sa fiu niciodata singura.
Sa nu fiti sau sa fiti singuri (asa ca mine :)) )!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu