Despre inca unu'

"Daaaaa.... tu mai vrei unu'?"

Unu' ce? Pai sa vedem un ce ar putea sa fie - un pahar cu vin? uuuuun desert? uuuuuuuun apartament? un barbat frumos-destept-potent-bogat-fidel (din asta nu am deloc, deci daca se ofera cineva e bun primit :)) )? mmmmnu, mai zi. Uuuuuuuun copiiiil? Bingooo! Da, un copil.

Aud intrebarea asta din ce in ce mai des. Poate si pentru ca am inceput sa verbalizez dorinta de a mai avea un bebe si faptul ca-mi e dor de burtica si de bebe mic mirositor a lapte. Cum deschid gura pe tema asta, pe chipul interlocutorului se toarna o expresie sablon si vine intrabarea "daaaa.... tu mai vrei unu'?" mereu asa, pe intonatia asta. Intai vine un "daaa" adica un "dar" mai pe romaneste. E spus asa luuung si cu puncte puncte dupa, ca si cum in timpul ala eu ar trebui sa ma pregatesc pentru ceea ce urmeaza sau ar trebui deja sa anticipez ce vor sa zica si sa sar in intampinarea lor salvator. Nu sar pentru ca stiu ce urmeaza si-mi place sa-i vad cum se chinuie (pai daca tot ma chinuie pe mine cu intrebari stupide, macar sa se chinuie si ei sa le emita). Cand vad ca nu completez eu pe linia punctata vine si continuarea repede repejor "tu-mai-vrei-unu", asa pe nerasuflate si fara pauze, si "unu" nearticulat ca daca mai punem si l-ul la sfarsit nu ne mai ajunge oxigenul. Si-i vezi cum pana la sfarsitul propozitiei incep sa piarda din culoare si din dictie. Intrebarea trebuie insotita cumva de un zambet intr-un colt de gura a usoara compatimire. Se pare ca treaba asta cu copiii a fost tare urata si grea pentru unii de simt nevoia de asemenea intrebari. Sau poate ca ma cred pe mine asa de neajutorata, e si asta o varianta. Pai eu as zice ca daca ala din fata ta spune ca mai vrea, o fi ajuns el cumva la concluzia asta si nu-i doar un prost inconstient. Mai ales ca "mai" ala presupune deja existenta a cel putin unu/una, deci omu stie cum si pe unde si cu ce se fac astia mici de plang si fac caca pe ei.

Da, mai vreau unu (mai precis una)!

Cand eram eu mica si imi faceam papusele din atele de tricotat ale maica-mii, faceam mereu familii cu cate 2-3 copii, cand desenam familii toata asa erau, cu cate 2-3 copii. Imaginea familiei perfecte din mintea mea este cu doi parinti si 3 copilasi. Asa mi se pare mie cifra asta, perfecta. Trei copii. Unul e putin, doi sunt prea jumi juma, dar trei... trei era visul meu. Mi-as fi dorit sa am 3 fetite cucuite :). Trei copii sunt deja o echipa, nu sunt singuri niciunde, sunt aproape jumatate de grupa de la gradi. Mi le si imaginam, stiam si cum o sa le cheme. Erau asa cam la 2 ani distanta, aveau ochii mari si zambet cu strungareata, rochite din velur cu floricele si sandalute albe. Pe vremea cand visam eu asta nu stiam cum e cu economia, cu banii, cu socialul si nu prea stiam eu cum se fac aia trei copii. Banuiam ca nu se fac din ate sau din hartie decupata, dar nu stiam ca-ti mai trebuie neaparat inca unu din asta viu si pe doua picioare - adica un barbat. Si de as fi stiut nu cred ca mi-as fi imaginat cat e de greu sa gaesti unu "asa cum trebuie". Apoi, pe vremea aia, nu stiam eu cum e cu fertilitatea, ovarele polichistice, uterul infantil, insuficienta de endometru... stiam doar ca trei e o cifra asa de frumoasa si ca trei ar fi si frumosul meu.

Apoi am crescut si m-am trezit luata pe sus si purtata in vertejul asta al infertilitatii. Nu tu ovulatii, nu tu menstruatii, nu tu ovulatii dupa stimulate, nu tu uter dezvoltat corect, nu tu endometru gros, nu tu copii. Nimeni nu stie de ce, nimeni nu stie cum, ti se dau tratamente "aproximative" poate ca ai noroc si potriveste ceva. Efecte bune nule, efecte negative cu duiumul. Ar mai fi si problema ca nu-ti gasesti locul langa cineva-ul ala potrivit, dar asta trece in plan secundar cand ovulele tale se incapataneaza sa stea in niste chisturi in loc sa se duca la vale si sa-si vada de treaba lor. Asa ca visul cu trei copii s-a transformat in "da Doamne macar unu!".

La 29 de ani s-a intamplat si minunea, un ovul  s-a dus pe drumul cel bun unde si-a dat intalnire cu un spermatozoid si ce sa vezi: s-au placut. Emitatorul spermatozoidului nu era el tocmai barbatul din vis - mintea mult, abera mult- dar macar avea gene bune si-n teorie visa si el la aia trei copii grasi si frumosi. In realitate visa mai mult la bani si faima, cica astea trebuie facute intai, apoi femeia si familia, ca fara de bani si faima nu poti sa ai FEMEIA. Din pacate lucrurile bune au ramas doar in teorie, sarcina a plecat la fel de neasteptat cum venise, partenerul l-am lasat sa plece pentru ca lucrurile nu mai aveau sens. Si m-am trezit inr-o dimineata de 25 aprilie mai pustie si mai goala decat ma simtisem in viata asta. Nu mai intelegeam nimic, de ce se intampla lucrurile asa si mai ales de ce mie. Atunci am inceput sa nu mai vreau deloc. Probabil ca mintea isi gaseste un drum pe langa si ca sa ramana intreaga elimina cauza suferintei. Sufeream pentru ca nu puteam sa am copii, atunci ia sa ne gandim ca de fapt nu vrei si nu-ti trebuie.

Trei luni mai tarziu, dupa doua luni de anticonceptionale - primele pe care le luam in ultimii 10 ani, antibiotice si tratament antiinflamator - se hoatara Matilda sa se instaleze la mine in burtica. Povestea noastra e cea din care s-a nascut blogul si pe care o puteti citi pe ici pe colo prin punctele esentiale in ce v-am scris pana acum. Venirea ei pe lume m-a absorbit cu totul, fiecare clipa pe care am trait-o in ultimele 15 luni a fost pentru ea. Fiecare dumicat de mancare, pahar cu apa, ora de somn - toate sunt ale ei. Imi dau seama ca undeva pe la mijlocul sarcinii eu am incetat sa mai exist. Am descoperit o noua eu, mi-e mai drag de eu asta, e mai buna si mai blanda, e mai calma si mai rabdatoare. "Eu" de acum e un om mai bun si mai frumos.

Odata cu Matilda s-a intors si visul. S-au intors cele trei fetite cu rochite si floricele. Na, asa e omu, mereu vrea mai mult :). Daca am reusit sa fac unul... toate teoriile spun ca de acum lucrurile ar trebui sa mearga firesc, ca mi s-ar fi reparat si ovarele... stiti cum e vorba "lasa ca-ti trece dupa ce te mariti". Lucrurile nu stau chiar asa, ovarele polichistice s-au intors in forta iar sarcina mi-a terminat de tot tiroida. Asa cum mi-au zis si inainte ca e imposibil si uite ca a fost posibil, asa cred ca o sa se mai inample. Mai grea va fi acum partea "cu cine". Eu nu cred ca voi gasi omul ala care sa-i fie tata nepartinitor Matildei. Nu cred ca are cum sa nu faca diferanta intre copilul lui si un alt copil doar al meu. Nu cred. Parca si aud un cor "nuuuu e asaaaa, nuuuu". Ba eu cred ca e si ca in rest sunt simulari foarte bune. Eu cred ca parintii fac diferente mari si intre copiii de o mama si un tata, si e normal sa fie asa. Chesia cu v-am crescut pe amandoi la fel e o utopie si amagit de sine. Pe unii ii face sa se simta bine gandul ca si-au tratat copii in acelasi fel, eu le-as pune ca este o mare greseala, copiii sunt diferiti si trebuie tratati diferit. Problema apare atunci cand sentimentele sunt impartie in mod inechitabil, iar asta e ceva ce nu putem controla. Deci cu cine va fi cu adevarat greu - in cazul Matildei nu am avut nici cea mai mica intentie, nu a fost cu premeditare, pur si simplu a fost. Nu ma vad in postura in care sa "pacalesc" un barbat pentru a concepe un copil. Cum nu ma vad facand copii cu unul care vrea doar sa planteze samanta in mod deliberat si apoi sa-si vada de ale lui. Nu sunt pesimista, e realism pur. Va fi greu.



Si atunci ce se intampla cu visul? Ce se intampla cu ideea de familie? Tocmai cuvantul asta - familie- m-a pus pe ganduri. Ma auzeam raspunzand mereu "da, vreau sa-i fac o familie Matildei, sa aiba si o fratioara, si asa nu are jumatate din familie". M-am auzit spunand asta de atat de multe ori incat intr-o zi m-a enervat. Nu am deloc obiceiul de a spune cuvinte goale, sa repet asa stereotipii sau lucruri in care nu cred. Iar acum ce faceam? Repetam propozitia asta care suna bine, da bine si starneste duiosie. M-am intristat pe mine... Cum adica tocmai TU sa spui asemenea tampenie. Tu care crezi cu fiecare celula din tine ca un copil se face pentru el, se face din cea mai mare iubire si nu se face pentru ca asa e moda, varsta, nevoia, etc. Faptul ca ai vrea o familie pentru copilul pe care-l ai deja e un motiv corect pentru care ar trebui sa vina  un alt om pe lume? Cum ramane cu treaba ca un copil se face pentru el insusi? Hmmm.... Si mi-am dat seama ca nu sunt consistenta in gandire, ca dragostea pentru Matilda este totul si din dragoste pentru ea ma gandeam sa aduc o noua fiinta pe lume.

Apoi stand singura cu mine mi-am pus si intrebarea "daaa.... tu chiar mai vrei unu'?". Cu intonatia, cu expresia, cu zambetul stramb. Avea Matilda cam 6 luni cand m-am gandit la asta prima data. Probabil mult prea aproape de nasterea Matildei pentru a gandi limpede despre orice. M-am intrebat atunci pentru ca pe mine mama m-a conceput cand avea fratele meu 6 luni. Sincer, nu stiu cum de a avut curajul sau inconstienta, ca nu stiu care-i de vina. Mna, ii multumesc ca a avut ce o fi avut pentru ca altfel eu nu existam. Insa nu cred ca a fost corect, nici pentru fratele meu care era extrem de mic si avea nevoie de tot, nici fata de ai mei care au depus un efort inzecit. Dar eu as fi in stare de asa ceva? Si mi-am dat seama ca nu. Eu sunt foarte sincera cu mine si stiu ce pot si ce nu. Iar acum un alt copil nu pot. N-as putea nici fizic... sunt atat de obosita si de "consumata" incat nu ma vad traind o noua sarcina. Problemele cu sciatica sunt la locul lor si din cand in cand scot coltii ca nu cumva sa uit prin ce am trecut. Nu as mai avea forta sa trec prin aceleasi luni de dureri crancene fara un algocalmin. Nu ma vad nici nascand prea curand, de fapt nascand ma vad, nu ma vad iar taiata si cusuta si vindecata in 6 luni si cu dureri si dupa 15. Dar astea fizice parca sunt nimic. In primul rand nu ma vad iubind acum un alt copil. Asta este tristul adevar. Nu gasesc loc in sufletul meu pentru o alta iubire. Matilda a luat nastere din atat de multa dorinta si iubire, mi-o dorisem de atat de mult timp si cu o asa de mare intensitate incat uneori cred ca a prins viata din asta. Deci cum as putea sa traiesc cu mine daca as face un alt copil din mai putin de atat? Un alt copil o sa vina atunci cand voi sti ca va fi cel putin la fel de dorit si de iubit perecum Matilda. Nu stiu cand si daca se va intampla asta.

Mai vreau un copil, dar sufletul meu nu poate sa-l nasca inca.

Faceti copii atunci cand sunt deja crescuti in sufletul vostru!

P.S. - Matilda e "cucuiata", are ochii mari, zambet cu strungareata si rochite din velur cu floricele :).