La mine in cartier este o piata, Norilor, vizavi de ea o cofetarie. In 2009 in fata cofetariei se pripasise o mama cu un bebelus in brate. Satatea cu el la san si astepta mila oamenilor. Nu a cersit niciodata agresiv, nu a deranjat, nu era genul. Era doar o femeie disperata pe care viata o aruncase acolo. Nu putea sa-si creasca pruncul, nu avea cu ce. Acum ca de ce l-a facut chiar nu mai conteaza. Femeia isi iubea copilul cum rar am vazut, plutea in jurul lor. Am ajutat-o cu un ban de fiecare data cand am trecut pe langa ea. Apoi eu am trecut prin lucruri foarte grele, am pierdut o sarcina, m-am atasat mai tare de mama cu bebelusul in brate. Cateva luni mai tarziu avea sa coboare Matilda in viata mea si intlegerea sentimentului de mama a devenit si mai puternica. Am nascut si am inceput sa sarbatoresc lunile din viata copilului meu. In fiecare luna cumparam un tort de la cofetaria cu pricina si de fiecare data ma opream sa vorbesc cu baietelul cu ochi albastri. Vazandu-l mereu in bratele mamei nici nu-mi dadusem seama cat era de mare, m-a uimit intr-o zi un sir de dintisori albi, atunci mi-am dat seama ca e deja un baietel. Ultima data am vorbit cu el cam acum 2 ani la inceputul lui decembrie. Copilasul ala crescuse acolo pe bordura la maica-sa in brate, dar era mai vesel si mai inteligent decat multi copii crescuti "la caldura". Dupa Sarbatorile din acel an copilul si mama lui nu au mai aparut. A venit zapada mare si am zis ca nu au mai putut ajunge. Dar nici in primavara nu au aparut. Cand a implinit Matilda un an am fost sa cumpar un tort si am intrebat in cofetarie ce-i cu baietelul, vroiam sa-i dau hainute si de mancare. In cofetarie s-a facut liniste si una dintre fete a inceput sa planga, copilul nu mai este. Saracia din familia lui l-a omorat, le-a ars casa si impreuna cu ea 5 copii, traiau intr-o familie extinsa. Am plecat plangand si de atunci ma gandesc ca as fi putut face mai mult pentru ea, nu am intrebat-o niciodata daca ar putea munci, daca are nevoie si de altceva decat de un ban lasat din cand in cand. Nu pot sa uit copilasul ala si ochii lui. Mi-am promis atunci sa fac mai mult.
Va mai amintiti de oamenii minunati despre care va povesteam aici? Ei mi-au dat ocazia sa imi tin promisiunea si sa fac mai mult. Impreuna cu ei am deschis un grup pe Facebook, v-am mai spus eu de el. Grupului i s-au alaturat oameni frumosi. Incercam sa ajutam familii in nevoie, catorva le-am adus deja putina bucurie. Am strans bani, am colectat hainute si incaltaminte, am cumparat alimente, rechizite, produse de igiena. M-am mirat si m-am bucurat de cat de receptivi au fost cei rugati sa ajute. Dar... am ajuns intr-un punct in care avem nevoie de voi toti. In urma cu doua saptamani Nicoleta ne-a propus un caz. Sase familii din satul Ralesti, Comuna Gogosari, Judetul Giurgiu. Preotul din sat, cu grija de oamenii nevoiasi, cerea ajutorul. Sunt sase familii in care se afla 14 copii cu varste de la 3 la 14 ani. Atat stiam atunci. Am vorbit cu preotul din sat, ne-a trimis cateva fotografii si amanunte despre familii. Am pus cazul lor pe grup, Maria a scris despre ei pe blog, ajutorul a inceput sa vina. Am simtit insa ca trebuie sa merg acolo, ca trebuie sa vad exact de ce au nevoie. Mihai, unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut, a fost gand la gand si am stabilit ca o sa mergem duminica, 25 noiembrie, la Gogosari.
Duminica dimineata am plecat cu Mihai spre Giurgiu. Am facut cate un pachet pentru fiecare copilas, doua in plus, poate mai gaseam copii si sa avem pentru toti. Am plecat ceva mai tarziu decat ne-am propus, nu mai ajungeam la timp pentru slujba. Preotul Catalin insistase sa ajungem la slujba de duminica si sa cunoastem acolo oamenii. Poate ca asa a trebuit sa fie sa ajungem mai tarziu, oamenii plecasera de la biserica, a trebuit sa mergem noi la ei. Cand am plecat de acasa ma tot gandeam ca sigur lucrurile nu stau chiar asa de rau, oamenii stau la tara, mai au una alta prin curte, la tara se locuieste in casa parinteasca si sigur sunt in familiile extinse. Insa ajungi acolo si te izbeste contrastul dintre frumusetea locului si amaraciunea oamenilor. Satul asta este intre doua lacuri, pe o culme de deal. Pe dealuri a fost candva vie, nu mai este, a ramas doar terasarea. A scapat o mare livada de nuci, baltile inteleg ca sunt in circuitul piscicol, este si o crescatorie de crap. Pe partea dreapta a lacurilor viata este frumoasa si oamenii o duc bine. In comuna se lucra la reteaua de apa potabila. Campania electorala e in plina desfasurare si de pe toti stalpii ne-au ras politicienii tarii. Traversezi prima limba de pamant si asfaltul dispare, casele sunt parasite, parca era si mai intuneric. Locurile sunt foarte frumoase, oamenii foarte saraci.
Preotul Catalin ne-a intampinat la biserica din sat, ne-a miruit si ne-a invitat in casa lui. Omul este asezat, gospodar, are o familie foarte frumoasa. Mezina familiei nu are nici o luna. Ne-a povestit despre sat, despre oameni, despre bisericile sale. Are doua parohii, cea din satul Ralesti si cea din satul vecin- Draghiceanu. Biserica veche de acolo, este din 1921, are mare nevoie de o restaurare. Am plecat de la casa parintelui optimisti, aveam sa ne intoarceam acolo 6 ore mai tarziu daramati.
*********************************************************************************
*********************************************************************************
Prima familie la care am mers are 4 copii, famila Mierlea - Stefan si Mariana sunt parintii. Casuta lor este una tipica pentru aceasta zona, doua odai mici separete de un hol. O singura camera era incalzita, acolo locuiau cei patru copii si parintii lor. Era insa curat, femeia cocea paine intr-un fel de cupor electric. Copiii cei mici dormeau. Barbatul era plecat sa munceasca prin sat. Familia este sarmana, singurul venit stabil venind din alocatiile copiilor. Mama nu a stiu sa ne lamureasca daca mai primeste ajutorul social pentru copilul cu handicap - Ionut de 8 ani. A ramas ca preotul Catalin sa se intereseze. Nevoile lor sunt multe. Cea mai importanta ar fi oferirea unui loc de munca tatalui, omul vrea sa munceasca. Apoi au nevoie de alimente (conserve de carne, conserve de legume, pate de ficat, orez, ulei, zahar, mezeluri), haine, incaltaminte, produse de igiena, un dulap pentru haine (dulapul l-am gasit dar am nevoie de cineva care sa-l demoneteze si sa-l transporte la o adresa din Bucuresi pana maxim joi), o canapea.
Copiii sunt:
Stefania- o minunatie de fetita de 3 anisori, nu avea jucarii deloc. Are nevoie si de hainute si de incaltaminte numarul 23-24.
Copiii sunt:
Stefania- o minunatie de fetita de 3 anisori, nu avea jucarii deloc. Are nevoie si de hainute si de incaltaminte numarul 23-24.
Georgiana Teodora - dormea inghesuita pe canapea langa surioara ei, am incercat sa nu o trezim. Ea are 4 ani, poarta 25-26 la incaltaminte.
Ionut – este un baietel foarte vesel, din pacate are o problema de dezvoltare mintala. Are 8 ani si poarta 30-31 la incaltaminte.
Andreea – 12 ani, merge la scoala si se vedea in privirea ei cat este de inteligenta, este un copil care sprijinit poate sa rasara din familia ei. Poarta 35-36 la incaltaminte si mai are nevoie de rechizite (coli albe mi-a spus).
********************************************************************************
Alexandra si tatal ei au ramas singuri, mama a murit acum un an. Tatal este foarte bolnav, are semipareza, are sonda urinara, abia vorbeste. Pare sa fi fost un om foarte bun, are ochii inca veseli. Alexandra are doar 14 ani, dar se poarta ca un adult. Este foarte cerebrala, tine casa, are grija de tatal ei, se duce la scoala si este un elev foarte bun. Cand am ajuns la ea isi facea temele la latina. Am intrebat-o de ce au nevoie si primul lucru a spus: medicametele pentru tati. Nu a zis de haine, de mancare, a zis de medicamente. Le stia pe toate, stia pentru ce este fiecare medicament si cat o costa. Cam un milion pe luna. Apoi ne-a spus cat sunt facturile lunare. Este teribil si incorect ca un copil de 14 ani sa duca singur tot greul asta. Cel mai trist este ca acest copil nu crede ca mai exista speranta de mai bine, ca viata nu mai are nimic de oferit, este foarte marcata de pierderea mamei. I-am facut doar o fotografie, am simtit ca nu-si doreste mai mult. Este foarte demna, nu cere, nu se plange.
Daca doriti sa o ajutati are nevoie de: bani pentru medicamente (sau medicamentele:Teotard 200 mg; Prestarium 5 mg; Metoprolol 50 mg; Simvastatin 10 mg ), alimente (branza- e pasiunea tatalui, orez, paste, cartofi, ceapa, legume, pasta de rosii, ulei), produse de igiena, produse pentru spalat (detergent manaul), haine pentru iarna (o hainuta nr. 40, ghete nr. 38-39), un covor/mocheta cam de 3/3 m (au pamant pe jos in casa). Alexandra are cam 1,60-1,65 inaltime si este slabuta.
Noi ne-am indragostit de Alexandra, i-am lasat numerele de telefon, sper din suflet sa ne caute daca va avea o problema. Daca doriti sa o alintati putin cred ca s-ar bucura, ca orice adolescenta, de farduri, cosmetice, un parfumel. Surpriza cea mai mare ar fi sa-i ducem de Craciun "un ceva" la care sa asculte muzica la casti. Cine are unul de nu-l mai foloseste? Aveti?
*********************************************************************************
Adina este mama unei familii foarte frumoase, familia Amuza. Este simpla dar cu mare dorinta sa-si vada familia mai bine. Ne-a povestit cum sotul a luat-o chiar daca avea doi copii (acum mari) si au mai facut doi copii: Mihaela (4 ani, 26-27 nr. pentru incaltaminte) si Alexandru (14 ani, nr. 36 pentru incaltaminte). I-am gasit cu 3 culmi de rufe puse la uscat, casa foarte curata, copiii ingrijiti. Tatal era in sat la munca cu ziua. Venitul stabil al acestei familii este de doar 125 de lei, in rest daca mai castiga tatal ceva...Sunt oameni muncitori. Au nevoie de o munca sigura pentru tata. In gospodarie ar avea nevoie de un frigider, evident ca si unul folosit este foarte bun. Au nevoie de: alimente neperisabile, cartofi, de produse pentru igiena, produse pentru curatenie, rechizite pentru Alexandru, medicamente generale pentru copii. De la Adina am aflat si de specula pe care o face magazinul din sat, toate produsele sunt aproape duble ca pret fata de preturile practicate la Giurgiu.
Mihaela isi doreste foarte mult carticele pentru colorat si creioane.
********************************************************************************
La familia Butnariu lucrurile stateau mult mai rau. Mama are un handicap mintal, din pacate si fetita. Locuinta lor este pe cale sa se prabuseasca. Intreaga familie locuieste intr-o camera, adica parintii si cei patru copii. Au nevoie de consiliere sociala si de un medic pentru a consulta copiii. Poate si o locuinta sociala in sat sau in comuna. Nevoile acestei familii sunt multiple, de la alimente neperisabile la haine, incaltaminte, produse pentru igiena.
Copiii:
Ionut- are 3 ani (24-25 la incaltaminte) cand am fost la ei dormea cu fratiorul sau Danut- 4 ani (26-27 la incaltaminte), au nevoie de hainute, jucarii, incaltaminte, alimente specifice varstei. Flori are 7 ani (nu se stie sigur, atat se presupune, se pare ca este mai mare dar din cauza retardului pare mai micuta) este vesela si prietenoasa, are nevoie de asistenta de specialitate. Isi doreste o papusica. Petrisor are 11 ani si este un copil matur, pare sa fie foarte constient de tot ce se intampla in jurul lui. Are nevoie de haine si incaltaminte numarul 33-34, de rechizite, jucarii, alimente.
*********************************************************************************
La familia Pleava nu am putut merge. Este vorba despre un tata vaduv si baietelul sau de 14 ani, Petrisor. Tatal nu doreste expunere, i-am respectat dorinta, il inteleg. Faptul ca omul este prea coplesit si demn si nu vrea sa cedeze in fata nevoilor si sa ceara ajutor nu inseamna ca nu are nevoie de el. I-a spus parintelui sa primeasca el ceea ce vor aduce oamenii. Sper ca lipsa de detalii sau imagini sa nu va faca sa-l ocoliti pe acest baietel. Petrisor poarta 36-37 la incaltaminte si are nevoie de alimente, haine, rechizite, jucarii.
*********************************************************************************
Am vorbit in seara asta cu parintele, aveam nevoie de niste detalii despre casa lor- a lui Andrei si Teo- l-am intrebat ce fac copiii: Andrei (3 ani) dormea, Teodor (8 ani) stia ca vine parintele si spera ca-i aduce ceva de mancare (ii adusese). Stiti ce a spus Teodor cand l-am intrebat ce face Andrei? Mi-a zis: "Andrei doarme ca a fost cu tati la munca." Andrei se duce pe santier cu tatal sau, acolo capata si ceva de mancare. Teodor se duce la scoala si apoi vine singur acasa, acolo sta tot singur si daca are noroc i-a lasat tatal o jumatate de paine si o ceapa. Nu are jucarii, carti, are doar doi catei.
Am pastrat familia Susanu la sfarsit chiar daca a fost cea de-a doua familie la care am fost. Pe drumul de intoarcere catre Bucuresti am simtit nevoia sa tac, si Mihai la fel, ne-am gandit la acesti copii si vorbele nu veneau. Stiam doar ca trebuie sa facem ceva pentru ei, sa facem tot ce putem pentru ei. Sa facem o CASA! De ce au nevoie de o casa? Pentru ca a lor a aras cu tot ce aveau in ea. Acum nu mai au nimic, nimic. Au scapat cu hainele de pe ei. Pentru moment locuiesc din mila unei persoane intr-o casa veche si crapata. Stau toti 3 intr-o camera pe care reusesc sa o incalzeasca. Nu au electricitate. Nu au o plita sau un aragaz, butelie, deci nu au unde sa gateasca. Au nevoie de tot ce va puteti imagina, de la soseste la linguri, de la farfurii la perdele, de la mancare la haine. Au nevoie de orice pentru ca nu mai au nimic. Au nevoie de o casa. Tatal lucreaza acum pentru materiale de constructii, dar nu va razbi singur. L-am intalnit prima data impreuna cu cei doi copii la casa sociala, spargea pietre adunate de drum cu barosul ca sa produca pietris pentru constructie. Mai tarziu, cand ne-am dus la locuinta arsa, l-am gasit cautand printre daramaturi, incerca sa mai salveze ceva. Nu mai era nimic de salvat. Au nevoie de o casa! Nu au nevoie de lux, doar de patru pereti si un acoperis.
Benone Susanu este tatal a doi copii pe care-i creste singur. Mama copiilor i-a abandonat, a plecat la mai bine.Tatal isi priveste copiii cu mare dragoste si blandete.
Ionut – este un baietel foarte vesel, din pacate are o problema de dezvoltare mintala. Are 8 ani si poarta 30-31 la incaltaminte.
Andreea – 12 ani, merge la scoala si se vedea in privirea ei cat este de inteligenta, este un copil care sprijinit poate sa rasara din familia ei. Poarta 35-36 la incaltaminte si mai are nevoie de rechizite (coli albe mi-a spus).
********************************************************************************
Alexandra si tatal ei au ramas singuri, mama a murit acum un an. Tatal este foarte bolnav, are semipareza, are sonda urinara, abia vorbeste. Pare sa fi fost un om foarte bun, are ochii inca veseli. Alexandra are doar 14 ani, dar se poarta ca un adult. Este foarte cerebrala, tine casa, are grija de tatal ei, se duce la scoala si este un elev foarte bun. Cand am ajuns la ea isi facea temele la latina. Am intrebat-o de ce au nevoie si primul lucru a spus: medicametele pentru tati. Nu a zis de haine, de mancare, a zis de medicamente. Le stia pe toate, stia pentru ce este fiecare medicament si cat o costa. Cam un milion pe luna. Apoi ne-a spus cat sunt facturile lunare. Este teribil si incorect ca un copil de 14 ani sa duca singur tot greul asta. Cel mai trist este ca acest copil nu crede ca mai exista speranta de mai bine, ca viata nu mai are nimic de oferit, este foarte marcata de pierderea mamei. I-am facut doar o fotografie, am simtit ca nu-si doreste mai mult. Este foarte demna, nu cere, nu se plange.
Daca doriti sa o ajutati are nevoie de: bani pentru medicamente (sau medicamentele:Teotard 200 mg; Prestarium 5 mg; Metoprolol 50 mg; Simvastatin 10 mg ), alimente (branza- e pasiunea tatalui, orez, paste, cartofi, ceapa, legume, pasta de rosii, ulei), produse de igiena, produse pentru spalat (detergent manaul), haine pentru iarna (o hainuta nr. 40, ghete nr. 38-39), un covor/mocheta cam de 3/3 m (au pamant pe jos in casa). Alexandra are cam 1,60-1,65 inaltime si este slabuta.
Noi ne-am indragostit de Alexandra, i-am lasat numerele de telefon, sper din suflet sa ne caute daca va avea o problema. Daca doriti sa o alintati putin cred ca s-ar bucura, ca orice adolescenta, de farduri, cosmetice, un parfumel. Surpriza cea mai mare ar fi sa-i ducem de Craciun "un ceva" la care sa asculte muzica la casti. Cine are unul de nu-l mai foloseste? Aveti?
*********************************************************************************
Adina este mama unei familii foarte frumoase, familia Amuza. Este simpla dar cu mare dorinta sa-si vada familia mai bine. Ne-a povestit cum sotul a luat-o chiar daca avea doi copii (acum mari) si au mai facut doi copii: Mihaela (4 ani, 26-27 nr. pentru incaltaminte) si Alexandru (14 ani, nr. 36 pentru incaltaminte). I-am gasit cu 3 culmi de rufe puse la uscat, casa foarte curata, copiii ingrijiti. Tatal era in sat la munca cu ziua. Venitul stabil al acestei familii este de doar 125 de lei, in rest daca mai castiga tatal ceva...Sunt oameni muncitori. Au nevoie de o munca sigura pentru tata. In gospodarie ar avea nevoie de un frigider, evident ca si unul folosit este foarte bun. Au nevoie de: alimente neperisabile, cartofi, de produse pentru igiena, produse pentru curatenie, rechizite pentru Alexandru, medicamente generale pentru copii. De la Adina am aflat si de specula pe care o face magazinul din sat, toate produsele sunt aproape duble ca pret fata de preturile practicate la Giurgiu.
Mihaela isi doreste foarte mult carticele pentru colorat si creioane.
********************************************************************************
La familia Butnariu lucrurile stateau mult mai rau. Mama are un handicap mintal, din pacate si fetita. Locuinta lor este pe cale sa se prabuseasca. Intreaga familie locuieste intr-o camera, adica parintii si cei patru copii. Au nevoie de consiliere sociala si de un medic pentru a consulta copiii. Poate si o locuinta sociala in sat sau in comuna. Nevoile acestei familii sunt multiple, de la alimente neperisabile la haine, incaltaminte, produse pentru igiena.
Copiii:
Ionut- are 3 ani (24-25 la incaltaminte) cand am fost la ei dormea cu fratiorul sau Danut- 4 ani (26-27 la incaltaminte), au nevoie de hainute, jucarii, incaltaminte, alimente specifice varstei. Flori are 7 ani (nu se stie sigur, atat se presupune, se pare ca este mai mare dar din cauza retardului pare mai micuta) este vesela si prietenoasa, are nevoie de asistenta de specialitate. Isi doreste o papusica. Petrisor are 11 ani si este un copil matur, pare sa fie foarte constient de tot ce se intampla in jurul lui. Are nevoie de haine si incaltaminte numarul 33-34, de rechizite, jucarii, alimente.
*********************************************************************************
La familia Pleava nu am putut merge. Este vorba despre un tata vaduv si baietelul sau de 14 ani, Petrisor. Tatal nu doreste expunere, i-am respectat dorinta, il inteleg. Faptul ca omul este prea coplesit si demn si nu vrea sa cedeze in fata nevoilor si sa ceara ajutor nu inseamna ca nu are nevoie de el. I-a spus parintelui sa primeasca el ceea ce vor aduce oamenii. Sper ca lipsa de detalii sau imagini sa nu va faca sa-l ocoliti pe acest baietel. Petrisor poarta 36-37 la incaltaminte si are nevoie de alimente, haine, rechizite, jucarii.
*********************************************************************************
Am vorbit in seara asta cu parintele, aveam nevoie de niste detalii despre casa lor- a lui Andrei si Teo- l-am intrebat ce fac copiii: Andrei (3 ani) dormea, Teodor (8 ani) stia ca vine parintele si spera ca-i aduce ceva de mancare (ii adusese). Stiti ce a spus Teodor cand l-am intrebat ce face Andrei? Mi-a zis: "Andrei doarme ca a fost cu tati la munca." Andrei se duce pe santier cu tatal sau, acolo capata si ceva de mancare. Teodor se duce la scoala si apoi vine singur acasa, acolo sta tot singur si daca are noroc i-a lasat tatal o jumatate de paine si o ceapa. Nu are jucarii, carti, are doar doi catei.
Am pastrat familia Susanu la sfarsit chiar daca a fost cea de-a doua familie la care am fost. Pe drumul de intoarcere catre Bucuresti am simtit nevoia sa tac, si Mihai la fel, ne-am gandit la acesti copii si vorbele nu veneau. Stiam doar ca trebuie sa facem ceva pentru ei, sa facem tot ce putem pentru ei. Sa facem o CASA! De ce au nevoie de o casa? Pentru ca a lor a aras cu tot ce aveau in ea. Acum nu mai au nimic, nimic. Au scapat cu hainele de pe ei. Pentru moment locuiesc din mila unei persoane intr-o casa veche si crapata. Stau toti 3 intr-o camera pe care reusesc sa o incalzeasca. Nu au electricitate. Nu au o plita sau un aragaz, butelie, deci nu au unde sa gateasca. Au nevoie de tot ce va puteti imagina, de la soseste la linguri, de la farfurii la perdele, de la mancare la haine. Au nevoie de orice pentru ca nu mai au nimic. Au nevoie de o casa. Tatal lucreaza acum pentru materiale de constructii, dar nu va razbi singur. L-am intalnit prima data impreuna cu cei doi copii la casa sociala, spargea pietre adunate de drum cu barosul ca sa produca pietris pentru constructie. Mai tarziu, cand ne-am dus la locuinta arsa, l-am gasit cautand printre daramaturi, incerca sa mai salveze ceva. Nu mai era nimic de salvat. Au nevoie de o casa! Nu au nevoie de lux, doar de patru pereti si un acoperis.
Benone Susanu este tatal a doi copii pe care-i creste singur. Mama copiilor i-a abandonat, a plecat la mai bine.Tatal isi priveste copiii cu mare dragoste si blandete.
Asa arata chipul vesel al lui Teodor... Ochii lui albastri m-au privit duminica de langa o casa arsa.
*********************************************************************************
Avem amintiri din copilarie sau din adolescenta pe care nu le putem lasa in trecut. Imi amintesc ca aveam vreo 13-14 ani si o duceam foarte greu. Au fost cam 4 ani in viata noastra in care saracia isi facuse cuib si nici ca vroia sa mai plece. In acea perioada imi amintesc ca am surprins-o pe mama cum statea noaptea in bucatarie si vorbea singura... Vorbea cu cei 10.000 de lei (lei din aia vechi, adica un leu de acum) ultimii bani pe care-i mai avea pana la salariu, bani care nu-i mai ajungeau nici sa cumpere paine. Nu cred ca stie ca am vazut-o in noaptea aia in care nu putea sa doarma de grija, nu mai avea ce sa ne dea sa mancam. Salariul ei doar pe asta se ducea si nu era suficient. Dupa revolutia din '89 tatal meu a trecut printr-o depresie puternica si s-a pensionat. Mama a ramas baza familiei. Serviciul ei era prost, stiam ca nu ne permitem haine sau rasfaturi, dar nu stiam ca nu aveam bani nici pentru alimente si ca ea se lupta sa ne duca de la un salariu la altul si sa nu simtim cat de rau ne este. In acea perioada eu si fratele meu a trebuit sa muncim, trebuia sa ne ajutam familia asa ca am carat navete, am descarcat camioane de navete cu rachiu pe care apoi le vindeam betivanilor din satul natal al mamei. Acolo incercasera ai mei sa faca un fel de magazinas, vara ne duceam sa ajutam, in principiu se vindea alcool. Am muncit acolo, am luat-o ca pe o joaca. Stiu insa in ce groaza se invarteau parintii mei. Stiu cum este sa ai ani de zile o singura pereche de pantaloni, si aia capatati. Stiu cum e sa vezi cum altii au si tu nu. Stiu cum e sa-ti vezi mama aproape murind de inima rea pentru ca un nenorocit i-a furat banii pe care-i obtinuse foarte greu si pe care vroia sa ne cumpere adidasi. Stiu. Dar mai stiu ca am avut doi parinti inteligenti si educati, doi luptatori, doi oameni care au reusit sa iasa la liman si sa stea iar drepti. Au reusit, ne-au ajutat, familia noastra a fost iar bine. Stiu si asta. Insa amintirile raman cu tine iar eu nu am cum sa uit cum vorbea mama singura de saracie. De asta eu nu pot sa trec pe langa un om in nevoie si sa nu bag mana in buzunar sa-l ajut.
Ii ajutam pe acesti oameni sa isi faca o viata mai buna?
PARINTELE CATALIN-0740035463/ 0762650304
Adresa pentru a trimite bani prin mandat postal: Preot Badea Constantin Catalin, Comuna Gogosari, sat Ralesti, jud. Giurgiu
Grup de sprijin pe Facebook- O mana de ajutor de la o mana de oameni
Persoane de contact - Miruna Margarit/ Mihai Branzan
Donatii in contul grupului: IBAN RO23VBBU2509UN3555702701, Volksbank, sucursala Unirii - Margarit Miruna Mihaela. (va rugam specificati caz Gogosari si numele familiei).
Le multumesc tuturor celor care s-au alaturat deja acestei initiative si celor care isi pot aloca putin timp, energie, bani, donatii in alimente, haine, incaltaminte, rechizite... Multumim.