duminică, 11 noiembrie 2012

The Blind Date

N-am mai fost de ceva timp la o intalnire. Nici pe vazute, nici pe nevazute, nici de pe net, nici aranjata de vreun cunoscut, nici simple coincidente frumoase dále vietii. De vreo doi ani si ceva sunt mama, mai intai 9 luni la interior si restul de 19 luni si la exterior. Deci dispozitie, timp, aspect de intalniri... mai putin. Mai rad cu prietenii ca ar trebui sa ma intorc si eu pe piata. Inca nu ma simt pregatita pentru asta. Uneori ocaziile se lovesc singure de mine, dar nu le consider INTALNIRI. Nu prea ma strabate niciun fior. Unele sunt simple cafele, altele sunt reglari de stari fiziologice. Nevoia de intimitate a crescut mult dupa ce am devenit mama. Am nevoie de acea intelegere profunda, de complicitatea dintre doi parteneri, nu mai am sufletul de prea multe cuvinte, vreau fara cuvinte. Cum nu am gasit ce-mi trebuie stau pe tusa un timp, e interesat sa privesti oamenii din afara jocului. Mi-e inca bine asa si nu simt ca as avea ceva mai mult de oferit acum.
 
Daaar luni seara primesc un telefon. Il asteptam, nu credeam ca o sa sune asa de repede inapoi. Era PERSOANA. Recunosc numarul si ma trece un fior, sa vezi ca-mi spune ca NU. Am cautat ceva timp persoana asta si in circumstantele prezente am mare nevoie de ea, mare. Raspund, imi propune sa ne intalnim a doua zi dupa serviciu. Incerc sa nu se simta emotia si-i raspund fara sa respir ca si pentru mine e bine marti dupa serviciu, ne vedem la metrou la Izvor. E vizavi de job-ul meu si ajung in doua minute. Inchid, imi fac o cruce "Da Doamne sa fie PERSOANA!".
 
Marti dimineata obosita dupa o noapte cu 7 treziri de alaptat uit complet de marea intalnire. Abia ma tarai prin casa, ma uit la hainele de ieri... hmm parca ar mai merge si azi (stiu ca asa ceva nu se face, dar... fiti si voi indulgenti). Incerc sa-mi fac o fata cat de cat umana si in timp ce agitam fondul de ten ma loveste: INTALNIREA! Shit, la naiba, cam nasol! Fuga inapoi in baie, spalat pe cap, aranjat, machiat, pus hainutele de zile mari, nici prea prea nici foarte foarte, nu-mi pun tocuri ca nu stiu cat e persoana de inalta si sa nu fie intimidant. Se face ora 9, trebuia sa fiu la munca de o jumatate de ora, sigur a sunat sefu dupa mine (are un fel de radar, daca nu ajung la timp intr-o zi fix atunci suna). Mai arunc o privire: machiajul prietenos, rochia neagra clasica spune elganta-dar-nu-intepata, parul l-am prins ca-i prea cret si prea roscat si cine stie, fara tocuri, dragut, merge - par abordabila si prietenoasa. Hai ca pleaca taxiul si mai gasesti altul peste o ora.
 
Toata ziua am stat ca pe ace. Asa emotii nu am mai avut de.... nu mai stiu cand. Mi se par prostesti, sunt ditamai omul, si nu orice om, fac mereu interviuri, ma intalnesc in fiecare zi cu sute de oameni, de unde emotii?! Nu stiu de unde, dar am. E foarte important ca persoana sa ma placa si este si mai important ca si eu simt ca e The One. Daca nu e cine trebuie Matilda o sa stie din prima, copiii stiu. Pfaa, abia patru. A zis ca mai suna, n-a sunat, daca nu mai vine si nici macar nu suna. Nu pare genul de om care sa nu mai vina la o intalnire si sa nu mai sune. E cinci. Ce repede se face noapte, e deja intuneric! Suna, e persoana, hai ca-i bine, acum pleaca de la munca si la 17,30 e la Izvor. Bun, improsaptez machiajul, verific tinuta, plec spre metrou. Poate trebuia sa-mi pun tocuri, mai inalta par mai slaba. Iar parul meu e foarte frumos, de l-am prins?! M-am machiat prea mult?! Prea tarziu. Doamne ajuta!
 
 
Evident ca am ajuns inainte, ma uit la ceas: nu, e chiar 17,30. Daca nu mai vine? Nu am stabilit la care dintre cele doua iesiri de la metrou, pendulez intre ele, am mana pe telefonul din buzunar sa nu cumva sa sune si sa nu simt. Suna, ma uit in jur sa vad cine are telefonul la ureche, e chiar in fata mea, imi bate inima de zici ca am 14 ani si dau admiterea la liceu. Vine zambind, are in jur de 40 de ani, parul negru, ochii blanzi, pare un om bun. Miroase bine. Dam mana, ne bufneste rasu. Imi spune ca are mari emotii, ca toata ziua si-a facut toate gandurile din lume. Cand aude ca si la mine a fost la fel se mai linisteste si rade. Pare sa fie persoana potrivita. Ii propun sa mergem acasa sa o cunoasca pe Matilda, acela este momentul adevarului. Degeaba imi pare mie ca e cine trebuie, instinctul meu nu mai e ce a fost. Pe drum mai vorbim una alta, chiar e un om foarte placut. Si tanar si dragut, de i-ar placea si Matildei...
 
Ajungem repede acasa. Matilda e la masa. Intram, saluta, se duce sa se spele pe maini. Am emotii, Matildei nu-i prea plac strainii care se introduc asa brusc pe teritoriul nostru. Sper macar sa nu planga. Persoana intra in sufragerie si se duce sa dea mana cu Matilda, imi sta inima in loc - sa vezi acum cand se pune pe urlat- Matilda rade si-i intinde manutele. Ne pica fata de-a dreptul. Copilul rade, se duce in bratele persoanei si incepe sa o studieze, apoi ii cara arsenalul de jucarii si se poarta ca si cum s-ar cunoaste de o viata. Imi dau lacrimile, sa fie chiar asa de usor?! Da ce-i cu Matilda, ei niciodata nu-i plac oamenii asa din secunda 1. Da bine ca-i place! Se pare ca sentimentul e reciproc si persoana ne place si ea pe noi. Ne despartim de copilul plangand la usa, trebuie sa merg pana la Mega.
 
Pe drum negocierea se poarta scurt. Iti dau 200 de lei in plus, zilele legale libere si concediul cand am si eu sau in caz de urgente ne intelegem noi, singura mea problema este sa nu agresezi verbal sau fizic copilul ca te aruc pe geam. Simplu! Se uita cu lacrimi in ochi si-mi spune ca a lucrat la protectia copilului, nu se pune problema, iar de unde este acum vrea sa plece tocmai pentru ca nu este de acord cu stilul de educatie. Oricum eu o verficasem si vine printr-o recomandare de mare incredere. Ramane sa vina sa mai iesim impreuna in weekenduri, apoi o perioada de proba impreuna cu mama si Matilda. A doua zi aflu ca si ea ne-a placut foarte mult, deja si-a depus preavizul si abia asteapta sa vina. De la 1 decembrie vine la noi.
 
Am gasit bona! N-am mai fost asa de fericita de cand am adus-o pe Matilda pe lume. Dea Domnu sa fie bine si sa avem liniste!
 
 
P.S. Acum poate ca este timpul sa ma intorc si eu "pe piata"!
 

5 comentarii:

  1. Ha ha, genial! Mult succes pe piață!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Monica, acum daca am bonaaaa iti dai seama dezmat :)) Poate reusesc sa fac si eu calatoria aia la Roma pentru care mi-am cumparat bilete de 3 ori si n-am mai ajuns (ultima oara anul asta de ziua mea).

      Ștergere
  2. Hihihi... corect! Marea si decisiva intalnire cu bona :)). Ce mi-a placut cum ai abordat problema! Sa fie intr-un ceas bun pentru voi amandoua, felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ioana, nu rade ca e "marfa" de contrabanda :))

      Ștergere
  3. f tare ai scris. bine ca se mai intampla si lucruri reusite dintr-un blind date. succes!

    RăspundețiȘtergere