In ultimul timp ma simt atat de fara energie incat
incepe sa ma preocupe. Si cand incepe sa ma preocupe ceva legat de cum ma simt
este clar ca a trecut de mult momentul in care “suni la 112”. Ca asa sunt eu
mai nesimtitoare, mereu am contat foarte putin spre deloc atunci cand vine
vorba de ingrijirea sanatatii. Nu e bine, stiu, educatia proasta. Dar tot ce am
avut am dus mereu din mers. Acum ma simt fara baterii, daca n-ar trebui sa fac
lucruri toata ziua nici nu m-as ridica din pat. De fapt cred ca nici nu as
ajunge in pat, m-as aseza in fund la usa de la intrare. Sunt obosita, am fost
si mai obosita, mult mai, dar niciodata nu am fost atat de fara vlaga. Am zacut
3 zile. A fost mama la noi in ideea de a pune putin casa in ordine, pe mine
debandada din casa ma oboseste psihic. Asta a fost planul, ea sa stea cu
Matilda si eu sa fac... N-am facut nimic. Pur si simplu nu am drive- cum ii
zice americanu. Abia m-am tarat din pat. M-am mutat pe canapé. Am mai zacut acolo. M-am tarat la bucatarie, as
fi mancat ceva asa…. ceva asa nu era, asa ca nu am mai mancat nimic. Maica-mea
zicea ca ma simt rau de nemancata. De cand ma stiu imi spune ca de nemancata.
Eu sunt cat magazia, dar sigur mi-e rau de nemancata. Daca ar fi primavara as
da vina pe astenie. Nici pe oboseala nu prea merge, in ciuda insomniilor, in
ultimul timp a fost mai ok cu trezitul noaptea. Am sentimental ca ceva nu este
bine.
Starile astea de sfarseala sunt sificiente incat sa ma
apuce (iar) groaza lui “Daca mi se intampla ceva? Ce se alege de copilul meu?”.
Cand iei decizia sa fii parinte nu poti sa nu te gandesti si la varianta in
care tu dispari, ce se intampla cu puiul? Cand esti parinte in doi probabil ca
primul gand este catre cealalta jumatate. Raman copiii cu el, ii reface viata
sau nu, dar copiii mai au un parinte. Cand esti singur… Cand esti singur
copilul tau ramane orfan, direct. Si te trec fiorii. Orfan. Mori tu si el nu
mai are pe nimeni. Sa depasesc punctul acesta a fost mai greu decat toate
deciziile pe care a trebuit sa le iau atunci. Mai greu decat riscurile asupra
sanatatii ei, decat viata singura. A trebuit sa ma impact cu ideea ca daca eu
mor copilul meu nu o sa mai aiba pe nimeni.
Da, am o familie. Doi parinti. Unul are 71 de ani si
celalalt 67 de ani. Sunt bunici, nu sunt parinti. Ca ei sa-si asume functia de
parinte pentru copilul meu ar insemna doar sa o lase orfana peste inca putini
ani. Tata se stinge de la o zi la alta si, culmea, se intampla asta pentru ca
acum 11 ani si-a asumat rolul de parinte pentru un nepot orfan. Poate si faptul
ca oricat s-a straduit tata pentru copilul acesta nimic nu a functionat m-a facut
sa ma gandesc la ce s-ar alege de fi-mea daca ar ajunge asa, fara parinti. Daca
tata se duce mi-e clar ca mama ii va urma pe repede inainte. Deci sa o ia
parintii mei sa o creasca nu ar fi o solutie. Am frate. Insa el are copilul lui si abia are
timp sa-l creasca pe el. Nu cred ca fetita mea are vea loc sau ca ar avea o
mama si un tata. In rest nu este nimeni. Sau sunt unii care au fantezii despre
a avea un copil dar nu au idee de sacrificiul pe care-l implica si cat de greu
aste si atunci cand este copilul tau, dar al altuia. Oamenii cu inimi suficient
de mari incat sa iubeasca un alt copil ca si cum ar fi al lor sunt foarte
putini si foarte rar avem norocul sa cunoastem unul. Oricat as vrea sa ma cred
eu de buna, si oricat iubesc eu copiii, nici eu nu as putea face asta. Sunt absolute
sigura ca as face diferente, fie ele si involuntare, dar copilul meu natural ar
fi cu singuranta pe primul loc. Asa cum este si acum.
Va creste, stiu, si asa. Aproape toti cei din familia
tatalui meu au fost orfani de unul sau de ambii parinti. Nimeni nu a crescut cu
doi parinti… Nici strabunicii, nici bunicii, nici tata, nici fratii mei de tata, nici nepotii, nici
fi-mea si partial nici eu. Cu totii s-au descurcat cumva, unde “soiul” a fost
bun si rezultatul a fost unul mai fericit, unde a fost invers… a fost cu
adevarat trist. Cel mai frica imi este de oamenii care nu au fost iubiti in
copilarie, cel mai frica mi-ar fi ca ea nu va mai fi iubita daca mama ei nu va mai exista. Ca nu va fi
nimeni atat de "generos" incat sa o iubeasca ca o mama. Frica de lipsa de iubire
mi-a aparut in suflet de cand tatal ei a zis ca “nu-i trebuie”. Cred ca sunt
cele mai absurde cuvinte pe care le-am auzit in viata asta. Un tata sa spuna ca
nu-i trebuie copilul lui. Am plans atunci de disperare la gandul ca nu o va
iubi nimeni. Si ce fel de om este acela care nu a fost iubit? Un om fara suflet,
pentru ca nu l-a invatat nimeni ca sufletul exista. Nu i-a aratat nimeni un suflet. Iar un om fara suflet…
A existat un om in viata mea caruia i-am spus din prima
zi cand am aflat ca o sa am un copil, ca daca eu patesc ceva vreau ca ea sa o ia
pe Matilda. Nu legi, nu familie, nu nimeni. Sa vina si sa o fure daca este
cazul pentru ca ea era singura pe care o credeam capabila sa-i ofere iubire de
mama. Sa-i ofere timp si rabdare si suflet. Din pacate de cativa ani, culmea,
cam de cand a aparut copilul, omul acesta s-a indepartat de noi. Noi de ea. Iar
de la departare a aparut neintelegerea si apoi lucruri pentru care eu nu gasesc
logica. Chiar am ajuns sa fim ceea ce in termenii mei s-ar chema un dusman. Si
nu am mai avut de mult gandul legat de ce s-ar intampla daca…. Mi-a revenit
zilele acestea si m-a tulburat. Azi am vazut-o stand singura pe o banca, parea trista, nu stiu la ce se gandea, dar am vazut-o atat de singura. Si m-am gandit iar, mi-a tremurat sufletul. Pentru ca ma uit in jur si nu vad solutia. Nu e
nimeni. Nu exista solutia nici macar pentru doua zile in care sa ma duc undeva
sa-mi linistesc nervii obositi, dar pentru mai mult, dar pentru o viata. Cine isi mai face timp, cine isi mai
sacrifica din viata lui pentru a primi o alta viata straina de a lui, un alt om? Si sa-l primeasca cu
adevarat, nu ca pe un animalut dragut de companie, nu din mila, nu din
obligatie. Sa-l primeasca din dragoste de parinte, asa cum isi primeste parintele copilul abia
nascut. Cu teama, cu fascinatie, cu nerabdare, cu emotie, cu grija, dar si cu
infinita si neconditionata iubire.
Daca as pati ceva tot tu as vrea sa o cresti pe
Matilda.