vineri, 28 iunie 2013

Ganduri de parinte singur


In ultimul timp ma simt atat de fara energie incat incepe sa ma preocupe. Si cand incepe sa ma preocupe ceva legat de cum ma simt este clar ca a trecut de mult momentul in care “suni la 112”. Ca asa sunt eu mai nesimtitoare, mereu am contat foarte putin spre deloc atunci cand vine vorba de ingrijirea sanatatii. Nu e bine, stiu, educatia proasta. Dar tot ce am avut am dus mereu din mers. Acum ma simt fara baterii, daca n-ar trebui sa fac lucruri toata ziua nici nu m-as ridica din pat. De fapt cred ca nici nu as ajunge in pat, m-as aseza in fund la usa de la intrare. Sunt obosita, am fost si mai obosita, mult mai, dar niciodata nu am fost atat de fara vlaga. Am zacut 3 zile. A fost mama la noi in ideea de a pune putin casa in ordine, pe mine debandada din casa ma oboseste psihic. Asta a fost planul, ea sa stea cu Matilda si eu sa fac... N-am facut nimic. Pur si simplu nu am drive- cum ii zice americanu. Abia m-am tarat din pat. M-am mutat pe canapé. Am  mai zacut acolo. M-am tarat la bucatarie, as fi mancat ceva asa…. ceva asa nu era, asa ca nu am mai mancat nimic. Maica-mea zicea ca ma simt rau de nemancata. De cand ma stiu imi spune ca de nemancata. Eu sunt cat magazia, dar sigur mi-e rau de nemancata. Daca ar fi primavara as da vina pe astenie. Nici pe oboseala nu prea merge, in ciuda insomniilor, in ultimul timp a fost mai ok cu trezitul noaptea. Am sentimental ca ceva nu este bine.

Starile astea de sfarseala sunt sificiente incat sa ma apuce (iar) groaza lui “Daca mi se intampla ceva? Ce se alege de copilul meu?”. Cand iei decizia sa fii parinte nu poti sa nu te gandesti si la varianta in care tu dispari, ce se intampla cu puiul? Cand esti parinte in doi probabil ca primul gand este catre cealalta jumatate. Raman copiii cu el, ii reface viata sau nu, dar copiii mai au un parinte. Cand esti singur… Cand esti singur copilul tau ramane orfan, direct. Si te trec fiorii. Orfan. Mori tu si el nu mai are pe nimeni. Sa depasesc punctul acesta a fost mai greu decat toate deciziile pe care a trebuit sa le iau atunci. Mai greu decat riscurile asupra sanatatii ei, decat viata singura. A trebuit sa ma impact cu ideea ca daca eu mor copilul meu nu o sa mai aiba pe nimeni.

Da, am o familie. Doi parinti. Unul are 71 de ani si celalalt 67 de ani. Sunt bunici, nu sunt parinti. Ca ei sa-si asume functia de parinte pentru copilul meu ar insemna doar sa o lase orfana peste inca putini ani. Tata se stinge de la o zi la alta si, culmea, se intampla asta pentru ca acum 11 ani si-a asumat rolul de parinte pentru un nepot orfan. Poate si faptul ca oricat s-a straduit tata pentru copilul acesta nimic nu a functionat m-a facut sa ma gandesc la ce s-ar alege de fi-mea daca ar ajunge asa, fara parinti. Daca tata se duce mi-e clar ca mama ii va urma pe repede inainte. Deci sa o ia parintii mei sa o creasca nu ar fi o solutie.  Am frate. Insa el are copilul lui si abia are timp sa-l creasca pe el. Nu cred ca fetita mea are vea loc sau ca ar avea o mama si un tata. In rest nu este nimeni. Sau sunt unii care au fantezii despre a avea un copil dar nu au idee de sacrificiul pe care-l implica si cat de greu aste si atunci cand este copilul tau, dar al altuia. Oamenii cu inimi suficient de mari incat sa iubeasca un alt copil ca si cum ar fi al lor sunt foarte putini si foarte rar avem norocul sa cunoastem unul. Oricat as vrea sa ma cred eu de buna, si oricat iubesc eu copiii, nici eu nu as putea face asta. Sunt absolute sigura ca as face diferente, fie ele si involuntare, dar copilul meu natural ar fi cu singuranta pe primul loc. Asa cum este si acum.

Va creste, stiu, si asa. Aproape toti cei din familia tatalui meu au fost orfani de unul sau de ambii parinti. Nimeni nu a crescut cu doi parinti… Nici strabunicii, nici bunicii, nici tata, nici fratii mei de tata, nici nepotii, nici fi-mea si partial nici eu. Cu totii s-au descurcat cumva, unde “soiul” a fost bun si rezultatul a fost unul mai fericit, unde a fost invers… a fost cu adevarat trist. Cel mai frica imi este de oamenii care nu au fost iubiti in copilarie, cel mai frica mi-ar fi ca ea nu va mai fi iubita daca mama ei nu va mai exista. Ca nu va fi nimeni atat de "generos" incat sa o iubeasca ca o mama. Frica de lipsa de iubire mi-a aparut in suflet de cand tatal ei a zis ca “nu-i trebuie”. Cred ca sunt cele mai absurde cuvinte pe care le-am auzit in viata asta. Un tata sa spuna ca nu-i trebuie copilul lui. Am plans atunci de disperare la gandul ca nu o va iubi nimeni. Si ce fel de om este acela care nu a fost iubit? Un om fara suflet, pentru ca nu l-a invatat nimeni ca sufletul exista.  Nu i-a aratat nimeni un suflet. Iar un om fara suflet…

A existat un om in viata mea caruia i-am spus din prima zi cand am aflat ca o sa am un copil, ca daca eu patesc ceva vreau ca ea sa o ia pe Matilda. Nu legi, nu familie, nu nimeni. Sa vina si sa o fure daca este cazul pentru ca ea era singura pe care o credeam capabila sa-i ofere iubire de mama. Sa-i ofere timp si rabdare si suflet. Din pacate de cativa ani, culmea, cam de cand a aparut copilul, omul acesta s-a indepartat de noi. Noi de ea. Iar de la departare a aparut neintelegerea si apoi lucruri pentru care eu nu gasesc logica. Chiar am ajuns sa fim ceea ce in termenii mei s-ar chema un dusman. Si nu am mai avut de mult gandul legat de ce s-ar intampla daca…. Mi-a revenit zilele acestea si m-a tulburat. Azi am vazut-o stand singura pe o banca, parea trista, nu stiu la ce se gandea, dar am vazut-o atat de singura. Si m-am gandit iar, mi-a tremurat sufletul. Pentru ca ma uit in jur si nu vad solutia. Nu e nimeni. Nu exista solutia nici macar pentru doua zile in care sa ma duc undeva sa-mi linistesc nervii obositi, dar pentru mai mult, dar pentru  o viata. Cine isi mai face timp, cine isi mai sacrifica din viata lui pentru a primi o alta viata straina de a lui, un alt om? Si sa-l primeasca cu adevarat, nu ca pe un animalut dragut de companie, nu din mila, nu din obligatie. Sa-l primeasca din dragoste de parinte,  asa cum isi primeste parintele copilul abia nascut. Cu teama, cu fascinatie, cu nerabdare, cu emotie, cu grija, dar si cu infinita si neconditionata iubire.


Daca as pati ceva tot tu as vrea sa o cresti pe Matilda.

 

 

13 comentarii:

  1. uf Miruna...marturisesc ca nu prea m-am gindit ce s-ar intimpla cu copiii mei,la cine s-ar duce, daca mie sau lui Liv i s-ar intimpla ceva. Maybe I should.
    Dar am simtit postarea ta,pina in inima. Serios ca ti-o iau io pe Matilda LOL

    RăspundețiȘtergere
  2. Of, Miruna, ia gândul ăsta și aruncă-l hăăăăăt departe!

    RăspundețiȘtergere
  3. Draga Miruna, sunt convinsa ca vei ajunge sa o vezi pe Matilda mare, si sa te bucuri de ea, de copiii ei si de copiii copiilor ei. 'Meseria' de parinte unic e, probabil, cea mai consumatoare de resurse fizice si psihice, dar ' se poate'. Noi am crescut 2 copii numai cu mama. Nu am inteles niciodata cum de mama si-a pastrat optimismul tot timpul, chiar cand ne mergea rau de tot, economic vorbind. Cred insa ca tu stii deja cum e.

    RăspundețiȘtergere
  4. De ce nu va impacati voi doua? Nu e treaba mea, sigur, dar e mare pacat... Ea scrie despre tine, tu despre ea, regretul se citeste printre rinduri la amindoua, e limpede ca sinteti ranite amindoua sica suferiti din orgoliu, dar e la fel de limpede ca inca va mai leaga ceva adinc, de aia va pasa si nu va uitati de tot...

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga Miruna, viata e atit de scurta....un popas, prin definitie temporar. Nu-i timp pentru neintelegeri si rupturi iremediabile ale putinelor si rarelor adevarate prietenii de suflet. Gindurile tale nu sunt straine niciunui parinte (singur sau nu), dar sentimentul exprimat in ultima propozitie este cheie in cazul tau. Imi permit sa ofer un sfat nesolicitat, universal valabil: lasa acest sentiment sa construiasca o punte, sa repare aceasta prietenie pe care o crezi destramata. De multe ori primul pas este cel mai anevoios. Nu-i usor sa ierti, si mai ales sa ceri iertare. Dar banuiesc ca Matilda merita efortul, nu? Inteleg perfect dorinta ca acesta prietena sa-i ofere la o adica Matildei dragoste neconditionata, dar ma intreb tu ce-i oferi ei (prietenei) acum? Love breeds love. Ofera dragoste, si vei primi inapoi insutit. Si Matilda prin tine. Iti doresc tot binele din lume si tie, si Matildei, si prietenei, si tuturor mamicilor de pui mici.

    RăspundețiȘtergere
  6. Draga Miruna,

    M-a impresionat mult povestea ta, felul in care scrii... Ti-am citit blogul pe nerasuflate in citeva zile si am rezonat de multe ori cu trairile tale. Postul tau mi-a mers la inima. In adincul sufletului si eu am aceasi teama... Datele sint altele, sintem emigranti, copiii s-au nascut si traiesc intr-o societate diferita de Romania. Noi sintem singuri, singuri.... Mai avem un bunic care traieste cu noi ca sa-l ajutam sa traiasca omeneste. Are 82 de ani... Daca se intimpla ceva cu noi, unde vor merge copiii nostri? Un singur lucru pot cit de cit controla - sa gindesc pozitiv, sa sarbatoresc fiecare pas a lor spre independenta.
    Ai grija de tine si asa vei avea grija de fetita ta!

    RăspundețiȘtergere
  7. De pe margine e simplu de dat sfaturi. Din interior realitatea se vede altfel si se simte dureros prin toti porii, nu doar asa, ca la spectacol. Acum imi vine sa te zgaltai si sa-ti zic de ce nu te-ai gandit la toate astea inainte sa decizi sa fii parinte unic? Dar cine sunt eu si cu ce drept sa pun sare pe rana?...Poate n-ar fi rau sa incepi sa fii mai pragmatica, de dragul puiului tu, nu din interes meschin si sa-i oferi de acum inainte un tata, unul nou care sa-ti mai ia poverile de pe umeri si sa-i fie si micutei aproape.Dar, cum ziceam, cine sunt eu sa dau sfaturi de pe margine?...Nici nu stii cata liniste si echilibru aduce sentimentul ca universul se sprijina pe doi stalpi, nu doar pe unul!Dar iarta-ma daca am vorbit nepotrivit, asta am simtit ca prim impuls.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ehh, Adelina, povestea noastra este lunga, nu a fost ca si cum eu intr-o zi stateam asa si am zis ce ar fi sa fac eu un copil singura. Decizia a fost cumva luata in locul meu iar eu nu puteam sa nu o pastrez. Normal ca m-am gandit, dar intre sa fie cu un singur parinte sau sa nu fie deloc alegerea a fost simpla. Iar partea cu oferitul unui alt tata este mai complicata decat sa construiesc o racheta si sa zbor pe luna :))). Oamenii sunt alterati, ca sa spun delicat, implicarea unui om acum nu ar garanta nimic, pentru ea ar fi tot un strain care in cazul in care eu nu as mai fi...

      Nu ma supar, nu e nimic din ce mi-ar putea spune cineva si nu mi-am spus eu de zeci de ori :).

      Ștergere
  8. Bună seara! Sunt tot o mamă singură, deşi povestea mea e diferită ...poate mai dureroasă tocmai pentru că bărbatul care e tatăl copilului meu a declarat că doreşte să concepem un copil împreună,s-a purtat astfel încât să şi cred asta, pentru ca ulterior, după ce-am rămas însărcinată, să-mi ceară renunţ la sarcină, că " hotărârea nostră a fost o eroare gravă", că "niciodată nu mi-a spus c-o să creştem copilul împreună", că "nu mi-a spus că mă iubeşte, că mă adoră"...După ce-am născut a simţit nevoia să amplifice umilinţele şi suferinţa, zicând că m-a lăsat să cred că vrea copil pentru că până acum nu i s-a întâmplat, deci pentru că ştia că nu are capacitatea de a procrea...Bărbat necăsătorit, care "se jura" că nu există nimeni altcineva...că "dac-ar fi, ar mai vrea el să facă copil cu mine?" ...I-am dat vestea despre sarcină în Vinerea Mare, anul trecut...13 aprile 2012...am crezut că se bucură... s-a purtat normal vreo 10 zile...apoi mi-a cerut, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat, să terminăm şi să renunţ...N-am priceput nimic, n-am înţeles de ce...era ca-n filmele cu proşti...m-am gândit că-şi va reveni...n-a dat niciun semn... a refuzat să răspundă la telefon pnă la sfârşitul sarcinii...Părinţii lui, care mă cunoşteau, aveau aceeaşi atitudine oscilantă...aci declarau că "sunt alături de mine", aci deveneau reci,distanţi, făcându-mă să înţeleg că n-are niciun rost să-i mai caut..În rest, n-a recunoscut nimeni că el avea de fapt pe altcineva şi că, dat fiind că face naveta într-o altă localitate şi că pleca des şi pe perioade lungi în străinătate, "avea loc de-ntors " şi-şi permitea să-şi râdă de oameni...Şi-şi râde în continuare....a lăsat fără tată un copil nevinovat, m-a lăsat "să suport consecinţele", "pentru că mi-a spus din vreme ce-i de făcut, dar n-am ascultat"..şi-a ales...De fapt, în mintea lui nu era e ales...Bănuielile mele(spun bănuieli, pentru că n-a existat vreun moment de sinceritate din partea lui şi alor lui)sunt că omul îşi dorea copil, dar, pentru că până acum " n-a ieşit" , ar fi aceeptat orice variantă, numai să fie..apoi a realizat că se poate lipsi de copilul ăsta, că e-n stare să facă altul cu cine-a ales, că există tehnici de reproducere asistată...E trist, dar nu e poveste...e viaţa mea...şi mă doare...Nu pot pricepe cum un om îş bate joc, chiar o declară cu nonşalanţă, şi-apoi spune la fel de firesc că nu vrea să aibă niciodată vreo legătură cu copilul lui...Nu înţeleg cum un bunic poate să-şi vadă nepoata la doi metri şi să-i întoarcă spatele, prefăcându-se că se uită într-o vitrină...cum refuză să vină s-o vadă sub pretexte stupide, pentru ca-n final să zică că-i normal ca fi-su să nu vrea să ştie de copil" pentru că noi nu ne înţelegem"...
    E doar o parte din multele umilinţe,,,,Revin...de aceea am scris...că am o stare similară de oboseală fizică, dar mai ales psihică...şi că m-am gândit zilele astea ce s-ar întâmpla cu copilul meu dacă eu n-am să mai fiu..cum s-ar duce el în familia unui părinte care n-a vrut să ştie de el de la început, care refuză să aibă vreo legătură...cum s-ar purta cu el asemenea oameni?...Copilul meu are tată doar în acte( să nu vă gândiţi c-a făcut-o dintr-un simţ al onoarei,ci pentru că ştia ce urmează, pentru că ştia că în luna a opta de sarcină eu stăteam acasă şi redactam acţiunea de stabilire paternitate)...dacă eu păţesc ceva copilul meu e orfan de ambii părinţi...Îmi cer scuze pentru stilul dezlânat...sunt multe de spus...am simţit nevoia să vorbesc...un pic

    RăspundețiȘtergere
  9. Mama o iubeste..fata ii zambeste
    https://www.youtube.com/watch?v=uVHX8Vt6iNU

    RăspundețiȘtergere
  10. Draga mea, eu te inteleg, la fel gandesc desi nu sunt mama singura. Duc paranoia atat de departe incat refuz sa conduc cand sotul meu e in masina (am luat permisul de foarte putin timp), de frica sa nu patim ceva amandoi si sa ramana C. singura pe lume.
    Dar nu petrece multe momente cu gandurile astea in minte, nu cred ca va face bine. Ia o decizie, comunic-o celor in drept si gata, nu te mai chinui.

    RăspundețiȘtergere
  11. draga Miruna, scrii atata de bine... si esti asa de pe "aceeasi lungime de unda cu mine" de am senzatia ca ne cunoastem, chiar de o viata... Impartasesc multe din trairile tale si grijile tale, te admir f mult pt curajul tau. Stiu ca nu te ajuta f mult, dar sa stii ca mai sunt si altii care au asemenea ganduri, chiar daca poate si un sot... Pe de alta parte sa stii ca uneori nici un tata nu e neaparat o solutie, deci problema de a ramane fara mama, e o problema in orice situatie, cred eu...Sau, chiar daca pare utopic acum,poate exista o sansa de a intalni si un "tata nou" mai bun decat unul original, daca ai ocazia ofera-ti si ofera-i sansa asta. De Miruna va avea grija CEl de Sus, stie cel mai bine de ce a vrut sa apara acest sufletel minunat pe pamant...

    RăspundețiȘtergere
  12. draga miruna! trista povestea ta.Doar atit pot sa-ti spun.Mergi cu incredere mai departe pentru ca acolo unde exista iubire Dumnezeu ne da putere. Nu te mai gindi,daca intr-o zi.....Sunt o mama care si-a crescut singura copilul.Daca cineva mi-ar fi spus: uite prin cite ai sa treci! I-as fi raspuns ca este cu neputinta sa suport toate acele avertismente.Si, totusi am suportat. E adevarat ca uneori simteam ca am niste pietre imense legate de picioare, ca numai am puterea sa mai fac un singur pas dar am gasit forta necesara sa merg mai departe. Acum, ma confrunt cu o alta problema la care inca nu i-am gasit solutia si astept rabdatoare. Daca Anonim spune ca bunicul refuza sa-si vada nepotelul pretextind tot felul de scuze, in cazul meu, este exact invers. Ma doare cumplit mai ales ca nepotica cea mica(de 4ani) era foarte atasata de mine.O bunica materna needucata si bolnavicios de egoista precum si o mama cu aceleasi insusiri ale celei care i-a dat viata imi fac zilele amare. Inca nu disper. Dar ma intreb adeseori, ce este de facut pentru ca ma doare cumplit sufletul.

    RăspundețiȘtergere