Ganduri de parinte singur

In ultimul timp ma simt atat de fara energie incat incepe sa ma preocupe. Si cand incepe sa ma preocupe ceva legat de cum ma simt este clar ca a trecut de mult momentul in care “suni la 112”. Ca asa sunt eu mai nesimtitoare, mereu am contat foarte putin spre deloc atunci cand vine vorba de ingrijirea sanatatii. Nu e bine, stiu, educatia proasta. Dar tot ce am avut am dus mereu din mers. Acum ma simt fara baterii, daca n-ar trebui sa fac lucruri toata ziua nici nu m-as ridica din pat. De fapt cred ca nici nu as ajunge in pat, m-as aseza in fund la usa de la intrare. Sunt obosita, am fost si mai obosita, mult mai, dar niciodata nu am fost atat de fara vlaga. Am zacut 3 zile. A fost mama la noi in ideea de a pune putin casa in ordine, pe mine debandada din casa ma oboseste psihic. Asta a fost planul, ea sa stea cu Matilda si eu sa fac... N-am facut nimic. Pur si simplu nu am drive- cum ii zice americanu. Abia m-am tarat din pat. M-am mutat pe canapé. Am  mai zacut acolo. M-am tarat la bucatarie, as fi mancat ceva asa…. ceva asa nu era, asa ca nu am mai mancat nimic. Maica-mea zicea ca ma simt rau de nemancata. De cand ma stiu imi spune ca de nemancata. Eu sunt cat magazia, dar sigur mi-e rau de nemancata. Daca ar fi primavara as da vina pe astenie. Nici pe oboseala nu prea merge, in ciuda insomniilor, in ultimul timp a fost mai ok cu trezitul noaptea. Am sentimental ca ceva nu este bine.

Starile astea de sfarseala sunt sificiente incat sa ma apuce (iar) groaza lui “Daca mi se intampla ceva? Ce se alege de copilul meu?”. Cand iei decizia sa fii parinte nu poti sa nu te gandesti si la varianta in care tu dispari, ce se intampla cu puiul? Cand esti parinte in doi probabil ca primul gand este catre cealalta jumatate. Raman copiii cu el, ii reface viata sau nu, dar copiii mai au un parinte. Cand esti singur… Cand esti singur copilul tau ramane orfan, direct. Si te trec fiorii. Orfan. Mori tu si el nu mai are pe nimeni. Sa depasesc punctul acesta a fost mai greu decat toate deciziile pe care a trebuit sa le iau atunci. Mai greu decat riscurile asupra sanatatii ei, decat viata singura. A trebuit sa ma impact cu ideea ca daca eu mor copilul meu nu o sa mai aiba pe nimeni.

Da, am o familie. Doi parinti. Unul are 71 de ani si celalalt 67 de ani. Sunt bunici, nu sunt parinti. Ca ei sa-si asume functia de parinte pentru copilul meu ar insemna doar sa o lase orfana peste inca putini ani. Tata se stinge de la o zi la alta si, culmea, se intampla asta pentru ca acum 11 ani si-a asumat rolul de parinte pentru un nepot orfan. Poate si faptul ca oricat s-a straduit tata pentru copilul acesta nimic nu a functionat m-a facut sa ma gandesc la ce s-ar alege de fi-mea daca ar ajunge asa, fara parinti. Daca tata se duce mi-e clar ca mama ii va urma pe repede inainte. Deci sa o ia parintii mei sa o creasca nu ar fi o solutie.  Am frate. Insa el are copilul lui si abia are timp sa-l creasca pe el. Nu cred ca fetita mea are vea loc sau ca ar avea o mama si un tata. In rest nu este nimeni. Sau sunt unii care au fantezii despre a avea un copil dar nu au idee de sacrificiul pe care-l implica si cat de greu aste si atunci cand este copilul tau, dar al altuia. Oamenii cu inimi suficient de mari incat sa iubeasca un alt copil ca si cum ar fi al lor sunt foarte putini si foarte rar avem norocul sa cunoastem unul. Oricat as vrea sa ma cred eu de buna, si oricat iubesc eu copiii, nici eu nu as putea face asta. Sunt absolute sigura ca as face diferente, fie ele si involuntare, dar copilul meu natural ar fi cu singuranta pe primul loc. Asa cum este si acum.

Va creste, stiu, si asa. Aproape toti cei din familia tatalui meu au fost orfani de unul sau de ambii parinti. Nimeni nu a crescut cu doi parinti… Nici strabunicii, nici bunicii, nici tata, nici fratii mei de tata, nici nepotii, nici fi-mea si partial nici eu. Cu totii s-au descurcat cumva, unde “soiul” a fost bun si rezultatul a fost unul mai fericit, unde a fost invers… a fost cu adevarat trist. Cel mai frica imi este de oamenii care nu au fost iubiti in copilarie, cel mai frica mi-ar fi ca ea nu va mai fi iubita daca mama ei nu va mai exista. Ca nu va fi nimeni atat de "generos" incat sa o iubeasca ca o mama. Frica de lipsa de iubire mi-a aparut in suflet de cand tatal ei a zis ca “nu-i trebuie”. Cred ca sunt cele mai absurde cuvinte pe care le-am auzit in viata asta. Un tata sa spuna ca nu-i trebuie copilul lui. Am plans atunci de disperare la gandul ca nu o va iubi nimeni. Si ce fel de om este acela care nu a fost iubit? Un om fara suflet, pentru ca nu l-a invatat nimeni ca sufletul exista.  Nu i-a aratat nimeni un suflet. Iar un om fara suflet…

A existat un om in viata mea caruia i-am spus din prima zi cand am aflat ca o sa am un copil, ca daca eu patesc ceva vreau ca ea sa o ia pe Matilda. Nu legi, nu familie, nu nimeni. Sa vina si sa o fure daca este cazul pentru ca ea era singura pe care o credeam capabila sa-i ofere iubire de mama. Sa-i ofere timp si rabdare si suflet. Din pacate de cativa ani, culmea, cam de cand a aparut copilul, omul acesta s-a indepartat de noi. Noi de ea. Iar de la departare a aparut neintelegerea si apoi lucruri pentru care eu nu gasesc logica. Chiar am ajuns sa fim ceea ce in termenii mei s-ar chema un dusman. Si nu am mai avut de mult gandul legat de ce s-ar intampla daca…. Mi-a revenit zilele acestea si m-a tulburat. Azi am vazut-o stand singura pe o banca, parea trista, nu stiu la ce se gandea, dar am vazut-o atat de singura. Si m-am gandit iar, mi-a tremurat sufletul. Pentru ca ma uit in jur si nu vad solutia. Nu e nimeni. Nu exista solutia nici macar pentru doua zile in care sa ma duc undeva sa-mi linistesc nervii obositi, dar pentru mai mult, dar pentru  o viata. Cine isi mai face timp, cine isi mai sacrifica din viata lui pentru a primi o alta viata straina de a lui, un alt om? Si sa-l primeasca cu adevarat, nu ca pe un animalut dragut de companie, nu din mila, nu din obligatie. Sa-l primeasca din dragoste de parinte,  asa cum isi primeste parintele copilul abia nascut. Cu teama, cu fascinatie, cu nerabdare, cu emotie, cu grija, dar si cu infinita si neconditionata iubire.

Daca as pati ceva tot tu as vrea sa o cresti pe Matilda.