Aventura de concediu- primele 6 zile

Suntem in aventura numita concediu-de-nebune-la-bulgari. Ziua a 6 a. Simt nevoia de impartasit pana cand nu-mi explodeaza ceva creier de singuratate si de nervi (nu stiu cum si cand o sa urc asta pe blog pentru ca netul tot nu merge, ieeei). Si mai ales de ciuda ca un om cu pretentii de inteligenta, ca mine, nu a gandit treaba asta mai bine. Acum vreo 2 luni intr-un moment de spontaneitate mi s-a parut o idee buna sa plecam in concediu la mare. Matildei i-a facut foarte bine anul trecut mersul pe nisip pentru tal valgul ei, am zis ca merita efortul. La mare la noi nu vroiam asa ca oferta unor prieteni de a merge impreuna mi s-a parut super. Au si ei copii, mai petrecea si Mati timp cu ei, mai statea si cu adultii, poate reuseam sa respir pentru doua minute. Perioada din an nu era tocmai ideala, mai-iunie, si nici durata prea lunga a sederii- cam toate zilele de concediu de care dispun pe anul acesta. Dar pentru ca stiam ca nu o sa reusesc sa ma organizez altfel, ca bona sau mama nu or sa vina cu noi, ca cea mai buna prietena s-a mutat in alta tara si nu se mai intoarce, cu imaginea idilica a unor clipe de pauza in minte am facut rezervarea. Bulgaria, Obzor, 12 zile, complex de apartamente, 3 stele, olinclusiv- cum ar zice romanu.

Drumul.  Nu stiu cand a trecut timpul, probabil in timp ce eu jonglam cu jobul, copilul, casa si alte activitati extracurriculare, ca iata vine weekendul dinaintea plecarii. Week-end full, imposibil de organizat ceva pentru concediu. Lasa ca am timp luni, mi-am luat o zi libera special pentru d-ale-femeilor si pentru bagaje. Serios? Am stat pana la ora 19 la munca in acea zi de „concediu” deci ... Am facut bagajele in semi-coma de somn in noaptea dinaintea plecarii, nici nu m-am mai culcat, nu avea sens. Nu foarte lucida sau constienta de ce am pus in ele, s-a dovedit mai tarziu ca ar trebui sa ai macar un neuron treaz cand faci bagaje. NU avem haine suficient de groase- adica geci. Nici suficiente vase pentru gatit, nici suficienta mancare pentru Matilda- cum aveam sa aflu in prima zi de onlincusiv.

Plecarea intr-o marti. In mintea mea deja facusem un plan ok pentru copilul din dotare. Planul se duse de rapa cand am aflat ca se pleaca la ora  5 de dimineata pentru ca ceilalti doi copii sa fie linistiti pe drum si sa mai doarma. Matilda are rau de masina, ca a luat tot ce era mai „bun” de la ma-sa, dimineata raul este mult mai puternic, nu stiu de ce dar asa se intampla. Iar cand esti trezit inainte sa-ti faci tot somnul e si mai rau. Ea se trezeste pe la 8 de obicei. In consecinta i-am urat Bulgariei „bun gasit” cu capul in punga. Pungi mov, altfel cum?! In mod ciudat raul ei este mult mai puternic atunci cand este cu fata la sensul de mers, invers decat mie. I-am dat si tratament homeopat- Cocculine- a avut exact efectul pe care mi-l imaginam: zero. Asa ca dupa ce a varsat am luat-o din scaun si a adormit lipita de mine pentru ceva timp. Raul de masina este insotit de o somnolenta crancena. Restul drumului l-a petrecut tot la mine in brate cu spatele la sensul de mers. Scaunul ei nu merge pus asa, din pacate. Deci am imbatranit inca 10 ani in cele 3 ore de mers, la fiecare frana si groapa la care Matilda imi sarea din brate. Nici nu vreau sa ma gandesc la drumul de intors. Sper sa inventez o solutie pentru ai-i fixa scaunul invers. Ajunsi intr-un final, cu niste ore inainte de ora de cazare. Ea- Vazut marea, considerat ca e la fel de neplacuta ca si anul trecut. Iubit nisipul, ca si anul trecut. Eu- Cu speranta ca se mai incalzeste apa si poate, in 12 zile, copilul revine la sentimente mai bune.

Cazarea. Socul cand ajungi la complex este ca esti pe o sosea in camp. Cladirile sunt mult prea aproape de soseaua principala. Tot traficul este la tine pe perna. In jur... nitel pustiu neamenajat. Macar e verde. Verificasem locatia si pe siteurile de travel pentru ca  atlfel, din reclama agentiilor, ti-ai imagina ca esti intr-un fel de rai pe pamant si aveam o viziune oarecum realista asupra imprejurimilor. Ca turismul e ca-n matrimoniale, pui poza aia mai frumoasa, mai slaba, mai cu botul tzuguiat. Asa si aici- marea zici ca-i colea, ca sari din pat direct in valuri, ca esti intr-o statiune- cum ar veni. Marea? La vreo 200-300 de metri de hotel pe o sosea prin campulete. Pare putin, asa la modul absolut, dar tare mult cand cari de copil si sarsanele.  Mai ales cand coloana ta abia te cara pe tine si orice gram in plus e ca un piron batut la temelie. Si faci drumul de 4 ori pe zi. Restaurantul s-a dovedit, si el, a fi in celalalt capat de complex. Deci daca vrei si mese si plaja faci vreo 2 kilometruti pe zi, lejer. Sa se dea onlinclusivu’ jos.

 

Fiind doua familii speram sa fim cazati impreuna, in camere alaturate. Ntz, n-ai sa vezi! Pe fiecare etaj exista 3 apartamente, dar toate diferite. Noi aveam rezervat acelasi tip de apartament. Sa zicem mersi sa suntem in aceeasi cladire din cele 5. Si pe aceeasi intrare din cele 8. Etaje diferite, noi la 3, ei la 7. Apoi noi la 7, ei la 3- pentru ca balcoanele erau prea periculoase pentru copiii care pot iesi singuri pe balcon. Apartamentul mare, vedere partial spre mare, camp si sosea- dormitor si camera de zi cu loc de luat masa, mobilat decent, chicineta (fara vase pentru gatit sau tacamuri), masina de spalat, balcon mare- dar si cu un straniu sentiment de ne-bun. Nu stiu daca voi aveti genul asta de sentiment cand intrati intr-o casa ca pur si simplu locul nu va prieste. Cam asa a fost cu apartamentul cu pricina. Simteai ca-ti sta cineva in carca. Poate si ochiul de mama care inventariase intr-o secunda orice muchie sau loc periculos. Am rearanjat mobilierul din drumul copilului. In a treia zi l-am schimbat, pe apartament,  din motive de lipsa de internet, dar asta e o epopee in sine, deci alta poveste. Ne-am mutat la alta „scara”, la etajul 2, vedere dubla- mare piscina si strada. Pentru ca acesta era singurul apartament liber avem doua dormitoare si doua bai (va asteptam in vizita). Camera de zi mult mai mare si mai bine impartita. Un sentiment mai placut, ne este mult mai bine aici. Curatenia insa lasa grav de dorit, trebuie sa stai incaltat. Vine o tanti nevorbitoare de orice limba, inclusiv bulgara, si slimpaie cu un mop jegos pe jos. In urmai ei ramane miros de caine ud, nu de curatenie.

 

Mancarea. Ehh, aici buba cea mare. Eu tin foarte mult la ce mananca Matilda. In astia doi ani si un pic de viata a mancat 90% alimente de provenienta bio si gatite sanatos. Ea asa stie ca este mancarea. Tin si la ce ingurgitez eu pentru ca sunt unica ei sursa de lapte din acesti doi ani si cati or mai fi. Am zis, totusi, ca-i concediu, ca macar sa nu mai gatesc zilnic si din experienta hotelurilor de 3-4 stele pe unde am mai fost in Bulgaria era mancare sa nu stii ce sa mananci mai repede. Chiar ma gandeam ca mancarea la dispozitie va fi o problema in sensul ca nu o sa reusesc sa-i stapanesc apetitul. Am luat si ingrediente de acasa pentru a-i face mancarea ei astfel incat sa nu uite gustul de acasa. Prima masa la restaurant a aprins beculetul de alarma, cea de-a doua si pe cel de avarie. Mancarea de nedat unui copil la a carui sanatate tii si pe care vrei sa-l vezi imbatranind frumos. Totul prajit/fript/ars, totul cu un soi de vegeta pusa cu kilogramul, totul cu multa sare, totul- adica cele 3-4 feluri de mancare. Supele si ciorbele sunt de la plic, pastele cu sos din bidon, mancarea de la pranz reciclata la cina si tot asa. Am ajuns sa cred ca cele mai sanatoase lucruri de mancat sunt painea si inghetata. Painea provine si ea din congelator. Micul dejun pur si simplu odios, asa ca am decis sa-l sarim cu totul. Ea mananca in camera, eu nimic. Oricum aranjamentele de la fata locului ar face imposibil sa mancam dimineata in restaurant. Pentru ca ne-am duce singure. Nu as avea cu cine sa o las pe Matilda la masa si nici maini sa o iau cu mine in timp ce pun mancarea pe farfurii. Deci s-a mers la cumparaturi de oale si mancare si incerc sa-i fac de mancare in camera. Au zburat si 100 de euro. De vineri mancarea s-a mai schimbat putin, probabil incepe sezonul... Oricum traiesc cu o vesnica stare de voma. Iar cand ma uit la nemtii aflati aici in concediu, ca ei sunt majoritari, cum infuleca farfurii cu varf mi se pare incredibil. Cum primesc copiii mici cartofi prajiti cu sosuri si suc de la dozator in biberon... Matilda baga san toata ziulica, nici cand era bebelus nu sugea atat de des.

Distractia. Daca ai impresia ca esti obosit de ai putea sa lesini la urmatorul pas, pleaca singur cu un copil de 2 ani in concediu. Sa vezi atunci „distractie” J. Oricum, dupa prima zi aici am realizat ca suntem practic sigure iar intalnirile cu partenerii nostri de concediu sunt pur accidentale sau daca noi alergam dupa ei ca manzu’ dupa iapa. Am petrecut asa primele 2-3 zile incercand sa tot mut programul Matildei ca sa reusim sa ne suprapunem putin la masa si sa am cu cine o lasa pana cand aduceam mancarea. Apoi, intr-o zi cand taram nervoasa de la plaja de bietul copil care doar atat de repede poate merge si de mine, plus geanta de plaja si jucarii, am avut revelatia omului umilit de propria prostie si am decis ca cam gata cu programul „impreuna”. A urmat noaptea cu epsioade de apnee a Matildei, nu a mai avut apnee de pe la un an. M-ar trezit suieratul ala de copil care nu mai are aer si din mormant. Am stat si am pazit-o si m-am invinovatit pentru stresul la care am supus-o. Probabil ca i le-am declansat eu cu isteriile si trasul de ea in toate partile, mereu pe fuga, mereu cu stresul ca nu-i mai prindem la masa sa stea 5 minute cu ea, sau ca nu am ce sa-i dau sa manance si toata situatia asta de aici. Asa ca suntem singure, ne vedem de treaba, ne plimbam, stam la locul de joaca, citim, cand putem ajunge  la masa- ne ducem, cand nu- mancam in camera. La fel si cu plaja si cu tot. Inca o data m-am privit in oglinda si mi-am zis: ”Mai, femeie, tu chiar nu te inveti minte?! Esti singura, nu e nimeni, nu te mai baza pe nimeni!”. Am eu o pilda a omului fara un picior, trebuie sa o povestesc intr-o zi, e o lectie buna pentru toti cei care cauta sau accepta ajutor atunci cand sunt singuri. Asa ca m-am linistit. Nu mai zapacesc de pomana programul copilului, program care pentru mine este ca aerul atunci cand suntem acasa, nu mai tarasc de ea nervoasa si obosita ca sa ne sincronizam, nu merita efortul. Mai sunt 6 zile, poate daca nu mai ploua reusim sa ne simtim si bine.

 

Matildei ii place. Ei ii place oriunde e cu mine. Sta numai cu mine, doarme cocotata pe mine. Atat i-am povestit ce frumos o sa fie cand o sa mergem la mare incat trebuie sa fac sa fie frumos. Ieri au venit multi romani si ne-am asociat la locul de joaca cu o familie simpatica. Am intrebat-o pe Matilda de mai multe ori daca vrea sa mergem acasa. A zis ca nu, ca vrea pa la apa mare. Asa ca ma rog de vreme frumoasa ca sa stam pa la apa mare. Poate ii conving pe prietenii nostri sa mergem intr-o zi la Nessebar, e aproape si e tare frumos. Acolo m-as simti si eu ca un om, nu ca un pustnic.

Hai ca iese soarele si se trezeste puiul, sunt prea obosita pentru conediu, asta e clar...