sâmbătă, 14 decembrie 2013

Biluta

Cand a inceput ziua asta de sambata am avut foarte multe in program... mai putin una.
8,00- trezit, spalat, mancat, jucat.
9,00- incep telefoanele: prietenul M. sa-mi aduca ce am lasat la el in masina, transportul de la Ikea, baiatul de la apartament, omul cu mobila, omul cu gaura, mama.
9,38- mers la apartament, intalnit cu datatorul-de-gaura-de-hota prin una bucata perete de 36 cm (180 lei), dat gaura cu masinaria numita carota, desteapta masinarie, nu face galagie si daca meseriasii sunt destepti nu face nici mizerie;
10,22- mers la banca, scos bani, programat intalniri;
10,35- trei minute sa beau o cafea si sa mananc o gogoasa (3,5 lei);
 
 
11,27- intalnit cu facatorul-de-frumoasa-mobila-de-bucatarie si platit avansul (2500 lei), sper sa iasa macar pe jumatate frumoasa pe cat e de scumpa;
11,35- ajutat Mos Craciun de la Elefantelul Curios pentru petrecerea de pe 19 decembrie (adica dus cadou- 145 lei);
12,01- mers in Hornbach si cumparat brad (89 lei), 30 l de lavabila alba, 7 l lavabila colorata, obiecte sanitare, folie si maruntisuri (1497 lei);
13,01- gasit transport pentru cele de mai sus pentru ca ne trebuiau azi si magazinul le livra abia luni, gsit Nicu de la Hornbach, un baiat simpatic si cu tarif decent, dus obiectele la apartament (60 de lei);
13,28- catar bradul pe terasa blocului pentru ca in casa se slefuiesc peretii si am avea direct un brad nins;
13,35- iau masuratori prin casa, calculez mobile, fac scheme, liste cu ce mai avem de cumparat;
14,42- suna mama cu o voce sinistra care iti face sangele sa-ti inghete si mintea sa stea in loc:
 
Mama: Unde esti, Miruna?
Eu: La apartament, de ce? Ce s-a intamplat????
M: S-a intamplat ceva, vino REPEDE!!!
E: Ce s-a intamplat?
M: Vino repede, si-a bagat Matilda o biluta in nas!!!
E: Respira?
M: Da, vino repede ca si-a bagat o biluta in nas!!!
(pe fundal plansete si tipete sa vina mami, sa scoata mami biluta, deci respira)
 
Inutil sa spun cu ce  viteza pe milisecunda face creierul scenarii in timp ce fungi pe strada fara haina pe tine. Te gandesti ce biluta, unde e, cat de sus, cum o scoatem, poate sa o aspire in plamani, daca moare, sa chemi salvarea sau taxiul, da cat de mare, ce biluta, da ce i-a venit, ea se joaca cu bilute de cand avea un an, face margele, niciodata ni si-a bagat niciuna nicaieri, nici in gura, ea si bombonelele mici crede ca sunt bilute, nu stie ca sunt de mancat, cum naiba sa si-o bage in nas, daca moare?
 
Ajung acasa in 2 minute. Copilul intins pe canapea, maica-mea livida, moarta de frica. Copilul incepe sa scanceasca sa-i scot biluta. Ma uit in nas. O biluta mica, albastra, in nara stanga. Sus, dar vizibila. As putea sa o scot de acolo dar mi-e teama sa nu o imping mai sus. Apas pe nara deasupra ei, nu se misca. E destul de bine fixata. Incerc sa o fac sa stranute. O rog sa sufle nasul, nu poate sufla destul de tare. Maica-mea zice ca daca o vad, sa o scoatem. Nu, iau decizia sa mergem la camera de garda la cel mai apropiat spital pentru copii- M. S. Curie. Echipez copilul, chem taxi. Este 14,56. Asteptam jos zece minute, taxiul nu mai vine, sun sa chem altul, ma tin inca zece minute pe fir. Intre timp am ajuns in statia de taxiuri si am luat unul. Pe drum ii explic Matildei ca mergem la doamna doctor draguta sa ne scoata ea biluta din nas pentru ca mami nu are cu ce. Ii spun si ca a facut un lucru grav si ca putea muri din cauza bilutei, sa nu isi mai bage niciodata nimic in nas.  Respira numai pe gura. Este 15,20. O sun pe prietena C. care are relatii profesionale cu spitalul, nu stiu ce va urma si daca extractia va fi simpla, vreau sa fiu pregatita, are telefonul inchis. Am ajuns deja la spital, paznicul de la porta are chef de glume, ii spun ca are copilul o bila in nas si nu am spiritul de gluma la mine, face o fata grava si ne indica pe unde sa o luam.
 
UPU este plina de copii si apartinatori, mai putini decat ma asteptam, mult mai linistiti decat ma asteptam. In principiu copii raciti. Nu sunt cazuri grave- accidente, rani, etc. Cred ca asteptau sa fie internati. Ne ducem la receptie, ii spun domnului de acolo ca fi-mea si bagat o biluta in nas.
 
Buletinul. Certificatul de nastere al copilului? Pai, stiti, am plecat repede, certificatul de nastere nu era tocmai o prioritate, n-am! Ok, data viitoare sa-l aduceti. Numele copilului. Data nasterii. Numele mamei. Numele tatalui. N-are. Cum nu are? NU are! In ce nara? In stanga. Ok, asteptati aici intr-o parte sa va fac fisa si apoi urcati la ORL. Dupa 3 minute. Febra are? Nu, are doar o biluta in nas. OK. Mergeti drept inainte, faceti la stanga in capatul holului, mergeti sus la etajul 4 si va intoarceti cu rezultatul. Mama glumeste si-l intreaba daca sa venim cu biluta, el nu pricepe gluma.
 
Sus la ORL. Usa este inchisa, o hartie mare pe care scrie sa nu intram noi ca ies ei. Ca in bancuri. Se suna in partea stanga la o sonerie. Tot ca in bancuri. Iese o acritura de asistenta. Eu tot vorbesc cu Matilda si ii explic ce va urma. Calm si optimist. Vine si o doamna doctor tinerica, nici vesela, nici acra. Ii spun ce s-a intamplat. Ne invita pe scaun. Eu pun copilul. Ea nuuu, si dumneavoastra ca treuie sa o tineti bine. Eu cred ca sta si singura, dar ma sui pe jilt si tin copilul bine imobilizat peste brate. Vine si asistenta si o priponeste pe Matilda de funte. Vrea sa-i ia jucaria din brate. Ii zic sa o lase ca de asta am si luat-o cu noi. Doctorita ii spune sa-i acopere si ochii, sa nu vada. Nu jucariei, copilului. Iar ii spun sa nu-i acopere nimic ca se va speria mult mai rau. Suntem apostrofate in legatura cu bilutele, cat sunt de periculoase si ca astea mici si lucioase se pot aspira in plamani. Stim. Probabil ca nu se va mai juca cu ele un timp.
 
Maica-mea mai are putin si lesina. Repeta mereu cum a lasat-o doar cateva clipe si s-a dus sa ia alta lingurita de la bucatarie. Ii spun si ei sa stea calma. putea sa se intample cu oricine si fiind langa ea. In 5 secunde biluta este afara din nas. Este verificat nasul sa vada daca nu cumva mai sunt si altele. Nu mai erau, a zis si ea ca doar una si-a bagat. Nasucul era iritat de la raceala care ne tine nedormite de 4 nopti. Ni se scrie o reteta cu un serulet pentru nas. Eu o laud pe Matilda ca a stat cuminte si nu a plans deloc. Ma asteptam sa faca foarte urat, mai ales ca ea are fobia pusului de chestii in nas. Doamna doctor tine sa sublinieze ca este meritul ei ca a stiut sa scoata bila si nu a chinuit-o, ca putea sa o chinuie. Multumim.
 
Ora 16,03. Suntem inapoi acasa. Strangem bilutele de prin casa. Matilda se cearta singura si isi spune ca nu mai baga nimic in nas, ca facea bubita rau, ca nu mai face prostie. Ii dau sa manance si o culc. Ora 17,07. Respir! Si ea respira!
 

duminică, 8 decembrie 2013

Din cer

A inceput sa ninga! Ne-am imbracat repede si am iesit afara. Atat de repede incat eu am uitat sa-mi scot botosii de protectie pe care-i purtasem in incinta locului de joaca. Am fost sa ajutam putin o familie incercata. Matilda s-a jucat, eu am cumparat cate ceva. Dar a inceput sa ninga si am fugit amandoua afara.
 
Fulgi mari si multi. Ea intindea fata catre cer si imi spunea ca o "poua cu buboaca". Ca-i uda ca apa buboaca. Radea si topaia sub fuglii care i se topeau pe nasul carn si obrajorii rosii. Nige! Nige! Mergea repede si saltat iar eu ii simteam mana mica si calda cum o strange pe a mea. Nige! Nige! "Faca mami omu a buboaca!" Inca nu, mama draga, trebuie sa ninga mai mult si facem si omul din zapada.
 
Apoi a pornit inaintea mea alergand printre fulgii de zapada. Eu in urma ei... privind cerul de unde a venit si ea. A venit si a stat si prea des uit sa-i multumesc cerului pentru ca mi-a dat-o si mi-a lasat-o aici cu mine. Prea des ma supar, prea des ma cert, prea rar ma multumesc si cu mai putin bine. Prea vreau ca totul sa fie perfect si uit ca sunt doar un om.
 
Multumesc pentru ca e! Multumesc pentru ca e asa cum am visat-o, ca e sanatoasa, ca e buna si vesela. Multumesc ca mi-ai dat-o mie dintre toti oamenii! Multumesc pentru fiecare "mamicaaaa" pe care il aud.  Multumesc pentru fiecare rugaminte sa o iau in brate cand ne culcam. Multumesc pentru fiecare zambet pe care mi-l da dimineata. Multumesc pentru piciorusele care alearga apasat zguduind parchetul. Multumesc ca suntem bine, ca suntem sanatosi, ca ne avem unii pe altii! Multumesc pentru toate lectiile acestui an! Multumesc ca ne ierti si ne suporti asa lipsiti de recunostinta! Multumesc ca  ai rabdare cu noi!
 
 

vineri, 6 decembrie 2013

Cand viata e fragila


Abia incepuse anul 2011, era frig, era zapada. Intram in trimestrul trei de sarcina si totul parea sa fie bine, sa ajungem cu bine la final. Bebelicioasa- pentru ca asa ii spuneam atunci- era in parametri normali, picioarele cam lungi, dupa cum s-a dovedit a fi si la lumina zilei. O mica infectie, nimic grav. Criza de sciatica parea si ea pe sfarsite, fiziokinetoterapia incepea sa dea roade si durerile erau suportabile. Reusisem si sa ma organizez astfel incat sa ma descurc singura in aceste ultime luni de sarcina. Teama ca o sa o pierd si pe ea se risipea incet, nu ma mai trezeam zilnic cu obsesia lenjeriei pline de sange, nu mai tresaream la orice durere si intepatura. Ma simteam chiar fericita si implinita. Era liniste. Lasasem garda jos.
Inceputul de an a dus cu el zile teribile la locul de munca. Foarte multi nervi, foarte. Frustrare, nervi, tensiune, umilinte. Tot corpul meu era intr-o incordare permanenta. Uitasem ca el are acum un scop mai important decat sa-mi poarte mie sufletul de colo colo. Acum o purta si pe ea si viata ei depindea de mine. Durerile s-au instalat surd pe la 6 de dimineata. Eram prea furioasa pe viata si pe tot ce se intampla pentru a le baga in seama. Mai avusesem si seara intepaturi puternice, le-am pus pe seama frigului. Mi-am facut rutina de dimineata si am plecat la munca. Colegul de birou avea fetita la o scoala foarte aproape de locuinta mea si ma lua si pe mine in drum spre scoala. In masina tot aveam senzatia ca nu este loc. Am repozitionat scaunul. Burta tot ma deranja in mod ciudat. Nu parea sa fi crescut, nici hainele nu erau mai stranse, dar ma deranjau. Am coborat la banca si de acolo traversam parcul pe jos catre serviciu. Dureri altfel… dar in acelasi timp foarte cunoscute. Dureri ca de inceput de menstruatie. M-am uitat la ceas. M-am uitat inca o data… si inca una. Durerea venea in valuri in mod regulat. Inca nerealizand ce se intampla ma tot gandeam la frigul patruzantor de afara. El trebuie sa fie vinovatul. Trebuie sa incep sa ma imbrac mai gros, sa-mi iau haine de gravida. Totusi am 31-32 de saptamani, incepe sa creasca burtica. Traversand strada si grabind pasul durerea a devenit foarte clara. Am ajuns la birou. Copilul era nelinistit, parea sa nu-si gaseasca locul. Am incercat sa o linistesc, impingea si mai tare cu piciorusele. Am simtit nevoia sa ma asez pe scaun. In caldura camerei am inteles ce se intampla. Intr-o clipa am simtit copilul coborand. Se angajase. Era travaliu! Mi-a inghetat sangele in mine. Doamne Sfinte, nu acum! Mai avem drum lung, nu acum!
Intrasem in travaliu, am sunat medicul, l-am prins din timp, s-a oprit. Abia, opt saptamani mai tarziu, cand a decis sa vina pe lume, am inteles cat de aproape am fost de o nastere prematura. Durerile si ritmicitatea lor erau aceleasi. Am avut noroc! Insa Matilda nu s-a mai ridicat niciodata inapoi, a ramas toata ghemuita jos, o amintire a faptului ca trebuie sat cu garda sus, ca niciodata nu esti iesit din padure pana cand nu ajungi la termen. A fost o experienta revelatoare, m-a schimbat cu totul. M-a facut sa inteleg ca eu sunt cea mai importanta si ca nimic pe lumea asta nu merita asemenea consum nervos. De acum nu mai eram doar a mea, de fapt nu mai eram a mea, eram a ei si-i datoram respectul de sine. Mi-am schimbat modul de a vedea viata si de a ma raporta la ea, am indepartat de mine oamenii care-mi faceau rau, m-am concentrat pe tot ce era bun. Ii riscasem viata dintr-o prostie. O adusesem pana acolo si puteam sa o pierd dintr-o prostie.
Mi-a fost teama toata sarcina de o nastere prematura. Probabil ca orice mama care trece printr-o pierdere de sarcina si prin nevoia de medicatie pentru sustinerea sarcinii sta cu teama unei nasteri inainte de termen. Am numarat zile, apoi saptamani, apoi luni. Cand am trecut de 28 de saptamani am inceput sa cred ca o sa scapam cu bine. Dupa hopul de la 32 de saptamani am privit iar totul cu teama. Cand am ajuns in saptamana 40 mi s-a parut incredibil si as fi putut sa raman insarcinata toata viata. Oricat de greu au fost de dus ultimele saptamani m-am bucurat de ele ca de cea mai mare binecuvantare. Nu mi-am dorit o clipa sa se nasca mai repede. M-am rugat prea mult sa stea acolo pana cand era destul de mare incat sa fie bine ca sa imi treaca vreo clipa prin cap sa nasc mai repede. Cand, la fix 40 de saptamani, a decis sa vina pe lume am imbratisat acea zi si am pretuit fiecare moment. Un copil sanatos, nascut la termen, a fost singurul gand timp de atatea luni. Am avut norocul sa fie asa.
Abia mai tarziu, dupa ce am inceput sa scriu pe blog, am inteles cu adevarat teama mamelor care stau cu sabia deasupra capului intr-un mod mult mai viu decat am fost noi. In mine a fost mai mult teama si grija. In ele a fost groaza. Lacrimile curse pentru fiecare zi rugata sa mai aiba rabdare. Groaza ca zilele nu or sa fie destule. Si de multe ori nu sunt. R.- o mama care mi-a devenit foarte draga- s-a rugat astfel clipa de clipa pentru Gabriel. Se putea naste oricand, iar ea s-a rugat ca acel oricand sa fie cat mai tarziu, cat mai aproape de un numar de grame care sa-i asigure supravietuirea. Au avut noroc, Gabriel s-a nascut prematur, au trecut prin clipe foarte grele, prin complicatiile fragilitatii unei vieti atat de mici. Dar au avut noroc. Astazi este un baietel vesel si frumos, il privesc cu lacrimi in ochi oricand mamica lui ii pune ispravile pe FB. Pentru el m-am bucurat cu lacrimi si duminica, 17 noiembrie, cand au sarbatorit victoria lor de Ziua Internationala a Prematuritatii. Pentru el si R. am inceput sa scriu acest articol.
Nu toti copiii nascuti prematur au acest noroc. Unii pentru ca au fost prea micuti, prea fragili ca sa castige lupta. Altii, care ar fi supravietuit, dar lumea din jur nu le-a oferit sansa. Nu au avut un mediu in care sa-si continue cresterea. Nu au avut un incubator. Un nou “pantec” care sa-i protejeze pana atunci cand s-ar fi descurcat singuri in lumea de afara. Daca un bebelus nascut prematur ajunge in prima sa ora de viata intr-un incubator sansele ca el sa traisca cresc spre 90%. Din pacate multe maternitati nu pot oferi o astfel de “ocrotire” micilor vieti si acestea se sting.
Pornind de la datele statistice (I.N.S) conform cărora în România mor anual, în medie, 1900 de copii cu vârsta mai mică de un an, organizaţia Salvaţi Copiii și-a propus să sprijine 25 maternități cu incubatoare pentru a ajuta astfel la prevenirea mortalității infantile și pentru a sprijini gravidele și mamele din 15 comunități să aducă pe lume copii sănătoși și să le ajute la creșterea copiilor lor.
Fondurile obţinute prin această campanie vor fi folosite de către Salvaţi Copiii pentru dotarea cu incubatoare a 25 de maternităţi din oraşele: Pitești, Bacău, Brașov, 3 maternități în București, Buzău, Reșița, Caransebeș, Constanța, Craiova, Segarcea, Petroșani, 2 maternități în Iași, Târgu-Mureș, Roman, Ploiești, Sibiu, Suceava, Vatra Dornei, 2 maternități în Timișoara, Vaslui și Focșani. 
Până în acest moment prin programul "Fiecare copil contează" Salvaţi Copiii a donat echipamente medicale către 15 maternităţi din ţară, iar în comunităţile în care s-a desfăşurat programul în 2011 nu s-au mai înregistrat cazuri de decese în rândul copiilor cu vârsta mai mică de un an.

Deşi rata mortalităţii infantile din România a scăzut semnificativ în perioada 1990-2010, atât ca procent, cât şi ca cifre absolute, 8471 de decese în 1990, 2250 în 2009 şi, respectiv, 1850 în 2011, România se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii infantile de 9.4 la 1000 de copii născuţi vii în 2011 (conform Institutului Naţional de Statistică). La nivel mondial, un copil moare la fiecare patru secunde. La noi în ţară un copil mai mic de un an moare la fiecare 5 ore, iar cauza principală a mortalităţii infantile sunt naşterile premature. Mortalitatea, precum şi speranţa de viaţă reflectă nivelul de trăi şi de educaţie al unei populaţii, accesul la servicii medicale, progresul medicinei şi al sănătăţii publice. 

Salvaţi Copiii România a iniţiat proiectul “Fiecare Copil Contează”, parte a campaniei mondiale Every One, care urmăreşte reducerea mortalităţii infantile şi a copiilor până la cinci ani. Prin proiectul “Fiecare Copil Contează” isi propun diminuarea cu 15% a mortalităţii infantile şi a mortalităţii copiilor sub cinci ani, în perioada 2010 – 2015. Acest proiect este iniţiat de Salvaţi Copiii România în parteneriat cu compania farmaceutică GSK Romania şi cu sprijinul Ministerului Sănătăţii.

În comunităţile în care s-a desfăşurat programul în 2011 şi 2012 nu s-au mai înregistrat decese în rândul copiilor cu vârsta mai mică de un an.
 
În 2012, Salvaţi Copiii a reuşit să doneze echipamente medicale importante maternităţii Cantacuzino din Bucureşti, maternităţii din Adjud şi secţiei de neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţa Neamţ. Astfel, din februarie 2012, 64 de copii născuţi prematur au supravieţuit datorită incubatoarelor donate de Salvaţi Copiii acestor maternităţi, iar aproape 300 de mame au născut în condiţii optime utilizând masa de naşteri sau masa chirurgicală oferite de organizaţia noastră. Valoarea totală a investiţiilor este de 282.500 de lei.
În octombrie 2012, Salvaţi Copiii a demarat campania “Bun venit pe lume!” al cărei scop a fost strângerea sumei necesare pentru dotarea cu echipamente medicale performante a 15 maternităţi din România.

Imi este foarte greu sa vorbesc despre procente si statistici, un om foarte drag mie si-a pierdut acum doua luni fetita nascuta prematur si statisticile nu mai inseamna doar cifre. Au chip si lacrimi. Cei 1812 bebelusi nascuti prematur care au murit anul trecut cu siguranta nu sunt doar statistica. Sunt visele si sufletul parintilor lor. Puteti ajuta Organizatia Salvati Copiii sa-si indeplineasca obiectivul campaniei “Bun venit pe lume!” donand 2 euro prin SMS la 8833 sau facand donatii direct pe site:  Fiecare viata pierduta este reprezentata simbolic de un mic body care nu a mai ajuns niciodata sa fie purtat. De fiecare data cand nivelul donatiilor atinge cifra de 50 de lei, de pe site dispare un body, astfel el devine simbolul unei vieti salvate. In aceasta clipa mai sunt 1117 body-uri care asteapta sa fie “purtate”. Pe 20 noiembrie, cand am facut si eu o donatie, mai erau 1167... deci in mai bine de doua saptamani pe site s-au facut donatii de 2500 lei.
Am experimentat pentru o saptamana ce inseamna sa stai in fund pe un scaun si sa pazesti un incubator. Sa-ti doresti macar sa tii manuta aia mica si copilul tau sa stie ca esti acolo. Copilul meu era la termen si normoponderal, copilul meu era bine, problemele noastre nu au fost nici 1% din cele prin care trec copiii si mamele care petrec luni de zile pazind cu rugaciuni langa incubatorul salvator. Sute dintre ele, insa, nu au nici macar aceasta sansa, copiii lor mor inainte de a ajunge acolo. Cu totii putem schimba asta, putem ajuta ca fiecare copil sa conteze. Impreuna am reusit anul acesta sa cumparam o casa unor copii sarmani si sa oferim un Craciun fericit copiilor din Gogosari, stiu ca se poate.


 

De Craciunul acesta as vrea sa impodobim un bradut virtual, aici pe blog, cu toate body-urile pe care le-am putut “salva”. Ma ajutati? Revin cu detalii, pana atunci puteti face donatii cu rugmintea sa pastrati dovada donatiei pentru a pune inca un body in bradutul nostru!
 
Va multumesc!

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Provence, mon amour!

Un loc unde mi-ar fi placut sa petrec o vacanta- Provence! M-a atras si fascinat mereu. N-am ajuns. Partea frumoasa este ca acum o sa pot merge impreuna cu fetita mea. Va mai creste putin si o sa mergem impreuna. Va fi mult mai frumos. Imi doresc o vacanta lunga, linistita, rurala. O vacanta intr-o lume atat de diferita de a noastra. Intr-o lume in care ma visez de cand eram copil. Probabil ca am trait acolo candva, nu stiu. Dar visam campurile si strazile pietruite, si biserica din mijlocul pietei, visam dealurile si drumurile peste ele, cunosteam parfumul. M-am visat acolo fara macar sa stiu ca un astfel de loc exista. Peste cativa ani o sa ne plimbam impreuna cu biciletele pe dealui si poate atunci sa o inteleg de ce visam acel loc.


 
Curand o sa ne mutam in apartamentul cel nou. Mai mult spatiu. Spatiu care mi-a permis sa-mi fac si eu un colt al meu, un loc unde sa ma asez zece minute seara, sa inchid ochii si sa repir. Faptul ca va fi loculul meu mi-a dat voie si sa aleg cum va fi si l-am facut sa fie asa... din visul meu de cand eram copil. Va fi un colt de Provence- shabby chic. Va avea parfum de lavanda, mobila alba, culori pastel, totul bland si linistit. In tot chinul renovarilor alegerea decoratiunilor pentru acest colt al meu a fost printre putinele momente de zambet. Fiecare ghiveci, fiecare tablou, fiecare lumanare, covoarele rustice din piele impletita, masuta cu trandafiri de pe balcon, taburetul pictat cu mici crengute mov, toate elese cu grija si cu imaginea aceea in minte. Un mic rasfat "egoist", ceva pentru mine, asa cum nu mi s-a mai intamplat de multi ani. Locul meu.


 
 
Atunci cand am primit invitatia Anei la workshop-ul "O dimineata ca-n Provence" am zambit amuzata de coincidenta. O intalnire despre sanatate si frumusete cu doamna doctor Ruxandra Constantina- medic specialist medicina de familie, competente in apifitoterapie si gemoterapie. Iar am zambit pentru ca munca doamnei doctor imi este cunoscuta si pentru ca are radacini adanci in copilaria mea. Eu am crescut intr-o prisaca. Tatal meu are drept pasiune albinaritul. Iar zilele de vara cu parfum de polen si miere proaspata sunt o parte tare draga a copilariei mele. Sa stau alaturi de el respirand aerul acrisor si racoros care iesea din stup si sa-mi tin rasuflarea pentru clipa in care reuseam sa zaresc in fuga regina. Momente pe care le tin aproape de sufletul meu, momente pe care sper sa nu le uit. Copilaria cu miere calda mancata direct din fagure, cu propolis pentru ranile din genunchi, cu polen in locul vitaminelor de farmacie, cu laptisor de matca mai bun decat orice medicament. Asa am crescut noi- la tara. In natura, cu natura, cu ceai din musetelul si menta din gradina, cu fructe nespalate din pomii din livada, cu legume puse chiar de noi. Cu lapte de la vacuta alba si mare, oua de la gainile pe care bunica le iubea atat incat mureau de batranete. Mi-e dor de viata aceea din satul prahovean.
 
Bunica isi facea singura sapunul. Il parfuma cu menta si levantica. Se spala si pe par cu acest sapun de casa facut la ceaunul mare in curte. Punea pelin printre covoare ca sa nu intre puricii, levantica in haine contra moliilor. Ne trata ranile cu ceai de galbenele, durerile de gat cu peltea de gutui si "ceai" de ceapa cu nuci. Pentru arsuri si iritatii existau ustile de bors. Negii dispareau imediat cu rostopasca. Iaurtul era si el medicament. Pentru orice exista un leac natural, oamenii asa crescusera si farmaciile erau departe, la oras. Iar cand esti crescut asa, ramai cu drag de viata in natura, de remediile oferite de ea, ai credinta ca ele functioneaza. Dragostea pentru ce este natural a renascut in minte odata cu venirea Matildei. Chiar daca nu-i mai pot oferi copilaria la tara, cel putin sa ii ofer una mai putin poluata la oras. Am renuntat complet la detergentii industriali, la produsele cosmetice nenaturale, la alimentatia de supermarket. Am inceput cu produsele pentru casa, apoi cu produsele pentru mine si dupa nastere cu cele pentru copii, cu alimentele neprocesate. Un bun asociat in toata aceasta poveste a fost Elemental.eu Cum sunt mare fan al cumparaturilor online pentru mine a fost perfect. Stocuri mari, livrari rapide, firme producatoare variate.
 
Apa de Lavanda Bio a fost cea care mi-a salvat tenul dificil pe parcursul sarcinii. Sapunul lichid pentru pete a salvat hainutele Matildei. Uleiul de catina BIo ne-a scapat de dermatite. Si as tot putea continua asa. Iar daca sunteti interesati sa va preparati propriile cosmetice gasiti pe site substante de baza, chituri pentru preparare cat si rete si sfaturi. O idee foarte buna este sa incercati sa preparati voi pasta de dinti pentru cei mici, fara lanolina si flour. Le va face un mare bine. Daca nu aveti timp pentru asta puteti apela la un specialist care in colaborare cu un laborator farmaceutic va poate prepara diverse produse personalizate. Eu am acum in testare crema antirid cu migdale si levantica si un balsam pentru buze natural, ambele preparate de doamna doctor Ruxandra in colaborare cu Farmacia Basarb Farm.
 
Va las cu sugestiile primite din partea doamnei doctor Ruxandra Constantina care pe mine m-a intors in visul meu Provencez. Pe langa efectul relaxant si antianxietate o sa beneficiati si de un mediu purificat de bacterii- lavanda avand proprietati antiseptice puternice. Eu va recomand si o baie calda si relaxanta cu sare de mare aromata pentru picioare :).
 
Lavanda se poate utiliza sub formă de :
-ceai-infuzie (2-3 căni/zi) sau macerat la rece (2 căni/zi);
- pulbere, ½ linguriță de 3-4 ori/zi,  înainte de mese cu 15 minute (se ține  sub limbă după care se înghite cu ceai sau apă).
- tinctură, 1 linguriță de 1-3 ori pe zi;
- ulei esențial (pentru administrare internă): adulți, 5 picături de 2-3 ori/zi;
Intern:
-stimulează secreția de bilă, îmbunătățește digestia; utilă în caz de dischinezie biliară, colici abdominale, digestie dificilă, balonări;
-are efecte calmante și relaxante, fiind una dintre cele mai eficiente plante antistres;
- se utilizează în caz de stres, anxietate, nevroză, depresie, insomnie, distonieneuro-vegetativă;
-cefalee, migrenă;
-distonie neurovegetativă (tulburari cardiace, digestive) apărute pe fond de stres;
-rău de mișcare: ceai de lavanda;
-afecțiuni respiratorii (gripă, bronșite, astm): ceai sau ulei volatil amestecat cu miere;
- se fac inhalații cu ulei de lavanda (în amestec cu apă caldă) sau câtevapicături în lampa de aromoterapie;
 
-afecțiuni renale (colică nefretică, cistite): tinctură, ulei volatil plus băi calde de șezut cu ulei de lavandă;
Uleiul de lavandă esteutilizat și înbucătărie, pentru aromatizarea unor băuturi alcoolice (lichioruri) şi nealcoolice, a unor dulciuri, gemuri; de asemenea lavanda este utilizata și drept condiment-“ierburile de Provence” (lavanda, tarhon, cimbru, măghiran, rozmarinşifenicul).
Extern:
 
-uleiul de lavanda poate fi utilizat in lampa de aromoterapie, deoarece dezinfecteaza camera, omoara microbii; ne induce un sentiment de calm si relaxare;
-oțetul aromatic de lavandă este folosit pentru pentru frecții șic omprese, în stări gripale și dureri musculare;
-băi cu lavandă (câteva  picături de ulei esențial adăugate înapa de baie); în afecțiuni renale, nevroză, oboseală, insomnie (asociate cu tratament intern), contracture musculare;
-in cazul insomniilor rebele se poate face o baie înainte de culcare în care se toarnă o infuzie concentrată de lavandă (2 linguriţe la 250 ml apă) sau câteva picături de ulei volatil de lavanda (eventual in amestec cu sunatoare, roinita);
- sa nu uitam de săculeţul din pânză plin cu flori de lavandă (proaspete sau uscate) asezat printre perne;
-uleiul de lavandă pentru masajul abdomenului (colici, indigestie, balonare) se efectueaza un masaj bland in sens orar sau masaj general pentru relaxare si decontracturare;
-inhalatii   (ceai sau apa fierbinte in care se adauga 2-3 picaturi de ulei esntial) in caz de tuse, raceli, bronsita;
-băile de picioare cu tinctură de lavandă se fac pedurata de 30 minute, pentru stările de stres, insomnii si nevroze;
- grație proprietăților sale antiseptice, calmate, cicatrizante, lavanda este utilă încaz de inflamații și infectii ale pielii, eczeme, acnee; de asemenea intră încompoziția unor săpunuri naturale, soluții după ras, deodorante.
Contraindicatii: Sarcina, alăptare, copii mici, alergie la compuși. Nu au fost efectuate studii pentru a stabili eventualele riscuri in perioada sarcinii sau alaptarii.
 
P.S. Weekendul acesta BlackFriday pe Elemental.eu
 
 

 




 


marți, 26 noiembrie 2013

Deponent, treci la colt!

Din incredibilul vietii va prezentam episodul Deponentul.
 
Saptamana trecuta am rugat un coleg sa se duca la banca si sa depuna o suma de bani pentru Benone, tatal copiilor pentru care am cumparat casuta din Gogosari. Din banii stransi mai ramasese o suma, cam 1000 de lei, pe care am hotarat sa i-o trimit ulterior, la nevoie. Joi ma suna ca are nevoie de bani pentru ca se pune apa curenta in sat si are nevoie de 500 de lei pentru racord. Cum sa trimiti bani la cucuietii din deal si repede? Cont la  banca nu are, nici banca de fapt nu este intr-o raza de 30 km. Cu posta dureaza prea mult. Porumbeii calatori sunt toti la Top Shef. Teleportarea s-a terminat si ea. Imi spune omul sa-i pun prin Western Union. Ca se duce el la oras si-i ridica. Minunata treaba daca as fi avut eu timp sa ajung la banca, sa scot banii si apoi sa-i depun. El avea nevoie de bani repede, eventual ieri. Noroc cu domnul S. Nicolae, colegul meu care ma scoate mereu din incurcatura, ca avea el timp. S-a dus omul la banca, a stat o ora pentru ca nu le mergea minunatilor de la Banc Post sistemul, a reusit intr-un final sa depuna. I-am trimis beneficiarului intr-un SMS datele deponentului, suma, codul depunerii si mi-a iesit din minte. Mi-am vazut de cele alte o suta de lucruri pe care le mai aveam de facut.
 
A doua zi pe seara, dupa 2 ore de bantuit prin Ikea, enervat ca acea chiuveta dupa care ma dusesem tocmai se terminase si mai venea abia duminica- "azi" fiind vieri. Enervat ca nu exista un sistem de precomanda, sa o platesc si sa mi-o aduca la transport cu restul produselor o zi mai tarziu decat ar fi venit in mod normal. Nu s-a putut. S-a razbunat totusi ghinionul si am gasit patul pe care-l doream pentru Mati la o promotie care-l facea mai ieftin decat chiuveta (?!). Si cand sa plecam acasa suna telefonul: Benone.
 
Benone: Saru'mana! Uitati, sunt aici la banca si nu-mi da banii.
Eu: Buna seara, Benone! Pai de ce?
Benone: Ca nu este bun numele persoanei... asta...
(pe fundal se aude o functionara recalcitranta)
Functionara: Nu e bine, dom'le! Ce nu pricepi?
Eu: Ce nu este bine, Benone? Numele deponentului?
Benonë: Da, asta, deponent S. Nicolae. Zice doamna aici ca nu e bine si nu-mi da banii...
Eu: Cum sa nu fie bine? Il cheama S. Nicolae. E scris gresit? Poate a scris NicolaIe?
Benone: Nu stiu... nu-mi spune. Nu e bine asta, deponent S. Nicolae!
Eu: Dar in rest este bine?  Codul de transfer? Suma? Numele tau? Cum sa nu-ti dea banii?
Benone: Zice ca nu mi-i da ca  nu e bine numele!
Functionarä: Nu auzi ca NU e bine? Sa-ti zica numele din buletin, asa CUM e in BULETIN!
Eu: Asa este in buletin, nu-l cheama altfel, este S. Nicolae. Ia vezi poate e numele tau, poate au incurcat deponentul cu beneficiarul.
Benone: Nu, nu e bine. Nu e bine asta: deponent S. Nicolae!!!
Functionara: Nu auziti, doamna, ca nu este bine, nu corespunde!!!
Eu: Dar ce scrie??? Daca totul e corect si eu stiu sigur ca am depus bine, ce nu este CORECT!
Functionara: Sa ziceti numele din buletin!!! Nu este bine deponent asta!!!
(pfoaaaaa si-mi pica fisa!!!!)
Eu: Normal ca nu e bine!!! Cum sa fie DEPONENT S. Nicolae???? Este doar S. Nicolae, simplu!!!
Functionara: Aaaaa, pai asta e altcevaaaaa!!!
Eu: Serios?!!?
Benone: Saru'mana!
Eu: WTF????!!!!!
 
Acum, ca un biet amarat de la tara care abia scrie si citeste nu stie ce este acela un DEPONENT, dar cucoana functionara de la banca?! Cucoana care toata ziua lucreaza cu DEPONENTI?! Sa crezi tu ca pe omul ala il cheama Deponent S. Nicolae? Si cand iti spune omul de 5 ori ca pe deponent il cheama S. Nicolae tu sa insisti si sa spui ca nu e bine si sa vrei sa-l gasesti pe Deponent drept deponent?! Cum, mai oameni buni? Cum? Cum?
 
 

joi, 21 noiembrie 2013

Atentie! Eroare tehnica! Black Friday de joi!

Asa spunea astazi un newsletter. La Redoute Romania a urcat pe site reducerile pentru Black Friday inca de astazi! Profitati cu o zi mai devreme de reducerile de pana la 80%. Ca tot ma intreaba lumea de unde imi cumpar haine frumoase online pentru mine si pentru prichinduta. De aici.



Deşi programaserăm startul la Black Friday 2013 pe 22 noiembrie, tehnica nu a ţinut cu noi, ci, cu clienţii noştri fideli, din câte se pare! Aşa încât, preţurile cu reduceri de până la 30% în magazin şi 80% în Outlet au fost afişate de astăzi!..
Dacă tot s-a întâmplat aşa, noi vă invităm să profitaţi de situaţie fără regrete! Alegeţi oricare şi oricâte produse vă doriţi, puteţi beneficia şi de livrarea GRATIS.
Ei bine, numărătoarea inversă a început şi se promite un Black Friday de neuitat, cu multe suprize frumoase! Profitaţi!

marți, 19 noiembrie 2013

Parintii- modele in viata copiilor

 
Existenta acestui blog mi-a adus multe bucurii. Pe langa efectul de inchidere si de vindecare a unor rani, a mai avut un efect minunat. A atras in viata mea niste oameni foarte speciali. Oameni frumosi si buni cum nu credeam ca mai sunt, oameni sinceri care atunci cand iti spun o vorba buna stii ca vine cu adevarat din suflet. Oameni care stiu sa vada cine esti sau poate ca simt cine esti. Oameni care ne-au indragit din prima clipa si au format in jurul nostru o altfel de familie. Unul dintre acesti oameni a inceput, cu ceva timp in urma, sa-mi trimita pe Facebook  invitatii de participare in cadrul evenimentelor Comunitatii Parinti Autentici- initiativa lui Mihail Musat. M-am uitat cu parere de rau prin calendarul lor de intalniri pentru ca nu puteam ajunge la niciuna. Din "binecuvantarile" vietii de parinte singur- nu ai cu cine lasa copilul pentru a te duce la intalniri. O pierdere, dar si un castig pentru ca ptreci mai mult timp alaturi de copilul tau. Oricum te resemnezi si te bucuri totusi ca exista parinti cu astfel de preocupari.
 
Acum doua saptamani imi spune ea, Codruta, despre o noua intalnire eveniment. Tema mi-a atras in mod special atentia pentru ca este unul dintre subiectele delicate ale parintilor singuri. Model Masculin si Model Feminin in cresterea copiilor. Pe langa faptul ca m-a intrigat tema, m-a atras si faptul ca 75% din fondurile stranse cu ocazia acestui eveniment vor fi donate si folosite in cadrul unui proiect educational non-formal. Deci un motiv in plus sa-mi aduc contributia.
 
Daca doriti sa participati si voi inscrierile se fac aici:  http://bit.ly/InscriereParintiAutentici
Evenimentul se intampla marti, 26 noiembrie, de la ora 18,30 la 21,30 la Libraria Bastilia.
Costul pentru plata anticipata (adica pana maxim vineri) este de 40 de lei pentru o persoana si de 60 de lei pentru doua persoane- in contul din formularul de inscriere. Daca doriti sa platiti la fata locului costul este de 50, respectiv 80 de lei pentru doua persoane. Tinand cont de scopul caritabil eu am ales sa platesc direct marti, la eveniment.
 
Eu le multumesc pentru invitatie Codrutei si lui Mihail si va transmit si voua mesajul lor:
Ne face deosebita placere sa te invitam la ultimul eveniment Parinti Autentici din 2013: Model Masculin si Model Femin in cresterea copiilor.
Parinti Autentici impreuna cu Libraria Bastilia va invita la un dublu eveniment. In primul rand este un eveniment pentru parinti. In al doilea rand este un eveniment pentru o clasa de copii dintr-o comunitate defavorizata: Zlatna, judetul Alba. Da, 75% din fondurile pe care le vom strange la aceasta intalnire le vom directiona catre un proiect educational. Cu acesti bani vor fi achizionate jocuri educative pentru clasa I a invatatoarei Berindeie Angela. Este un proiect de educatie non-formala care ii ajuta pe copiii ce provin din familii defavorizate si cu parinti analfabeti sa se adapteze mai usor cerintelor scolare.
 

 
Inscrierile se fac aici:
 
Invitatii acestei editii speciale sunt:
Monica Reu si Ian Peatey
Otilia si Jo Mantelers
Stefan Palarie si Irina Palarie
Stanimira Dimitrova si Stanislav Georgiev
Am invitat alaturi de noi patru familii de parinti care investesc activ in dezvoltarea lor personala, ca oameni, si ca parinti. Sunt parinti care in comunitatile din care fac parte sunt apreciati si luati drept modele. Unii dintre ei sunt si specialisti in domeniul parentingului, sustinand la randul lor si alti parinti in acest demers, iar altii se documenteaza pentru propria lor dezvoltare.
Vor fi 4 povesti despre ce a insemnat rolul de barbat inainte de primul copil si cum s-a imbogatit acest rol dupa aparitia copilului/copiilor.
Bineinteles, vor fi si 4 povesti despre ce a insemnat rolul de femeie inainte de primul copil si cum s-a imbogatit acest rol dupa aparitia copilului/copiilor.
 
Descrierea completa a proiectului educativ este aici: https://www.facebook.com/groups/parinticonstienti/362490363896160/
 

Ne vedem marti!

duminică, 17 noiembrie 2013

Scrisori pentru Matilda (13)

duminica, 18 noiembrie 2013
 
Draga mea,
 
 
 
mi-e dor sa vorbim, sa-ti povestesc, sa te ascult. Mi-e dor de noi doua, doar de noi si de timpul nostru. Mi-e dor sa fiu blanda si iubitoare cu tine, sa-ti fiu mama asa cum meriti, mi-e dor sa-mi stai moale si calda in barate. Mi-e dor si nimic nu-mi umple golul din suflet. Ma simt departe de tine. Este ceva nou, ceva ce ma sperie, dar sunt zile intregi cand ma simt departe de tine. Abia cand ma intampini in prag, sufletul meu se intoarce spre tine. Si atunci obosit si imprastiat. Ma doare lipsa de ganduri pentru tine. Lipsa lacrimilor de dor in drum spre serviciu. Lipsa sentimentului de mama coplesitor in fiecare clipa.
 
 Sunt zile in care ma gandesc ca nu te mai merit, ca poate alta mama te merita mai mult. Ma intreb ce o fi in mintea ta mica, unde crezi ca sunt cand nu ajung acasa la timp. Ce o fi in mintea ta cand te culc inainte de vreme si adorm inaintea ta?! Fara poveste, fara povesti. Adorm iar tu vorbesti singura pana iti vine si tie somnul. Oare ce o fi in mintea ta cand eu nu mai am rabdare cu jocurile noastre, cu mesele, cu desenele?! Sau atunci cand ridic vocea la tine? Oare si tu te gandesti ca eu nu te mai merit?
 
 
Am fost prea obosita ca sa-ti mai fiu mama asa cum erai tu obisnuita sa-ti fiu. Asa cum eram eu obisnuita. Asa cum cred eu ca trebuie sa fie o mama. Nu mamele din carti, nu mamele pe care le-am avut noi, ci mama din sufletul meu. Mama care isi respecta puiul, il calauzeste, dar il lasa sa zboare. Mama care aduce zambete, nu reguli. Mama pe care o stii si o iubesti. Mi-e dor de mine doar pentru tine, nu pentru serviciu, nu pentru renovari, nu pentru lumea din jur. Mi-e dor sa fim doar noi doua. Tare dor!
 
 
O fac pentru noi. Incerc sa-ti explic asta cand abia imi scot hainele din manutele tale care trag de mine sa nu plec la serviciu. Incerc sa te fac sa intelegi, asa cum poti tu intelege la doi ani jumate, ca fara serviciu nu am mai avea nimic din ce avem. Nici mancare, nici hainute, nici jucarii, nici plimbari. Nu stiu de unde ti-a venit ideea ca eu plec la "apa"- adica la mare. Chiar nu stiu. Mi s-a rupt sufletul cand am vazut ca tu ai crede ca eu as pleca fara tine undeva, undeva unde nu trebuie sa plec. Te-am luat la serviciu ca sa vezi unde plec si ce fac acolo. Nu ma duc sa ma distrez. Acum stii unde sunt si de ce. Dar tot plangi ca sa nu plec. Sfasietor si mult, atat de tare incat te aud de la 6 etaje distanta...
 
 
Stii si ca ma duc si "a papem"- la apartament- ca sa fac "peietzi cuati, nu mai fie peietzi maoi". Ti s-au parut tie maro, murdari, stii ca trebuie sa-i facem curati ca sa ne putem muta acolo. Sa facem bradul in casuta noua si sa punem cadouri sub el. Stii si ca o sa ai o camera a ta. Cu patul tau si cu hainutele tale. Ca o sa ai acolo toate jucariile si masuta pentru copii. Stii ca o sa ai copacul cu litere pe perete. Stii si despre bufnite. Mi-ai zis sa-ti fac un perete albastru. O sa vad cum reusesc si asta. Face mami si perete albastru. Tot ce fac, fac pentru noi. Sper sa poti intelege si asta, sper.
 
Stiu ca-ti cer prea mult. Dar ai rabdare cu mine, mami se intoarce mereu la tine! Mami este mereu cu tine! Inca putin si o sa fie iar liniste si doar noi doua. Mami o sa fie iar doar pentru tine!
 


 
Te iubeste mama!
 
 


De facut bine

Din motive personale, acum fix sase luni, am decis sa nu mai initiez campanii umanitare. Am considerat ca asa este mai corect pentru mine si pentru familia mea in aceasta perioada. Si cred ca am avut dreptate. Am ramas mai departe un contributor al acestor campanii, tot pentru ca asa am simtit. Chiar inclin sa cred ca sumele cu patru cifre pe care le cheltuiam organizand o campanie au ajuns mai bine fiind donate direct acolo unde era nevoie. Imi este greu sa ma tin departe pentru ca in fiecare zi intalnesc cazuri sociale  care au nevoie de un parinte pentru a fi facute publice sau solicitari sa ma implic. Din pacate nu pot, mai mult as incurca, nu am acum energia sufleteasca si timpul pentru a fi un pion activ. Le multumesc celor care au inteles si respectat aceasta decizie a mea.
 
Asta nu inseamna, insa, ca nu pot ajuta asa cum o sa o fac astazi. Punand umarul la ceea ce altii fac deja. Cu ceva timp in urma am inceput sa donez in mod constant in campaniile Fundatiei Mereu Aproape. Poate pentru ca am intalnit numai cazuri foarte grele, poate pentru ca am incredere in verificarea povestilor, poate pentru ca sistemul este foarte usor. Un SMS la 8848 si poti ajuta in mod direct chiar daca nu dispui de resurse financiare deosebite. Saptamana aceasta am vazut pe wall-ul Mariei un caz, insista pentru el, treuia sa fie ceva foarte special. Abia ieri am avut timp sa vad despre ce este vorba, tot ieri am vazut leapsa umanitara a Bogdanei. Astazi si licitatia Adei. Ele incearca sa-l ajute pe Ioan.
 
"Ioan are 15 ani și luptă cu limfomul Hodgkin la Viena. Adică Ioan are cancer.
În afară de asta, pe Ioan îl simt foarte apropiat pentru că este muzician. E de-al meu, dar aș fi vrut să fie de-al meu numai pe partea muzicală.
Ioan are jumătate din vârsta mea când m-am îmbolnăvit, dar luptă de parcă toată înțelepciunea lumii s-ar fi adunat în sufletul sau.
Dacă nu știați, starea de rău de la o boală de sânge este foarte specială.
Nu seamănă cu nimic altceva, nu doare, nu se vede.
În schimb, e ca o gaură neagră care trage într-un hău de nedescris. De parcă fiecare celulă participă la un vârtej propriu, amplificat de fiecare nouă doză de citostatice sau Rituximab (MabThera). Apoi urmează un tumult interior și extrem nervos când se mai adaugă și dexametazona (cortizonul) în perfuzie.
Toate implică o oboseală și o deznădejde incontrolabile.
Iar acest copil, în loc să se plângă, și-a luat chitara și a studiat. În aceste condiții descrise mai sus. Ioan a exersat, cântat, participat cu mare succes la concursuri și a luat numai note de 10, fiind grav, foarte foarte grav bolnav. Efortul său nu poate fi cuantificat, nici în bani, nici în sentimente, nici în recunoștință. Este pur și simplu extraordinar și pentru cei mai mulți dintre oameni irealizabil.

Ioan cel special se poate face bine. Cu o condiție: să aiba cu ce plăti tratamentele acestea chinuitoare.
Îi lipsesc 50000 de euro pentru transplant, procedură care are o rată imensă de succes, și care se face uzual la spitalul sf Anna din Viena."

Conturile în care se poate dona orice suma pentru viața lui Ioan sunt:
ING Bank - Titular cont: ISTRATE ANI ROXANA
cont EURO: RO71INGB0000999903912419 SWIFT INGBROBU (donațiile din UE sunt libere de comision!)
cont LEI : RO61INGB0000999902012272
 
Rugamintea este sa donati- fie prin SMS la 8848, fie sa licitati accesand linkurile Bogdanei si Adei, fie pur si simplu sa donati in conturile de mai sus.
 
Eu va ofer spre licitare acest costumas de iarna calduros de la Lilu Tesa- vestuta matlasata si pantaloni reversibili pentru un copilas cu varsta in jur de 2 ani. Este nou, cu eticheta. Pretul integral de achizitie a fost 130 de lei, licitatia incepe la 65 de lei. Licitatia este dechisa pana duminica viitoare. Cine liciteaza mai mult castiga costumasul, dupa confirmarea platii in contul lui Ioan stabilim modalitatea de livrare. Daca sunteti din Bucuresti si aveti placerea ne putem vedea la un ceai. Multumesc!
 
 


 
 
 
 

duminică, 3 noiembrie 2013

Dovlecica

Saptamana aceasta ma apucase nostalgia. Adevarul este ca mi se intampla destul de des in ultimul timp. Sa fie toamna de vina?! Sa fie dorul de un pui mic?! Ma uitam cu Matilda peste fotografiile de la botez si cand a vazut-o pe cea cu tortul a exclamat foarte incantata "cuuu", adica ea. Asta dupa ce a citit pe tort numele ei- Madilda Maia. Atunci abia gangurea, acum citeste pe lietere. Imi pare alta viata, cea de acum 2 ani. Viata cu un bebelus de sase luni care abia incepea sa manance. Viata in care ma ocupam numai de ea si de piureurile ei de dovleac. Matilda a fost mare fan piure de dovleac. Unt si dovleac. Untul il mananca si acum cu lingurita, dovleac nu am mai facut de ceva timp. Am profitat de inviza de dovleci pricinuita de Halloween si am facut si noi o tarta. Reteta o aveti de anul trecut. Puteti sa o incercati cu incredere. La noi nu a mai ramas nici de poza.
 
Noi nu tinem sarbatoarea in sine, dar orice ocazie de a face ceva amuzant impreuna este binevenita. Anul acesta i-am cumparat sort si boneta de bucatar dovlecel. Mai sa doarma imbracata cu ele. I-am zis ca acum este ajutorul meu oficial in bucatarie si poate taia si ea cu un cutit mai mic. Atat de fericita a fost ca acum e "fifica maie" si poate taia si ea! Am facut briose in forma de dovleac. Ea a taiat ciocolata, eu am pregatit compozitia.  Le-am turnat impreuna in forme si le-am urmarit cum cresc. Apoi, pana cand s-au racit ne-am amuzat cu fotografiile din primul an cand a fost Dovlecica. Iar ochii mei s-au umezi iar... unde se duce timpul asta? Unde?
 
Acum doi ani, Matic mic si falcos :)
 




 
 
 
 
Si doi ani mai taziu omuleata mea vrednica:
 




 

joi, 31 octombrie 2013

Intendenta, instalatorul si subsolul

Din ciclul ce ne mai distram cu renovarile, va prezentam episodul Absurdul si prietenii lui.

Eu sunt un om foarte logic, am nevoie de argumente logice ca sa functionez. Nu ma inteleg deloc cu absurdul si cu raspunsurile de genul "uite asa, ca asa vreau eu!". Iar cand nu pot sa pricep ceva ma apuca disonanta cognitiva- cum ne zicea un stimabil profesor prin facultate. In ultimele doua saptamani am avut parte de ataaaaata lipsa de logica, prea multa lipsa. Renovam. Apartamentul era un dezastru si incercam in timp record si buget restrans sa-l facem locuibil- a se citi: mega-super-para-extraordinarde-nemaipomenitde- frumos. Avem nevoie de tot vantul din pupa posibil. Nu avem nevoie de piedici, nici macar de cele inerente si accidentale. Ce sa mai zic despre cele cu intentie?! In apartamentul dezastru evident ca si instalatiile erau praf. Niciun robinet nu tinea, apa curgea in risipa no- stop si pierderile le plateau cu totii. Tevile ieftine si proaste puse la calorifere picurau peste tot si riscul sa se fisureze era mare. Deci totul trebuia inlocuit urgent. Cel putin asta spunea logica mea.
 
Cand te muti in bloc nou si mai ales cand incepi sa faci galagie cu renovatul, faci un turneu pe la vecinii directi sa-i anunti si sa iti exprimi regretul pentru deranj. Nu o sa-i incalzeasca cu nimic trei zile mai tarziu cand o sa incepi sa le darami casa in cap, dar macar ai avut buneintentii. Vecini directi am doi, cel de langa pleca in concediu pe durata nedeterminata (ieeei) si cel de sub... unde este si un copil de doi ani (not so ieeei). In rest sunt departe si nu se aude aproape deloc cand au usile inchise. Pasul unu indeplinit, treci la pasul doi. Cauti oamenii de legatura din bloc: responsabil, presedinte, administrator. Si acum incepe circul. Administratorul, care de fapt este fosta/actuala casiera, sta in alt bloc, pe aici pe undeva, nu are nimeni telefonul ei, nu stie nimeni cum poti sa dai de ea. Vine joia. Pe sistemul nu sunati voi, iesim noi din cand in cand. OK. Altul. Presedintele? Aaa, pai DOMNUL Presedinte, vine seara dupa 7-8 acasa. Boon, nici asta nu e bun pentru ca eu la 6 punct trebuie sa fiu acasa. Urmatorul in lantul trofic? INTENDENTA! Nu scoateti dictionarele ca uite aici de la DEX citire:

INTENDÉNT, -Ă, intendenți, -te, subst. 1. S. m. și f. (În unele țări) Persoană însărcinată cu îngrijirea sau administrarea unei instituții, a unei case etc. 2. S. m. (În trecut) Ofițer din serviciul intendenței. [Var.: intendánt s. m.] – Din fr. intendant, lat. intendens, -ntis.
 
Deci esti trimis la etajul 1, langa lift. Ma duc si sun, bat la usa, sun, astept. In casa evident persoane, la fel de evident persoanele se uita pe vizor. Pun fata aia de sambata si duminica, sa nu creada ca cer bani sau ceva. Nu-mi deschide nimeni. Este deja  ora 6 si trebuie sa fug acasa sa preiau copilul de la bona. Plec consternata... ma uit si in oglinda- asa fata sa am sa nu vrea macar sa-mi deschida usa?! Ok. Ziua urmatoare revin. Sun, bat la usa. Fosnete prin casa. Nimic. Sun iar si dau sa strig prin usa ca sunt vecina de la 8, n-apuc sa deschid usa ca in fata mea se itzeste o cucoana imbalsamata in miros de otzet. "Da, stiu cine sunteti! Vecina de la 8, sunteti singura si aveti o fetita de doi ani jumate!" Toate pe nerasuflate si pe cel mai pitigaiato-ridicat-enervant ton de care credeam un om capabil. Ma dau doi pasi in spate si profitand de momentul de confuzie incepe sa-mi tina o lectie de morala si de conduita in bloc. Eu din ce in ce mai soacata si cu ochii "giitzi" la ea, nu pricepeam nimic. Ma uit asa la mine... sunt un fel de doamna eleganta, am pretentia ca se vede pe moaca mea ca am totusi niste neuroni activi in cap, chiar sa par din padure? Deja vocea ei pitzigaiata ma facea sa nu  o mai ascult. Ca eu am o problema, daca tipi si te pitzigai la mine nu te mai aud si vorbesti de unul singur. Prind un moment cand tragea aer sa respire si intervin si eu cu ce ma durea pe mine. Cheia de la subsol- sotul intendentei fiind instalatorul blocului. Iar ma atentioneaza de N lucruri si-mi spune ca trebuie sa sun cu o zi inainte si DACA este acasa cand am eu nevoie vine sotul la MINE ACASA ca sa vada el ce TREBUIE facut si DACA el zice ca e bine atunci ne inchide apa. Deja simteam cum incepe sa-mi scada nivelul de calm. Numar pana la 10, imi zic totusi sa nu ma enervez ca am nevoie de ei. Ii multumesc frumos si dau sa cobor sa ma duc la treaba mea ca deja trecuse juma de ora si poate o retineam din facut muraturi. Eu cu un picior pe prima treapta cand hatz ma ia de maneca, ca stai asa. Si vine intrebarea:
 
"'Daaaa, unde va e barbatul? Ca asa sunteti toate acuma, asa se poarta, faceti copii si..."
 
WTF??!! O clipa am impulsul sa-i urez niste lucruri, da' ce te nelinisteste pe tine grija unde este barbatul meu?! Si-mi vine raspunsul:
 
" Stiti, doamna, oamenii mai mor!"
 
Si sa ma ierte cei ai caror oameni chiar au murit, dar cu asemenea specimene... Si in linistea celor trei secunde de pauza o intind pe scari salutand din mers. In urma mea incepe de una singura o argumentatie cum ca sotul meu a avut un accident si etc. Zic, e bine, m-am mutat din azilul de batrani in cel de nebuni!
 
O saptamana mai tarziu...
 
Incercari fara numar de a ma strecura in programul "foarte aglomerat" al pensionarului surd care sta toata ziua cu coatele pe geam. Este acasa, nu vrea sa raspunda. Imi spune ca este disponibil doar dupa ora 20- cand, evident, nu poti sa te apuci de lucru fara sa deranjezi un bloc intreg. Le spun despre apa care curge in prostie, despre tevile de la calorifere, despre faptul ca afara e foarte cald si acum este momentul sa lucram la calorifere. Nimic. Incep sa ma enervez si le spun ca eu am drepturi, ca subsolul este un spatiu comun, ca este un abuz. Nimic. Dupa o saptamana unul dintre baieti reuseste sa prinda presedintele de scara si prin interventii se obtine favorul ca a doua zi- sambata- sa ne inchida apa de la subsol. Daaar, numai dupa ce vine el in casa la mine ca sa-si dea acordul pentru lucrari. II rog pe baietii care fac instalatiile- unul este una bucata huiduma de 2/2- sa-i faca jocul si sa ne vedem de treaba. Sambata ma duc cu fi-mea cea bolnava si cu 39 temperatura pe la usile distinsului vecin ca sa binevoiasca a ne isoti la subsol.  Isi da maria sa instalatorul acordul si se pun pe treaba. Trebuia schimbata coloana incepand din casa de la vecinul de jos pentru ca altfel nu putem lucra la noi. Deci schimba Miruno vreo 20 de metri de teava+accesorii pe banii tai. Norocul lor, spaga mea. Eu plec cu Matilda, raman baietii. Se lucreaza toata ziua si ramane sa se intoarca si a doua zi pentru ca tevile mele se duc si la vecinul din fata si el nu-i acasa, plus ca nu stiam daca e de acord sa schimbam si de la el. Deja te astepti la orice.
 
 
 
"Ie peietzii blea, faca peietzii a uac, faca peietzi abii!"
 
 
Duminica vin oamenii, li se lasa cheia pentru ca onor intendenta& sotul plecau undeva. Le spun baietilor sa lase cheia la un vecin si numai la acela. Termina oamenii ce aveau de lucrat pentru o dimineata de duminica in care nu poti inchide apa ca sa-ti faci tu treaba si ma suna: vecinul desemnat nu e acasa, ce facem? Pai aduceti cheia la mine si o duc eu. Pe la pranz ies cu fi-mea pana la farmacie si ne ducem si la "apapamem" sa ducem pretioasa cheie de la subsol. Nu e nimeni acasa. Mai pe seara sun, nimeni. Si-mi vad de treburile mele. Copilul tot cu febra, eu terminata de obosita. Cand, la ora 20,34 primesc un telefon. Nu cunosc numarul.... La celalalt capat o voce isterica: Ce ati faaaacuuuut? M-ati nenorociiiit! Aooooleeeeeu!". Sa-mi stea inima. Ce s-a intamplat si pe cine am nenorocit? Ma gandesc ca e un vecin inundat, ceva." Stati doamna si va calmati ca nu inteleg nimic!". Printre vaicareli si crize de nervi inteleg ca-i intendenta. Ca am nenorocit-o, ca ea nu are cheia, ca unde e cheia, ca daca e buna uite ce se intampla. Nu stiam daca sa rad sau sa plang, incerc sa-i spun ca nu am avut unde sa o las si ca vin acum. Nici asa nu-i bine, ca suntem niste nesimtiti si ca nu avem ce-i sapte ani de acasa- are o probleme cu anii de acasa, mereu spune asta. Eh si cam atat poate si nervul meu batran si obosit sa mai tina si i-am zis si eu vreo doua sa ma racoresc. Am impachetat copilul si m-am dus sa-i duc cheia femeii nenorocite de nesimtirea mea. Nici nu apuc sa sun la usa ca iese zbierand ca o apucata. Matilda se sperie si incepe sa planga, drept pentru care o dau dupa piciorul meu si pe partea cealalta ma infig in intendenta. Si-i comunic nu tocmai frumos ca mie nu-mi face nimeni copilul sa plaga si daca mai tipa la mine ii rezolv si cei doi dinti pe care-i mai are. Cumva m-a crezut si a fugit in casa amenintandu-ma prin usa ca nu mai pup cheia.
 
Si nu am mai pupat-o. Mai trece o saptamana de incercari, de nervi si de muncitori scosi din sarite pentru ca vin si ne uitam unii la altii pentru ca nu pot lucra. Ei imi propun sa-i tragem o mama de bataie nesimtitului care ne striga mereu prin usa ca nu ne da cheia ca nu vrea el. Tind sa le dau dreptate si sa recurgem la alte metode daca vorba buna nu functioneaza. Intre timp intru pe linia oficiala, fac cerere, depun, scriu articole din legi, inclusiv cat sunt amenzile pentru un astfel de abuz. Pentru ca asta este: un abuz. S-au trezit frustratii pamantului stapani pe cheie si stiu ca toata lumea este la mana lor si atunci se poarta in acest mod deplasat. Nu mai spun ca subsolul este un spatiu comun si ca avem dreptul la acces. Imi spunea o prietena ca asta este comportament de "comunisti imputiti", eu nu prea sunt de acord cu atribuirile astea politice, dar in cazul celor doi le respira prin tot porii fosta ocupatie nomenclaturista. Oameni care au ajuns sa nu mai insemne nimic atunci cand au iesit de la umbra partidului iubit si acum si-au gasit sensul vietii in a detine CHEIA. Le sclipesc ochii in cap zici ca sunt Smeagol cu Myyyy preeeeeeciousss.
 
Si vine ziua mareata de joi cand apare agale administratora/casiera sa incaseze intretinerea. Pun fata cea amabila, gandul cel bun, portofelul pe masa si ii spun care este problema. Ea se uita la mine, mai bine zis prin mine, cu o expresie bovina si imi raspunde sec ca nu o intereseaza. Poftim? Cum adica? Sunteti administrator, aveti niste responsabilitati, sunteti platita. NU MA INTERESEAZA! Si asta tipa, ca se pare ca e o moda sa zbieram. De tipat pot si eu si inca mai tare, dar eu nu cu auzul am o problema, ci cu intelegerea unui mesaj de genul " nu ma intereseaza". Pai si pe cine ar trebui sa intereseze? Pe intendentaaaa! Ati ghiciiit! Moment in care cine apare surd si cu fata lui de paznic de puscarie? Instalatoooruuul! Cooorect! Ii spun iar ca avem nevoie etc. etc. Si imi raspunde iar ca NU vrea, uite asa, ca nu vrea el, ce o sa fac? Sa chem politia militia ca el tot nu ne deschide. NA! II spun ca o sa-i chem sau mai bine ii las pe muncitori sa-i explice cum e cu "nu vreau" asta. O intreb iar si pe administratora daca i se pare normal comportamentul "domnului", si nu-mi raspunde nimic. Statea efectiv ca o vaca in lumina farurilor, hipnotizata, si nu schita un gest. Ridic tonul, pentru ca altfel vad ca nu te asculta nimeni si iar imi spune ca pe ea nu o intereseaza. Timp in care prin spatele meu trece un domn... intreaba daca sunt probleme, i se raspunde ca NU si pleaca. Cine era domnul? Daaa, presedinteleee de scaaara! Cooorect! Eu nu am stiut, mi-a spus admina mai tarziu.
 
Incep sa ma uit pe pereti dupa o camera ascunsa sau ceva. Adica oamenii astia chiar sunt pe bune?! Exista asa ceva?! Cum adica nu vrei tu si eu nu am voie sa-mi renovez casa? Daca trebuia sa eliberez celalat apartament eu ce faceam? Ieseam cu fi-mea pe strada? Da! Uite asa, ca niste frustrati dusi cu mintea pe campie nu au ei chef. Si te sfideaza cu o aroganta si o nesimtire si daca tu esti om civilizat si normal la cap nici nu stii cum sa reactionezi. Mai ales cand esti unul din asta ca mine de trebuie sa te controlezi constient din impulsul de a ajuta. Eu daca vad un om dezorientat pe strada simt nevoia sa ma duc sa-l intreb daca are nevoie de ajutor, ca asa sunt eu. Incerc sa ma tratez, dar nu prea merge. Iar atunci cand intalnesc oameni de tipul asta, rai pur si simplu, nu pot sa inteleg, imi da o stare de mi se blocheaza mintea. De ce sa fii asa? De ce? In timp ce incercam sa-mi adun putin mintile ravasite si sa ma duc totusi si la presedintele de scara- cu toate ca nu pare din alta categorie- trece pe langa mine un domn tinerel si frumusel. Ma invita in lift si ma intreaba ce caut. Mai sa-mi sara tzandara, cum ce caut?! Ii zic ca m-am mutat aici si trebuie sa renovez si nu ni se permite accesul in subsol. Cand, aud cele mai frumoase vorbe pe anul asta: " Nu va mai enervati, doamna! Am eu CHEIE! Nu aveti ce sa va intelegi cu astia, sunt nebuni! La fel am patit si noi cand ne-am mutat asa ca am prins momentul si am facut o copie!". Si-mi da omul cheia, imi venea sa-l pup, da rau de tot nu asa.
 
In urmatoarele zile ne-am strecurat ca infractorii la subsol si ne-am facut treaba. Astazi ma duc sa-i duc omului pretioasa cheie inapoi. Evident ca mi-am facut si eu copie. Ma batea gandul sa fac 30 de chei si sa le pun tuturor in cutiile de scrisori. Ar fi o satisfactie! Dar probabil ca ar schimba yala, dar ar fi o satisfactie....