Scrisori pentru Matilda (13)

duminica, 18 noiembrie 2013

 

Draga mea,

 

 

 

mi-e dor sa vorbim, sa-ti povestesc, sa te ascult. Mi-e dor de noi doua, doar de noi si de timpul nostru. Mi-e dor sa fiu blanda si iubitoare cu tine, sa-ti fiu mama asa cum meriti, mi-e dor sa-mi stai moale si calda in barate. Mi-e dor si nimic nu-mi umple golul din suflet. Ma simt departe de tine. Este ceva nou, ceva ce ma sperie, dar sunt zile intregi cand ma simt departe de tine. Abia cand ma intampini in prag, sufletul meu se intoarce spre tine. Si atunci obosit si imprastiat. Ma doare lipsa de ganduri pentru tine. Lipsa lacrimilor de dor in drum spre serviciu. Lipsa sentimentului de mama coplesitor in fiecare clipa.

 

 Sunt zile in care ma gandesc ca nu te mai merit, ca poate alta mama te merita mai mult. Ma intreb ce o fi in mintea ta mica, unde crezi ca sunt cand nu ajung acasa la timp. Ce o fi in mintea ta cand te culc inainte de vreme si adorm inaintea ta?! Fara poveste, fara povesti. Adorm iar tu vorbesti singura pana iti vine si tie somnul. Oare ce o fi in mintea ta cand eu nu mai am rabdare cu jocurile noastre, cu mesele, cu desenele?! Sau atunci cand ridic vocea la tine? Oare si tu te gandesti ca eu nu te mai merit?

 

 

Am fost prea obosita ca sa-ti mai fiu mama asa cum erai tu obisnuita sa-ti fiu. Asa cum eram eu obisnuita. Asa cum cred eu ca trebuie sa fie o mama. Nu mamele din carti, nu mamele pe care le-am avut noi, ci mama din sufletul meu. Mama care isi respecta puiul, il calauzeste, dar il lasa sa zboare. Mama care aduce zambete, nu reguli. Mama pe care o stii si o iubesti. Mi-e dor de mine doar pentru tine, nu pentru serviciu, nu pentru renovari, nu pentru lumea din jur. Mi-e dor sa fim doar noi doua. Tare dor!

 

 

O fac pentru noi. Incerc sa-ti explic asta cand abia imi scot hainele din manutele tale care trag de mine sa nu plec la serviciu. Incerc sa te fac sa intelegi, asa cum poti tu intelege la doi ani jumate, ca fara serviciu nu am mai avea nimic din ce avem. Nici mancare, nici hainute, nici jucarii, nici plimbari. Nu stiu de unde ti-a venit ideea ca eu plec la "apa"- adica la mare. Chiar nu stiu. Mi s-a rupt sufletul cand am vazut ca tu ai crede ca eu as pleca fara tine undeva, undeva unde nu trebuie sa plec. Te-am luat la serviciu ca sa vezi unde plec si ce fac acolo. Nu ma duc sa ma distrez. Acum stii unde sunt si de ce. Dar tot plangi ca sa nu plec. Sfasietor si mult, atat de tare incat te aud de la 6 etaje distanta...

 

 

Stii si ca ma duc si "a papem"- la apartament- ca sa fac "peietzi cuati, nu mai fie peietzi maoi". Ti s-au parut tie maro, murdari, stii ca trebuie sa-i facem curati ca sa ne putem muta acolo. Sa facem bradul in casuta noua si sa punem cadouri sub el. Stii si ca o sa ai o camera a ta. Cu patul tau si cu hainutele tale. Ca o sa ai acolo toate jucariile si masuta pentru copii. Stii ca o sa ai copacul cu litere pe perete. Stii si despre bufnite. Mi-ai zis sa-ti fac un perete albastru. O sa vad cum reusesc si asta. Face mami si perete albastru. Tot ce fac, fac pentru noi. Sper sa poti intelege si asta, sper.

 

Stiu ca-ti cer prea mult. Dar ai rabdare cu mine, mami se intoarce mereu la tine! Mami este mereu cu tine! Inca putin si o sa fie iar liniste si doar noi doua. Mami o sa fie iar doar pentru tine!
 

 

Te iubeste mama!