duminică, 17 noiembrie 2013

Scrisori pentru Matilda (13)

duminica, 18 noiembrie 2013
 
Draga mea,
 
 
 
mi-e dor sa vorbim, sa-ti povestesc, sa te ascult. Mi-e dor de noi doua, doar de noi si de timpul nostru. Mi-e dor sa fiu blanda si iubitoare cu tine, sa-ti fiu mama asa cum meriti, mi-e dor sa-mi stai moale si calda in barate. Mi-e dor si nimic nu-mi umple golul din suflet. Ma simt departe de tine. Este ceva nou, ceva ce ma sperie, dar sunt zile intregi cand ma simt departe de tine. Abia cand ma intampini in prag, sufletul meu se intoarce spre tine. Si atunci obosit si imprastiat. Ma doare lipsa de ganduri pentru tine. Lipsa lacrimilor de dor in drum spre serviciu. Lipsa sentimentului de mama coplesitor in fiecare clipa.
 
 Sunt zile in care ma gandesc ca nu te mai merit, ca poate alta mama te merita mai mult. Ma intreb ce o fi in mintea ta mica, unde crezi ca sunt cand nu ajung acasa la timp. Ce o fi in mintea ta cand te culc inainte de vreme si adorm inaintea ta?! Fara poveste, fara povesti. Adorm iar tu vorbesti singura pana iti vine si tie somnul. Oare ce o fi in mintea ta cand eu nu mai am rabdare cu jocurile noastre, cu mesele, cu desenele?! Sau atunci cand ridic vocea la tine? Oare si tu te gandesti ca eu nu te mai merit?
 
 
Am fost prea obosita ca sa-ti mai fiu mama asa cum erai tu obisnuita sa-ti fiu. Asa cum eram eu obisnuita. Asa cum cred eu ca trebuie sa fie o mama. Nu mamele din carti, nu mamele pe care le-am avut noi, ci mama din sufletul meu. Mama care isi respecta puiul, il calauzeste, dar il lasa sa zboare. Mama care aduce zambete, nu reguli. Mama pe care o stii si o iubesti. Mi-e dor de mine doar pentru tine, nu pentru serviciu, nu pentru renovari, nu pentru lumea din jur. Mi-e dor sa fim doar noi doua. Tare dor!
 
 
O fac pentru noi. Incerc sa-ti explic asta cand abia imi scot hainele din manutele tale care trag de mine sa nu plec la serviciu. Incerc sa te fac sa intelegi, asa cum poti tu intelege la doi ani jumate, ca fara serviciu nu am mai avea nimic din ce avem. Nici mancare, nici hainute, nici jucarii, nici plimbari. Nu stiu de unde ti-a venit ideea ca eu plec la "apa"- adica la mare. Chiar nu stiu. Mi s-a rupt sufletul cand am vazut ca tu ai crede ca eu as pleca fara tine undeva, undeva unde nu trebuie sa plec. Te-am luat la serviciu ca sa vezi unde plec si ce fac acolo. Nu ma duc sa ma distrez. Acum stii unde sunt si de ce. Dar tot plangi ca sa nu plec. Sfasietor si mult, atat de tare incat te aud de la 6 etaje distanta...
 
 
Stii si ca ma duc si "a papem"- la apartament- ca sa fac "peietzi cuati, nu mai fie peietzi maoi". Ti s-au parut tie maro, murdari, stii ca trebuie sa-i facem curati ca sa ne putem muta acolo. Sa facem bradul in casuta noua si sa punem cadouri sub el. Stii si ca o sa ai o camera a ta. Cu patul tau si cu hainutele tale. Ca o sa ai acolo toate jucariile si masuta pentru copii. Stii ca o sa ai copacul cu litere pe perete. Stii si despre bufnite. Mi-ai zis sa-ti fac un perete albastru. O sa vad cum reusesc si asta. Face mami si perete albastru. Tot ce fac, fac pentru noi. Sper sa poti intelege si asta, sper.
 
Stiu ca-ti cer prea mult. Dar ai rabdare cu mine, mami se intoarce mereu la tine! Mami este mereu cu tine! Inca putin si o sa fie iar liniste si doar noi doua. Mami o sa fie iar doar pentru tine!
 


 
Te iubeste mama!
 
 


4 comentarii:

  1. Miruna ,sa stii ca si Becca pe la 2 ani jumate a avut chestia asta cu urlatul de cite ori plecam undeva. Imi amintesc de exemplu ca mergeam la gym si bineinteles ca o luam cu mine,ca altfel, ne auzea lumea din Romania cu atita tipat .... si o lasam acolo,in incinta la day care pt o ora, nu indrazneam mai mult dar dupa nici 30 min ma strigau alea la interfon sa ma duc ca urla fata si nu o pot calma. E un stagiu normal in dezvoltarea lor, aici ii zice separation anxiety , o sa-i treaca asa cum a venit. la Becca a tinut vreo 6-8 luni,vreau sa zic? uite ca nu mai stiu exact...
    La Mark inca n-a aparut,dar el abia ce a implinit 2 ani,deci mai astept 2-3 luni sa vedem LOL

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si aici tot anxietate/teama de separare ii zice dar noi am trecut prin valul asta pe la un an si ceva... noi suntem separate 10 ore pe zi de cand avea nici 11 luni. Acum pare sa fie altceva, pur si simplu vrea cu mine pt ca timpul nostru impreuna a scazut si mai mult. Trec si astea dar ma simt foarte rupta de ea.

      Ștergere
  2. Draga Miruna, nu stiu daca ajuta un termen de comparatie, dar in cazul nostru e mult mai grav, si anume anxietatea de separare (fireasca de altfel pentru doi ani si jumatate, cu mers la gradinita & everything) a luat chipul pavorului nocturn. Sunt deja sase luni de zile de cand ne chinuim cu teroarea. E adevarat, apare mult mai rar acum, dar de pilda in toata luna iunie nu a fost noapte fara asemenea manifestari. Dar va trece si perioada asta, nu-mi pierd speranta. Nici tu sa nu-ti pierzi speranta! Esti o mama minunata, iar Matilda stie asta. Imbratisari! Adina

    RăspundețiȘtergere
  3. Miruna tu esti o mama minunata, o mama buna.Matilda stie asta si de aceea ii este asa greu sa te lase sa pleci.O sa ii treaca, in sufletele lor mici cred ca se duc multe batalii pentru a intelege lumea noastra a oamenilor "mari".Diana Tanase

    RăspundețiȘtergere