miercuri, 13 martie 2013

Nevoile unei mame

O mama si un copil nascut natural, spontan, la termen, fara complicatii. O mama sanatoasa, neanesteziata. Un copil sanatos. Copil nascut intr-o maternitate de stat. Separat de mama lui la cateva minute dupa nastere. O mama innebunita de grija, dor, nevoia de a-si proteja puiul. O mama care a ajuns sa-si vada copilul la cinci ore dupa nastere parasind rezerva in care ar fi trebuit sa astepte cuminte. Cel mai natural, logic si pur sentiment anihilat. O mama si un copil separati de un sistem comod. Matilda si  mama ei. Responsabil pentru asta? Mama? Eu.
Adelina imi incuraja zilele trecute povestirea experientei din maternitate. Mi-a incalzit sufletul procuparea ei pentru a-si face meseria intr-un mod cat mai uman. Lucreaza intr-o maternitate si este acolo cand bebelusii vin pe lume, ei sunt “clientii” Adelinei. Dar pe ea o interesa sa stie si ce simte mama, ce nevoi are, chiar daca nu este in “fisa postului” sa o preocupe acest lucru. M-a facut sa zambesc, m-a bucurat. Dar m-a facut si sa-mi aduc aminte. A fost un lucru bun. Au trecut aproape doi ani si peste evenimentele de atunci s-a asternut putina intelepciune. Sunt inca foarte vii, prea vii ca sa fie romantate sau uitate. Dar sunt mai intelepte, mai in ordine gandurile.

 Am proaspata in minte si discutia de acum o saptamana cu o doamna  foarte speciala- Daniela Marincas- (Prim-vicepresedinte a Asociatiei Franco-Romane “BébéBienvenu”- Pentru o noua nastere).  Se intampla la Conferinta IBCLC. Dupa terminarea prezentarilor am ramas sa schimbam cateva idei si discutia a dus, in mod asteptat, catre  situatia din maternitatile romanesti. Imi exprimasem nemultumirea legat de tratamentul primit in maternitate, dar si increderea ca indiferent de ce i se intampla acolo, cuplul mama copil, are forta de a se reechilibra. Evident, atunci cand ambii scapa cu viata si integritatea fizica din aceasta experienta. Se discuta despre trauma separarii copilului de mama dupa nastere. Trauma mamei, care poate fi exprimata, si trauma bebelusului, doar resimtita si exprimata fara cuvinte. De ce nu li se acorda mamelor dreptul de a fi cu bebelusii lor dupa nastere? De ce se procedeaza cu aceasta separare rapida, brusca si sfasietoare? De ce nu se accepta ca macar pe perioada manevrelor postpartum bebelusul sa ramana acolo, la pieptul mamei? De ce nu este pus la san ca sa-si urmeze instinctul si drumul natural catre san? De ce nu se tine cont de toate beneficiile atestate stiintific, nu doar empiric, ale contactului piele-pe-piele dupa nastere? Multe alte astfel de “deceuri”.

Au fost argumente de ambele parti, dar a ramas cu mine ipoteza diferentei dintre parintii de acum 30-40 de ani si parintii de acum. Diferenta dintre parintii decreteilor si noi, parintii de copii facuti cu intentie. Din aceasta diferenta curgand si pretentiile, grija si solicitarile exagerate din partea parintelui actual. Copilul este extrem de dorit, uneori extrem de greu conceput, iar parintele este intr-o stare de alerta si de solicitare speciala. Parintele, din dragostea si teama de a pierde acest rod mult dorit, pune o presiune mare asupra medicului si personalului medical. Iar medicul, la randul sau, se simte coplesit de aceasta presiune si nu doreste sa iasa din protocolul care-l tine in siguranta in fata unui proces de malpraxis. Daca ceva nu merge bine? Daca atunci cand medicul iti accepta o exceptie de la protocol se intampla ceva? Atunci el va fi responsabil pentru acel ceva. De inteles, as zice. Un medic are zeci, sute de pacienti, pe unii ii vede atunci pentru prima data, fiecare cu nevoi, cerinte, detalii particulare. Un medic nu poate sa fie altul pentru fiecare pacient, un medic nu se poate implica in fiecare caz pana in intimitatea nevoilor sale. Deci el are un protocol pe care-l urmeaza. Scopul protocolului este de a-i face viata mai usoara, de a il pune la adapost in fata unor evenimente neprevazute. De a elimina erorile. Daca s-ar accepta exceptii cine ar fi responsabil pentru un posibil final nefericit? Medicul sau parintele care a solicitat altceva decat ceea ce se stabilise pentru el si copilul sau? Atat timp cat esti intr-un spital, cine este responsabil daca tu mori sau daca bebelusul moare? Concluzia a fost, in mod paradoxal, ca singurul responsabil pentru copil si pentru tot ceea ce i se intampla este mama. Am ramas pe ganduri. Sa fie oare asa? Si daca este asa, atunci de ce mai trebuie sa fie medicul pus la adapost prin protocol?

Mi-am luat gandurile si am plecat acasa. Am avut treaba si le-am lasat de-o parte. Duminica imi trimite nasa copilului meu niste fotografii din maternitate, singurele pe care le am cu Matilda in brate. Nu ajunsesera la mine fiind ratacite printr-un laptop. Avem doua fotografii impreuna imediat dupa nastere, eu coplesita de fericire, ea facuta sarma in trei paturi si pusa pe pieptul meu peste un camp steril. Mai aveam cateva fotografii facute cu telefonul cand ne-am intalnit prima data in salonul pentru bebelusi. Apoi a inceput cosmarul si nu mi-a mai ars de fotografii, are doar cateva cu ochii acoperiti, branule, pusa in incubator. Deci nicio fotografie de mama fericita cu bebelusul ei sanatos in brate. Le-am primit acum. M-au uimit! Cel mai mult m-a uimit cat de viu este inca sentimentul primei intalniri. Ce am simtit si ce am gandit cand i-am vazut pentru prima data fetisoara, manutele, piciorusele. Parca nu a trecut nici o zi!


10.04.2011

Acea mica fiinta pe care eu o facusem, o purtasem si nascusem, care a fost atat de a mea, dependenta complet de mine, acum era afara. Avea propria viata. Era ea si putea trai fara mine. O noua viata, un nou destin. Era acolo, pe masa din sala de nasteri, la distanta de mine, cordonul dintre noi nu mai era. Legatura fizica dintre noi fusese taiata. O priveam cum privesti un om al carui chip il vezi pentru prima data. Cu nesat, ca pe un strain pe care stii ca o sa-l iubesti indiferent de cine va fi. Era un strain, dar era a mea. Eu o facusem. Era un strain pe care-l cunosteam de o viata dar abia acum isi arata chipul. Au explodat mii de sentimente, distanta dintre noi disparea, iar in locul ei... un nou “cordon”. Fiecare farama de suflet se lega de ea, fiecare coltisor din mine era al ei. Ma faceam la loc una cu ea. Doream sa o ating, sa o simt, sa o miros, sa o tin in brate. Vroiam sa cunosc si corpul in care era acest suflet iubit. Sa-l protejez, pentru ca fara el, acum, nu ar mai fi putut sa fie nici ea. Vroiam sa ma ridic si sa o iau de pe masa, sa fug cu ea undeva, sa fim doar noi. Sa nu existe niciun pericol, sa nu o atinga nimeni, sa nu o mai faca sa planga, sa ia mainile de pe ea. Vroiam sa o tin lipita de mine, sa nu fie infasurata in niste carpe aspre si sterile. Sa fie inconjurata numai de dragoste. As fi vrut sa nu traga nimeni de parti din mine, sa taie, sa coasa. As fi vrut sa fiu singura cu ea. Am apucat sa o sarut, sa-i spun ca o iubesc, ca va fi bine si mi-au luat-o. Le-am spus ca vreau sa o mai lase cu mine. Nu se poate! Era a mea, eram mama ei,  dar mi-au luat-o. Am revazut-o dupa cinci ore lungi. Ore in care numai fericirea intalnirii mi-a tinut mintea intreaga. Nu stiam unde este si ce s-a intamplat cu ea. Nu stiam daca este bine, daca este vie. Ma gandeam oare ea ce simte. Ce-i in mintea ei de om aruncat in lume? Oare cat pustiu simte? Oare crede ca am parasit-o? Oare o doare ceva? Ii e frig, foame? Plange? Unde este protectia ei? Caldura? Unde este mirosul? Sunetul? Unde a disparut toata lumea ei? Oare ce a simtit cat a asteptat acolo parasita? Nu o sa stiu niciodata. Uitam.

Am fost eu responsabila pentru toate astea? Probabil. Atunci cand am ales sa nasc intr-o maternitate de stat. Probabil, nu sigur, daca as fi nascut intr-o maternitate particulara cineva m-ar fi auzit cand am spus ca-mi doresc puiul langa mine. Probabil daca as fi nascut acasa… atunci am fi avut absolut toate clipele impreuna. Dar trecusem prin prea greu, prin prea multe ca sa risc. Daca ceva nu mergea bine? Daca din dorinta de naste fara interventii as fi pierdut-o de tot? Asa ca am decis ca nu pot sa-mi asum asta, nu as mai fi meritat sa traiesc daca eu i-as fi pus viata in pericol. Am decis ca este mai bine sa nasc intr-un mediu in care poate primi ajutor in caz de urgenta. Nici asta nu era o garantie, dar era o sansa in plus. Eram eu vinovata pentru ca ma simtisem mai in siguranta sa nasc asistat? Daca mi-am dorit siguranta prezentei unui medic trebuia sa platesc cu separarea de copilul meu? Ea trebuia sa fie fara mine? Daca iti doresti beneficiile evolutiei societatii trebuie sa renunti la natura insasi? Sunt pretentii exagerate de parinte prea constient de viata lui si a puiului? Era o presiune pare mare pe cadrele medicale daca mi-ar fi ramas copilul langa mine? Eram eu un pericol pentru copilul meu? Cu ce-i era mai bine daca a stat urland la oxygen cateva ore? Cu ce i-a fost mai bine ca prima ei masa a fost glucoza? Apoi lapte praf? Cu ce i-a fost mai bine ca a fost vaccinata imediat? Infasata si pusa intr-un patut? Ca a stat impreuna cu alti 12 copii, singuri cu totii? Cum sunt toate astea mai bune pentru un copil? Dacat pielea mamei, sanul ei, laptele ei, caldura si protectia ei? Cum ii este mamei rupta de copilul ei o ora, doua, noua, o zi? Cum au reusit sa convinga atat de multe mame ca le este mai bine fara copil in camera, ca nu sunt capabile sa-l ingrijeasca dupa nastere, ca trebuie sa se odihneasca? A fost o cezariana? Si acolo sunt solutii!

Matilda nu este un copil programat, nici macar dorit de ambii parinti. Nu a fost dictata de un decret pentru cresterea natalitatii, dar a venit dintr-o intamplare. A fost extrem de dorita de parintele acesta, de mine. Eu mi-am asumat viata ei si viata mea de acum. Eu mi-am asumat toate riscurile si am crezut ca va fi bine. Daca nu ar fi fost, tot eu as fi fost responsabila pentru asta. Cu singuranta eu sunt responsabila pentru ca am ales sa pastez sarcina in ciuda recomandarilor. De ales ca parinte m-a ales ea, Matilda, de daruit sunt sigura ca mi-a daruit-o cineva de sus. Pentru restul, da, eu am fost. Am facut tot felul de alte alegeri pe parcursul sarcinii. Am ales sa mananc sanatos, sa fac sport, sa am ganduri bune. Am ales sa-i vorbesc si sa o mangai cu toate gandurile mele. Sa ma vindec de suferinte si trecut inainte ca sa vina. Am ales sa-mi fie bine si atunci cand imi era cumplit de rau. Am ales si sa muncesc aproape pana la sfarsit. Tot eu am ales sa o nasc natural. Eu am ales sa o las sa vina pe lume atunci cand era ea pregatita. Sa stau acasa aproape tot travaliul. Eu am ales sa nu ma cert cu moasele cand mi-au pus perfuzie cu “ceva”. Poate ca puteam sa fiu mai convingatoare, sa le flutur fisa de internare cu refuzul interventiilor. Am analizat si am ales sa cooperez. Eu am ales sa nasc fara epidurala pentru ca stiam ca pot si ca asa este cel mai bine, am putut si a fost cel mai bine. Stiam ca noi doua stim sa si sa ne nastem. Deci daca pe tot drumul acesta s-ar fi intamplat ceva rau, stiu ca eu eram responsabila. Dar… tot eu am fost responsabila pentru ca intr-o maternitate de stat esti doar statistica? Ca au o mie de argumente legate riscuri, igiena, ingrijire? Sau ca, de fapt, nu au personal suficient? Sau… ce nu au? Deschidere? Respect? Cunostinte? Interes? Umanitate?


Nevoile unei mame? Nevoile mele? Sa fi fost cu ea, clipa de clipa. Singura nevoie. Nimic altceva.

26 de comentarii:

  1. Ioi, bine că a trecut totul cu bine. De cțte ori citesc povești așa mă gândesc cum ne-ar privi animalele, să vadă ce tevatură se iscă în fața unui act natural. Desigur, au fost perioade în care mortalitatea la naștere era de speriat și sunt și acum în lume locuri unde se moare când se dă viață.

    Am o singură problemă cu articolul din care citezi: sunt născută în 76 dar zău așa, nu sunt decrețel nedorit. Nici eu, nici fratele meu, nici multă lume din generația noastră.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa stii... ne-ar privi ca pe niste ciudati. :)

      Da, eu nu am trait pe atunci, aud povesti. Si au am picat cam prost, fratele meu avea 6 luni si vremurile erau cum erau. Dar parintii mei m-au vrut. Cu decret sau fara. Eu sunt productie 80.

      Stiu ca era o urmarire teribila sa vada cine intrerupe o sarcina, dar nu cred ca daca un copil era cu adevarat nedorit ar mai fi venit pe lume. Eu cred ca se nasteau la fel de multi copii foarte doriti. Asa cum ai fost si tu :).

      Ștergere
    2. Buna Miruna,

      Fetita ta e berbec? Ca si mine!:)Eu sunt nascuta pe 11 Aprilie.
      Daca e berbec, cu sigurana personalitatea ii va fi bine conturata de foarte mica:)

      Sper ca te simti mai bine.

      Te pup!

      Ștergere
    3. Pai aproape toti cunoscutii si prietenii mei :). Cunosc si cativa nedoriti...

      Afirmatia aceea nu-mi apartine, era una dintre ipoteze. Eu cred ca o mama constienta era la fel si acum 100 de ani, iubea si suferea la fel, avea aceleasi nevoi.

      Ștergere
    4. @ anonim

      Da, Mati e berbeaca, foarte :)). Eu taur, foarte :))). E nascuta pe 9 aprilie.

      Ștergere
  2. Hehe, si eu sunt taur, ca tine, dar pe 29. Nu prea cred f mult in zodii, dar am observat ca ma inteleg foarte bine cu cei din zodia mea, de obicei. Ca o paranteza, am in comun cu Matilda faptul ca m-a crescut mama. Si eu zic ca a facut treaba buna :) Mamele fac mereu treaba buna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu cred, dar unele se potrivesc foarte tare. Si eu am o afinitate cu taurasii :).

      Si sa stii ca mama ta a facut o treaba foarte buna :).

      Te pupam!

      Ștergere
  3. Cat de mult ma regasesc in ceea ce ai scris!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E povestea multor mame. Mi se pare trist ca am inceput sa acceptam asta ca pe un dat sau chiar ca pe un favor in binele nostru.

      Va imbratisam!

      Ștergere
    2. E singurul meu regret pe care il am cand ma gandesc la nastere. Imi aduc aminte ca imi doream sa il ating, sa il pup macar o data...sa stie ca mamica lui il iubeste. Mi l-au aratat si, desi eu intinsesem mainile sa il primesc (ce chestie! doar era al meu!) si tot repetam "dati-mi-l! vreau sa il pup!", s-au indepartat si m-au lasat plangand. Dupa cateva ore alergam pe scari la el sa il alaptez prima data.... Nu ne-am mai despartit de atunci...L-am luat in camera si am reusit sa am grija de el, desi asistentele imi ziceau ca trebuie sa ma odihnesc...ca o sa am suficient timp sa ma ocup de el. Tot spital de stat, bineinteles!...
      Va imbratisam si noi!

      Ștergere
  4. Dupa ce am nascut , normal, dar cu declansarea sarcinii, ca de, eram din Pitesti, Iulia a fost verificara, apoi mi-au adus-o sa o pup si... cand am fost sa o vad prima data vroiam doar sa o iau acasa cu mine, atat, imi era asa de ciuda cand plangea, am fost disperata 2 zile cat am stat cu ea in spital. Pe o parte imi era dor de burta mea, pe de alta parte eram frustrata ca al meu copil nu e cu mine.

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu am ales o maternitate privata. Mi-am dorit o nastere umana si (din pacate) am cumparat-o. Au fost si parti bune si parti rele. Partea buna este ca am avut o moasa si un doctor implicati, zambitori si buni, ca ea s-a nascut sanatoasa si ca eu am fost sanatoasa, ca moasa m-a ajutat din prima sa o alaptez, ca am fost in salon si cu bebelusul meu si cu tatal ei iar primele 3 zile le-am petrecut in trei. Partea rea a fost doctorita de garda care m-a vazut prima si care ne-a tratat ca pe niste sectanti pentru ca a dat peste suportul nostru de curs de la lamaze; ca mi-a facut cel mai groaznic tuseu vaginal din toata sarcina si ca m-a lasat intr-o balta de sange; ca m-a speriat groaznic si m-a infuriat, distrugandu-mi tot zenul. Inca ma gandesc la ea cu furie si mi-e ciuda ca n-am pus-o la punct. Dar eram in primul meu travaliu asa ca ma pot ierta. N-o sa uit niciodata cum se uita Leti la mine cand mi-au dat-o in brate imediat dupa ce o nascusem. N-o sa uit cum si-a intins manuta spre fata mea si n-o sa uit ce stare de exaltare si fericire aveam.
    Cred ca este normal sa avem o mie de intrebari retorice si sa intoarcem o experienta atat de puternica pe toate partile. In acelasi timp cred ca e sanatos sa ne iesim din corp putin si sa incercam sa ne auto privim dinafara: travaliul si nasterea aduc cu sine o incarcatura emotionala si hormonala atat de mare incat nu suntem noi, cele de zi cu zi. Este normal sa luam decizii pe care altfel nu le-am lua. Este normal sa ne fie frica si sa avem uneori impresia ca nu stim nimic. Din pacate sistemul nostru medical si viziunea personalului medical despre nastere, femeie si copil sunt pur teoretice (ca tot invatamantul nostru, de altfel): lipsesc compasiunea si caldura, lipseste o pregatire de baza psihologica. Protocoalele pot avea un numar intreg de posibilitati si de exceptii. Un protocol pune bazele unor pasi insa poti face cate protocoale vrei pentru cate situatii vrei. Mie nu mi se pare valabil argumentul cu protocolul care nu ii lasa pe medici sa fie umani. Tu, ca spital, poti vedea ce cereri ai, poti sa fii atent la pacientii tai si sa ai protocoale in continua dezvoltare in concordanta cu situatiile aparute si cu nevoile existente.

    RăspundețiȘtergere
  6. Multumesc ca impartasesti din experienta ta. Conteaza pentru alte viitoare mamici, conteaza si pentru mine sa inteleg mai usor ce e im mintea unei proaspete mamici.Daca ai fi nascut in maternitatea in care lucrez eu cred ca si eu te-as fi privit ca pe o ciudatenie. ca pe una placuta, aproape mieaculasa.:))Marea majoritate a femeilor ce vin aici sunt total nepregatite pe ntru o nastere, vor sa scape repede de dureri, nu intreaba si nici nu le intereseaza fiziologia unei nasteri.ele percep doar durerea nu si normalitatea acestei dureri cand trupul lor trece prin asa transformari radicale.Incerc sa le spun(atunci cand am cui) ca e greu sa nasti dar cel mai greu e sa te nasti, ca pentru copil e o adevarata revolutie , e cea mai iportanta clipa a vietii lui si ca trebuie sa fie constiente de asta.Durerea trece dar posibila suferinta a unui nou-nascut nu stim ce tare va lasa. Tu ai fost pregatita pentru travaliu si pentru importanta misiunii tale.
    Noi avem sistem roomin-in, in rezerve de doua paturi.Copilul sta in incubator maxim 2 ore dupa care sta cu mama care participa activ la tot ce inseamna viata micutului:igiena, schimbat, alaptat, tratament. Mi-e ciuda de mor cand vad mame care n-au intrebari nici cat de bine e copilul, nici ce ar trebui ele sa faca...zici ca sunt atoatestiutoare dar sunt numai ignorante, se gandesc ca acasa mai e o bunica, o soacra care o sa le usureze viata si o sa ingrijeasca copilul.Si mi-e tare drag de cele care vin cu lista de intrebari, chiar si mai tigancuse fiind, sunt grijulii si nu vor sa greseasca. De curand chiar mi-am stors mintea si am facut un formular cu minimul de cunostinte pentru o mama incepatoare, cat mai pe itelesul lor, fara prea multa terminologie medicala si il impart tuturor mamicilor imediat ce nasc.dar ma indoiesc ca-l cites...Cat despre vaccinari...off! tare le-as mai desfinta dar n-am voie sa le vorbesc de rau, sistemul a decis ca asa e bine, cu doua vaccinuri introduse in organismul nou-nascutului in primele 48 de ore!Ce sa mai vorbim de alaptat! cand le aud ca n-au laptele bun sau ca e prea slab si sa le dam noi lapte praf(din cel mai ieftin, desigur, ca asta ne da spitalul)ca ele nu pot sa-i alapteze si n-au rabdare ca plange copilul...Asta e norocul meu, cu mame fara prea mult interes si cu prea putina rabdare si bunavointa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca depinde si de varsta, nu? Eu ma mai gandesc ce fel de mama as fi fost acum 5 ani,10 ani. Cu siguranta nu as fi avut informatiile de acum si nici maturitatea sentimentelor de acum.

      Eu sunt parinte singur, am stiut ca trebuie sa fiu mai pregatita pentru ce va urma. In timpul sarcinii am avut norocul sa intalnesc oameni foarte speciali, o douala. Am facut cursurile de Lamaze. A contribuit si faptul ca imi cunosc foarte bine corpul, stiu anatomie, inteleg foarte bine procesele. Stiam ca pot rezista travaliului fara probleme. Cand era greu, pentru ca este, imi reptam "durerea este buna, ajuta copilul sa se nasca", am lasat corpul sa-si faca treaba. A fost frumos ca una dintre moase chiar a inteles ca eu pot, ca sunt linistita. La sfarsit m-a felicitat si a ramas cu mine pana cand m-au transferat in camera, 2 ore peste tura ei. Deci au fost si lucruri bune.

      Eu incurajez toate mamele sa alapteze. Nu exista nu e bun sau e putin. Mati avea la 6 luni 5 mese pe zi. Sugea 70 ml la mesele de zi si 120 la masa de seara. In conditiile astea lua un kg pe luna. Doar ca trebuie sa ai foarte mare incredere. Eu mereu mi-am spus ca ea stie cel mai bine ce nevoi are si am ascultat-o. Dar trebuie sa poti fi capabl de scarificiu, nu este mereu usor.

      Chiar daca nu ai numai mame motivate ma bucur mult ca existi si atunci cand o mama are nevoie de un OM il poate gasi.

      Ștergere
    2. MIruna....eu nu sunt mama singura si am avut mereu toata intelegerea si sustinerea de la Liv; si pt asta tot am citit, m-am informat si am cautat sa fiu cit mai pregatita pt nastere si pt orele si zilele imediat dupa.

      Nu cred ca are legatura cu faptul ca esti parinte singur sau nu, are legatura cu common sense.
      Femei d-astea incapatinate si gen stie-tot am cunoscut si eu. Cind le aud ca-mi cer sfatul, in legatura cu alaptatul sau baby wearing sau orice altceva si fac tot cum vor ele,ce conteaza ca bebele nu e 100% happy ...mor incet. sau cind aud ( chiar zilele trecute) ca " daca stiam ce inseamna alaptat,dadeam formula din prima" si altele si altele...

      Din pacate femeia din ziua de azi e comoda si nu vrea sa se chinuie cu nimic. D-aia nu intreaba, pt ca (virgula) copilul e cu asistentele si ea se relaxeaza citeva ore, ca doara tocmai s-a chinuit sa nasca nu?? Cum sa nu se relaxeze? Stiti cite am auzit d-astea??? Pfff...
      Imi amintesc perfect ( si azi e tot ca un soc pt mine) cind m-am dus la o noua mamica in vizita - numai ce nascuse de citeva ore- si bebelasa nu era cu ea in salon,cred ca o luasera s-o masoare , cintareasca etc etc.So i intreb, unde e bebele? Raspuns" : Oh, I don't care where she is, I just wanna rest"
      Sau cind o noua mamica isi lasa bebele sa tipe 45 min pe ceas...pe motiv ca era mincata, schimbata, imbracata curat, trebuia sa doarma si punct. Si zic, fata draga bebele asta abia are 3 luni, "she needs you, she needs nurture!!" raspuns: " well, I don't want her to need me, I want her to sleep!"
      Are rost sa continui??? NU cred.

      Ștergere
  7. Buna Adelina! In ce maternitate lucrezi? Mi-ar placea sa nasc in maternitatea de care spui tu, sa am parte de un cadru medical ca tine!:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))
      Onorata !lucrez intr-o maternitate mica spre minuscula, la spitalul din Valenii de Munte!
      Dar oriunde e nevoie de bunavointa si de intelegere. Si sunt convinsa ca sunt oameni cu suflet peste tot!Refuz sa cred ca saracia ne-a dezumanizat cu totul.

      Ștergere
    2. Serios? NU-mi vine sa cred! Eu sunt d eloc din Podenii Noi, o aruncatura de bat! Momentan stau in Bucuresti, dar stiu pe cineva care e din Valeni si a nascut acolo la maternitate, furioasa pe spitalele din Bucuresti. A fost foarte incantata, anascut cu moasa, n-a taiat-o, cine stie, poate a nascut chiar cu tine:)
      Felicitari oricum pentru tot ceea ce faci! Daca ar fi mai multe cadre medicale ca si tine, ce bine ar fi!

      Ștergere
  8. Cum e copilul berbec din amintirile mele? (gandindu-ma la cum eram eu:))
    Isi spune punctul de vedere:
    - la 3 ani eram la coafor si nu mi-a placut rezultatul - am spus tare si raspicat ca nu-mi place :)
    - la 4 ani am fugit de la gradinita ca ma vedeam suficient de mare incat sa merg singura acasa:)) (ai mei au tras o sperietira si personalul gradinitei la fel)
    Ca adult am devenit antreprenor pentru ca statutul de manager bine platit ca sa fac altor oameni nasoale nu era pe placul meu si nici coloana mea vertebrala nu e flexibila:)

    Ai un copil frumos foc si ma tot tin de ceva timp sa-ti spun asta!

    O zi minunata!

    RăspundețiȘtergere
  9. Am citit cu mare emotie cele scrise de tine...

    Din pacate, acum doi ani cand am nascut-o pe Carla, fetita mea, nici in spitalele private situatia nu era cu mult diferita de cea din spitalele de stat:

    - copil separat de mama (am vazut-o dupa 5 ore)
    - strans putin de san si explicat ca "nu este lapte", ca deh, la cezariana "nu vine asa repede ca la naturala"
    - copilul adus doar daca ceream in mod expres (ca mai bine ma odihnesc, ca o sa am timp acasa s-o ingrijesc)
    - recomandare de la o neonatoloaga sa "nu stresez copilul cu alaptatul, ca e mica si va pierde in greutate"==> ceea ce mi-a produs un stress enorm, plangeam zilnic in prima luna, de frica sa nu scada in greutate (am iesit cu ea din spital cu 2,6 kg)
    - pus in brate foaia cu schema de administrat mese de lapte praf NAN1...

    Parti bune?
    -o atitudine generala a personalului mai ok, sunt mai calmi, vorbesc frumos, fetele de la neonatologie sunt tinere si se vede ca le e drag de copii

    Nu stiu...intr-o luna urmeaza sa se nasca si bb2, ma gandesc cu groaza cum sa fac sa fiu cat mai mult cu copilul, sa-l alaptez fara sa primeasca glucoza/lapte praf, cum se va reactiona la refuzul meu de a-l vaccina...

    RăspundețiȘtergere
  10. O nastere civilizata intr-un spital de stat e ceva mai greu, dar se poate. Exista oameni care fac tot ce pot pentru asta. Eu am avut o experienta pozitiva la Filantropia, anul trecut in iunie. Intr-adevar, nu a fost totul perfect. Dar a fost bine. Si am ales Filantropia pentru ca am vrut sa nasc normal si nu prin cezariana din motive de incasari, cum m-am temut ca ar putea fi la privat. Plus ca din pacate cunosc si experiente de-a dreptul cumplite la privat. Este foarte important ca mama sa fie pregatita pentru nastere si pentru copil. Iar in ziua de azi, cu atata acces la informatie, nu avem nici o scuza. Si eu am petrecut primele 12 ore dupa nastere fara bebic, dar de cum s-a putut, am "rupt" usa de la neonato de la etajul 3, l-am luat si l-am pus la san si el a stiut ce are de facut. Insa alte mamici asteptau asistenta sa le dea copilul la san. Deci, cerem sistemului, dar trebuie sa ajutam si noi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In ultimii 2 ani lucrurile s-au mai schimbat la Filantropia in ceea ce priveste prietenia fata de bebelus. Cand am nascut eu trebuia sa te lupti cu asistentele. Imi aduc aminte foarte clar cu tipau si ce scandal faceau daca aveai obraznicia sa iti iei singura copilul, nu mai zic daca vroiai sa il schimbi sai speli.
      Eu m-am dus foarte pregatita si sa nasc si sa am grija de ea. Am completat in fisa de intdrnare ca nu doresc interventii sau administrarea de substante. Mi-au fost rupte membranele inutil la dilatatie 7-8. La dil.8 s-a instalat nasterea. Copilul era impins de corpul in confuzie din cauza procedudii, ea alunecase prost si se blocase de oasele mele. Au tinut-o cu mana in mine o ora, daca iesea ar fi dupt colul.
      A avut un ochi tumefiat, doua circulare de cordon si o bosa la ceafa de cat s-a luptat acolo. Daca nu as fi fost calma si in control sa imi ajut copilul lucrurile o luau razna.
      In cazul nostru protocolul lor pugea duce la un dezastru. Proceduri inutile intr o nastere perfect normala.

      Ștergere
  11. N-am sa înteleg niciodata de ce copilul e luat de linga mama la nastere taindu-se orice comunicare timp de CITEVA ORE. E enorm. Sa nu-l lasi sa suga din prima pentru ca "nu ai lapte" pentru ca nu ai nascut normal (am nascut normal si laptele a venit într-a cincea zi, pîna atunci a supt colostru si a luat în greutate). Am nascut în Franta, cu doua moase, la spital de stat. Doctorul a trecut doar sa vada daca totul decurge bine si a revenit dupa nastere pentru coaserea epiziotomiei. Copilul nu a disparut NICI O CLIPA din raza noastra vizuala (a fost luat pentru control dupa nastere, iar sotul a fost invitat, apoi a revenit cu ea si n-a mai plecat de lînga mine). Totusi, sederea în spital nu e nici aici un vis. Toate asistentele ma încurajau sa fac totul singura, însa fiecare îsi dadea cu parerea (una sa dormi cu copilul, alta nu, una sa pui altfel copilul la sîn, etc). Dupa trei zile a devenit obositor, voiam sa fiu acasa cu copilul meu sa ma pot bucura în liniste de noi, de noua noastra viata. Ce nu înteleg, e de ce se da glucoza copilului în Ro sau de ce se vaccineaza imediat?! Cu ce vaccin? Fara acordul mamei? Copilul meu are trei ani si jumatate si nu a fost "întepat" niciodata, a facut bolile copilariei, raceli, o bronsiolita (vindecata doar cu kinetoterapie), rinofaringite, însa niciodata nu ni s-au cerut analize! Mi-e groaza cînd citesc pe bloguri de mame care scriu aproape numai despre asta: boli, analize repetate, chiar si cînd nu exista vreo boala serioasa, doar asa, sa se verifice ca totul e bine.
    In alta ordine de idei, bine spune Elena, trebuie sa fii pregatita pentru o nastere si un copil. Sa te informezi si apoi sa-ti asculti copilul si pe tine însuti. Dar, mai ales, sa-l iubesti si sa-i arati asta în fiecare secunda.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Interesanta si foarte normala experienta ta! Daca ar fi sa nasc acum eu n-as alege sistemul privat din Romania. in mod intentionat se arunca cu noroi in sistemul de stat pentru ca lumea sa creada ca la privat esti mai in siguranta.da, e mai curat, mai frumos, confort sporit, poate si niste investigatii suplimentare.Dar daca ai ghinionul sa nu mearga totul ca la carte, fie pentru mama fie pentru copil esti imediat transferata la stat, acolo exista sectii de reanimare si specialisti, plus ca sunt foarte mari costurile unei terapii intensive si privatul vrea doar profit.si mai e un lucru pe care il dezavuez la privat: insistenta de a naste prin cezariana,pentru el e pierdere de timp sa supravegheze un travaliu de cateva ore, prefera o interventie rapida si mai bine platita. Cezariana a devenit aproape banala in Romania si peste cativa ani vom plati un pret mare cu o patologie a femeilor ce accepta sa-si faca un harakiri inutil...De vaccinare nici nu vreau sa mai vorbesc, asa sunt de revoltata. La nastere se vaccineaza antihepatitic iar dupa 48 de ore se vaccineaza antituberculoza.E si mult si inutil dar ideea e ca pe urma acesti copii au sanse mici sa mai ajunga la medic, deci, daca tot i-am prins, sa-i executam si sa zicem ca ne-am facut datoria!

      Ștergere
  12. De la ceva distanta, mie imi pare ca sistemul medical in Romania e foarte... paternalist in esenta. Si zic asta in sensul ca apriori ia toate deciziile pentru toti si chiar presupune (corect ori gresit e alta discutie) ca pacientii in esenta nu stiu suficient cat sa decida si sa-si asume responsabilitatea pentru rezultat. Si in fine, din ceva motiv care-mi scapa, as zice ca nasterea e in esenta "tratata" (deci ca un fel de boala, asa), mai degraba decat asistata (in sensul de ajutata, deh).

    Pe de alta parte, eu am nascut intr-un mediu foarte "cald" sa zic, cu tot ceea ce deplange articolul acesta ca lipsa in Romania, dar caldura asta mai avea nitel si-mi omora copilul (dupa ce l-ar mai fi chinuit inca). Si nu glumesc deloc - pentru ca uneori, cu toate bunele intentii din lume si cu toata pregatirea si dorinta de a naste natural, pur si simplu natural inseamna moartea copilului (el marisor, eu prea mica, pozitia lui, travaliu de zile bune, tahicardie, apa dusa pentru mai mult de 24 de ore etc)

    Dar intr-adevar, dincolo de asta, pot macar sa confirm ca o cezariana nu-i deloc motiv sa nu-ti tii copilul ori sa nu-l ai langa tine. L-am tinut pe mine chiar in timp ce inca ma coseau si n-as fi fost nicicum "mai bine" daca l-as fi pierdut din ochi..

    RăspundețiȘtergere