sâmbătă, 2 martie 2013

Scrisori pentru Matilda (9)

duminica, 2 martie 2013
 
 
 
Draga mea,
 
1 Martie, un an de cand nu mai sunt doar mama ta. Acum un an pe 1 martie mi s-a parut ca este un bun moment pentru a ma intoarce la serviciu. Erai intr-o perioada echilibrata si linistita, erai acomodata cu mamaie, trebuia sa ma intorc, am ales aceasta zi. Ne priveai cu niste ochi.... Aveai cinci dinti si vreo zece kilograme. Mergeai in picioare si cantai toata ziua ta-ta-ta-tati-ta-ti-ta-ti. Atunci s-a terminat viata noastra linistita si pura. Eram numai noi doua, numai tu pentru mine. Era numai frumos si zambete. A fost cel mai fericit an din viata mea, anul meu numai cu tine. Pentru tine era singura viata pe care o stiai. Asa te-ai dezmeticit pe lume, cu mine acolo in fiecare clipa. Viata asta s-a terminat repede, nici nu stiu cand au trecut cele 11 luni de la nasterea ta si, uite, trebuia sa ma intorc in lumea reala. Ramaneai dormind linistit in fiecare dimineata... Eu plecam cu cele mai tulburi ganduri, cu cel mai greu in suflet. A fost greu, dar trebuia. Sper ca pentru tine sa fie altfel, sa nu trebuiasca mari lucruri, sa poti fi mai mult a ta si mai putin a lumii. Mi-as fi dorit si pentru mine ca timpul nostru sa nu se termine intr-o zi in care erai atat de mica si zambeai atat de cu toata fiinta ta cu bluzita verde.
 


tu, 29.02.2012


Nu am ales serviciul, cariera- cum ironic se spune, am ales sa fim in siguranta. Am ales sa avem tot ce ne trebuie, am ales sa ai o viata linistita. Garantii nu sunt, dar atunci cand in casa exista un singur buget este bine sa tii de ceea ce ai. Ar fi existat varianta sa mai stau un an acasa. Neplatit. Sa traim din economiile stranse si sa vedem dupa ce se mai intampla. Presiunile erau mari. Probabil ca inca as fi avut un serviciu, dar nu unul bine platit. Ar fi insemnat sa cheltuim toti banii stransi pentru urgente si apoi sa nu-i mai putem pune la loc. Ar fi existat si fantezia dezvoltarii unei afaceri. Nu cred ca asta mi-ar fi oferit mai mult timp langa tine si nici un venit din care sa traim. Eu sunt realista, practica, despic firul in 14 mii, fac toate calculele. Imi plac lucrurile sigure, chiar daca nu sunt in varianta perfecta. Simt ca si tu esti la fel. Nu stiu ce sens are cariera pentru alte femei, mame, eu stiu sigur ca pentru mine a avut mereu sensul de a construi un cuib pentru puii mei. Am stiut mereu ca o sa fiu parinte unic, asa am simtit, ar fi fost o surpriza placuta sa fie altfel. Dar, adevarul este, singurul om pe care te poti baza in viata esti TU. Si asta in cazurile in care esti cu adevarat norocos. Deci am ales sa ma intorc la serviciu cand tu aveai 5 dintisori si cantai toata ziua tati-tata.
 
Am ales, este un fel de a spune. Consideram mereu ca avem alegeri de facut, ca putem face una sau alta, probabil ca la modul absolut chiar asa este. Realitatea, insa, ne arata ca de multe ori faci ceea ce trebuie. Le spunem "alegeri grele" dar nu sunt alegeri deloc. Sunt obligatii, sunt unicele solutii, sunt singurele solutii reale. Sa ma intorc la serviciu a fost cel mai greu lucru pe care l-am facut. Alegi intre a fi parinte pentru copilul pe care ti l-ai dorit toata viata si a munci pentru a avea cu ce creste acel copil. Pare ca este un abandon, o simti, o crezi. Pleci si te intorci cu inima franta, cu lacrimi in ochi. Dar nu asta inseamna sa fii parinte, sa faci tot ce poti pentru copilul tau? De fapt, este viata reala, un copil nu se creste doar cu iubire si vise. Oricat de boemi am vrea sa fim. Imi amintesc ca atunci cineva mi-a spus ca nu trebuia sa te fac, ca nu trebuie sa faci un copil daca nu ai ce-i oferi, ca intai trebuie sa ai banii. Am zambit trist. Aveam ce-ti oferi, si cat de mult aveam. Aveam si bani, dar nu toti ca sa traim o viata. Cine ii are? Cativa... si paradoxul este ca aceia aleg sa nu-si creasca ei copiii. Noi nu-i aveam pe toti, asa ca a trebuit sa ma intorc la serviciu.
 
Ieri m-am intors acasa cu flori, cadouri si martisoare. O punga de martisoae. Asa cum se intorcea si mama mea de fiecare 1 martie. Cutii, hartiute, snurulete, figurine, culori. Mi-ai luat punga si ai inceput sa cauti curioasa prin ea. Exclamai la fiecare noua descoperire. Apoi, ai vazut punga rosie, punga in care se aflau cadourile tale de inceput de primavara. Ti-am pus si un fir de lalea alb, asa cum ai avut si anul trecut. Pe cea de anul trecut ai desfacut-o petala cu petala ca sa vezi ce este in ea. Pe cea de anul asta... Pe cea de anul asta ai luat-o frumos de codita si ai intins-o catre mamaie. Mi s-a topit sufletul. Ai vazut ca ea nu are, avea si ea un buchet, dar tu ai crezut ca ea nu are si i-ai dat ei laleaua. Tu, copilul meu. Iar eu am inteles, ca oricat de greu ne-a fost, tu nu ai patit nimic.Tu ai crescut. Tu esti intelegatoare, buna si frumoasa.  Tu ai invatat de la noi iubirea, daruirea, bunatatea. Chiar daca eu nu am fost langa tine am avut grija sa te inconjor cu oameni buni si frumosi, oameni care te iubesc si te pretuiesc asa cum o fac si eu.  Iar tu ai inteles, asa cum o faci de cand erai doar un bebelus. Tu intelegi, intelegi atat de multe.
 
 
 
 
 
Pentru noi anul incepe pe 1 Martie. Il sarbatorim cu flori si cadouri. Pentru noi viata reala a inceput in prima zi din martie, asa cum le sta bine unor fete nascute primavara. Iti multumesc pentru ca esti... asa cum esti.
 
 
 
 
 
Te iubeste mami!
 
 

5 comentarii:

  1. Induiosator, ca de obicei, Miruna! Matilda o sa aprecieze aceste scrisori peste ani, sunt sigura!

    RăspundețiȘtergere
  2. Miruna, se vede ca esti indragostita :D - duminica, 2 martie? nu e sambata? :D
    Se face din ce in ce mai frumoasa Matilda!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))) nu de la indragosteala mi se trage, de la statul acasa :))

      Ștergere
  3. Foarte emotionant si adevarat in acelasi timp. Aveti grija de voi :) Va pupam Suzana & Ioana.

    RăspundețiȘtergere