joi, 3 aprilie 2014

Scrisoare deschisa catre Adrian Tiglea

Acest articol este scris prin prisma experientelor mele ca parinte unic, nu este universal valabil. Sunt opiniile si sentimentele mele in fata celor scrise, intr-un moment de delir "filosofic", de acest personaj nefericit- asa cum se autodeclara chiar el.
 
 
 
Adrian Tiglea,
 
Ti-as spune "stimabile" sau "domnule", dar cred ca am produce o mare confunzie inca din debut. Asa ca o sa ne rezumam la Tiglea.
 
Tiglea, noi suntem Miruna si Matilda Margarit iar impreuna formam o familie monoparentala. Astazi as fi vrut sa scriu despre ziua de nastere a familiei noastre, ciudat cum m-am impiedicat de articolul tau tocmai in apropierea acestei zile binecuvantate. Dar m-am oprit din exaltarea sentimentului de parinte pentru a imi intrista sufletul cu opiniile vomitate de tine in acest articol- Monoparentalitate ca o ratacire de fiinta.
 
In opinia ta "a creste intr-o familie monoparentala este ca si cum ai fi bolnav de lecucemie." "Un atac la demnitatea umană, o desconsiderare a bobului de dumnezeire din individ, o violare a intimităţii de a fi fericit, o stare perpetuă de oboseală metafizică, o insomnie a optimismului, o sucombare a bucuriei de a respira. În majoritatea cazurilor, familia monoparentală nu este apanajul destinului funebru, al unui Dumnezeu mâniat pe creatură ori a unui virus cosmologic." Probabil ca am putea inchide "cazul" aici. Dar din mizeria morala in care ma balacesc ca parinte unic o sa-mi rup cinci minute incercand sa ma ridic la nivelul tau. Ceva imi spune ca nu esti parinte. Sau daca esti, esti o versiune tare nefericita. Tot din curentul ala existentialist al filosofie catre care spui ca te indrepti, ceva imi spunea ca ai fost si un copil la fel de nefercit. Nu stiu de ce, dar astazi ma simt generoasa, asa ca o sa-ti impartasesc niste clipe din viata de parinte. Si o  sa o fac cu rabdare si calm, rabdarea pe care ti-o dau trei ani de crescut singur un copil. Din clipa in care s-a nascut si in fiecare clipa de atunci.
 
Pe noua aprilie se implinesc trei ani de cand s-a nascut Matilda si vreo 24 de ani de cand sunt parinte. A fi parinte nu incepe cu acea clipa in care un copil se naste. Ci incepe din clipa in care ti-ai dorit pentru prima data sa fii unul. Cu acea clipa in care te-a strabatut fiorul iubirii pentru acela care intr-o zi iti va fi copil. Cu acea clipa in care ai simtit ca pe undeva pe langa tine pluteste un suflet care te-a ales, un suflet care intr-o zi o sa coboare aici si iti va fi copil. De cand iti deschizi sufletul catre aceasta iubire. Incepe din clipa in care pui prima "caramida" a vietii tale de adult.  De cand incepi sa te construiesti  constient ca om bun si frumos, ca om demn de a fi parinte. De cand incepi sa construiesti ceea ce va fi casa sufletului acelui copil. Ceea ce va fi casa lui aici, pe pamant. De cand deschizi prima carte despre psihologia copilului. De cand iti iei primul job si incepi sa construiesti un viitor confortabil pentru tine si pentru puiul tau. Incepe dinainte de a-l cunoaste pe cel care va fi cealalta jumatate. Esti parinte cu mult inainte de a naste acel copil. Cel putin asa a fost pentru mine. Si pentru multi altii. De aceea iti spun, nu ai habar ce inseamna sa fii parinte. Evit sa spun ca nu stii ce inseaman sa fii mama, evident ca nu stii, dar nu vreau sa separ dragostea si responsabilitatea de parinte intre a fi tata sau a fi mama. Dar nu ai putea debita asemenea ineptii daca nu ai fi decat "copilul" unor concepte depasite si golite de continut, metaforizate pe un ton demn de un personaj cu mustata mica si freza intr-o parte.
 
Vrei sa stii cum se intampla? Se intampla ca inainte sa concepi un copil sa te cunosti foarte bine, chiar foarte. Sa stii cine esti, ce poti si ce nu, ce simti si pana unde simti, sa stii ce vrei, sa stii cum ajungi acolo, sa stii cum iti va fi cand ajungi acolo. Se intampla sa ai studii psiho-sociale, sa fii pasionat de psihologie, sa o simti si sa o gandesti inca dinainte sa deschizi prima carte de specialitate, se intampla sa citesti mult in general si despre psihologia copilului in special. Se intampla sa fii foarte impacat cu tine si cu ceea ce a fost copilaria ta. Sa o intelegi. Sa stii ca un prunc nu creste oricum, ca nu-i floare sa o pui la soare si sa-i torni apa la radacina. Sa stii si cum se zamisleste un prunc si ca nu-i vorba doar de trup si de dorinta a trupului. Se intampla sa fii foarte pregatit. Sa fii calificat in cel mai propriu sens pentru a deveni parinte. Se intampla si sa-ti doresti acest lucru cu fiecare celula de suflet si particica de minte. Sa fii foarte constient de ceea ce-ti doresti. Atat de constient incat sa-ti poti vedea copilul nenascut aievea. Deci se poate intampla sa le ai pe toate cele de mai sus dar sa ajungi dintr-un "accident de samanta" sa fii parinte intr-o familie monoparentala. Asta te face un criminal al destinului acelui copil? Un criminal al oranduirii destinului dintr-o minte ingusta si meschina?  Te face un iresponsabil? Un aducator de apocalipsa sociala? Un cancer? Sau faptul ca ipotezele tale sunt fundamental false te conduce catre concluzii fundamental gresite?
 
Sa fii parinte intr-o familie monoparentala inseamna mai mult decat orice sa-ti asumi rolul. Sa lasi in urma ceea ce ai fost- individul unic de pana atunci- si sa-ti asumi rolul de parinte. De ce mai mult decat in cazul unei familii cu doi parinti? Simplu! Pentru ca esti singur, pentru ca esti doar tu, pentru ca nu-ti poti gasi scuze si lipsa de asumare, pentru ca nu poti lua pauza, pentru ca acel copil te are doar pe tine. Pentru ca nu poti fi altfel decat un parinte constient. Pentru ca nu poti obtine asta decat prin anulare de sine "individ" si imbratisare completa de sine "impreuna". Al vietii de familie. Paradoxal teoriei tale, printii unici sunt printre cei mai dedicati, instruiti, avizati, implicati parinti din cati cunosc. Tocmai pentru ca stiu ca responsabilitatea lor este dubla. Tocmai pentru ca sunt mult mai constienti de ce inseamna sacrificiul de sine. Tocmai pentru ca nu mai exista strop de egoism. Tocmai pentru ca stiu ca nu-si permit nici sa moara. Tu poti intelege asta. Ma indoiesc ca ai putea cuprinde sentimentul unui parinte singur caruia nici moartea nu-i este permisa. Pentru ca este doar el si fara el e golul infinit. Nu mai e nimeni. Deci trebuie sa fie!
 
"De multe ori, părinţii, mai cu seamă atunci când copiii le sunt mici, uită de prezenţa, alături de cuplul lor, a unui suflet distinct, înzestrat cu potenţialităţile proprii unui om matur, a cărui bună sau rea aşezare în fiinţă, de mai târziu, depinde în mod substanţial de atmosfera familială, de tălăzuirea ori de temperarea dezacordurilor inerente vieţii de cuplu."

 
Aici pari sa-mi dai si tu dreptate... Parintele unic vede si simte mai adanc statutul sau de parinte. Poate pentru ca singura lui preocupare este copilul? Poate pentru ca isi pune mai multe intrebari, poate pentru ca are mai multe indoieli? Parintele unic tinde sa-si vada mai repede copilul ca pe o fiinta unica. Nu-l confunda cu el, nu si-l asimileaza, nu il priveste ca pe o anexa a cuplului. Pentru ca, exact, cuplul nu exista! Deci copilul unui parinte unic nu va fi niciodata a 3 a roata. Va fi valorizat pentru ceea ce este el, nu pentru ca este un "produs" al partenerilor. Va fi respectat ca individ. Inca din pantec, inca din prima clipa. Copilul unui parinte unic este un copil asumat constient, nu este o intamplare, nu este un dar pentru cineva, nu este un egoism sau un "trebuie" dintr-o ordine vietii. Copilul unei familii monoparentale traieste in liniste, in armonie, in echilibru. Pentru ca sunt deja doi- parintele si puiul sau- iar pentru echilibru de asta aveam nevoie. Deci, o data in plus, esti intr-o trista eroare. Parintele contemporan, fie el singur sau in cuplu, este un parinte din ce in ce mai constient. Din ce in ce mai informat. Mult mai dispus si mai orientat catre pretuirea copilului ca individ, ca entitate separata. Ba chiar as spune ca se tinde spre cealalta extrema: de cult al copilului. Deschide ochii in jur si vezi pe ce lume traiesti! Lasa lecturile depasite si observa ce se intampla in jurul tau. Lasa handicapul emotional in urma si incearca sa evoluezi! Lumea din jurul tau a facut-o!
 
Monoparentalitatea este un păcat ontologic nu numai din raţiuni economice. Sociologii au demonstrat că o familie cu un singur părinte – copiii fiind crescuţi, în majoritatea cazurilor, de o mamă singură – se află la limita de jos a sărăciei, fapt care antrenează numeroase ambiguităţi de natură organică.


Cum iti sugeram si mai sus, scoate capul din nisip! Majoritatea familiilor despre care vorbesti, familiile monoparentale materne, este tot mai des formata din femeie independente social si material. Femei care isi permit mai mult decat isi permit foarte multe cupluri. Femei culte, educate, implinite profesional. Femei care frustreaza barbatii mici (ca tine). Tot mai des din lipsa de asumare a partenerului de sex masculin iau nastere aceste familii pe care le hulesti. Tot mai des lipsa de adaptare in fata schimbarii rolurilor sociale clasice este cauza parasarii cuplului si a responsabilitatilor de parinte. Si tot mai des parintele unic isi poate asuma cu succes rolul de furnizor al bunastarii materiale a acelui copil. Este si cazul nostru, pentru ca dincolo de a fi parinte singur, am fost intai un om intreg, un om care si-a construit o viata, un om care si-a asumat aducerea unei alte vieti pe lume. Aici nu stii tu unde sa te pozitionezi, din pacate. Te trag in jos teoriile de acum 150 de ani cand femeia era doar un accesoriu, teoriile celor care o considerau putin mai mult decat un animal.
 
Dar, adevărata fractură vizează sufletul copilului, implicit pe cel al viitorului adult. În primul rând, vorbim despre disconfortul afectiv creat copilului care, comparându-se cu colegii săi, descoperă disidenţa ontologică în care a fost aruncat fără voia sa. În al doilea rând, a trăi cu un singur părinte este sinonim cu a te ruga unei jumătăţi de zeu. Cum fiecare părinte joacă un rol precis în dezvoltarea psihologică a copilului, absenţa mamei ori a tatălui handicapează copilul, pentru toată viaţa, de acel surplus de fiinţă, necesar reuşitei existenţiale. Pentru că, şi asta se uită adesea, oamenii care izbândesc cu firea în viaţă – şi care reuşesc această performanţă cu cât mai puţine sacrificii de ordin emoţional – sunt aceia care nu poartă în ei rănile deschise ale separării părinţilor. De cele mai multe ori, în loc de a se concentra asupra dezvoltării proprii şi a se bucura de sinele lor, aceşti tineri sunt măcinaţi de dureri nevindecabile, cauzate de handicapul emoţional dobândit ca urmare a absenţei unuia dintre părinţi. Este ca şi cum ai trăi cu o fereastră spartă în suflet: adeseori te trage răceala, iar depresiile nepoftite se strecoară cu uşurinţă printre cioburile împlântate în fiinţa ta. Şi, în loc de a se izbăvi existenţial prin construirea unor familii proprii, fericite şi sănătoase din punct de vedere emoţional, adeseori aceşti oameni abuzaţi sufleteşte de drama monoparentalităţii ajung să îşi şchiopăteze propria familie sau aleg să nu se căsătorească niciodată. Trecutul, în loc să fie o proptea, a devenit o încremenire în durerea de suflet. Viaţa lor semănând astfel unui mormânt care îşi aşteaptă în fiecare clipă ţărâna umană. Şi nu este doar o metaforă canceroasă, este reflexul hiperbolizat al unui adevăr existenţial. Aveţi, grijă, deci.

Abia aici, pe final, ai inceput sa capeti putina substanta. Hiperbolizata si ea, dar este. Insa, fii pe pace! Nimic nu preocupa pe lumea asta mai mult un parinte singur decat intrebarea "ce sa fac sa fiu destul?". Nu exista parinte care sa nu se gandeasca la asta. Chiar daca are un partener. Parintele constient este acela care nu se culca pe aura autosuficientei. Parintele constient este mereu in evolutie, in autodepasire. El invata zi de zi, creste zi de zi. Iar asta nu tine de a fi singur sau impreuna. Tine de un statut asumat. Iar pentru parintii singuri nicio lupta nu este mai mare decat cea cu tiparul manipulativ tatuat in sufletele noastre, tiparul familiei fericite. Iar in acest tipar socialul ne-a plantat doi parinti. Nu pentru ca altfel nu se poate, nu pentru ca doi parinti aduc automat fericirea, ci pentru ca asa "trebuie". Si nimeni nu sta sa analizeze acest trebuie, nimeni nu se lupta sa rupa tiparul care nici macar nu-i apartine. Este socialul, norma, comoditatea, confortul, impartirea obligatiilor, asumarea comuna a bucuriilor. Aici ai putea avea putin dreptate daca nu ai fi atat de inversunat si nu ai pleca iar de la ipoteze false. 1. Ca o familie cu doi parinti este apriori una fericita si aducatoare de echilibru sufletesc si suces in viata. 2. Ca o familie monoparentala este cauza gaunoasa a raului din sufeltul omului in devenire, ca nu poate exista echilibru, ca nu poate fi generatoare de fericire. Daca discursul tau ar fi fost despre armonie si fericire in familie, despre intelegere si maturitate emotionala, daca ar fi fost pro educatie empatica, pro formare adult echilibrat poate ca te-as si iertat pentru mojiciile de mai sus. Dar nu! Articolul tau nu este in sprijnul cuplului, nu este contra divortului. Nu! El este o insiruire agresiva de vorbe inflorite impotriva parintilor unici. A mea si a celor asemenea! Fie ei asumati sau deventi.

Tiglea, copilul meu nu va creste in a fi un monstru emotional, un handicapat social, un om incapabil de a atinge succesul in viata pentru ca este crescut de un singur parinte! Dar cu singuranta va simti mila sau compasiune atunci cand va intalni personaje ca tine! Copilul meu este crescut catre empatie, intelegere, diversitate. Copilul meu stie ca s-a nascut pentru el, pentru viata, pentru ca era dreptul lui de a se naste. Nu pentru ma-sa sau pentru ta-su. Stie ca a fost adus pe lume cu dragoste. Stie ca este iubit si inteles. Stie ca este liber sa simta si sa gandeasca. Sa fie asa cum isi doreste sa fie. Stie ca exista diversitate. Stie ca exista familii in care sunt doi parinti, fie de sexe diferite, fie de acelasi sex. Stie ca exista familii in care exista o mama sau un tata. Doua mame, doi tati, doua mame si un tata. Tot familii sunt! Numarul protagonistilor nu granteaza fericirea sau armonia. Ci calitatea lor! Calitatea de parinte! Asa ca fii linistit, nu-mi purta mie de grija si nici copilului meu. Nu ai fost tu acolo cand imi caram singura sacosele de la piata, nu ai fost acolo cand mi-am nascut copilul, nici cand i-am pazit incubatorul, nici cand nu am dormit cu saptamanile, nici cand nu am liniste pentru ca trebuie sa fiu mereu cu un pas inainte si sa anticipez urmatoarea mutare a vietii, nici cand o sa ma intrebe explicit de ce altii da si ea nu. Cum nu ai fost acolo la niciun zambet, niciun pas, nicio imbratisare, niciun sfat, niciun cuvant. Tu esti in carti si in teorii depasite, nu esti in viata in care noi traim si crestem oameni frumosi si fericiti. Chiar si asa, monoparentali!


Tot ce iti pot ura, Tiglea, este sa evoluezi in a fi parinte, sau macar om. Sa simti fericirea, sa simti binecuvantarea, sa simti responsabilitatea, sa simti greul, sa simti frumosul, sa vezi cat esti de mic, cat esti de mare. Sa-ti tii copilul in brate in prima clipa de viata si sa intelegi ca pentru tot restul respiratiilor tale nu o sa mai ai alta grija in lume decat sa faci acel copil un om fericit si intreg. Ca nu o sa-ti iasa niciodata tot aerul din plamani pana in clipa in care ai sa mori, si poate nici atunci, pentru ca ai devenit parinte. Pentru ca viata ta e acum a lui. Pentru ca o sa-i porti mereu grija si dorinta de bine. Pentru ca ca o sa te trezesti, o sa mananci si o sa dormi doar pentru a fi acolo, langa el. Pentru ca din clipa aia nu o sa te mai cheme Tiglea, o sa fii rebotezat, o sa te cheme Parinte. Altfel, ai grija, o sa cresti inca unul la fel ca tine!



 
 
 

43 de comentarii:

  1. Omul asta a vomitat niste conceptii la fel de stupide ca si el. Macar daca ar stii despre ce vorbeste. Dar nu stie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu il suspectez ca are o incapacitate de a se reproduce altfel...

      Ștergere
  2. Draga Miruna, inca nu m-am invrednicit sa citesc ce a scris stimabilul domn, decit din ce ai citat tu,mdar vreau sa stii, tu si toti ceilalti parinti singuri, ca aveti respectul meu neconditionat. Jos palaria pentru tot efortul pe care-l faceti, pentru modul in care alegeti sa va cresteti copiii si pentru familiile minunate pe care le creati.
    Am fost nevoita, timp de o luna si un pic, sa fiu singurul parinte aflat linga fiica mea si m-am gindit deseori la tine. Si mi-am zis, daca Miruna poate de atita timp, trebuie se incerc si eu, macar saptaminile astea. A fost greu, foarte greu, dar nu imposibil.

    Te felicit si va doresc tot binele din lume, tie si Matildei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult!

      Stii ce e cel mai greu? Ca nu trece clipa in care o voce sa nu-ti sopteasca intr-un colt de creier ca nu o sa fii niciodata cat doi. Pentru ca atat de mult ne-a fost cultivat tiparul asta de familie cu doi parinti, atat de marginalizate au fost femeile care isi cresteau singure copiii, indifferent de cauza. Incat si in anul 2014 mai sunt klingonieni din astia care vad o mama singura ca o subspecie. Bunica mea a ramas vaduva in timpul razboilui si a trebuit sa creasca singura 4 copii. In loc sa fie respectata era privita cu repulsie, uite-o si pe aia VADUVA. As fi zis ca in 72 de ani s-a mai schimbat ceva...

      Ștergere
    2. Daca ai fi avut un partener, te-ar fi comentat unii si altii in diverse moduri. La fel, daca ai fi avut o partenera. La fel, daca ti-ai fi refacut viata. Intotdeauna vor exista unii care isi dau cu parerea, fara sa se oboseasca sa gandeasca sau sa inteleaga. E grav ca in acest caz vorbim de un profesor de Stiinte Sociale. Foarte grav, chiar.

      Eu sunt parinte singur si am avut parte de diverse vorbe in ultima vreme. N-o sa-ti spun ca nu am plans pentru ca nu m-ar ajuta cu nimic sa mint. Dar cand vad cum un copil de 4 ani da dovada de mai multa empatie fata de copii diferiti de el de exemplu, imi trece supararea.

      O zi frumoasa sa aveti amandoua!

      Ștergere
    3. Vorbe mai urate decat cele pe care le-am primit atunci cand am decis sa pastrez acest copil nu cred sa mai aud... Dar cele care m-au intristat cel mai mult au fost ca am pastrat-o din egoism. Lasand la o parte ca mie cea mai mare jignire pentru un om este sa-i spui ca este egoist, dar sa vezi asumarea unei vieti de unul singur ca o forma a acestuia?! Si acum incerc sa inteleg punctul lor de vedere, dar nu-mi iese si pace!

      Va imbratisam si fruntea sus!

      Ștergere
  3. Mi-e, pur si simplu, scarba de asemenea oameni pe care nici macar nu stiu in ce categorie sa-i plasez. E clar ca habar nu are despre ce vorbeste, a scris si el un panseu plin de vorbe mari ca sa se dea destept.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Laura, e domn' professor de Stiinte Sociale! Iti imaginezi ca asta formeaza generatii de trepanati? Ca printre astia si copiii lor cresc si copiii nostri?

      Ștergere
  4. Buna Miruna,

    Daca ai sti cat m-a ranit pe mine acest articol al acestui individ (pentru ca eu nu il pot numi chiar om) atunci cand l-am citit (e mai vechi articolul cred ca de anul trecut, dar uite ca acum imi aduci aminte de el). M-a ranit pentru ca sunt un parinte singur, m-a ranit fraza de inceput: "a creste intr-o familie monoparentala este ca si cum ai fi bolnav de lecucemie." stii de ce? pentru ca a atins de doua ori in sufletul meu, o data pentru greutatile de a fi parinte singur si a a doua oara pentru ca sotul meu si tatal copilului meu, a murit chiar de leucemie, acum doi ani, cand fiul nostru de-abia implinise doi ani.

    a starnit multa valva la momentul respectiv si l-au retras rapid de pe site-ul online Adevarul.
    n-am inteles cum a putut insa sa scape un astfel de articol. si mai ales nu am inteles cum pot sa existe astfel de indivizi cu idei halucinante.


    Te imbratisez cu drag ca de la mama singura la mama singura! Sunt convinsa ca faci o treaba buna! Poate la un moment dat vor intelege si astfel de indivizi ca treaba noastra nu e una usoara, insa alegem sa nu ne plangem ci sa ne bucuram de fiecare clipa alaturi de copiii nostri. Si ca, asa cum ziceai si tu, societatea e intr-o continua schimbare; nu exista numai acea familie traditionala asa cum am fost de mici invatati; ci exista si alte tipuri de familie. important e ca si copiii sa se simte in siguranta, intelesi si fericiti.

    Te urmaresc! :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Off, Ralu! Ai dreptate.

      Stii, eu cand scriu ceva ma gandesc mereu sa nu ranesc fara intentie un alt parinte. Mai ales cand scriu despre parintii singuri. Pentru ca stiu ca altora le este mult mai greu, infinit mai greu. Pentru ca am prietene care si-au pierdut partenerul iubit. In cazul nostru eu nu am trebuit sa ma adun dupa o tragedie, vita mea a mers firesc mai departe. Nu a trebuit sa fac efortul de a respira in fiecare zi fara omul iubit langa mine.

      Si eu te urmaresc si te respect! Poate intr-o zi facem impreuna un proiect pentru cei care nu au avut sansa sa se regaseasca in ipostaza de parinti singuri si inca mai ratacesc.

      Ștergere
  5. Miruna, esti minunata. Te-am admirat mereu, cred ca ti-am mai si spus dar simt ca nu ti-am spus cum trebuie. ESTI MINUNATA!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihaela, sunt doar un om care incearca sa faca ce e mai bine cat de bine poate. Mi-ar placea sa uit multe dintre lucrurile care ma trag inapoi sau ma intristeaza, anumiti oameni. Dar mai am pana acolo. Cand o sa reusesc o sa simt pe deplin ca avem o viata minunata!

      Multumim!

      Ștergere
  6. Doamna, Miruna, trebuia sa te opresti din citit la prima fraza.
    Eu asa am facut. Am citit postul tau, nu si citatele din el.
    Si nu ca as fi parinte singur (ca nu sunt) si ca m-as fi temut de ce zice, ci pur si simplu pentru ca nu merita sa imi pierd vremea cu toti nebunii pamantului. Ca Pamantul e maaaaare si numarul celor cu minte putina pare ... infinit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te cred, pe mine m-a prins astazi intr-o dispozitie... o prietena, tot parinte singur, a zis ca a ras cu lacrimi. Dar ea e mai detasata si ii place sa-si pastreze Zen-ul :).

      Ștergere
  7. Miruna,ai toata aprecierea mea.nu sunt o mama singura,am un sot plecat peste mari si tari,deci imi cresc singura momentan fetita.citesc fiecare povestire a ta si stiu cat iti este de greu.jos palaria in fata mamelor singure.nu am nervii necesari sa citesc articolul in totalitate dar acest domn nu poate fii numit om.sanatate multa si La multi ani in avans Matildei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Loredana, te cred ca ti-e greu! Intr-un fel pentru mamele care nu au partenrul fizic langa ele este mai greu pentru ca sunt mereu undeva intre a creste copilul singure dar si cu gandul la cel care ar fi putut fi acolo. Insa atunci cand vine puteti imparti bucuriile, asta este cel mai important. Mai mult decat greul de a te descurca singur este bucuria de a simti impreuna cu cineva aceeasi dragoste pentru copil.

      Multumim pentru urari!

      Ștergere
  8. Miruna, Hai 5! restul ignore!

    RăspundețiȘtergere
  9. Prea multa atentie pentru niste aberatii (vezi, ce eleganta sunt in aprecieri ;) )... Esti puternica, cu suflet frumos, ce-ti mai pasa de "gura lumii"? Lume care (inca) n-a aflat ca "2 jumatati (cei doi soti) nu fac intotdeauna un intreg (familie)"... Asa ca decat "forma" mai bine "calitate"! Bucuta-te de tot ce ti-a oferit/si-ti va mai oferi viata mai frumos! Cu bine,

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim!
      Nu zice nimeni ca nu exista cupluri in armonie si e minunat ca exista, dar asta nu inseamna ca astia de ne descuram foarte bine singuri si crestem copii fericiti nu avem voie sa existam pe acelasi pamant. Ideal ar fi sa existe numai din soiul cu doi armoniosi,dar viata e in alta parte si trebuie sa facem ce putem mai bine din ea.

      Ștergere
  10. Aoleu, bine c-am aflat si eu ca am leucemie si ca nu ma voi casatori niciodata (boah, am visat nunta si faptul ca am un sot si aproape 2 copii). Noroc cu nenea asta, care ma zgaltaie la realitatea ca am crescut in familie monoparentala, de-aia sunt saraca (doh - not!!!), de-aia n-am familie (doh -not), de-aia mama mea singura m-a incurajat sa invat si sa ma realizez pe plan profesional si personal. Miruna, da-l incolo de inapoiat (nu zic mintal, doar 'conceptional'). Nu merita sa-ti irosesti o secunda cu el sau cu articolul. Ti-ar fi schimbat el sau articolul hotararea de a o lasa pe Matilda sa vina pe lume? Nu prea cred. Prin urmare, n-ai absolut nici un motiv sa 'raspunzi' unor asemenea aberatii (lasand la o parte logica argumentelor tale, dealtfel fara cusur). Deci oricine nu creste cu 2 parinti, indiferent de motiv (decizie parentala, divort, vaduvie/orfan) are sanse scazute in viata, e depresiv etc. Etichete, preconceptii periculoase, arierare stiintifica si demagogie, zic eu. La gunoi cu articolul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai vine un bebe? Ce frumoooos! Asta e important. Sa fiti sanatosi!

      Ștergere
  11. Ah, da, in 'civilizatia' lu' domnu' profesor asta vaduvia si divortul sunt de asemenea de blamat, clar... si daca esti casatorita, cu x copii (nu conteaza numarul) esti automat mai 'sus' pe scara sociala, sau cum? Acuma m-am enervat rau, foarte rau, si anume din perspectiva copilului iubit, incurajat, crescut in toleranta si cu diverse ambitii sociale si profesionale intr-o familie monoparentala. Ma duc sa-mi pup mama, si sa-i spun ceva vorbe frumoase pentru tot ce a facut pentru noi!

    RăspundețiȘtergere
  12. Miruna eu am fost crescuta de parinte unic,de o mama asa cum esti tu. Nici macar sa nu iti treaca prin cap ca parintii unici sunt altfel decat minunatii,cum spune numele "unici",nu sunt altii ca ei

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim Dana! Ce am incercat si eu sa-i explic astuia, important este sa fii Parinte, indifferent daca esti singur sau in cinci.

      Ștergere
  13. Sunt uimita ca mai exista asemenea neandertali printre noi. Daca eu, ca si tine si ca multe alte mame, care crestem un copil fara partea masculina langa noi (lipsind din diferite motive) nu suntem parinti responsabili si care isi cresc copii cu atata dragoste, ce sa mai zic de "cuplurile" care toarna cate 13 copii carora le da sa manance cartofi fierti si margarina pe paine zilnic?????? Sarac este individul, nu stiu daca material, dar cu duhul sigur! Daca il vad in fata ochilor nu stiu ce sa ii fac mai intai :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu cred ca e demn de mila...

      Va imbratisez si sper ca sunteti bine si va descurcati minunat si singurei!

      Ștergere
  14. Vaaaai, mi-a zis ieri Laura de articolul ăla, dar n-am ajuns să-l citesc decât acum, de dimineață. Și nu până la capăt, căci e mult prea prost. Un filosof dă la focșani, ultraortodox, frustrat și chel, care a ajuns să scrie pe catchy. Ce să spun!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) bai, ne asta e prof la facultate.... incep sa ma gandesc la scolarizare acasa forever...

      Ștergere
  15. hmmm...nici eu nu am putut citi articolul celui mentionat de tine (pentru ca nici pe numa nu vreau sa-i zic), dar cu mare drag citesc ceea ce scrii tu despre fiica ta minunata. Asta cred ca este cel mai important pentru tine...ai o fiica minunata, si eu am o fetita micuta si sper sa reusesc sa o cresc (in cazul nostru impreuna cu tatal ei) la fel de frumos cum o cresti tu singura pe Matilda. Felicitari pentru tot ce ai reusit in viata pana acum si pentru tot ce vei face de acum in colo...in viata ta...si in viata noastra :) Sanatate fetelor si la multi si magici ani Matildei!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dana, multumim tare mult, iar in lumina recentelor evenimente din viata noastra cuvintele tale ma alina!

      Ștergere
  16. Draga Miruna,

    Tot respectul pentru tine si pentru asumarea ta de-a fi parinte singur.
    Acum trei ani, pe vremea asta, aflam de sarcina mea si imi asumam si eu sa fiu mama singura. Dintr-o intamplare fericita lucrurile s-au potrivit altfel la noi si -pana la urma, de prin luna a 7-a de sarcina, am fost trei. Dar primele luni de sarcina, cand eram sigura ca voi fi single mother, cand stateam cu orele de vorba cu cea mai buna prietena a mea(care este, la randul ei, single mother) am stiut ca si singura voi fi o familie pentru copilul meu. O familie frumoasa, poate mult mai frumoasa decat multe care adunau ambii parinti. Si stiam asta pentru ca imi asumasem tot ce urma sa vina. In cunostinta de cauza. Cu toate fricile posibile in suflet, bantuita de toate intrebarile de genul "o sa creasca un om intreg si frumos?"-IMI ASUMASEM. Si stiam ca pot. Oricat de greu urma sa fie.
    N-am citit ce-a scris domnul, nici nu vreau s-o fac-caci mi-e suficient sa citesc ce-ai spicuit tu din ineptiile lui. Pur si simplu il arunc la gunoi...inainte de a-l citi. Un om mic. Mic si frustrat. Asa il vad eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce ma bucur pentru voi! Sa fiti sanatosi si sa stii ca perioada aceea de inceput in care ti-ai asumat sa fii doar tu parinte pentru copilul tau te-au intarit si te-au facut un parinte mai bun!

      Ștergere
  17. Nu te-am inteles pe tine de ce ai mai catadicsit sa pierzi timp cu niste aberatii. Te-ai simtit cumva atacata, ceea ce eeste ciudat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca nu ai inteles, nu m-am simtit atacata. Ci ingrozita! Ca oamenii astia traiesc in acceasi lume cu fetita mea si ca oamenii ca el ii formeaza pe altii... si ca printre ei si copiii lor va ajunge si Matilda...

      Ștergere
  18. Omul asta e nebun????
    nu merge linkul catre articolul lui,dar sper sa aiba decenta cei care au dat acordul de publicare sa il scoata de oriunde l-ar fi postat!
    e bun de internat la Socola :(
    tu mai bine ai grija in continuare de Matilda asa cum o faci pentru ca faci un al naibii de bun lucru si nu tine cont de astfel de specimene uitate de doamna cu coasa
    sunt familii formate din 2 parinti si copiii nu sunt asa bine ingrijiti ori nu li se ofera ceea ce au nevoie: mai ales iubire, sa nu ma refer la bani si educatie ca vad ca nenea asta sarit de pe fix nu are ce face si diseaca totul ca duap o bauta zdravana la carciuma din coltul satului,fix de langa sant!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mai merge linkul pentru ca adminii editurii au eliminat articolul drept consecinta a celui de fata. Macar atat!

      Ștergere
  19. Iti urmaresc blogul si pag fe facebook. Jos palaria in fata ta si a felului in care esti PARINTE. Eu nu sunt unic parinte si nu sunt atat de puternica di deschisa ca tine. La multia ani, Matilda!!!

    RăspundețiȘtergere
  20. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere