Ne pregatim pentru gradinita (o sa va povestec si despre ea, dar nu tin pasul cu viteza derularii episoadelor din sezonul asta nou de viata). Deci, ne pregatim. Amandoua. Pentru ca e un pas mare si pentru parinte si pentru copil. Pentru ca eu am fost mega rupta de raceala, asa viroza mai rar, si am zacut pe picioare 10 zile, nu am mai ajuns sa vedem gradinitele din plan. Dar lucram cu finete la pregatirea emotionala pentru ce va urma. Cu tact si subtil pentru ca niciodata nu poti fi destul de precaut cu ceea ce se poate dezvolta in mintea copilului dintr-o simpla idee. Iar eu imi doresc sa nu-i influentez perceptia despre locul respectiv. Lucram doar sa rezolvam, pe cat se poate, teama ca o sa o las acolo. Dupa plecarea bonei s-au reactivat crizele de anxietate de separare.... Dupa extrem de multa munca sa le facem trecute... Ne-am intors la square one. Minunat!
Matilda este un copil care intelege. I-am intuit asta de foarte mica si am urmarit sa ii cultiv aceasta trasatura. In educatia ei toate "interdictiile" au fost spuse o data. Si atat. I-am zis o data ca nu punem mana pe prize, ca nu trantim sertarele/usile, ca nu ne suim pe masa, etc. I-am prins momentul optim, i-am spus, i-am explicat consecintele in mod simplu si pe intelesul ei. Apoi, cand a avut capacitatea sa faca aceste actiuni cu control i-am aratat cum sa le faca in siguranta. Iar ea a inteles mereu. Deci la noi totul functioneaza pe baza de explicatii. Uneori mai putine sau aproape deloc necesare, in alte ocazii cu deliberari si insistat. Asta a aratat ca are nevoie, asta i-am oferit si asa am ajuns intr-un punct in care daca ii explici si ii arati ea asculta si poate face singura lucruri pe care nici nu le-as fi visat sa le faca la 3 ani. Asa ca am aplicat metoda explicatiilor blande si in ceea ce priveste gradinita. Se pare ca functioneaza.
Totul se intampla firesc, nu-i tin predici, nu-i spun ca "vai, ce frumos e si ce o sa te mai joci". Pentru ca este posibil sa nu fie asa. Si cum eu nu o mint si nici nu-i pun in cap idei prefabricate doar ii spun lucruri simple. Despre cum sunt jucariile. Despre unele lucruri pe care o sa le invete. Despre cum decurge o zi la gradinita in linii mari. Despre cum or sa fie diminetile noastre cand o sa ne pregatim sa plecam. Despre hainute si imbracat cand trebuie sa plecam la o anumita ora. Matilda este un copil crescut extrem de liber si in ritmul propriu. Programul pe care il are, il are intamplator pentru ca ea a fost un copil cu un ritm regulat. Si-a stabilit singura programul de somn si de masa de cand avea doar o saptamana, si asa face si in ziua de azi. Avem noroc, sa spunem, ca programul ei este destul de apropiat ca ore de cel dintr-o gradinita. Dar o pregatesc pentru schimbarile de ritm. Mai ales pentru "grabit". Sa ne pregatim si sa fim gata de plecare intr-un anumit timp.
In dimineata asta o pregateam sa iasa afara. I-am pus hainele necesare pe pat si am chemat-o sa o ajut. Acum se semi-imbraca singura. Cu nasturii de la pantaloni inca nu nimereste, dar e mai mult decat sufficient. Si in timp ce o asistam i-am mai povestit despre gradinita. M-a intrebat (iar) daca eu o sa stau cu ea. I-am spus (iar) ca la inceput, pana cand o sa cunoasca bine locul si copiii, o sa stau si eu cu ea. Apoi a completat ea ca dupa aceea eu o sa ma duc la serviciu si o sa vin sa o iau cand termin. A stat putin si m-a intrebat (iar) daca vin sa o iau. Am asigurat-o ca vin- ori eu ori mamaie o sa venim sa o luam mereu de la gradinita. Ca intai o sa stea pana mananca de pranz si dupa, cand o sa se intoarca mami de tot la serviciu (planuiesc o luna de program cu 4 ore ca sa o pot acomoda la gradinita), o sa ramana sa si doarma acolo, iar dupa somn se mai joaca putin, mananca o gustare si dupa vin sa o iau. I-am vazut teama in priviri si am reasigurat-o ca eu o iubesc foarte mult si ca niciodata nu as lasa-o undeva, ca mereu vin sa o iau. I-am spus ca toate mamele isi iubesc copiii si ca nu-i parasesc nici la gradinita nici in alta parte. M-a privit intens si mi-a sarit de gat spunand:
- Cu eci cea mai fumoaca iubicoa(r)e mami!
Nod in gat si lacrimi in ochi. M-a surprins sincer, nici nu stiam ca are conceptul de "iubitor", iar ei nu-i spune nimeni ca e ma-sa frumoasa. A fost din capsorul ei. Mi-a cerut sa o mai tin strans in brate. Am tinut-o si am stiut (iar) ca suntem pe un drum bun. Ca, probabil, ma va surprinde asa cum a facut-o de atatea dati. Ca trebuie sa am incredere in ea, asa cum am avut mereu, din prima clipa cand am stiut ca o sa fie. Stiu ca nu o sa fie usor, ca or sa fie pasi inainte si pasi inapoi, dar stiu ca daca am incredere in ea si in ritmul ei o sa parcurgem si etapa asta cu bine. Nu a fost ce am planuit, nu era momentul, dar stiu ca echipa noastra a trecut prin multe si ca impreuna o sa fim mereu bine. Iubitoare :).
Nu pot spune decat ca ati luat decizia cea mai buna.
RăspundețiȘtergereDupa ce am fost lasati balta de bona ( care era sub contract si era si membru al familiei) nu pot spune decat ca gradinita a fost cea mai buna decizie.
Da, dureaza mai mult faza de acomodare, o sa fie si saptamani in care va plange si nu va dori sa mearga la gradinita, dar incet-incet si cu multa rabdare veti trece peste toate.
Dupa un an si jumatate de gradinita sunt in continuare de parere ca a fost cea mai buna solutie pentru parintii care trebuie sa mearga la job.
Mult succes!
Sa te auda Dumnezeu! :))
ȘtergereBai, deci oamenii astia care pleaca fara sa-si respecte cuvantul si dau viata copilului peste cap...
Cam toti copiii inteleg daca li se explica la nivelul lor, dar multora nu li se explica deloc si in timp ei se adapteaza la tratamentul asta cu "nu gandesti ci executi". Iar apoi se da eventual vina pe scoala, deh.
RăspundețiȘtergereInainte sa devin perinte am observant multi parinti din jur.... mi-am jurat atunci ca nu o sa-mi transform copilul intr-un robot. Chiar daca e mult mai greu sa cresti un copil ca un egal.
ȘtergereSucces! N-o sa fie usor, dar pana la urma ce e usor pe lumea asta? Daca vor fi si lucruri despre care sa va amintiti peste ani si sa radeti impreuna, o sa fie bine! :)
RăspundețiȘtergereIncerc sa vad totul ca pe o noua Aventura :). Sper sa fie una lina si frumoasa.
ȘtergereAi mei parinti lucrau in doua schimburi diferite ca sa poata avea grija de noi.Eu eram la gradi saptamanal din pacate asa ca intr-o zi de vineri cand unul din parinti trebuia sa vina sa ma ia de la gradi....n-a mai venit.Seara,acasa mama il intreaba pe tata,unde-i fata...tata ramane perplex si ii spune mamei ca a crezut ca m-a luat ea.Deci,unde-i fata? Ai mei n-aveau tel fix pe vremea aia , cei de la gradi vazand ca n-a venit nimeni dupa mine,neavand incotro m-au dus la un spital apropiat de gradi.Amintirea mea de atunci este ca plangeam mult si ma gandeam ca daca am ajuns la spital,ai mei nu ma vor mai gasi niciodata! am plans atat de mult,incat inima mi-a obosit si mi s-a oprit.Am avut noroc cu o asistenta,povesteste mama .A venit si randul meu sa fiu parinte iar cand a venit momentul ca cel mic sa mearga la gradinita,am facut tot ce-am stiut ca lui sa nu-i fie niciodata teama ca unul din noi il va lasa si nu-l va mai lua.Exceptand prima gradinita in care a stat doar cateva zile,pana sa ma prind ca cei de-acolo n-aveau grija de copii iar al meu era foarte trist,totul a decurs bine,s-a adaptat repede,era extrem de prietenos si grijuliu cu ceilalti copii.Dupa pararea mea daca vei sta primele zile cu Matilda,va prinde curaj si va descoperi o lume frumoasa,lumea lor,a copiilor pt ca ei adora sa se aibe unul pe altul.Cu siguranta va fi bine! Angela
RăspundețiȘtergereDoamne, Angela, mi-au dat lacrimile! Saracuta de tine!
ȘtergereNoi am patit o istorie din asta, dar eram clasa1 si eram doi. Dupa ore stateam la semi si pe la 4,30-5 venea cineva sa ne ia, de obicei tata. Dar intr-o zi nu a venit nimeni.... pana la 8. Ne-am facut o mie de scenarii, panica, groaza. Pana am decis sa plecam la nasa noastra care statea relativ aproape de scoala si sa sunam de acolo sa vedem ce s-a intamplat... Fusesera retinuti la serviciu...
Groaznic... nici nu pot sa ma gandesc ce poate fi un mintea unui copil atat de mic cand vede ca nu mai vine nimeni sa-l ia....