Despre nastere I (la maternitatea Filantropia)

De mult timp imi tot pun in minte sa va scriu despre experienta numita Filantropia (ironic nume) dar ma tot iau cu altele. Am mai scris cate ceva legat de cum am nascut si cum a fost personalul, v-am povestit si episodul cu "minunata" doamna asistenta de la neonato care era sa ma bage in balamuc. Acum o sa va povestesc pe larg despre cum au decurs lucrurile, despre cum este ingrijirea si care sunt tarifele (stiu ca asta nu se faceeee doamne fere', nu vad de ce nu, au fost banii mei si asta e blogul meu, sa ma dea in judecata pentru "foloase necuvenite" strecurate in buzunare largi). Nu mi-a cerut nimeni in mod direct nimic, unii chiar m-au refuzat si au zis ca nu este cazul, pe unii a trebuit sa-i alerg la propriu pentru ca nu doreau nimic. Toata viata am urat faza asta cu bagatu' in buzunar, ma simt aiurea si cand ii strecor banii manichiuristei... Pune-mi nene un tarif oficial cu chitanta si aia e. Vrei alt cearceaf? 10 lei. Vrei alta perna? 5 lei. Vrei sa iti schimb copilul de rahat si sa-i fac baita? 15 lei. Mi s-ar parea de o mie de ori mai demn si mai ok pentru toata lumea.

(Later edit- se pare ca asta chiar nu se face! Nimeni nu da nimic, nimeni nu solicita nimic si nimeni nu ia nimic, ma simt frustrata. Cica nu ar fi legal... atunci o sa va spun despre banii pe care i-as fi dat dar "nu" i-am dat ;). Sau... de fapt nu am dat nimic, doar bomboane si flori. Penibil.)

Eu sunt om foarte calculat, omu cu planu, cu schema, cu variantele multiple. Am un abonament privat de sanatate la Regina Maria (fosta Euroclinic) iar atunci cand am ales medicul am tinut cont si de maternitatea unde lucra (la stat). Avusesem tangente cu mai toate maternitatile din Bucuresti - in unele te lua cu fiori de groaza- si am decis ca la  Filantropia ar fi cel mai civilizat si mai curat. Asa ca am ajuns la medicul Catalin Petru Haiduc, pentru mine a fost o intalnire providentiala. El a avut incredere in faptul ca Matilda va fi bine si mi-a adus inima la loc cand ne-a luat sub observare. Monitorizarea sarcinii am facut-o in clinicile private alte retelei cu exceptia a 2 ecografii de morfologie pe care le-am facut in maternitate, un control cu 3 zile inainte sa nasc si 2 vizite la camera de garda cand eram in crizele teribile de sciatic. Cam astea au fost contactele mele cu personalul de acolo inainte sa nasc. Au fost mereu extrem de draguti, nu au parut deranjati nici la 5 de dimineata cand am ajuns cu lacrimi de disperare in ochi la camera de garda. Se purtau frumos cu toata lumea, nu cred ca eram eu un caz special.

Am nascut natural la exact 40 de saptamani la ora 4 dimineata o fetita minunata de 53 cm si 3,400 kg. Pana acolo insa lucrurile au decurs asa:

Preliminarii:

Am avut o sarcina fara probleme majore in ceea ce priveste indicatia pentru o nastere naturala. Eu mi-am dorit enorm sa nasc natural si sa lasam lucrurile sa decurga cat mai firesc posibil. Medicul a insitat ca nu e chiar asa cum cred eu si sa-mi iau trusa pentru epidurala pentru ca sigur o sa am nevoie de ea. Eu am trecut in viata asta prin niste dureri si chinuri fizice greu de imaginat, deci stiam cat si pana unde pot sa duc. Am cumparat trusa numai ca sa nu mai aud argumentul asta. Nasterea a fost asa cum mi-am imaginat eu si nu am avut nevoie de anestezie, nici nu mi-am pus problema.

Am citit, m-am informat, am ascultat povesti ale altor mame. Apoi am cunoscut-o pe Ramona Rosu, un om minunat, doula si instructor Lamaze. Mi-a sugerat sa particip la cursurile pentru viitori parinti, mi s-a parut o idee excelenta si m-am dus. Au fost 6 sedinte a 2,5 ore, 60 lei sedinta -au fost cei mai intelept cheltuiti bani. Partile legate de anatomie, fiziologia nasterii si altele asemenea nu-mi erau straine, dar m-a ajutat punea lor in ordine, cuvintele de incurajare, increderea pe care ti-o transmite Ramona prin toti porii. M-a ajutat foarte mult sa stiu etapele nasterii, desfasurarea travaliului, metodele de relaxare si diminuare a durerii. Am stiut in fiecare clipa in ce moment sunt si poate ca de asta am stat foarte linistita la mine acasa. Sunt lucruri despre care poti citi, nu spun nu, dar spiritul Ramonei nu-l poti citi nicaieri. Ce am luat cu mine de la cursul ei?

"Sa am incredere in corpul meu, pentru ca el stie sa nasca; sa am incredere in copilul meu, pentru ca el stie sa se nasca!"

Mi-am repetat asta de zeci de ori si asa s-a intamplat.

Ziua accea:

M-am trezit pe la ora 2 a.m. cand contractiile au inceput sa se simta bine, erau deja regulate (la 10 minute). Mi-am facut toaleta, am verificat bagajul, am mai strans prin casa, am verificat iar bagajul. Se facuse 6 a.m. contractiile erau tot la 10 minute, m-am culcat la loc. Pe la 10 m-am trezit si am zis ca e cazul sa anunt totusi pe cineva, am sunat-o pe mama si i-am zis ca vine bebe dar sa nu se grabeasca. Am sunat-o si pe Ramona ca sa o "instiintez" ca astazi o sa o tot zapacesc la telefon, s-a bucurat, avea emotii. Mi-a spus sa o sun de cate ori am nevoie si daca vreau ea vine cu doppler-ul portabil ca sa putem monitoriza bebelusul. Inca nu era cazul (nici nu am vrut sa o deranjez :) ).

Eu am stat foarte putin in concediu inainte sa nasc, nici 2 saptamani, in timpul asta m-am relaxat cu niste seriale pe care le incepusem de ceva timp dar nu avusesem timp pentru ele. Mi-am luat laptopul si m-am uitat la ultimele episoade. Pe la 13 a venit si mama foarte emotionata, i s-a parut bizar cat eram eu de calma. Contractiile erau tot la 10 minute dar ceva mai puternice. Am vorbit iar cu Ramona, ma tot tinea la telefon sa ma auda daca ma manifest cumva pe contractii, m-a intrebat daca sigur sunt in travaliu, i-am spsu ca sunt si ca tocmai s-a terminat o contractie doar ca le tolerez foare bine si nu e nimic greu (inca). Pe la 17 am zis hai sa iesim sa ne plimbam sa ajutam travaliul (miscarea usoara ajuta cu avansarea travaliului). Vroiam sa ma duc pana la biserica sa aprind o lumanare pentru drumul copilului, sa fie lumina (poate vi se pare o prostie, dar eu asta am simtit). Era vineri si era slujba de seara. Am intrat si m-am rugat sa fie bine, sa fie sanatoasa si sa fie VIE. L-am rugat sa nu mi-o ia, ca e tot ce am pe lumea asta si ca stie cate alte rugaminti ii adresasem pentru a o trimite. Am plans.

Ne-am dus apoi sa ne plimbam putin si am trecut pe la fetele de la coafor, ele au fost galeria mea cand eram gravida. Sunt doar niste straine, dar ma indragesc. Mi-a venit ideea sa ma spal pe cap acolo si sa imi intinda parul pentru ca in 3 zile in maternitate o sa innebunesc nespalata pe cap. Contractiile erau acum la 7 minute si destul de consistente, deja se vedeau clar prin burta. Au avut emotii ca o sa nasc acolo :)).

Am ajus acasa pe la 19, l-am sunat pe dr. Haiduc si i-am spus ca eu nasc. N-a vrut sa creada ca se intampla fix in ziua aia si a zis sa iau totusi un Nospa si sa mai astept, poate era un travaliu fals. I-am spus ca nu este si ca sunt deja de 15 ore in (pre)travaliu, s-a cam speriat si a zis sa ma duc la maternitate si sa-l sun pe doctorul Popescu, el ii tine locul in situatii de genul asta. Sa nu-i fie cu suparare dar eu nu-l plac deloc pe acest domn si nu il vroiam acolo cand nasteam, asa ca am zis ca "da" si am facut cum am simtit eu. Am nascut pe 9 aprilie, exact de ziua medicului care ne-a urmarit in sarcina, mereu am glumit pe tema asta de cand a vazut DPN-ul dar am zis ca sansele sunt extrem de mici sa se intample CHIAR atunci. Ehh, s-a intamplat, asa ca i-am urat lui Catalin "La multi ani" si i-am spsu ca eu ma duc sa nasc ca e pe aproape.

Am inteles ca nu voi naste cu el, intr-un fel am stiut mereu asta pentru ca nu aveam niciun fel de proiectie cu el acolo. Acum stiam si de ce si ma linistisem. Am intrat pe net si am cautat nr. de telefon de la camera de garda, am sunat pentru a afla ce medici sunt de garda in seara aia in ideea sa-i gugalesc putin si sa vad la cine ar fi mai bine sa "pic". Erau vreo 3-4 medici, 2 vedete, 2 tineri. Prefer medicii tineri care inca nu au ajuns sa nu-si mai incapa in piele de importanti.

Am sunat-o pe Ramona si i-am zis ca ma pregatesc sa ma duc la maternitate, contractiile erau la 5 minute si se inteteau, incepuse sa iasa si dopul gelatinos care astupa colul pe durata sarcinii. Am aproximat eu ca as fi undeva la dilatatie 4. Mi-am sunat bunul prieten insarcinat cu dusul meu la nastere si i-am zis sa se invoiasca de la job ca e timpul sa o luam din loc. Pe la ora 21 a ajuns la noi, am luat tot calabalacul - bagajul meu, bagajul ei, chitul pentru celulele stem, plicurile cu "bomboane" puse pe caprarii- si am plecat spre Filantropia. Pe drum contractiile se simteau si mai puternice si mai dese, acum erau la 3 minute.

Internarea:

Am ajuns la Filantropia pe la ora 21,30. Domnul de la poarta foarte amabil, obisnuit cu oamenii emotionati in prag de nastere, ne-a dat drumul sa intram cu masina in curte. Am parcat si m-am debarcat doar eu, am zis ca nu are sens sa caram tot daca nu e inca momentul pentru internat. M-am dus la camera de garda, era doar doamna asistenta care face internarile. Medicii erau in nasteri si cezariene. I-am dat buletinul, i-am spus a cui sunt (adica la ce medic), el sunase deja si le spusese ca o sa vin, deci ma priveau frumos. Conteaza foarte mult la ce medic esti si cum e vazut in maternitate, pe Dr. Haiduc il iubesc toti si mai ales toate, "Cata" e iubibil si eu am profitat de asta. Am fost tratata foarte bine si datorita imaginii lui acolo.

Am asteptat cateva minute si a venit o domnisoara doctor tinerica si joviala, ne-am privit in fuga si a fost click instant. Zic "da Doamne sa fie ea". Ea a fost, Oana Iordache (acum e casatorita dar nu cred ca foloseste celalalt nume), tanara, draguta si pe aceeasi lungime de unda cu mine. M-a chemat inauntru sa vedem cum sta treaba, prea eram linistita ca sa fiu in prag de nastere. Control rapid, face ochii mari cand vede ca eram intr-adevar in travaliu - dilatatie 4,  colul foarte suplu si moale, sters, contractii eficiente la 3 minute. Zice "Bravo, daca ar venit toate asa ca tine ar fi o fericire". Imi cere acceptul sa "vada" si rezidentul care o insotea cum arata un col foarte moale si suplu. Nah, in numele invatamantului romanesc ce nu facem :)). M-a controlat si ea. Ne-am mutat pe cealalta masa pentru o eco. Se vedea ca este foarte obosita dar imi zambea mereu si era foarte incantata ca si eu zambsc, ca sunt calma si pozitiva. Bebe era bine, bataile cardiace regulate si normale, toate bune. I-a spus doamnei de la internari sa-mi faca formele de internare, mi-a zambit si a fugit. Intervenise o urgenta, unei mame care nascuse ceva mai devreme nu i se inchideau vasele uterine si trebuia operata de urgenta.

"Doamna" de la garderoba. O tanti destul de plictisita si de putin bine-voitoare. Statea de vorba cu o alta cucoana (internata in spital pentru o interventie), se cunoasteau sau ceva. Incepe o discutie ca si cum eu nu as fi fost acolo, dar imi era clar adresata. Tot spunea ceva legat de igiena unor doamne de se internasera, de faptul ca nu erau "rase" si ca a trebuit (nu stiu de ce ea sau daca ea) sa le rada pentru ca e doctorita "aia" de garda care nu suporta niciun fir de par. M-am facut ca nu le aud, eu ma epilez complet oricum nu numai pentru ocazii din astea cu spectatori multiplii. Si de nu era un obicei nu as fi asteptat sa imi faca ele toaleta. I-am dat maica-mi hainele de "afara"si mi-am luat bagajelul. Doamna foarte atenta de data asta imi inhata gentutele din mana ca sa ma ajute :). Plec pe usa care duce spre salile de nastere, imi dau seama ca lipseste ceva, chitul pentru celule, ramasese in mana prietenului drag zapacit de intensitatea momentului. I-am pupat si i-am trimis acasa. Au protestat, eu am insistat si le-am spus (pentru a mia oara) ca nu ma ajuta cu nimic sa-i stiu bantuid pe holuri, mai ales ca nu se stia cat va mai dura. Va dati seama ca nu au plecat, au mai stat la o cafea vreo 2 ore :)).

(pentru ca eram la inceput, entuziasmata si pentru ca ma simteam generoasa i-am dat "doamnei" de la garderoba 10 bomboane, s-a dovedit ulterior ca au fost cele mai bune bomboane, m-a ajutat cand a trebuit sa declar puica)

Dincolo de usi/sala de nasteri:

Si acum INCEPE!

Travaliul.

Am trecut de usile pe care scrie "strict interzis" :), acum era permis, dincolo de ele sunt salile pentru nastere. 1,2,3,4 si o toaleta, o sala pentru cezariene (una am vazut eu dar probabil ca mai erau). In primele 3 sali erau deja mamici in asteptare, toate cu epidurala, stateau in pat legate la monitoarele alea infernale - m-a bantuit piuitul ala si cand am ajuns acasa (monitoarele fetale care masoara ritmul cardiac al bebelusului pentru a vedea daca intra in stres fetal sau nu pe durata travaliului). "Cabina" numarul 3 era libera, ma astepta. 3 e bine,  3 e cu noroc! Mi-au dus gentutele inauntru, era foarte cald, semi intuneric. Mirosea usor a dezinfectant, nu deranjant. A fost primul contact cu cele 2 asistente moase de garda: doamna Andrei (o doamna trecuta de 50 de ani -poate si mai mult- blonda, plinuta, cu cei mai albastri ochi, mamoasa, atenta, calda, o moasa, semana cu mama; si domna/domnisoara Nidia - tinerica, slabuta, ceva mai acida dar eficienta, amabila per total -umbla vorba ca ar fi mult mai rau dar cu mine a fost ok. Doamna Andrei mi-a facut formele reale de internare, am completat impreuna fisa de internare. I-am spus cu toate cuvintele ca nu doresc niciun fel de intervenite chimica sau mecanica asupra nasterii, am si trecut asta in fisa, am semnat. Cum o sa vedeti mai jos s-a respectat doar partial. I-am spus sa se uite bine la mine pentru ca eu nu glumesc, sa nu se suie nimeni cu coatele pe burta mea pentru ca iese razboi. A zambit si mi-a zis ca nu va fi cazul. Mi-a spus sa-mi dau lenjeria intima jos si sa-mi pun intre picioare un tampon din vata mare si luuung. Am dat sa-l indoi cumva ca sa-l pot pozitiona pentru ca era prea mare, mi s-a atras atentia sa-l pun asa cum mi-l dau ele. Ok, ok. M-au lasat sa ma acomodez.

Mi-am sunat oamenii - pe mama (sa vad daca a plecat cum i-am zis), pe Ramona, pe Alexandra, pe Denisa - asteptau sa vada cum sunt. Eram foarte bine - contractii la 3 minute, tolerabile, progresam. M-am plimbat putin prin camera, am studiat patul pentru taravaliu/nastere (am vrut sa vad daca spatarul este reglabil, era), m-am uitat la unitatea pentru primirea bebelusului, ce fiole de medicamente erau pregatite. Camerele de travaliu sun individuale, ceea ce e absolut minunat, sunt mari, curate, simple, intunecoase (travaliul si nasterea merg mai bine pe intuneric). De altfel m-au lasat sa sting lumina si nu au aprins decat un neon cand am nascut - directionat spre locul evenimentului nu spre mine. Patul pentru travaliu se transforma in masa pentru nastere. Tot aici am petrecut si orele post nastere. Mi-am scos cartea de o luasem cu mine, apa si o banana. Cica sa mananci ceva... eu am mancat in speranta ca ma voi duce la toaleta, chestiune care nu se intamplase in ziua respectiva. Nu am avut probleme de tranzit toata sarcina, cu atat mai putin constipatie, si uite ca in ziua aia cand as fi avut nevoie de intestine goale... pauza.

Am facut cateva drumuri la toaleta. Dopul gelatinos se elimina cu spor - m-a uimit cat de mult era. Citisem despre el, ni s-a spus si la curs, dar nu ma asteptam sa fie atat de mult. Era ca o gelatina usor rozalie. A venit moasa Andrei preocupata daca nu cumva simt nevoia sa ma "screm", i-am spus ca nu, fac doar pipi. Mi-a zambit. M-au intrebat cum o sa o cheme pe puica mica - Matilda Maria :). Eiii si atunci a inceput petrecerea :))). Le-a placut tare mult numele si pentru ca stiau melodia lu Harry Belafonte au inceput sa cante Ma-til-daaaaaa tralalalala laaaaa :)). Seara de karaoke a continuat cu Marie si Marioara (inca doua fetite ce asteptau sa vina pe lume in celelalte sali se chemau si Maria). Ia un par de ma omoaraaaaaaa :)).

Se facuse 12 noaptea. Contractiile erau acum la un minut jumatate si foarte lungi. Incepusa sa doara zdravan. Cam de pe aici pot sa spun ca am inceput sa imi folosesc energia chibzuit si sa aplic metodele invatate la curs. M-am plimbat de-a lungul camerei, am vorbit cu Matilda, am mangaiat-o prin burtica. Erau ultimele noastre ore in acelasi trup (imi extrem de dor de un bebe in burtica, sa-l simt miscand si sa-l mangai). Ma gandeam le ace-mi spusese Ramona "sunt dureri bune, il ajuta pe bebe sa vina pe lume, sunt dureri bune". Trecusera 2 ore de cand eram acolo. A venit Oana sa ma vada, a masurat dilatatia, m-a intrebat cum ma simt, Toate bune. Progresam.

Era liniste, se auzeau doar monitoarele. Nimeni nu nastea. Nu erau nici cezariene. De fapt eu am venit ultima si am nascut prima. Pe celelalte le-am lasat acolo aproape 10 ore mai tarziu cand m-au dus in salon. A fost doar o nastere prin cezariana pe la ora 7 (se termina garda) pentru ca travaliul nu avansa deloc si bebe intrase in stres. Epiduralele, bata-le vina. Asistentele moase cantau si vorbeau pe hol. Vorbeau despre vacante in Grecia, cautau oferte. Din cand in cand veneau medicii celorlalte mame si verificau starea lor, le vorbeau frumos, toata lumea era linistita. Nimic din tipetele si scandalul de care auzi prin povesti sau vezi prin filme. Cu siguranta contribuia si faptul ca toate erau anesteziate si nu simteau nimic.

S-a facut ora 2 a.m - 24 de ore de la primele contractii. Am vorbit cu mama la telefon, asta a fost si ultimul telefon pana dupa nastere, simteam nevoia sa fiu doar cu mine si cu Matilda. De 2 ore aveam deja contractii foarte puternice, pe durata lor simteam nevoia sa ma sprijin de ceva. Am stat in picioare langa pat usor aplecata si cu mainile rezemata de el. Ma leganam usor. Metoda asta chiar functioneaza pentru alinarea durerilor. Ma relaxa. Doamne ce buna ar fi fost Ramona acum cu mainile ei magice, sa-mi fi facut un masaj. Spitalul nu accepta insotitori si cu atat mai putin un profesionist. Am avut-o cu mine in gand si in suflet, aveam agenda de la cursuri mai citeam in ea. Imi aminteam sfaturile ei, le aplicam. Contractiile au inceput sa fie foarte lungi cam de un minut jumatate una. Lungi si foarte dureroase. Erau cam pe la limita a ce pot eu suporta fara sa ma ia cu lesin. Atunci mi-am adus aminte de o prietena care-mi spusese ca din punctul in care simti ca nu mai poti lucrurile incep sa fie mai bine si inseamna ca esti aproape de nastere. Speram sa fie asa. M-am dus sa le spun moaselor ca eu am contractii cam lungi si sa vedem putin ce face bebe. Au zis ca nu pot sa fie de un minut jumatate si ca mi se pare mie, ca le percep subiectiv. Am insistat.  Au venit si m-au pus putin la monitor, era cum spuneam eu. Deja simteam nevoia sa strang din dinti sau sa strang de ceva ca sa nu chitai. Imi spuneam sa nu uit sa respir, lipsa de oxigenare sporeste intensitatea durerii. Nici nu am simtit nevoia sa respir precum o locomotiva dar respiram adanc. Ca atunci cand ai urcat pe un munte si ai nevoie sa-ti recapeti suflul.

Uratul.

Au chemat-o pe Oana. M-am suit pe pat ca sa verifice dilatatia - era 8, un cm pe ora, era ok. Si atunci a inceput povestea urata. Ei au un protocol, protocol pe care nu-l discuta cu tine. Se poarta ca si cum nu ai fi colo si nu contezi. Eu nu vedeam (de burta) ce se intampla la celalat capat. Atunci mi-au fost rupte membranele. Am simtit brusc o mica ciupitura si lichidul curgand. Apoi am vazut "andreaua" inmanta aistentei. M-am suparat foarte rau, imi venea sa plang de nervi. Pentru ce au facut asta? Era abia ora 2, pana la 7 cand se terminau turele aveam tot timpul din lume sa nasc 10 copii. Travaliul era absolut in grafic, eu eram calma si vesela, nu ma vaitam de nimic, eram excelent. Pentru ce sa-mi stricati voi nasterea? Pentru ca asa e protocolul, iar ruperea membranelor accelereaza travaliul. Am simit-o pe Matilda cum se duce la vale si da cu capul de oasele mele. Orice om care a citit macar o carte despre nastere stie ca asa ceva NU se face, ca bebelusul percepe caderea asta ca pe un soc, ca-l antreneaza gresit pe canal, ca strica mersul firesc al lucrurilor. Mai tarziu dr. Haiduc mi-a spus ca ruperea artificiala a membranelor se face pentru ca bebelusul are capul flexibil si ca presiunea pe membrane ii suceste capul si el nu poate impinge eficient. :). Pot sa zambesc, sper, si sa nu fie cu suparare. As crede si asta daca eram la dilatatie 10, bebelusul angajat pe canal si eu pusa pe impins. Nu la dilatatie 7-8 cand nici gand sa se instaleze nasterea in sine.

Protocolul a continuat. Am fost legata la monitor, lucru pe care l-am refuzat dar mi s-a spus ca nu se poate si ca trebuie monitorizat bebe. Le-am spus ca il pot monitoriza intermitent si in rest sa ma lase sa stau in picioare, asa cum simteam nevoia si cum era mai bine pentru travaliu. Nu s-a putut. Mi s-a pus perfuzie, pentru hidratare si pentru situatii de urgenta (daca era nevoie de medicatie). Fals. Mi s-a pus perfuzie ca sa poata "vara" in ea restul de protocol. De cand eram acolo bausem 1 l de apa, fusesem de 3 ori la toaleta, ba chiar simteam nevoia sa fac iar pipi (nu m-au lasat sa ma mai duc la toaleta, au zis ca o sa fac dupa in plosca - sa-mi spuna ele cum ai putea sa faci pipi intinsa in pat, cu bazinul in sus si cu bebelusul apasand pe toate cele, n-am reusit sa fac. Eram foarte bine hidratata. Le-am spus ca eu am semnat in fisa ca nu doresc sa mi se administreze nimic. Am primit niste priviri urate. TREBUIE  sa va punem perfuzie. Atunci a trebuit sa analizez la rece ce se intampla. Ok, eu am avut un plan pentru nasterea asta, niste dorinte pe cat de intime pe atat de firesti. Eram acolo fara medicul care ma cunoastea si care stia despre ce mi-am propus sa fac. Nici Oana nu era ca sa le poata impune ceva asistentelor. Deci ce fac acum? Ma cert cu moasele si fac scandal ca eu NU vreau nimic? Poate ca as fi obtinut asta sau poate ca nu. Sau cooperez cat se poate pentru a mentine atmosfera destinsa si bunavointa lor? Moasa Andrei m-a inteles, chiar m-a crezut ca eu pot face asta si ca nu ma imbat cu apa rece. Mi-a pus doar perfuzia cu ser. Apoi a venit moasa Nidia si a bagat repede ceva in perfuzie, am intrebat-o ce este, mi s-a raspuns "ceva sa va ajute". Nu am nevoie sa ma ajute nimic, am insistat sa mi se spuna ce este pentru ca eu altfel imi scot perfuzia. Am primit alte priviri urate si o bolboroseala. Nu stiu nici acum ce a fost, nu mi s-a dat fisa si nu mi s-a spus. Am decis ca eu trebuie sa-mi vad de mine si de copil si ca nu trebuie sa ma las afectata psihic de ce se intampla. Din pacate psihicul meu nu avea legatura cu ce mi se intampla fizic din cauza "protocolului" aplicat.

Au mai trecut 20 de minute. A inceput sa-mi fie extrem de rau. Ma uitam pe monitorul Matildei, ea era bine, bataile inimii scadeau pe contractii dar erau bune. Am inceput sa ma simt foarte ametita si sa am o stare de voma puternica... Le-am solicitat sa vina putin pentru ca nu mi-e bine deloc. A venit moasa Andrei. I-am explicat cum ma simt si ca sigur ceva nu se intampla cum trebuie. In timp ce vorbeam s-a instalat senzatia de "screamat". Asta este semnalul corpului ca el naste. Este ceva atat de incontrolabil si de imperativ. Nu stiu cum sa va descriu. Poate ca atunci cand aveti enterocolita si nu va puteti controla iesitul la wc. Cam asa ceva, NU ai cum sa te abtii. Le-am spus ce se intampla. A venit repede si cealalta moasa. Dilatatia era tot 8. A inceput sa strige la mine sa nu (mai) imping pentru ca se rupe colul. Da, multumesc frumos, pe bune? NU impingeam eu, impingea corpul si impingea bietul copil cazut de la locul lui mult prea repede din cauza ruperii membranelor. Ca ar fi impins era una, dar impingea cu capul de oasele mele, o simteam in pelvis cum e cu capul infipt acolo. La fiecare tentativa de a iesi impingea in vezica urinara si aveam pierderi incontrolabile de urina. O minunatie. Le-am spus foarte calma ca eu nu fac nimic, ca este efectul a ce au facut ele. Mi-au bagat altceva in perfuzie pentru a anula efectul primei substante. M-au pus in pozitia de nastere si moasa tanara a introdus mana in vagin si a tinut copilul acolo.  Asta a durat o ora. O ORA. A stat cu mana pe capul ei ca sa nu iasa si sa nu rupa colul. Ma uitam pe monitor ca sa vad daca are probleme. Contractiile erau infernal de dese si de dureroase. Mult prea dese pentru momentul ala si mult prea dureroase pentru expulzie. Cate ganduri mi-au trecut atunci prin minte... cata vointa si cat control...  Nu stiu de unde am avut puterea, cum de am stat atat de linistita, cum de nu le-am strans de gat.

Nasterea.

Am ajuns la dilatatie 10, era ora 3 si ceva, au chemat-o pe Oana. Moasa a luat mana de pe capul Matildei si am simtit-o cum se impingea si mai tare sa iasa. Le-am spus ca eu in pozitia aia nu am cum sa nasc, eram pe spate si cu bazinul mai sus decat corpul. Copilul meu se infipsese cu capul de oasele bazinului si isista acolo. Le-am rugat sa-mi ridice spatarul mesei, mi s-a spus ca nu se poate, se putea - am verificat eu inca de cand am ajuns acolo. Moasa Andrei ma tinea de mana si ma magaia, omul asta e un inger si ii multumesc pentru ca a fost atat de draguta. Nu au vrut sa-mi ridice masa. Am vrut sa ma dau jos, atunci am vazut ca suportul pentru picioare era dotat cu legaturi - te leagau de picioare, una era pusa oarecum cealalta nu, erau cu arici si oricum le puteam desface. M-am tras in spate si m-am ridicat cat mai mult in fund. Acum puteam vedea ce se intampla dincolo de burta si am simtit-o pe Matilda ca iese din blocaj si intra pe canalul de nastere. De o belea scapasem, copilul era in pozitia buna.

Mi-au zis sa imping. Sa trag aer in piept si sa imping de 3 ori pe o contractie. Da? Care contractii? Nu mai aveam. Aveam niste pseudo contractii foarte dureroase si foarte scurte. Erau ca niste junghiuri puternice. Le-am spus ca nu am pe ce se imping pentru ca pana apuc sa trag aer se duce contractia. Imi amintesc ca cineva s-a rastit la mine. M-am rastit inapoi pentru ca deja incepusem sa ma enervez. Au verificat situatia, era cum spuneam eu, contractii extrem de scurte. Am simtit cum Matilda se retrage, in loc sa o ajute sa coboare o impingeau inapoi. Pe expulzie contractiile trebuie sa fie lungi si mai putin intense. Mai rare. Ele au rolul de a impinge copilul afara si sunt la intervale mai rare pentru a lasa mama sa isi revina. Cele foarte dureroase si mai dese sunt pentru a dilata colul, partea asta se terminase. Natura a stiut ea cum sa le faca pe toate sa fie perfecte, omul a stiut sa le strice. Interventia cu ruperea membranelor si cu administrarea a "ceva sa va ajute" au stricat tot. Ok, si acum ce facem?

Copilul se ducea inapoi in uter, contractiile erau sfasietor de dureroase si erau prea scurte ca sa ma poata ajuta cu ceva... Hai la impins ca lumea e deja iritata. Mi-am adunat toti creierii de-i aveam, toate gandurile bune, toata iubirea pentru Matilda si m-am cufundat in lumea mea. NU le-am mai auzit, nu le-am mai ascultat. Am astepat o contractie si am tras aer adanc. Am impins cat tinea ea (o data) si apoi de doua ori doar din forta mea, pe uscat complet. Ziceau ceva cu sa imping in jos... da, impinge tu in jos cand esti cu fundul mai sus decat josul. Oricat m-as fi tras eu pe masa nu aveam cum sa ajung in pozitia corecta. Am simtit-o iar pe Matilda cum loveste cu capul in perete si in acelasi timp o arsua puternica, imi facuse o ruptura undeva deasupra "locului de facut pipi". M-am ridicat aproape in fund si am impins, inca de cateva ori. Imi amintesc ca m-am scremut cu un usor scancet, mi s-a zis sa nu mai fac asa ca stresez celelalte mame. Nu zau? Le-am zis ca ar putea inchide usa daca este asa o problema. N-am stresat pe nimeni, oricum. Doua dormeau, una nu avea contractii deloc si a fost bagata in cezariana pe la 7 de dimineata, cu cealalta am stat in camera dupa.

Mi s-a spus sa ma opresc putin, era aproape gata. A luat seringa pentru anestezia locala, vroia sa imi faca epiziotomie. N-am mai apucat sa intreb daca este cazul, nici sa faca anestezia nu a mai avut imp, a taiat repede pentru ca Matilda s-a impins cu viteza afata. Oricum rupsese ea cam ce avea de rupt. A iesit toata, satula probabil de atata asteptat. In mod normal iese intai capul, se verifica de circulare de cordon, apoi se impinge pentru a iesti si corpul. Ea a iesit toata, cu doua circulare de cordon. Una o avea de pe la saptamana 36, am vazut-o la eco, cealalta probabil ca a dobandit-o cat s-a zbatut sa iasa si nu au lasat-o. Eu am avut un cordon foarte lung sau ea avut sau noi, ca e la comun. Circularele nu erau stranse, a desfasurat-o. Am auzit un zgomot de uimire wowwww, zic "ce-i?" - "Ce copil lung!". Pai si asa te miri in pasarica femeii, scuzati plasticitatea, ca e copilul lung?. Nasterea in sine (expulzia) nu doare, chiar surpinzator, dar nu doare. Simti ca o arsura, ca o usturime atunci cand bebe intintde tesuturile spre iesire, la fel am simtit si epiziotomia (daca ai anestezie probabil ca nu simti nimic).

Sublimul.

Si... am vazut un capsor negru si parooooooos. Multi zulufi creti negri. Niste sprancene arcuite si o pielicica albaaaaa si curata. Puiu meuuuuu! Era afara, era intreaga, avea de toate (chiar si ochi), era frumoasa, semana cu ta-su rau de tot, era insa foarte linistita. Au frecat-o putin si i-au zis hai bebe, hai. A plans de cateva ori si apoi s-a oprit. Imi auzise vocea. A intors capul catre mine si a ridicat o spranceana: "A da? Tu erai? Da ce caut eu aici si tu acolo asa de departe?" I-au prins buricelul si au infasurat-o repede intr-un scutec si o patura groasa. Le-am zis ca vreau sa o tin in brate fara paturi. Nu se poate. Le-am zis sa mi-o puna la san. Nu se poate. Mi-au pus un camp steril pe mine si abia apoi mi-au pus-o in brate. I se vedea doar fetisoara mica si usor sifonata, avea o umflatura deasupra ochiului stang... probabil unde tot impinsese cu capul de oasele mele. Ingerasul meu... s-a uitat la mine, am sarutat-o, i-am spus ca o iubesc, i-am urat bun venit pe lume si La multi ani!. Mi-au luat-o...

Euforie. Liniste. Iubire. Fericire. Cerc. Imens. Caldura. Lacrimi. Usurare. Curiozitate. Dor. Mama.

Matilda Maria - primul minut de viata afara (multumim moasei pentru fotografii)

Epiziotomia (sau cum e sa te sfarsesti de durere).

Apoi a venit partea urata rau. Daca nu as fi fost atat de fericita si de cu hormonii in toate directiile planetei, de euforica nu stiu cum as fi indurat ce a urmat. A urmat refacerea rupturilor (vreo 4) si a epiziotomiei. Efectul primei anestezii facute cu 3 secunde inainte de a taia era 0. Intre timp recoltasera sangele pentru celulele stem, mi-au luat si mie o proba. Am eliminat placenta, am simtit-o cam la fel ca pe corpul copilului. Sunt mame care nu simt nimic. S-a simtit, nedureros, ca o presiune. Am intrebat daca e intreaga, daca e ok. (Cereti sa vedeti placenta, e parte din voi, e a voastra, v-a hranit copilul timp de 9 luni, a fost "casa" lui, mai tarziu este posibil sa aventi sentimente de "amputare" si o sa va ganditi oare cum era). Si... a inceput cusutul. Oana a zis ca trebuie sa ne grabim putin pentru ca sangerez destul de rau (cat de rau am aflat abia mai tarziu de la dr. Haiduc). Aveam niste rupturi foarte sus, le-am vazut acasa cu oglinjoara si nu mi-a venit sa cred ca pe acolo se putea rupe pielea. Matilda cand s-a incadrat gresit a impins foarte tare cu capul si a produs leziuni zdravene. In zona aia nu avea ce anestezie sa-mi faca si mi-a zis sa strang din dinti. Am strans. Ce durere! Am simtit tot, acul, firul, nodul. Si iar, si iar. Cusaturile nu tineau! Tesutul era foarte fragil si fiecare fir pus scapa si trebuia pus altul. Au mai chemat un medic. Unul tinea altul coasea. A durat 45 de minute. Oana este foarte miloasa si cu o toleranta foarte mica la durere. Nu-i venea sa creada ca mai pot si ca nu urlu. Va spun sincer, daca mai nasteam de 10 ori si nu as fi suferit atat. Partea asta cu refacerea zonei a fost film de groaza, m-a secat de orice traire. Intr-un final au reusit si au terminat capodopera. Daca pentru travaliu si pentru nastere nu m-am gandit nicio clipa ca as avea nevoie de anestezie... pentru ce s-a intamplat dupa mi-as fi dorit sa ma una generala. Dintr-un om extrem de rezistent la durere experienta asta m-a transformat intr-unul fara pic de rezistenta. Cuvintele nu pot descrie. Din pacate probleme cu epiziotomia nu s-au oprit aici. Am fost controlata si para controlata, la 5 ore dupa nastere a venit un alt medic sa vada cum sunt pentru ca Oana le-a lasat misiune sa ma verifice. Inflamatia crescuse foarte mult intre timp iar controlul vaginal a fost peste orice limita de suportabilitate. Apoi am facut o reactie urata la firele care in mod normal se resorb, au fost scose unu cate unul la 3 saptamani dupa nastere. :) Parfum. Zona si-a revenit extrem de greu, sexul a fost legenda pana de curand. Si acum ma doare. Rupturile s-au vindecat exemplar in cateva zile. Deci... tind sa dau dreptate curentului medical care spune ca este mai bine sa lasi tesutul sa cedeze in mod natural (chiar daca ai de cusut mai multe fisuri mici) decat sa tai.

Post-travaliul.

Am mai stat inca 5 ore acolo. Mult mai mult decat ar fi trebuit dar la 7 se schimbau garzile. Doua ore m-am masat pe burta, la fiecare 15 minute venea o moasa si facea hei-rup pe burta mea. Foarte dureros dar si foarte eficient. Uterul meu s-a retras perfect inca din prima zi. La prima toaleta facuta in maternite asistentele s-au mirat cum de e uterul asa de repede la locul lui. Va spun eu: doua ore de masaj pana imi amortise mana. Moasa Andrei a stat cu mine pana m-au dus in camera (2 ore peste programul ei). Omul asta a facut toata diferenta. Peste cateva luni am avut o experienta din categoria "cat de mica e lumea". Moasa era cumnata cu bona nepotelului meu (telenovela). In ziua aia cand a ajuns acasa le-a povestit despre mine, le-a spus ca a avut o mamica cum nu a mai vazut de mult, m-a laudat. Le-a spus cat de frumos am nascut si ca am o fetita Matilda (asa au facut si legatura ca era vorba despre mine). Nu pot sa spun cat a contat asta pentru mine. Un om complet strain a apreciat nasterea mea (naturala). M-a facut fericita.

Nu stiu daca am nascut greu sau usor. Daca 26 de ore e mult sau putin. Stiu doar ca am nascut aproape asa cum imi doream, ca am nascut asa cum era cel mai bine pentru copilul meu. Fizic poate ca a fost destul de greu, dar psihic a fost ceva nu poate fi descris. Nu exista cuvinte. Eu si copilul meu am si ne-am nascut. Noi doua. Copilul meu a castigat prima batalie din viata. Din clipa aia am stiut ca noi putem face orice, ca totul o sa fie minunat si ca nimic nu va fi greu. Nasterea naturala mi-a dat increderea in mine ca voi fi o mama buna si increderea in copilul meu ca el stie cel mai bine ce are nevoie. Ne-a unit. Nasterea unui copil e clipa de Dumnezeire a unei femei.

Ce a fost bine?

- salile de nastere individuale;
- curatenia;
- patul pentru travaliu transformabil in masa pentru nastere
- moasa Andrei;
- medicul de garda - Oana Iordache;
- post-travaliul in aceeasi sala;
- faptul ca m-am putut plimba linistita;
- faptul ca m-au lasat sa sting lumina;

Ce nu a fost bine?

- nu mi s-au asculat dorintele;
- nu s-a respectat fisa de la internare;
- mi-au fost rupte membranele;
- mi s-au administrat substante fara a fi informata si fara a mi se cere acordul;
- nu mi s-a ridicat spatarul de la masa pentru nastere;
- mi s-a vorbit pe ton rastit in timp ce eu eram perfect calma si cooperanta;
- mi s-a facut epiziotomie;
- nu mi s-a lasat copilul la san;
- mi-a fost luat copilul foarte repede (am aflat mai tarziu si de ce).


Ce as face altfel?

- m-as duce si mai tarziu la materniate, atat de tarziu inca sa nu mai aiba timp pentru "protocol";
- as insita mai mult pentru respectarea fisei de la internare;
- m-as da jos de pe masa daca ar mai refuza sa-mi ridice spatarul;
- as insita mai mult sa nu mi se faca epiziotomie.
- as naste in alta maternitate :) cel mai probabil la privat (acum am ales sa nu ma duc la Euroclinic unde aveam abonament privat si reducere considerabila pentru ca medicul meu nu venea la nasteri naturale la privat; am ajuns sa nasc fara el si fara a fi respectata dorinta mea de a nu se interveni cu nimic).

Tarife (asa din auzite, eu nu am dat si nimeni nu a primit nimic :) )

Infirmiere - 5 lei;
Asistente nastere (moase) - 100 lei (sau mai mult pentru ca ele fac toata treaba);
Asistente neonatologie 5-10 lei;
Asistente lauze - 5-10 lei
Asistente cu rang (daca ai nevoie de ceva special cum ar fi sa te mute langa copil) - 30-50 lei;
Liftier (ca sa nu te tarasi terminata pe scari 2 etaje ca sa-ti vezi copilul) - 1-2 lei;
Neonatolog - 50-100 lei;
Medici - 800 - 2000 lei (in functie de cat s-a contribuit si pe perioada sarcinii, de tipul de nastere, de buget, de orasul din care era pacienta).

Cam asta a fost.

O sa revin cu un articol despre sectia de lauze si cea de neonato (acolo e tristetea mare).

Nastere usoara!

* pentru Mara care probabil in clipele astea naste.