Despre nastere III - sectia de neonatologie (maternitatea Filantropia)

(LE - aceasta este experienta noastra din aprilie 2011, intre timp politica maternitatii s-a schimbat, se permite cazarea copilului in rezerva cu mama, personalul este acelasi, la fel de redus si la fel de neprietenos)

Aici mi-e cel mai greu, de asta am si separat postarile in trei parti. Am zis sa scriu despre ce se intampla in sectia de nou-nascuti intr-o zi in care sunt vesela si-mi straluceste soarele. Ranile cauzate de experienta traita inca nu s-au inchis. V-am povestit intr-o postare trecuta parte din ele, o sa va rog sa-mi permiteti sa va indrum catre acolo si in rest sa va dau detaliile "tehnice". Abia mi-am mai revenit din teama ca o sa-mi moara copilul si ma scol "doar" de 2-3 ori pe noapte sa vad ce face. Noaptea trecuta am verificat-o doar o singura data, ceea ce este exceptional. Mi s-a spus ca este aberant ca la un an si doua luni sa mai cred ca un copil poate muri subit, o fi aberant, dar acesta este ritmul meu de vindecare si asta imi face bine. Inca o verific. Acum mult mai putin decat la inceput cand se intampla de zeci de ori pe zi si mai ales pe noapte. Stiu multe mame care au trecut prin asta, mai mult sau mai putin accentuat, si nu au curaj sa vorbeasca pentru ca sunt considerate nebune si exagerate de catre cei din jur. Toate lucrurile prin care am trecut m-au dus in "locul" ala teribil in care nu puteam sa stau o perioada mai lunga de timp fara sa verific daca respira. Acum sunt mult mai bine, dar lucrurile astea cer timp...

Deci cu pas voios inainte :).

Primul contact cu sectia de neonato vi l-am povestit ieri, a fost cand m-am dus sa-mi vad copilasa la vreo 5 ore de la nastere. Daca nu as fi fost capabila sa fac deplasarea nu mi-ar fi adus-o nimeni. Nici nu ar fi stiut nimeni prea curand ca eu nu ma pot duce la copil, ar fi fost hranita cu glucoza si lapte praf (Nan 1) si s-ar fi zis "la asta nu vine ma-sa, da-i biberon sa nu mai urle". Am auzit de atat de multe ori asta incat imi venea sa le iau la bataie.

Poate ca ati nascut in aceasta maternitate si lucrurile nu vi s-au parut asa cum o sa vi le povestesc eu. Si eu daca as fi stat acolo doar cele 48 de ore (necesare in teorie), in zapaceala si euforia de dupa nastere, cred ca as fi vazut mai putine si m-ar fi deranjat si mai putine. S-a intamplat ca noi sa stam 7 zile... Matilda a fost expusa la o infectie, evident declarata infectie materno-fetala. Eu, ca si celelalte 4 mamici care au patit acelasi lucru in aceeasi zi cu noi, nu cred ca a fost infectie materno-fetala. Eram toate cu analizele la zi (inclusiv urina si secretii vaginale), copiii s-au nascut spontan si tuturor ne-au fost rupte membranele in maternitate. Deci nu am venit cu ele fisurate sau rupte pentru a lasa loc de suspiciunea unei infectii in timpul scurs de la rupere pana la nastere. Este posibil ca in cele 2 ore pe care le-am petrecut acolo, cu membranele rupte, si in timpul manevrelor multiple sa fi fost expusa.

Poate ca stiti (sau nu), dar nasterea nu este deloc un act steril, cu toate exagerarile de rigoare. Copilul se naste prin vagin (surpriza), vaginul in sine are o flora bacteriana la care copilul este expus atunci cand iese. Apoi, stiti cu cine se invecineaza vaginul - cu anusul si meatul uretral (locul pe unde facem pipi) - ce iese pe aici? Da, ies fecalele si urina. Asta este un subiect pe care putini il deschid si foarte putine mame stiu ce se intampla. In timpul nasterii sansele de a urina si defeca sunt extrem de mari, este complet normal si natural din mai multe puncte de vedere. Cauzele sunt atat de natura hormonala cat si mecanice, bebe apasa spre iesire pe colon si pe vezica urinara si le forteaza sa se goleasca. Apoi este efortul in sine si senzatia aceea fiziologica de "scremet". Te scremi fix ca atunci cand faci caca, chiar ti se spune sa faci asta pentru ca daca incerci sa te controlezi si sa strangi din fund nu o sa lasi nici copilul sa iasa. E natura, e firesc, deci nu va stresati de fenomen. Atat medicul cat si moasele au mai vazut de toate, plus ca nu ei sunt importanti in ecuatia asta. Voi trebuie sa impingeti eficient si sa nu va luptati cu corpul vostru care stie ca trebuie sa scoata din el lucruri - chiar daca asta inseamna ca veti face caca. E bine daca in ziua respectiva reusiti sa va goliti intestinul gros, dar pe cai naturale. Nu luati laxative (ele ajung si la bebe si-i pot produce si lui scaune, ceea ce este riscant si periculos pentru sanatatea lui), evitati si clismele - ele pot accelera travaliul confuzand corpul in legatura cu ceea ce trebuie eliminat si s-ar putea sa nasteti pe toaleta. Cam asta se intampla, deci nu este nimic steril. Pe de alta parte bebe a locuit in voi, deci a fost expus cam la toate bacteriile pe care voi le posedati pe piele si parte din cele de prin voi. Teoretic noi suntem sterile pentru copiii nostri, ei fiind deja obisnuiti si imuni la noi (la fel se intampla si cu locuinta in care a stat mama, bebe e deja imun la casele noastre). De aceea argumentul stupid ca nu ne pun copiii "piele pe piele" si la san dupa nastere, din motive de "salubritate", este invechit si inutil.

Matilda la 2 zile dupa nastere, in urma unor analize asupra carora nu am fost nici macar informata, a avut CRP-pozitiv (proteina c reactiva). Nu o sa intru in detalii medicale, dar acest marker ne arata ca in corpul nostru exista un proces inflamator. El poate fi cauzat de expunerea la o infectie sau de o boala inflamatorie/autoimuna. Nu sunt cunoscute toate cauzele, uneori nu este absolut nimic. Analiza este facuta gratuit doar pentru valorile cantitative (care nu sunt relevante), cele relevante sunt cele calitative care nu se faceau in maternitate. Daca cineva iti spunea (pentru ca nu ti se punea si tu nu aveai de unde sa visezi) veneau de la un laborator privat si recoltau probe pe care le analizau apoi la ei, astfel aveai si o antibiograma si stiai exact ce antibiotic ar fi trebuit administrat corect. Unul dintre bebelusi a fost  mai  rau si mamica lui a apelat la laboratorul privat, ei au stat acolo 10 zile.... Copilul meu nu era bolnav, dar putea dezvolta o infectie (pneumonie, meningita) care poate duce la sechele pe viata sau chiar deces. Solutia este administrarea de antibiotic preventiv timp de 5 zile noi, 10 zile alti bebelusi. Puteam sa aleg sa nu-l fac, dar nu mi-am putut asuma riscul. Eu pe la saptamana 26-27 de sarcina am facut o infectie urinara cu streptococ de grup B (din lipsa de hidratare suficienta si imunitate scazuta), acest sreptococ exista oricum pe noi, dar in anumite conditii se suprapopuleaza si produce infectii. Am luat tratament si infectia a disparut, nu a mai aparut in niciuna dintre cele 3 uroculturi facute dupa, una chiar inainte de nastere. In cazul in care infectia era inca prezenta ar fi trebuit sa-mi faca antibiotic intravenos pe durata travaliului pentru a evita infectarea copilului sau, in situatii foarte serioase, se indica nasterea prin cezariana. NU am avut infectii vaginale deloc. Eh, din motiv de aceasta infectie (negativata) culpa problemei copilului a fost a mea. Dar eu cred ca lucrurile s-au intamplat dupa si o sa va spun si de ce.

Din pacate problemele nu s-au oprit aici. Mati a facut o forma foarte urata de icter, la 10-15 minute dupa ce era scoasa de la lampa, unde statuse 12 ore, era deja portocalie precum Rivanolul, a trebuit sa stea 24 din 24 la foto-terapie, o scoteam doar sa o alaptez. A avut icter aproape 2 luni, a disparut incet si greu. Incercam sa facem haz de necaz intre noi si spuneam ca mai stam o saptamana la SPA, sa se bronzeze copiii... In a 5 -a zi deja eram cu totii foarte preocupati cu icterul asta, eu i-am dat sms lui taica-su sa-l intreb daca la el in familie sunt boli de sange, nu era deloc normal ce se intampla cu bebe, nu mi-a raspuns. In aceeasi zi doamna doctor neonatolog a comandat un set de analize complete pentru a vedea daca are probleme de structura a sangelui, si ea era preocupata de icterul asta care nu ceda deloc. Din fericire nu parea sa fie nimic hematologic, erau probabil antibioticele si inflamatia care-i solicitau si mai mult ficatul.  La "solar" bebelusii stau cu ochisorii acoperiti cu un tifon (uneori puneau o folie de aluminiu in el) lipit cu leocuplast din ala serios. Faptul ca nu-i vedeam ochii imi dadea o stare teribila (probabil si din cauza groazei pe care am avut-o toata sarcina ca nu va avea ochi, dupa cum imi spusese un medic inteligent). Uneori acceptau sa-i mai scoata "protectia" ca sa o vad si sa ma vada, scoaterea era un chin pentru ca pielea de bebelus se ia cu totul pe leucoplast... asa ca am renuntat la idee. Bandajul asta mai trebuia si schimbat pentru ca se largea, bebelusii se cam lupta sa-l scoata, si atunci ochisorii deveneau expusi la razele ultraviolete. Am gasit-o si cu bandajul sub nas... noroc ca dormea atunci, nu stiu daca a stat si cu ochii deschisi acolo. Am dus-o mai tarziu la un control oftalmologic, sepram ca toate's bine. Trebuie sa ne mai ducem la unul cand mai creste.

Deci in astea 7 zile, pe care eu le-am petrecut in proportie de 80% pe un scaun langa incubatorul Matildei, am vazut si am auzit lucruri.... Nu-s nici prapastioasa si nici exagerata, am bun simt si intelegere, deci nu sunt lucuri pe care le-am vazut eu prin ochii de mama disperata, sunt fapte. Este vorba strict de sectia pentru nou-nascuti pe cale naturala, cei nascuti prin cezariana erau un etaj mai jos (culmea, in aceeasi zi si acolo au fost "diagnosticati" 2 copii cu aceeasi problema).

1. Sectia - de neonato are 3 saloane. Doua mari pentru bebelusii sanatosi si unul de izolare pentru bebelusii cu probleme, asa cum am fost noi. Bebelusii cu probleme stau in principiu la incubator pentru a face foto terapie. Toate cele 3 saloane sunt dotate cu usi. Inainte de saloane exista o anticamera unde iti poti lasa halatul in cuier, inca un rand de usi. Deci intre holul pe care sunt rezervele mamelor si bebelusi sunt 3 randuri de usi (plus cea de la camera mamei). Asta ca sa va dati seama cat de tare trebuie sa urle un copil ca sa-l auzi. Eu o auzeam pe Matilda, mai ales ca avea un plans foarte aparte, ma duceam si le spuneam ca plange si mi se zicea ca nuuuu, a trebuit sa intru cu forta, la propriu, de multe ori pentru ca stiam sigur ca e ea. Pacientii au drepturi, culmea, iar pacientii minori trebuie sa fie insotiti de tutorele legal care sa fie de acord cu orice masura de tratament- recte mama. Nu eram la terapie intensiva ca sa se puna problema de program de vizita... deci eu aveam dreptul legal de a fi 24 din 24 cu copilul meu.

2. Asistentele -In aceste saloane se aduna si peste 30 de bebelusi. Pentru toti acesti bebelusi care necesita - hranire, schimbare, spalare si mai ales SUPRAVEGHERE- exista o singura asistenta. UNA SINGURA! Un singur om pentru 30 de suflete. Te miri si-ti faci 3 randuri de cruci ca nu se intampla mai multe nenorociri gen Giulesti. Se lucra in ture de 12 ore. Peste zi, acea singura asistenta avea ca "ajutor" si o infirmiera. Tot acea unica aistenta trebuie sa se duca sa ia nou-nascutii de la sala de nastere!!! Acest procedeu putea dura intre 10-15 minute. In acest interval copiii erau singuri!!! Intr-o noapte au fost 6-7 nasteri la rand. Deci cat timp din acea noapte au fost copiii supravegheati? Cred ca am imbatranit in noaptea aceea 10 ani, am stat la usa salonului cu urechile palnie sa nu se intample ceva cu bebelusii. Ziua ramanea infirmiera de paza, noaptea NIMENI sau noi mamele turbate de grija si faceam santinele la usa.

Erau 4 asistente in total. Una mai pusa pe facut rau decat alta. Singurul om real de acolo era asistenta "doamna Dana", singura care avea ce cauta intr-o sectie de neonato. A fost singura care m-a tratat ca pe un om, m-a intrebat cum o cheama pe feita si care e povestea ei, m-a luat in brate cand plangeam de-mi venea sa mor de mila copilului chinuit (ii schimbau branula de pe mana pe picior mereu pentru ca se infunda). A avut hematoame mari pe manute si pe picioruse, unde avusese branulele, timp de 2 luni... Statea singura in incubatorul ala, plangea si se dadea cu capul de geam. Mi se rupea sufletul. Deci, doamna Dana era singura care intelegea ca suntem si noi oameni si ca pur si simplu nu mai putem. Ne-a luat numerele de telefon si le-a trecut pe etichetele de la patut pentru a ne da apel cand plang copiii si sa venim sa-i alaptam. Copiii cu probleme infectioase si icter patologic (cum era Mati) trebuie alaptati cat mai des pentru a fi ajutati cu vindecarea. In ciuda faptului ca doctorul neonato ne-a scris in fisa copilului "alaptare la cerere", nu eram chemate. Eu am reusit sa ma mut pe etaj cu bebelusul, dar alte mame nu au reusit si erau un etaj mai jos, imposibil sa-si auda copiii si sa vina. Ne-am organizat intre noi si am facut un sistem prin rotatie de facut garda la copii si ne anuntam una pe alta. Altfel nu se putea.

 Eram mintite in mod repetat ca bebelusii dorm, eram acuzate ca NOI agitam copiii, mi s-au facut zeci de observatii ca ii fac colici Matildei pentru ca-i dau prea des sa suga si ca o tin prea MULT in brate. Eu ma duceam acolo si cand nu manca, ca sa stau cu ea si sa ma simta langa ea. O tineam la san in mod aparent doar ca sa o tin in brate si sa ma simta. Copilul meu nu a avut colici, deloc. Copilul meu a fost hranit la cerere si exclusiv alaptat. Copilul meu nu a plans deloc din clipa in care am iesit cu ea pe usa maternitatii, deloc. Nu a plans nici macar de foame pentru ca eram mereu acolo si o stiam cand ii e foame. Alaptatul la cerere nu a dus la mese lungi de o ora si dese la 2 ore. Manca la 4 ore ziua si la 8 ore noaptea. Copilul meu nu a devenit rasfatat si plangacios pentru ca l-am tinut in brate, este un copil foarte independent si intelegator.

Celelalte 3 asistente. Nu le-am retinut numele pentru ca nu am vrut. Una dintre ele era o doamna in pragul pensionarii care sincer era un pericol si pentru ea insasi. Imi pare foarte rau sa o spun, dar nu avea ce sa mai caute acolo. Nu reusea nici macar sa puna branulele copiilor, era complet depasita de situatie si mereu nervoasa. Eu cred ca este o meserie extrem de solicitanta care te macina si ca fiecare trebuie sa manance o paine si sa iasa de undeva la pensie. Dar chiar era nevoie sa ramana intr-o sectie de neonato? Apoi era o doamna roscat inchis - nu-i pasa de nimic, radea de mame, le lua in zeflemea. Cu mine a fost destul de ok pentru ca m-a vazut foarte hotarata si nu am cedat in fata intimidarilor. Intr-o zi a pus o branula prost si nu a fost atenta cand a infasat copilul. L-a adus si la pus in patut, imediat am vazut cum apare o pata de sange prin scutecul cu care era infasat. Ii iesise branula, am chemat asistenta si ea a inceput sa certe bebelusul ca "uite ce ai facut daca esti asa de agitat", nu era agitat deloc, saracu, si nu facuse nimic. Mi s-a parut incredibil, era acolo si mama bebelusului., a inceput sa planga cand a vazut cum este tratat copilul ei. Acest bebelus dezvoltase o infectie oculara destul de urata, era certat si pentru asta- na, trebuia curatat foarte des si cu grija. Apoi vine cea de-a 4 asistenta - cea care a fost de serviciu si cand am nascut, este aceeasi care mi-a pricinuit groaza ca mi-a murit copilul. Si in ziua de astazi o urasc profund, nu cred ca o sa-mi treaca. Aceste 4 persoane aveau grija de copiii nostri.

Personalul era extrem de putin pentru nivelul de munca si responsabilitate. Problema este a sistemului in care s-au facut restructurai iar posturile erau inghetate. Se putea face o angajare doar in situatia in care existau 7 concedieri. Absurd si criminal in acelasi timp! Culmea, medici erau foarte multi si infirmiere la fel.

3. Igiena - Suspiciunea mea de cum a fost Matilda expusa la o infectie? Cum v-am spus maternitatea era arhiplina, daca mame erau foarte multe cum puteau fi copiii? Exact, mai multi decat locurile. Se puteau amenaja si alte patuturi, dar nu au fost pregatiti la timp. Ne-au pus copiii cate 2 in patut, toate cele 4 mame care am patit celasi lucru am avut copiii pusi asa, la gramada.

Apoi - biberoanele. Am vazut cu ochii mei cum acelasi biberon cu aceeasi tetina se muta de la un bebe la altul. Biberonul Matildei, pe care ea l-a refuzat pentru ca eu aveam deja lapte cat pentru cinci, a fost luat din mana mea si dat altei mame. Biberonul fusese in gura Matildei. Acest procedeu l-am vazut in mod repetat, uneori se chimba tetina. In a doua zi, cand nu aveam inca lapte,  Mati plangea si am cerut lapte. Pentru ca era de serviciu una dintre doamnele civilizate, mi-a spus ca nu are lapte "curat" si mai bine sa o mai pun la san si sa mai astept putin.

Spalarea - copiii nu erau spalati, eu am facut scandal si am zis ca o spal eu pentru ca facuse caca si era plina de la buric pana la ceafa. Bebelusii fac genul asta de caca exploziv in primele zile de viata, e normal. A fost spalata intr-un final. Scutecele - adica panzele pentru infasat, ele sterile de altfel, se mai incurcau la schimbarea copiilor si ajungeau de la un altul (noi aveam deja hainute duse, e voie cu hainute de acasa, dar pentru ca trebuiau pusi la lampa era mai simplu cu infasatul). Crema pentru fundulet - noi ne-am dus cu toatele tuburile de Bepanthen acolo pentru ca asa ni s-a cerut. Tuburile erau apoi golite intr-o cutie mai mare de unde erau unsi toti copiii.

Bontul ombilical era ingrijit cu Baneocin pulbere si la inceput cu Betadina. Matildei i-a cazut in a 5 a zi (din motive de stat la lampa). O minune a facut sa intru in camera exact atunci sa sa-l salvez de la a fi aruncat la gunoi. M-am bucurat si am zis bine ca am scapat de buric si acasa nu mai avem probleme. Credeti? Cand am ajuns acasa si seara am vrut sa-i fac baita (prima ei baita reala) am constatat ca avea puroi in buric. Avea infectie abundenta. Cand in sfarsit credeam ca suntem acasa si am scapat...

O alta problema care m-a deranjat extrem. Peste zi exista acolo si o infirmiera. Sarcinile ei erau de a face curatenie, nu de a se baga la copii. Aveti senzatia ca facea doar curatenie? Nu! Venea si schimba copiii, ii hranea, ii lua in brate. In timpul uneia dintre sederile mele cu Matilda la san a venit si mi-a zgaltait extrem de tare copilul de picior ca "haide sugi, ce faci acolo". Eu eram in lumea mea cu copilul meu, nici nu am vazut-o cand a venit. Copilul dormea intr-un final, linistit, la mine in brate. Am crezut ca ii rup mana aia nespalata si cu unghii negere si ca o bat cu ea. Da, era cu jegu' sub unghii si venea sa puna mana pe copii. Nu mai spun de "ajutorul" dat, deh eram o mama cretina care nu stia sa alapteze si trebuia sa ma corecteze ea. In ultimele 3 zile una dintre ele isi angajase acolo si fata, nu vreau sa fiu rea dar era sarmana... sarmana rau cu mintea. Iar domnisoara asta avea pareri despre copii si despre noi si trebuia lasata sa exerseze pe copiii nostri schimbat, amabalat. Revoltator!

4. Alaptarea - primul nostru alaptat a fost distrus de doamna asistenta. Matilda, care dormea dusa, a fost zmulsa efectiv din patut pentru a se trezi si apoi pusa la mine in brate. I s-a luat capul si i-a fost infipt foarte agresiv de sanul meu si s-a insistat cu apasarea. Apoi mi s-a spus ca oricum nu are ce suge si ca o sa-i dea formula. Avea ce suge, aveam colostru dinainte sa nasc.  Stomacelul bebelusului dupa nastere este foarte mic, 1-2 linguri de colostru sunt suficiente pentru el. Asta a fost prima noastra experienta de hranire si daruire. Eram acolo 20 de mame, nu aveai pic de intimitate. Trebuia sa ai o vointa extrema sa te poti extrage din lumea aia si sa intri intr-o lume a ta si a copilului. Orele erau evident fixe, nu conta ca bebelusii aveau ceasul lor. Matilda era cam cu o ora jumate mai tarziu decat ora maternitatii. "Norocul" a fost ca atunci cand ne-au mutat la Izolare eram doar 4-5 mame si uneori eram doar eu acolo. Nu eram sfatuite nicicum, eu fusesem la cursul Ramonei si stiam teoretic ce trebuie sa fac. In maternitate nu am primit consiliere si cu atat mai putin incurajare. Multe au plecat de acolo cu ragade si complet descumpanite de cum va fi alaptarea pentru ele. Ni se recomanda sa le dam lapte praf, Nan evident. Nu ni s-a permis sa ne aducem pompa pentru san (o sterilizau ei) si sa putem lasa bebelusului peste noapte laptele nostru. Ma mulgeam si-l aruncam. Nu puteam sa-l pastrez pentru ca nu mi-a dat prin cap atunci sa-mi aduc si sterilizatorul de acasa. Am aruncat lapte cat sa hranesc 3 copii, iar fetita mea plangea de foame si era "hranita" cu glucoza pentru hidratare si cu lapte formula. Una dintre asistente le baga in gura tetine protapite cu paturica pentru a nu mai plange.

5. Organizarea - Cum v-am spus mai sus, multe mamici nu eram pe etaj cu copiii, deci nu aveam cum sa stim daca au nevoie de ceva sau nu. Nu se stia in ce camere suntem, noi ne-am scris pe etichetele de la patut etajul si camera. Asistentele si daca vroiau sa ne cheme nu puteau parasi salonul. Pe mine au inavatat cum ma cheama si ma strigau din usa salonului. Apoi am pus noi la punct sistemul cu turele si ne chemam unele pe altele. Asta era valabil doar pentru bebelusii de la izolare. Pentru mamele care plecau in 48 de ore orarul de masa era strict si obligatoriu. In perioada cat am stat acolo am avut pe rand 4 colege de camera, asta a fost un sters in sine. Una dintre mamici avusese o nastere foarte grea, copilul a fost scos cu forcepsul (apropo, extrem de multe nasteri asistate mecanic, cu forcepsul, din motive de epidurala si mame care nu au putut participa activ la expulzie). Ea avea hemoglobina 6-7 si nu se putea ridica din pat. Nimeni nu anuntase starea ei, drept urmare feita ei era lasata nemancata pana se termina programul de alaptat pentru ca asteptau mama. Mama nu avea cum sa vina, le-am spus noi cand ne-am dat seama de ce se intampla. Mai mult, copilasul era lasat sa planga de catre una dintre asistente pentru ca (si ne zicea asa in soapta) a fost scoasa cu forcepsu' si de aia plange. Plangea de foame si de SINGURATATE. Am mangaiat-o de zeci de ori pe ascuns si i-am vorbit, era cu patutul langa Mati. Nu stiu daca eu i-am oferit vreo consolare, dar ti se rupea sufletul.

6. Supravegherea - Cat putea sa supravegheze un singur om 30 de copii? Mai ales cand era la sala de nasteri pentru a aduce un bebelus. Capacul psihic, care m-a facut sa nu mai dorm o clipa si sa pazesc copilul, a fost cand am gasit-o pe Matilda jumatate cazuta prin usita incubatorului. Pe incubator e un desen cat casa, ca poate nu stii sa citesti, ca usitele trebuie inchise pentru ca exista pericolul ca bebelusul sa cada de acolo. In mod normal le faceau un sistem cu un scutec pe sub picioruse, ca un fel de bariera, care impiedica alunecarea lor afara (saltelutele erau usor ridicate pentru a evita regurgitarile). In ziua aceea nu stiu daca nu i l-au pus sau atat de mult s-a zbatut bebe incat a iesit cu piciorusele pe freastra. Va spun sigur ca avea loc sa cada, caputul ii iesea prin orificiul ala. Eu daca nu am innebunit atunci, nu cred ca mai innebunesc in viata asta.

7. Tratamentul - Copiii sunt vaccinati fara a se cere acordul parintilor, chiar daca exista o schema "obligatorie" de vaccinare ai dreptul sa o refuzi. Apoi, investigatiile erau facute fara acordul, informarea, instiintarea parintelui. De multe ori veneau medici de diverse specialitati sa-i vada pentru anumite suspiciuni. Unele dintre ele erau confirmate. Nu am asistat la nicio informare asupra starii lor chiar daca am fost acolo aproape non stop. Intr-un caz stiu sigur ca nu i s-a spus mamei nimic, doar i s-a recomandat un consult de specialitate.... doamna aia mai avea 7-8 copii acasa si am certitudinea ca nu a inteles nimic din ce i s-a spus. Abia cand s-a ajuns la administrearea de atnibiotic am fost chemata de medicul neonato si mi-a fost cerut acordul. Puteam si sa parasesc maternitatea daca asa consideram ca este mai bine. Nu ti se explica nimic, eu am noroc ca sunt un fel de enciclopedie ambulanta si stiam pentru ce sunt toate cele si ce inseamna Proteina C reactiva - pozitiv. In rest... sa ai incredere in medici.

8. Medicii - am intrat in contact cu 3 medici neonato. Domana Grecu (draguta) care a fost de serviciu toata saptamana. A fost ok si in parametri, nu excesiv de amabila, nici nu ma asteptam la asta, vroiam doar sa fie eficienta.. Era rabdatoare, explica daca o intrebai, se purta frumos cu bebelusii, ne-a tinut la sfarsit "scoala mamelor" destul de la subiect si corect. Deci asta a fost un lucru bun. Cel de al doi-lea medic (barbat) l-am vazut doar tangential, nu am vorbit cu el. Medicul de garda din ziua in care ne-am externat a fost insa alta poveste. Era neplacuta, vorbea de sus, avea pareri - gen cele de mai sus legate de colici. Ea (dansa) mi-a spus sa nu-mi mai tin copilul in brate ca o rasfat si ca o sa aiba colici din cauza mea. In seara de duminica (deci a doua zi dupa nastere) inca nu eram la izolare, Matilda fusese deja pusa la "lampa" pentru icter. Cand m-am dus seara tarziu sa vad ce face, una dintre mame (una dintre partenerele de mai tarziu de la izolare) plangea foarte tare in salon si asistenta incerca sa o consoleze. Bebelusul avea o problema, o infectie urata la ochisori si temperatura, iar mama rugase sa fie chemat medicul. Era speriata si preocupata, nascuse in ziua aia. Medicul de garda a venit si a facut un mare scandal pentru ca a fost deranjat "doar" pentru atat. Am inteles ca bebe avea si febra. Facuse un scandal monstru, atat mama cat si asistenta erau vizibil marcate.

Cam asa se intampla lucrurile acolo. Au fost 7 zile in care nimic nu a fost diferit, as vrea sa cred ca a fost o coincidenta absurda si ca numai atunci se intampla asa. Care ar fi sansele? Faptul ca nu am putut sa stau cu ea a fost dintr-o categorie de trairi pentru care nu am cuvinte. Cumva am reusit sa scapam intrege  fizic si psihic si sa fim astazi fetele vesele pe care le stiti.

Si ceva de bine. :) Intr-una din zile s-a nascut un bebe cu suspiciune de Sindrom Down. I-au spus asta mamei imediat dupa nastere. S-a concluzionat dupa 2 zile de analize si investigatii ca nu avea nimic, asa era fizionomia lui si semana foarte tare cu tatal. Dar... in noaptea de dupa nastre plangea tare, iar asistenta care era de serviciu (o sa va las sa ghiciti care) l-a luat in brate si i-a cantat, l-a tinut cu ea toata noaptea (am vazut asta in cele 10 drumuri false la toaleta pe care le foloseam pentru a vedea care e situatia si daca Matilda plange). M-a impresionat si am iubit-o pana la lacrimi. Apoi am vazut ca le canta copiilor ca sa-i aline. Culmea, pe tura ei era uimitor de liniste si erau singurele clipe de calm pe care le aveam. A fost singurul lucru care m-a impresionat pozitiv in toata aventura asta.

Dragele noastre Suzana/mami si Ioana/bebe (colege de suferinta) articolul asta este pentru voi, va iubim si ne gandim mereu la voi.