joi, 5 iulie 2012

Despre inca unu'

"Daaaaa.... tu mai vrei unu'?"

Unu' ce? Pai sa vedem un ce ar putea sa fie - un pahar cu vin? uuuuun desert? uuuuuuuun apartament? un barbat frumos-destept-potent-bogat-fidel (din asta nu am deloc, deci daca se ofera cineva e bun primit :)) )? mmmmnu, mai zi. Uuuuuuuun copiiiil? Bingooo! Da, un copil.

Aud intrebarea asta din ce in ce mai des. Poate si pentru ca am inceput sa verbalizez dorinta de a mai avea un bebe si faptul ca-mi e dor de burtica si de bebe mic mirositor a lapte. Cum deschid gura pe tema asta, pe chipul interlocutorului se toarna o expresie sablon si vine intrabarea "daaaa.... tu mai vrei unu'?" mereu asa, pe intonatia asta. Intai vine un "daaa" adica un "dar" mai pe romaneste. E spus asa luuung si cu puncte puncte dupa, ca si cum in timpul ala eu ar trebui sa ma pregatesc pentru ceea ce urmeaza sau ar trebui deja sa anticipez ce vor sa zica si sa sar in intampinarea lor salvator. Nu sar pentru ca stiu ce urmeaza si-mi place sa-i vad cum se chinuie (pai daca tot ma chinuie pe mine cu intrebari stupide, macar sa se chinuie si ei sa le emita). Cand vad ca nu completez eu pe linia punctata vine si continuarea repede repejor "tu-mai-vrei-unu", asa pe nerasuflate si fara pauze, si "unu" nearticulat ca daca mai punem si l-ul la sfarsit nu ne mai ajunge oxigenul. Si-i vezi cum pana la sfarsitul propozitiei incep sa piarda din culoare si din dictie. Intrebarea trebuie insotita cumva de un zambet intr-un colt de gura a usoara compatimire. Se pare ca treaba asta cu copiii a fost tare urata si grea pentru unii de simt nevoia de asemenea intrebari. Sau poate ca ma cred pe mine asa de neajutorata, e si asta o varianta. Pai eu as zice ca daca ala din fata ta spune ca mai vrea, o fi ajuns el cumva la concluzia asta si nu-i doar un prost inconstient. Mai ales ca "mai" ala presupune deja existenta a cel putin unu/una, deci omu stie cum si pe unde si cu ce se fac astia mici de plang si fac caca pe ei.

Da, mai vreau unu (mai precis una)!

Cand eram eu mica si imi faceam papusele din atele de tricotat ale maica-mii, faceam mereu familii cu cate 2-3 copii, cand desenam familii toata asa erau, cu cate 2-3 copii. Imaginea familiei perfecte din mintea mea este cu doi parinti si 3 copilasi. Asa mi se pare mie cifra asta, perfecta. Trei copii. Unul e putin, doi sunt prea jumi juma, dar trei... trei era visul meu. Mi-as fi dorit sa am 3 fetite cucuite :). Trei copii sunt deja o echipa, nu sunt singuri niciunde, sunt aproape jumatate de grupa de la gradi. Mi le si imaginam, stiam si cum o sa le cheme. Erau asa cam la 2 ani distanta, aveau ochii mari si zambet cu strungareata, rochite din velur cu floricele si sandalute albe. Pe vremea cand visam eu asta nu stiam cum e cu economia, cu banii, cu socialul si nu prea stiam eu cum se fac aia trei copii. Banuiam ca nu se fac din ate sau din hartie decupata, dar nu stiam ca-ti mai trebuie neaparat inca unu din asta viu si pe doua picioare - adica un barbat. Si de as fi stiut nu cred ca mi-as fi imaginat cat e de greu sa gaesti unu "asa cum trebuie". Apoi, pe vremea aia, nu stiam eu cum e cu fertilitatea, ovarele polichistice, uterul infantil, insuficienta de endometru... stiam doar ca trei e o cifra asa de frumoasa si ca trei ar fi si frumosul meu.

Apoi am crescut si m-am trezit luata pe sus si purtata in vertejul asta al infertilitatii. Nu tu ovulatii, nu tu menstruatii, nu tu ovulatii dupa stimulate, nu tu uter dezvoltat corect, nu tu endometru gros, nu tu copii. Nimeni nu stie de ce, nimeni nu stie cum, ti se dau tratamente "aproximative" poate ca ai noroc si potriveste ceva. Efecte bune nule, efecte negative cu duiumul. Ar mai fi si problema ca nu-ti gasesti locul langa cineva-ul ala potrivit, dar asta trece in plan secundar cand ovulele tale se incapataneaza sa stea in niste chisturi in loc sa se duca la vale si sa-si vada de treaba lor. Asa ca visul cu trei copii s-a transformat in "da Doamne macar unu!".

La 29 de ani s-a intamplat si minunea, un ovul  s-a dus pe drumul cel bun unde si-a dat intalnire cu un spermatozoid si ce sa vezi: s-au placut. Emitatorul spermatozoidului nu era el tocmai barbatul din vis - mintea mult, abera mult- dar macar avea gene bune si-n teorie visa si el la aia trei copii grasi si frumosi. In realitate visa mai mult la bani si faima, cica astea trebuie facute intai, apoi femeia si familia, ca fara de bani si faima nu poti sa ai FEMEIA. Din pacate lucrurile bune au ramas doar in teorie, sarcina a plecat la fel de neasteptat cum venise, partenerul l-am lasat sa plece pentru ca lucrurile nu mai aveau sens. Si m-am trezit inr-o dimineata de 25 aprilie mai pustie si mai goala decat ma simtisem in viata asta. Nu mai intelegeam nimic, de ce se intampla lucrurile asa si mai ales de ce mie. Atunci am inceput sa nu mai vreau deloc. Probabil ca mintea isi gaseste un drum pe langa si ca sa ramana intreaga elimina cauza suferintei. Sufeream pentru ca nu puteam sa am copii, atunci ia sa ne gandim ca de fapt nu vrei si nu-ti trebuie.

Trei luni mai tarziu, dupa doua luni de anticonceptionale - primele pe care le luam in ultimii 10 ani, antibiotice si tratament antiinflamator - se hoatara Matilda sa se instaleze la mine in burtica. Povestea noastra e cea din care s-a nascut blogul si pe care o puteti citi pe ici pe colo prin punctele esentiale in ce v-am scris pana acum. Venirea ei pe lume m-a absorbit cu totul, fiecare clipa pe care am trait-o in ultimele 15 luni a fost pentru ea. Fiecare dumicat de mancare, pahar cu apa, ora de somn - toate sunt ale ei. Imi dau seama ca undeva pe la mijlocul sarcinii eu am incetat sa mai exist. Am descoperit o noua eu, mi-e mai drag de eu asta, e mai buna si mai blanda, e mai calma si mai rabdatoare. "Eu" de acum e un om mai bun si mai frumos.

Odata cu Matilda s-a intors si visul. S-au intors cele trei fetite cu rochite si floricele. Na, asa e omu, mereu vrea mai mult :). Daca am reusit sa fac unul... toate teoriile spun ca de acum lucrurile ar trebui sa mearga firesc, ca mi s-ar fi reparat si ovarele... stiti cum e vorba "lasa ca-ti trece dupa ce te mariti". Lucrurile nu stau chiar asa, ovarele polichistice s-au intors in forta iar sarcina mi-a terminat de tot tiroida. Asa cum mi-au zis si inainte ca e imposibil si uite ca a fost posibil, asa cred ca o sa se mai inample. Mai grea va fi acum partea "cu cine". Eu nu cred ca voi gasi omul ala care sa-i fie tata nepartinitor Matildei. Nu cred ca are cum sa nu faca diferanta intre copilul lui si un alt copil doar al meu. Nu cred. Parca si aud un cor "nuuuu e asaaaa, nuuuu". Ba eu cred ca e si ca in rest sunt simulari foarte bune. Eu cred ca parintii fac diferente mari si intre copiii de o mama si un tata, si e normal sa fie asa. Chesia cu v-am crescut pe amandoi la fel e o utopie si amagit de sine. Pe unii ii face sa se simta bine gandul ca si-au tratat copii in acelasi fel, eu le-as pune ca este o mare greseala, copiii sunt diferiti si trebuie tratati diferit. Problema apare atunci cand sentimentele sunt impartie in mod inechitabil, iar asta e ceva ce nu putem controla. Deci cu cine va fi cu adevarat greu - in cazul Matildei nu am avut nici cea mai mica intentie, nu a fost cu premeditare, pur si simplu a fost. Nu ma vad in postura in care sa "pacalesc" un barbat pentru a concepe un copil. Cum nu ma vad facand copii cu unul care vrea doar sa planteze samanta in mod deliberat si apoi sa-si vada de ale lui. Nu sunt pesimista, e realism pur. Va fi greu.


Si atunci ce se intampla cu visul? Ce se intampla cu ideea de familie? Tocmai cuvantul asta - familie- m-a pus pe ganduri. Ma auzeam raspunzand mereu "da, vreau sa-i fac o familie Matildei, sa aiba si o fratioara, si asa nu are jumatate din familie". M-am auzit spunand asta de atat de multe ori incat intr-o zi m-a enervat. Nu am deloc obiceiul de a spune cuvinte goale, sa repet asa stereotipii sau lucruri in care nu cred. Iar acum ce faceam? Repetam propozitia asta care suna bine, da bine si starneste duiosie. M-am intristat pe mine... Cum adica tocmai TU sa spui asemenea tampenie. Tu care crezi cu fiecare celula din tine ca un copil se face pentru el, se face din cea mai mare iubire si nu se face pentru ca asa e moda, varsta, nevoia, etc. Faptul ca ai vrea o familie pentru copilul pe care-l ai deja e un motiv corect pentru care ar trebui sa vina  un alt om pe lume? Cum ramane cu treaba ca un copil se face pentru el insusi? Hmmm.... Si mi-am dat seama ca nu sunt consistenta in gandire, ca dragostea pentru Matilda este totul si din dragoste pentru ea ma gandeam sa aduc o noua fiinta pe lume.

Apoi stand singura cu mine mi-am pus si intrebarea "daaa.... tu chiar mai vrei unu'?". Cu intonatia, cu expresia, cu zambetul stramb. Avea Matilda cam 6 luni cand m-am gandit la asta prima data. Probabil mult prea aproape de nasterea Matildei pentru a gandi limpede despre orice. M-am intrebat atunci pentru ca pe mine mama m-a conceput cand avea fratele meu 6 luni. Sincer, nu stiu cum de a avut curajul sau inconstienta, ca nu stiu care-i de vina. Mna, ii multumesc ca a avut ce o fi avut pentru ca altfel eu nu existam. Insa nu cred ca a fost corect, nici pentru fratele meu care era extrem de mic si avea nevoie de tot, nici fata de ai mei care au depus un efort inzecit. Dar eu as fi in stare de asa ceva? Si mi-am dat seama ca nu. Eu sunt foarte sincera cu mine si stiu ce pot si ce nu. Iar acum un alt copil nu pot. N-as putea nici fizic... sunt atat de obosita si de "consumata" incat nu ma vad traind o noua sarcina. Problemele cu sciatica sunt la locul lor si din cand in cand scot coltii ca nu cumva sa uit prin ce am trecut. Nu as mai avea forta sa trec prin aceleasi luni de dureri crancene fara un algocalmin. Nu ma vad nici nascand prea curand, de fapt nascand ma vad, nu ma vad iar taiata si cusuta si vindecata in 6 luni si cu dureri si dupa 15. Dar astea fizice parca sunt nimic. In primul rand nu ma vad iubind acum un alt copil. Asta este tristul adevar. Nu gasesc loc in sufletul meu pentru o alta iubire. Matilda a luat nastere din atat de multa dorinta si iubire, mi-o dorisem de atat de mult timp si cu o asa de mare intensitate incat uneori cred ca a prins viata din asta. Deci cum as putea sa traiesc cu mine daca as face un alt copil din mai putin de atat? Un alt copil o sa vina atunci cand voi sti ca va fi cel putin la fel de dorit si de iubit perecum Matilda. Nu stiu cand si daca se va intampla asta.

Mai vreau un copil, dar sufletul meu nu poate sa-l nasca inca.


Faceti copii atunci cand sunt deja crescuti in sufletul vostru!

P.S. - Matilda e "cucuiata", are ochii mari, zambet cu strungareata si rochite din velur cu floricele :).

18 comentarii:

  1. Minunat ai scris !!!
    Iti devorez efectiv posturile si verific blogul de 10 ori pe zi in speranta unui "new entry" ...

    Sa vine bebe 2 exact la momentul potrivit....cand a luat deja nastere in sufletul tau !!
    Te imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult Cristina,

      mi-ar placea sa am timp sa scriu in fiecare zi un post pentru oameni mici si unul pentru oameni mari, din pacate nu e timp. Oricum am ramas in urma cu cele pentru oameni mici asa ca vor veni cateva pentru ei.

      Te asteptam mereu cu drag.

      Ștergere
  2. Mda, io mai vreau unu' - am zis-o la nici 48 de ore dupa naștere si o zic si acu' la 9 luni dupa :)
    Si mai vrem si p'al treilea - infiat poate:)
    Andreia

    RăspundețiȘtergere
  3. Andreia felicitati pentru bebe1 si sa vina cat de curand si bebe2. Ideea cu infiatul imi e draga si mie.

    Dupa ce am nascut si eu ma gandeam ce frumos sa mai vina unul, si la un timp dupa nastere pana intr-o zi cand s-a pus problema real si gandul m-a ingrozit. Pentru mine lucrurile au fost schimbate mult de faptul ca sunt singura, ca sarcina a venit extrem de greu si a fost cu peripetii. In aceleasi conditii nu ma simt (inca) capabila de un alt copil, nu cred ca ar fi corect pentru niciunul dintre noi. Sper sa revin la sentimente mai bune :).

    RăspundețiȘtergere
  4. Si eu zic acum cum ziceai tu la inceput "Da Doamne macar unul!". Asa de mult imi doresc si eu un bebe, cum spuneai si tu intr-o postare de la 19 ani imi doresc, ma gandesc zi si noapte - cand o sa fac si eu un bebe, eu am partea cealalta langa mine dar el nu vrea acum, zice ca nu avem suficienti bani. Si eu am ovare polichistice si am mai avut si alte probleme ginecologice si tocmai de aceea ma tot gandesc ca poate o sa vina greu si la mine bebe sau poate Doamne fereste nu o sa vina dar nu am ce sa fac decat sa astept pana o sa zica si el "gata acum vreau" ceea ce nu cred ca o sa se intample niciodata pentru ca stii cum e cu cat ai mai multi bani cu atat zici ca nu sunt suficienti si tot mai vrei, cu toate ca eu cred ca putem sa ne descurcam cu cat avem acum, sunt altii care au cu mult mai putin decat noi si se descurca! Asta e, sa fim sanatosi si mergem mai departe, ceea ce iti doresc si tie, multa sanatate, fericire alaturi de printesa ta mica, sa va ajute Dumnezeu si sa va dea tot ceea ce va doriti!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cristinik daca iti poti imagina ca a ajuns lumea sa ma invidieze pentru faptul ca sunt singura si pot lua decizii singura legate de viata mea si de a copilului (sper ca sunt decizii bune).

    Da, unii barbati au problema asta, nu stiu daca e neaparat legata de finante sau in mintea lor este altceva. Am o prietena care a fost amanata asa - stai sa terminam facultatea, masteratu, doctoratu, stai sa ne casatorim, stai sa ne bucuram unu de altu, stai sa ne luam alta casa, stai sa fiu promovat, stai sa mai strangem bani... ani de zile, multi. Pana la urma s-au intamplat toate si cred ca a fost strans cu usa, a venit si bebe :). Acum cred ca-i pare rau ca nu l-a facut inainte de toate masteratele si doctoratele.

    Eu pot sa inteleg (si chiar inteleg) ca sunt si alte prioritati. Banii nu cred ca ar fi una dintre ele, poate doar in cazul in care amandoi sunt someri si nu au deloc. Un copil costa, e adevarat, dar costa si in functie de buget. Exista si variante low cost. Ma uit la fi-mea si-mi dau seama ca pentru ea nu conteaza nimic din ce-i iau eu de un pogon de bani. Se joaca si 2 ore cu un fir de ata sau o sticla goala. Va conta cand va fi mai mare, dar pana tunci avem timp sa mai strangem.

    Intr-un cuplu lucrurile ar trebui sa se intalneasca undeva la mijloc, cred eu, nu sunt specialista in cupluri :). Pentru multi barbati copilul este o fiinta abstracta, pana nu-l vad si nu-l simt nu-si pot imagina cata iubire vor simti. Pana atunci cauta un ginecolog bun si tine sub control problema ovarelor, verifica daca ai ovulatii, daca foliculii se sparg si ovulul este eliberat, fa analize de profil hormonal la 6 luni. Din pacate nu mai suntem femeile de acum 50 de ani, la 30 de ani corpul nostru da deja erori... fertilitatea e cum e. Dar pot sa-ti spun, cu o convingere de 1000%, ca un copil vine atunci cand vrea el, indiferent de cate piedici ii pui :).

    RăspundețiȘtergere
  6. Asa zic si eu ca un copil vine atunci cand vrea Dumnezeu dar ma mai gandeam ca eu acum iau anticonceptionale si daca nu la intrerup cat sa vrea Dumnezeu tot nu are cum sa vina bebe numai printr-o minune cum a fost la tine. Daca intrerup anticoneptionalele nu mai imi vine ciclul si nici foliculii nu se sparg pentru ca stiu ca le-am intrerupt o luna la recomandarea unui medic si s-a format chist pentru ca nu s-a spart foliculul. Acum ma rog la Dumnezeu sa fim sanatosi amandoi sa putem sa facem bebe atunci cand o fi scris sa vina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. off doamne, ATICONCEPTIONALELE.

      Pe mine astea m-au nenorocit, ca si pe multe altele. Se prescriu in mod inconstient si inutil in lipsa de alte solutii. Nu-ti fac nimic bun, din contra. Acea suspendare temporara a functiei ovariene nu face nimic, doar atat, ca pe durata administrarii de anti. ovarul dormiteaza. Numai ca cu cat dormiteaza mai mult cu atat nu mai stie ce ar trebui sa faca. Eu dupa intreruperea anti. nu am avut nicio ovulatie timp de 2 ani, zero. Nici macar cu stimulare. Apoi aveam 1-2 cicluri pe an, infernale.

      Pe mine m-a ajutat o dieta drastica fara carbohidrati (Ketogenica), am dat shut down la tot sistemul endocrin si abia dupa a luat-o usor usor la mers. In 10 ani de la intrerupere a venit prima sarcina (pierduta). Am 13 chisturi pe ovarul stang si 10 pe dreptul, mi-am asumat riscul pentru ca stiam ca intr-o zi unul se va sparge si pleaca un ovul. Din pacate anti. nu sunt o solutie, ba chiar mai rau.

      Iti sugerez linkul de mai jos, o sa revin si eu pe tema asta
      http://adiafe.blogspot.ro/2011/12/implanon-contraceptive-vegetarianism.html
      O cunosc pe Adina de o viata si iti pot garanta ca informatiile sunt reale.

      Ștergere
  7. Deci nu stiu ce sa mai zic, m-a pus pe ganduri tot ce am citit!Eu iau de 5 ani anticonceptionale cu mici intreruperi si pana acum am si schimbat 3 feluri. Dar daca nu mai iau, imi este frica pentru ca stiu ca nici nu o sa imi vina ciclul regulat, cine stie la cate luni o sa imi vina si o sa se si formeze chisturi si iar o luam de la capat. Chiar nu stiu ce sa fac!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt medic deci, teoretic, nu ar trebui sa dau sfaturi. Practic pot sa tin piept cu brio oricarui medic pe tema asta si spre deosebire de ei nu am niciun interes financiar (promoveaza companiile farmaceutice).

      Daca as putea sa ma intorc in timp cu mintea si informatiile de acum nu m-as mai atinge de nimic hormonal. Dar cu mintea de la 17 ani am facut ce mi-a recomandat medicul. In cazul femeilor cu probleme hormonale (ovare polichistice) administrarea de contraceptive, cu toate ca este cea mai uzitata metoda, este cea mai gresita. Menstrele nu se regleaza, par regulate din cauza dozelor de hormoni, ovulatile nu exista. Exista si contraceptive care nu inhiba ovulatia dar nu sunt prescrise in SOP pentru ca scopul in acest caz este de a pune ovarele in pauza. Problema ramane si revine la intrerupere. Nu ciclul neregulat este problema, obtinerea de cicluri ovulatorii este. Fara a renunta la contraceptive nu vei obtine nimic. O pauza de doar o luna este absolut irelevanta, abia dupa 2-3 luni vezi ce se intampla.

      Prietena mea cea mai buna lua antic. din aceleasi motive, i-am zis sa le lase pt ca-i distrug sanatea (se si ingrase 15 kg), asta se intampla in ianuarie, acum e iulie si inca nu a avut niciun ciclu... deci ce sa-ti mai spun. Au "rezolvat-o" si pe ea.

      Ștergere
  8. Unde dau like la pledoaria anti - anticonceptionale?? :)
    Felicitări pt blog Miruna, sper sa găsesc si butonul de subscribe:)
    Andreia

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu iti multumesc pentru toate raspunsurile tale si te respect pentru tot ceea ce ai facut si ce ai invatat pana acum chiar imi sunt de folos toate parerile tale si de aceea indraznesc sa-ti mai pun o intrebare: daca renunt la anticonceptionale o sa mi se regleze ciclul cu timpul chiar daca cateva luni nu o sa-mi vina? si daca o sa mai imi apara chisturi ce o sa pot sa fac? eu am descoperit ca am ovare polichistice la 18 ani si pana atunci nu am avut ciclul regulat de cand mi-a venit prima data de pe la 15 ani. Eu as renunta la ele cu cel mai mare drag ca si asa le luam doar ca trebuie, eram convinsa dupa toate vizitele la medici ca asa e bine dar nu stiu ce trebuie sa faca dupa, fara ele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sorry de intarziere dar am fost de "serviciu" la bebe :).

      Cristina, de obicei tabloul ovarelor polichistice este mai mare, ele apar intr-un context, un dezechilibru hormonal care nu implica doar ovarele. De multe ori ele sunt doar un punct din ceea ce se numeste "sindrom metabolic". Daca vrei imi poti lasa un id de mess sau un email (imi trimiti un comentariu cu ele pe care eu nu-l public). NU stiu daca in cazul tau este vorba doar de un aspect de SOP sau chiar boala in sine, apoi varsta, greutate, obiceiuri alimentare, nivel de activitate fizica, antecedente in familie, toate sunt importante. Putem vorbi in particular.

      Ce pot sa-ti spun sigur este ca:
      1) contraceptivele nu vindeca SOP;
      2) contraceptivele nu regleaza menstruatia;
      3) nici medicii nu stiu ce trebuie sa faci dupa ce intrerupi contraceptivul :). Se merge pe incercari si pe mult "Doamne ajuta!"

      Ștergere
  10. Si eu mai vreau unu' sau una :-) . Avem aceleasi probleme de infertilitate la care se adauga o prolactina marita din cauza de bebe alaptat asa ca visul imi ramane departe desi...dorinta e arzatoare si mare...
    Ah! Sunt mama lui G. :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mama lui G, G e inca mic. Eu mi-am facut analizele acum si prolactina este chiar prea normala. Cu timpul scade, el inca suge des. Oricum eu nu m--as incumeta la altul pana cand nu ar fi Mati intarcata. Oi fi eu mama eroina, dar chiar la tandem nu ma vad :))

      Ștergere
  11. Postarea asta este pe sufletul meu. Nici eu nu stiam cum e cu fertilitatea, ovarele polichistice si uterul infantil, dar acum, din pacate, stiu. Am trecut prin multe investigatii medicale (histerosalpinografie, biopsie de endometru, laparoscopie pentru decorticarea ovarelor etc.) si intr-un tarziu am ramas insarcinata, dar din pacate fericirea mea a durat aproape 6 luni, copilul meu s-a nascut inainte de termen si nu a supravietuit. Imi mai doresc unu`, dar mi-e teama, mi-e foarte teama.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este greu si este normal sa fie asa. Ai pierdut foarte mult. Dar cand o sa fie momentul acela o sa stii, o sa prinzi iar incredere, o sa speri si o sa-l iubesti iar. Am trecut prin asta, la o scara mult mai mica decat ce ai patit tu, teama sa ramas acolo, dar m-a facut si mai puternica. Am scris aici http://easiea.blogspot.ro/2013/06/de-ce-am-luptat.html

      Curaj si sa sper sa ne auzim cu vesti bune si bebeluti sanatosi!

      Ștergere
  12. Buna Miruna. Imi place mult postarea asta. Eu am folosit acum 6 ani anticonceptionale, cred ca vreo 4 tipuri, unul foarte puternic care imi dadea si ameteli si greturi, dupa care trecusem la anticonceptionale mai usoare, tin minte ca cutia era alba cu un fluture roz, totul pentru ca aveam ovare polichistice. In fine, le-am luat multi ani. Acum imi doresc enorm de mult un copil, sa zicem ca este nascut de mai bine de 5 ani in sufletul meu dar nu vine. La un control mi s-a zis ca am uterul foarte mic, atat de mic ca nu reusea sa ia bine probe pentru testul Papanicolau. Ovarele acum sunt ok, medicul meu zice ca nu am nimic, nici un chist, e totul perfect si analizele imi ies mereu bine dar nu vine. Ciclul este regulat sa zicem la 25 sau 26 de zile, nu intarzie niciodata si imi dau seama imediat cand trebuie sa vina. Intr-o luna mi-a facut o gluma si mi-a venit dupa 4 zile de intarziere, eram atat de incantata, nu am vrut sa fac nici un test ca nu cumva sa stric surpriza sau de fapt in sufletul meu sa nu raman dezamagita. Dar nu a fost sa fie. Si am doar 29 de ani. Ma sperie cel mai tare, ceea ce i s-a intamplat prietenei mele, a avut o sarcina ectopica, a facut un tratament ca sa il piarda natural, dar din pacate nu s-a intamplat si a trebuit sa ii elimine chirurgical una din trompele uterine, dar in momentul operatiei au vazut ca si cealalta trompa, din cauza unei infectii netratate era inchisa. Singura solutie ii ramane reproducerea asistata. Nu stiu de ce se intampla asa, mai este si nasa mea care la fel de cand s-a casatorit incearca si nimic, medicii zic ca problema este la el, a luat tratament si nimic, are doar 28 de ani. E o adevarata tragedie si la fel ca tine zic, macar unul :((((

    RăspundețiȘtergere