luni, 23 iulie 2012

Scrisori pentru Matilda (2)

luni, 23 iulie 2012

Draga mea,

Cand am cumparat apartamentul asta unde locuim unul dintre lucrurile care a atarnat greu a fost parcul din apropiere. Locuim peste drum de unul dintre cele mai mari si mai frumoase parcuri din Bucuresti. Stiam ca intr-o zi o sa am un copil pe care o sa-l plimb la umbra copacilor batrani si pe care o sa-l dau in leaganele din parc. Cand eram noi copii aveam doar leaganele albastre de la capatul blocului (doua la numar) si leaganele verzi de la capatul troleului (alea erau vreo patru, dar acolo puteam merge doar cu permisie speciala si doar in gasca). Astea erau regulile acum 30 de ani, nu pleci din fata blocului. Probabil ca stiau parintii ce stiau. Peste Bulevardul Metalurgiei, undeva pe stradute prin spate, exista si parculetul "La elefant". Acolo nu puteam merge decat insotiti de adultul de serviciu, era mare eveniment cand ne duceau. Cred ca toti copiii din cartier si-au rupt pantalonii pe toboganul elefant cu buza rupta :). Era o nenorocita de tabla pe care nimeni nu o prindea la locul ei. Trebuia sa stii cum sa sari cu fundul mai la vale si sa nu agati tabla aia. Acum avem parculete cu toate minunatiile. Tobogane fel si fel, chiar si in spirala. Elefantul nostru nu cred ca mai exista, leaganele albastre si cele verzi nici atat. Asa ca eu  am cumparat casa cu parc, am platit vreo 10 mii de euro in plus pentru asta. Nu-mi pare rau, asta a fost si ideea: sa am unde sa te plimb, sa ai copaci, flori, leagane si copii. Iesim din casa, mergem 10 pasi, trecem strada si suntem in parc.

Tu ai o pasiune cu leaganele (ca mai toti copiii cred), ai unul si acasa, ti l-a adus Mosu'. De 10 ori pe zi te duci la leagan si il legani asa cu drag si zici "gagan". Adica ia de ma da si pe mine nitelus aci. Nu e numai datul in leagan, dar din el ajungi sa sterpelesti de pe pervaz niste lumanari decorative puse in galetuse din tabla. Iti place sa scoti firul din lumanare si sa-l bagi inapoi. Nu prea mergi tu singura, dar ai o dexteritate la operatiuni din astea de finete.... cred ca nimeresti sa bagi si ata in ac. Deci cum iesim afara si simti  mirosul de leagane incepi sa dai din picioare a entuziasm si gagan-gagang. Asa ca te duc copila la gagan, te dau prin toate acareturile potrivite varstei tale si tu esti fericita. Esti tare fericita.

Mai mult decat leaganele iti plac oamenii din parc. In special copiii. Ii saluti pe toti pe limba ta, pe unii ii si certi. Nu stiu de ce, probabil pentru ca sunt posaci si nu intorc inapoi zambetul unui copil. Dar mai mult decat oameii si in special copiii iti plac BARBATII. Nu, nu in sensul ala, esti cam mica pentru asta. 'Dea Domnu sa-ti placa (si) cand o fi mare. Iti plac persoanele de sex masculin, sa fie tineri, tunsi scurt si eventual cu cioc. Daca sunt si blonzi e perfect. Cu astia ai o pasiune aparte. Te bucuri cand vezi barbati de parca eu nici nu mai sunt acolo si nici treaba nu mai ai cu mine.

Sambata am fost in parc, ca de obicei hai si la leagane. Ne-am asezat in leagan langa un baietel insotit de tatal lui. Cum l-ai vazut ai inceput sa-i faci ochi dulci. Ai un talent in tine de a face oamenii sa te iubeasca. Te uiti asa gales pe sub gene, dintr-o parte si le arunci un zambet din coltul gurii. Na, orice adult cand te vede cu moacele astea se topeste. Eu una sunt beata de ele. Daca-i prinzi si ca-ti zambesc inapoi, nu mai au scapare, sunt fermecati si executa dorinte de copil necunoscut si razator din parc. Taticul cu pricina a primit "invitatia" si ti-a intrat in joc. Ba chiar mai mult, a inceput sa te dea el in leagan. Nu am apucat sa spun ca nu e cazul... Deci asa o bucurie, asa ras si chiote... Nu cred ca te-am mai vazut atat de fericita. Niciodata.

Tu vezi barbati, nu stiu daca suficient de mult sau de des, dar avem barbatii nostri. Avem vreo doi-trei care vin pe la noi - unchiul tau si doi prieteni buni. Vin si ei cand pot, se joaca cu tine, te alinta. Fac si eu ce pot ca sa vezi ca exista si din astia pe lume, nu numai "mami". Dar se pare ca nu fac suficient. Mi s-a rupt sufletul cand mi-am vazut copilul bucurandu-se la un barbat asa cum se bucurau copiii orfani de la camin cand ne duceam si cu prietenii la ei. A fost atat de asemanatoare reactia, groaznic de asemanatoare. Si mai tare m-a durut cand ti-am vazut lacrimile de disperare in ochi ca omul ala a trebuit sa plece. Baietelul lui intrase in crize de gelozie. Ti-a observat si el reactia, cred ca m-a vazut si pe mine intepenita, nu stiu daca a intuit de ce, dar ii venea sa te ia cu el.


Probabil ca or sa mai fie multe situatii de genul asta si altele mult mai rele. Sambata mi-am dat seama cat de mult ai crescut, copilul asta al meu, si ca eu nu cred ca fac tot ce trebuie pentru tine. Stiu ca nu-ti pot fi si mama si tata, dar a fost un reality check prea timpuriu. Ai inceput deja sa simti ca ceva e altfel in familia noastra, ai inceput sa stii ca unii oameni sunt ca mami si altii sunt ca tatal din parc. Te vad cum privesti familiile si cum urmaresti barbatii din ele. Mi se tot spune ca daca n-ai avut deloc nu stii cum e si atunci nu suferi. Eu cred ca stii, simti in tine ca trebuia sa fie altfel decat este. Si din pacte nu-i doar o iluzie de-a mea. Faptul ca ne diferentiezi - stiam, pe la un an ai inceput sa te comporti diferit cu persoanele de sex opus. La inceput iti era frica, acum vad ca-i cauti. Cand ne intalnim cu alti prieteni cu copii te vad cum ii privesti, asa pierduta, pe tatii care se joaca cu ei. Cu femeile nu prea interactionezi, nu-ti trebuie. Mama ai deja. Iti trebuie un tata. Iar eu nu am putut sa-i dau si asta. Si doare asa de tare, vreau sa-ti dau tot si se pare ca tot nu se poate. Nu stiu ce sa fac. Rar am fost atat de trista si de neputincioasa. Imi vine sa te ascund de lume, sa te duc undeva unde toate lucrurile astea nu or sa te ajunga. NU pot face asta, nu ti-am dat viata ca sa fii a mea. Ti-am dat-o ca sa fie a ta si tu a ei. Dar cum sa te feresc de rau, copilul meu?

Si nu pot sa regret ceva, sa schimb ceva. Orice regret sau orice lucru facut altfel ar insemna ca tu sa nu mai fii. Si nici asta nu se poate. Si ma invart in absurdul asta de-mi vine sa ma iau la lupta cu cineva si nu stiu cu cine. Pentru ca nu-i corect, nu-i corect deloc. Si stiu ca viata nu e dreapta si altora le este mult mai rau. Stiu ca ar trebui sa fim recunoscatori pentru ca suntem si suntem sanatosi. Dar sunt zile ca asta cand ma cuprinde revolta, cand imi vine sa plang si sa tip de neputinta pentru ca nu am reusit sa-ti dau cel mai firesc lucru din lume. Pentru ca tu nu ai nicio vina, vina e a noastra, a astora mari si prosti. Tu doar simti cum ar fi trebuit sa fie si iti cauti asta. Stii undeva in capsorul ala mic al tau ca puii vin din doi, iar tu ai doar unul. Si nu-i vina ta, e doar a mea sau a mea si a lui. Sper tu sa fii mai puternica si mai inteleapta si sa ne ierti. Eu inca nu pot.

Iarta-ma ca nu am putut mai mult!

7 comentarii:

  1. Partea bună pentru ea e că vezi tu lucrurile un pic exagerat. La vârsta ei nu simte încă absența tatălui, mai ales daca are bărbați în familie. La pubertate e mai greu. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu sper sa fie asa si sa vad eu lucrurile putin exagerat, ca oricum nu pot sa fac ceva. Oi fi eu intr-o stare mai hormonala :))ca de cand am nascut am ramas asa "labila" emotional.

      Ieri si maica-mea a venit din parc la fel de marcata de situatie si a zis exact ca mine, ca face ca aia mici de la camin de aveam eu grija de ei. Nu vorbisem deloc pe tema asta, maica-mea inca nu a depasit momentul ca am facut copil singura si evit discutiile.

      Matilda e un copil foarte sensibil si constient de ce se intampla in jurul ei. Ma uit la altii de aceeasi varsta sau mai mari, n-au nicio treaba, sunt in alta lume. Asta a mea reactioneaza la cea mai mica inflexiune a vocii, plange daca cineva ridica tonul pe strada, daca ii faci observatie se intristeaza de zici ca-i sfarsitu' lumii, interactioneaza foarte mult. Din pacate seamana cu mine si eu imi aduc aminte cum la 2 ani am plans de mama focului ca m-au lasat singura intr-o fotografie. Sunt copii mai sensibili si mai constienti de relatiile din jur si copii mai distrati. As fi preferat sa fie din ultima categorie, le e mai usor in viata.

      Ștergere
  2. Am crescut intr-o familie monoparentala. De fapt, a fost putin mai complicat, pana la pe 13 ani eu si mama am locuit impreuna cu matusa, unchiul si cei doi copii ai lor. Intr-un fel, unchiul meu mi-a tinut loc de tata, desi nu a fost acelasi lucru. Nu am simtit niciodata foarte acut lipsa tatalui, pe care de altfel il vedeam foarte rar, iar de la 7 ani deloc. Am fost si eu un copil foarte sensibil si foarte timid...iar daca am simtit vreo lipsa mai mare a fost cea asociata banilor si a cuiva care sa preia din responsabilitatile mamei de parinte singur. La un moment dat, mai ales prin preajma pubertatii- adolescentei de fapt ajunsesem sa ma bucur ca nu am tata, pentru ca la noi in familie nu erau probleme si conflicte cum erau la altii. In liceu, mare parte din colegi aveau deja parintii divortati sau in curs de divort...
    Ce vreau sa spun e ca e mai mult si o frustrare a ta...stii ca asa trebuia, pentru ca asa am fost indoctrinate si te simti vinovata. Matilda se va dezvolta foarte bine si armonios si fara...Atentia pe care o acorda acum barbatilor e cauzata pur si simplu si de frecventa mai redusa a interactiunii cu ei, ii vede mai rar si inca ii starnesc curiozitatea.
    O sa fie bine...:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cunosc si eu situatii cu adevarat tragice, familii violente. Normal ca intre o mama singura si linistita si una agresata psihic si fizic de un sot, prima varianta e de preferat.

      Sincer iti spun ca nu e nici frustrare si nici vina, e o mare tristete si regretul ca nu are si tata. Eu am simtit mereu ca o sa am un copil singura asa ca am privit lucrurile ca fiind firesti. Din fericire probleme materiale nu sunt, cu responsabilitatile inca ma descurc, e mica.

      Cred ca treaba asta cu puiul facut in pereche e pur si simplu in noi, asa ne-a facut natura, nu e un model social impus. Sigur ca ea inca nu gandeste lucrurile asa, dar eu cred ca le simte.

      Multumim de incurajari.

      Ștergere
  3. Buna Miruna,sunt Dana si am crescut fara tata.A murit cand aveam 4ani.Am mai vrut sa iti scriu,nu stiu de ce nu am facut-o.
    Pe bunicul l-am adorat, pe langa faptul ca a fost cel mai bun om care l-am intalnit m-a si crescut pana la 7 ani el a fost "tatal" meu.La vremea aia, mama nu se putea descurca singura cu un copil mic.Nici material,nici fizic.
    Ce pot sa-ti zic e ca o sa ii fie greu,dar nu asa greu cum simti tu acum.Pentru ca am fost un copil constient de lumea inconjuratoare la fel ca Matilda, imi apreciez mama si o iubesc pana la cer.S-a sacrificat pt mine,acum ca sunt adult si la randul meu astept un copil imi doresc sa ma iubeasca si pe mine macar jumatate din cate o iubesc eu pe mama. E un copil dorit,asteptat si cred eu ca o sa fie minunat. Iti spun cu mana pe inima ca nu o sa te acuze vreodata ca a crescut fara tata,pentru ca daca va fii asa cu picioarele pe pamant cum esti tu sigur va aprecia efortul.
    Te pup,iti doresc sanatate pentru amandoua si sa gasesti un partener pt tine,daca tie iti va placea Matilda sigur il va adora.

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumim mult, Dana!

    Imi pare rau pentru pierderea ta si in ciuda statisticilor (care spun ca majoritatea copiilor proveniti din familii dezbinate sau monoparentale ajung rau) eu am foarte multe exemple de oameni ajunsi si bine si buni. Chiar mai buni decat cei care au avut de toate si de toti. Asa cum cred ca esti si tu.

    Sa fiti sanatosi si sa ai un bebe cel putin la fel de linistit si vesel cum e Matilda!

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna!
    Am ramas impresionata de ce ai scris. Ma regasesc in Matilda. Pe mine m-a crescut mama (singura, evident) de la 8 luni. Da, sunt adoptata de catre mama.

    Mama nu a acceptat niciodata un partener, dupa ce am devenit o familie. A facut sacrificii enorme si i-a fost greu. Eram prin clasa a 7-a cand am prins-o mancand paine cu ceai ca sa am eu sandwich cu muschi la scoala. Nu s-a dat la o parte din fata greului si a facut totul ca eu sa nu simt vreo lipsa... mai ales a tatalui.

    Imi povestea mama cum venea la gradinita sa ma ia si imi lega sandalutele atenta, iar eu eram cu ochii dupa tatal copilului de alaturi care ii "ordona" odraslei sa se incalte mai repede. Asta a fost primul semn. Au mai fost si altele (nu vreau sa-ti stric surprizele).

    Incepand cu adolescenta, am inceput sa ma "indragostesc" (la varsta aceasta - 28 - ghilimelele au sens)... mereu! Noroc ca m-a crescut mama intr-o morala destul de solida, altfel ajungeam ca pustii de azi, sa fac sex la 13 ani. Am rezistat pana la 22... dar tot gresita a fost persoana. Ce incerc sa iti zic este ca mereu am cautat tatal pe care nu l-am avut. Poate ca nu este o durere constienta (cel putin nu atunci), dar este ceva instictual, firesc.

    Prin facultate, mama a tot incercat sa ma convinga sa ma duc pe meleaguri straine (bursele erasmus) macar pt un semestru. Nu am putut pleca. Nu am putut sa o las pe mama singura. Nici in concedii nu plec prea mult, sau prea departe. Daca are nevoie de mine... Vorbim de 3-4 ori pe zi... Da, este dependenta!

    Acum sunt cu o fetita mica, frumoasa si desteapta (logic sa spun asta :))in burtica. Ne vedem vineri, 17 august. Fata mea va avea tatal pe care eu nu l-am avut. Mi-am jurat ca nu voi avea un bebe fara tata. Nu vreau ca fata mea sa riste sa se casatoreasca cu cine nu trebuie, doar pt a avea o famile "completa". Dumnezeu e mare si nu m-am casatorit atunci :) M-a ajutat sa gasesc un om care sa merite, care ma respecta si ma iubeste.

    Eu nu pot sa o critic pe mama pentru alegerile ei, dar nu pot spune ca nu mi-as fi dorit sa fie altele. Desi am avut (si avem) o relatie extrem de sudata, mi-ar fi fost mai usor sa ma desprind. Macar inca un copil... ceva.

    Sper ca nu te-am tulburat cu povestea mea :) Nu e cazul! Sunt bine, sanatoasa, am terminat si master-ul :) Frumoasa si desteapta... =)) Incerc doar sa te fac atenta la anumite, POSIBILE, reactii sau alegeri de ale Matildei, pe parcursul vietii.

    Te pup! Sa fiti unite si fericite (asa cum am fost eu cu mama)!

    RăspundețiȘtergere