Despre obezitate

Ce-mi veni intr-o duminica seara, cand in sfarsit nu mai ploua, sa vorbim despre un asa subiect "ingrat"?! Pai imi veni...

Eu din punct de vedere medical/statistic sunt obeza. Parca va si aud "unde ma, cum ma?", da sunt obeza. Am fost diagnosticata asa cand aveam 15 ani si terminam scoala generala. Doamna asistenta mi-a scris in fisa medicala - diagnostic Obezitate grad I. Asa m-am dus eu la liceu, etichetata drept obeza. Am sa va caut o fotografie de la greutatea pe care o aveam atunci ca sa vedeti cum aratam. Aveam 78 kg si 1 m 68 cm. Stiam ca sunt plinuta/grasa/cu forme (complet desincronizate cu varsta) dar stampila OBEZ a fost un  soc. Imi aduc perfect aminte clipa aia si acum dupa aproape 20 de ani. Evident ca un astfel de moment nu ar fi complet daca nu ar avea si martori. Imi amintesc privirile colegelor mele cand au auzit cuvantul OBEZITATE. Pentru niste copii de 14-15 ani care nu traiau in era lu' goagal putea sa spuna la fel de bine ca aveam ciuma, privirile ar fi fost aceleasi. Nu stiu ce sa va spun, daca doamna asistenta a procedat gresit, daca ar fi trebuit sa lase diagnosticarea asta in seama altcuiva, daca ar fi trebuit sa-mi explice cumva ce inseamna. Cu siguranta nu trebuia facuta cu public.

21 de ani, ~ 80 kg.

Eu am fost un copil normal, uneori slab. La nastere am fost chiar in parametrii etalon- 50 cm si 3,400 kg. Imi amintesc in clasa 1 ca eram asa de slaba ca-mi cadea sortuletul ala de pe mine. Eram fix ca o acadea, lunga, slaba si o claie de par cret in varf :)). Deci nu stiu cum e sa fii "grasul contrabasul" inca de la gradinita. Am avut astfel de colegi umiliti de cand aveau 4 ani. Nu stiu cum este sa fii un copil batjocorit dar stiu cum e sa fii un adolescent judecat prin prisma aspectului tau.

Povestea mea cu kg in plus a inceput pe la 11 ani. Pentru ca am fost un copil foarte activ si, sa-i spunem, mai baietos ai mei parinti s-au gandit sa ma duca la un sport care sa ma "disciplineze" putin si care sa-mi consume energia. Asa ca pe la 9 ani m-au inscris intr-un club de Judo. Se pare ca aveam aptitudinile necesare asa ca am evoluat destul de repede. Insa nimeni nu statea sa analizeze situatia, nivelul de antrenament, aportul de alimente, dezvoltarea mea fizica. Antrenamentele erau zilnice... 2-3 ore pe zi, se terminau undeva pe la 7 seara iar cand ajungeam acasa, obosita si nemancata, mama mea imi servea nelipsita portie de cartofi prajiti cu branza. Eu oricum avand un fizic robust, cu un schelet solid, am construit destul de repede o masa musculara nu tocmai adecvata unei fetite de 9-10 ani. Din cauza structurii grele mereu cantaream peste celelalte fete din aceeasi categorie cu mine asa ca trebuia sa fac greva foamei inainte de orice competitie. Asta a fost inceputul...

Relatia mea cu judo-ul s-a terminat cand aveam vreo 13 ani, cand incepusem sa ma domnisoresc iar stilul asta de viata nu se mai "asorta". In cazul meu renuntarea la acest sport cu inceputul pubertatii s-au suprapus intr-un mod extrem de nefericit. Organismul meu era obisnuit cu cele 2 ore de antrenament intens zilnic, consumul caloric era foarte mare deci si aportul pe masura. Pe langa asta era deja evident ca sistemul meu endocrin dadea semne de anormalitate. Menstruatia se instalase de 2 ani dar era mai mult nu decat da. Nimeni nu si-a dat seama la momentul ala ca ar fi trebuit luate masuri, schimbata alimentatia, probabil consultat un medic. Prietenii mei cartofii prajiti ma insoteau in continuare chiar daca in loc sa ma duc sa alerg 2 ore stateam  acasa la televizor... Asa ca in urmatorii 2 ani kilogramele s-au tot asezat... pana am ajuns la 15 ani sa cantaresc 78 kg. "Pe vremea mea" o fetita de 14 ani era inca un copil, cel putin eu eram, foarte putin constient de treburile astea cu aspectul fizic.

Pana atunci nu ma simtisem "altfel", eram si eu o adolescenta ca oricare alta, cu problemele si nelinistile celor 14-15 ani pe care-i aveam. Detineam ceva mai multe forme decat fetele de varsta mea, eram ceva mai copanoasa si aveam fundul mai mare. Eu asa sunt, asa e soiul meu. Am un schelet solid, o musculatura bine dezvoltata si peste astea un strad adipos, dar toate la un loc ajung la o suma impresionanta de kilograme. Norocul sau nenorocul meu este ca eu nu am burta, deloc. Am avut pentru vreo 3-4 luni cand am fost insarcinata, cea mai iubita burtica din lume, acum si-a revenit aproape la forma dinainte. De ce spun ca este un noroc? E in avantajul meu estetic, arat armonios si am forma de "om". E si in avantajul meu medical pentru ca in general riscul de boli asociate obezitatii este crescut in cazul celor care au grasimea cantonata in zona abdomenlui. Analizele mele nu ar indica deloc o situatie nelalocul ei din punct de vedere al greutatii. Pe de alta parte un aspect mai neplacut (cu burta) probabil ca m-ar fi motivat mai mult sa iau masuri.

Vara dintre scoala generala si liceu a fost una destul de grea. Nu mai conteaza motivele. Dar cu siguranta a fost una cu destul de multa mancare, poate prea multa pentru mine. La momentul respectiv nu stiam ce-i ala regim, ce-s carbohidratii, de ce si cat ar trebui sa mancam. Urmam impulsul, iar impulsul era sa mananc. A fost prima data cand am simtit treaba asta cu ingrasatul ca pe o problema. Pana in toamna mai pusesem vreo 5 kg.

Si... a venit liceul. Am iesit din lumea noastra mica sau "mare" pana la Big Berceni si uneori, asa in cazuri ultra speciale, pana la Romana. A inceput liceul, alti oameni, alti colegi, complet in afara zonei de securitate si a tot ce imi era cunoscut. Pana atunci fusesem mereu "in frunte", nu-mi pusesem niciodata problema ca eu as putea fi un outsider si cu atat mai putin ca as fi putut fi unul din motive de aspect fizic. Nu mi-au placut niciodata gastile, nu am facut parte din vre-una dar nici nu fusesem agresata de astfel de personaje "populare". Dar a inceput liceul. O amestecatura de copii de bani gata, derbedei, copii cuminti, etc. Dar o amestecatura in care unii simteau nevoia sa-i umileasca pe altii pe diverse teme. Una usoara si la indemana este grasimea. Esti gras? Deci esti un bou/vaca puturoasa, care baga in ea/el, evident ca esti si cam redus mintal si de ce el, un specimen superior, nu s-ar folosi de asta pentru a fi mai cool?!

Pe la 17 ani cand problema devenise mai mult decat vizibila s-au hotarat si ai mei parinti ca este cazul sa ma asculte cand le spun ca ceva nu este ok cu mine. M-au dus la un endocrinolog la Parhon. :)) Acum rad... atunci nu prea existau alternative, informatiile erau putine. Daca as fi stiut atunci ceea ce stiu acum nu as fi pus niciodata piciorul in acel spital. Experienta Parhon mi-a semnat destinul pentru tot restul vietii. Metodele lor de tratament mi-au distrus orice urma de metabolism si orice sansa de a mai fi un om normal. O sa va povestesc cu alta ocazie pe larg. Tratamentul "clasic": anticonceptionale pentru dereglarile menstruale, hormoni tiroidieni in "completare", o dieta extrem de gresita. Toate astea unde au dus? La inhibarea functiei ovariene, la terminarea tiroidei, la inca niste ani de facut practic nimic in baza increderii pe care o acorzi, ca tot omul, unor medici care ar trebui sa stie ce fac.

Pe la 20 de ani sentimentul ca acel tratament nu ma ajuta cu nimic ci din contra, m-a facut sa rup lantul. Am intrerupt medicatia, am inceput sa citesc, sa ma informez, sa vad ce mai zic si altii in lumea asta larga. Intre timp nu mic a fost socul cand am vazut ca menstruatia (naturala) nu se instaleaza nici dupa 3 luni de la intreruperea anticonceptionalelor. Nu a mai aparut pentru 2 ani! Da, DOI. In acesti doi ani am avut 2 ovulatii si alea cu stimulare hormonala. Drama kilogramelor era egala cu 0 pe langa cea legata de fertilitate. In acea perioada traiam si prima iubire si odata cu ea daduse navala instinctul matern. Matilda este un copil dorit si asteptat de cand aveam 20 de ani...

Tot cam pe la 17 ani a inceput si aventura cu mea cu regimurile pentru slabit. O, da! Regimurile.... cred ca cea mai lunga relatie pe care am avut-o in viata mea e cea cu "regimurile". Acum le zice "dieta"... chestii pompoase cu stil de viata si nutritie. Pe vremea aia le zicea regimuri. Regim de 13 zile, regim cu supa de varza, regim disociat, regim pe puncte, regim cu boabe de orez, regim cu pahare de apa, regim cu facut foamea... regim. Sa va spun ca le-am incercat pe toate? Va spun, le-am incercat pe toate. Sa va spun ca functioneaza? Va spun, functioneaza. Dar va spun si ca va vor distruge sanatatea? Va spun si asta. Toate regimurile "minune" functioneaza. De ce functioneaza? Pentru ca la baza lor sta un dezechilibru foarte mare fata de ceea ce ar trebui sa primeasca organismul. Orice situatie de genul asta va confuza sistemele normale de protectie ale organismului si va rezulta o pierdere spectaculoasa in greutate. Eu cel mai mult am slabit 15 kg in 2 saptamani. Pai si atunci care e problema? Problema este fix acest dezechilibru. O astfel de dieta minune nu va avea viata lunga, nu o poti tine asa lunga pentru ca intr-un final ai sa ajungi la spital, slab dar foarte bolnav. Apoi la fel de scurta este si viata rezultatelor, iar corpul (pentru ca e mai destept decat tine) isi va face si depozite suplimentare peste ceea ce avusese inainte, ca sa aiba acolo la o adica daca vei vrea sa-i mai aplici o supa de varza pe viitor. La fel de bine corpul nostru cel destept va dezvolta un sistem de aparare si va zice hmmm "e foamete mare, ia sa scad eu consumul". Eu cel mai mult m-am ingrasat 12 kg in 14 zile (intr-un concediu cand am mancat cu restul lumii la masa). Asa ca veti ajunge (ca mine) cu un metabolism bazal care avea nevoie de un consum de 500 de calorii de zi. Da, eu cu atat traiam ca sa ma mentin la o greutate constanta. De slabit nici nu se mai punea problema. Sa va spun ce inseamna 500 de calori? Ar fi cam asa:

- dimineata: un ou fiert si un ceai (simplu, fara zahar/lapte);

- pranz: 200 gr. friptura de vita slaba, 50. gr rosie (adica o rosie mica),

- gustare: 150 gr. mar;

- cina: 150 gr iaurt.

Asa am mancat eu ani de zile... si asta pentru a avea 74 kg... nu 40 kg. Plecasem de la 90 kg la 17 ani. Ani de zile mi-am cantarit fiecare bucatica de mancare si-i calculam continutul.... Pot si acum dintr-o privire sa va spun cat cantareste orice portie de mancare si cate calorii/proteine/lipide/glucide aveti in farfurie. Pe langa asta ma duceam de doua ori pe saptamana la o sala de aerobic. Atat de putin ajunsese sa consume organismul meu terminat de diete minune.

Teoretic o persoana sanatoasa cu inaltimea si kilogramele mele, pe care sa spunem ca o consideram sedentara, cu indicele de masa corporala 31,14 ar avea un consum de aprox. 2000 de calorii pe zi. Daca as vrea sa slabesc ar trebui sa mananc intre 1000 si 1500 cal/zi. Ce inseamna un meniu de 1000-1500 calori/zi?  Cam asa:

- dimineata: 1 ou, 50 gr. Mozzarela, 50 gr. rosie, 50 gr. ardei, 50 gr. castraveti - aprox 300 cal.;

- gustare ora 10: 1 mar ionatan (159 gr.) - 80 cal.;

- pranz: 200 gr. carne vita; 150 gr. orez; o salata de legume - 750 cal.;

- gustare ora 16 - 50 gr. nuci - 210 cal.;

- cina: 300 gr iaurt, o felie de paine neagra- 290 cal.

Total: 1650 cal.

Meniul de mai sus nu contine, dupa cum vedeti, dulciuri, junk, paine, etc.  Mica "depasire" este data de cele 50 gr. nuci, foarte sanatoase daca sunt consumate crude, sub forma de gustare si in cantitati mici. Aici am dat doar un exemplu pentru un meniu de om "normal" care nu este adeptul unor diete cu un anumit profil alimentar (vegan, hiper proteic, hiper lipidic, etc.). Puteti observa diferentele de cantitati si de varietate fata de ceea ce mancam eu. Asa s-a desfasurat viata mea.... in ultimii aproape 20 de ani... intr-un vesnic carusel de plus 20 kg - minus 20 kg... si tot asa. De complimente si de umilinte, de marginalizare sau de integrare. Este uimitor cum si oamenii adulti, de la care te-ai astepta sa aiba ceva in cap, sa mai judece tot in parametrii de "uite-l e gras, boul/vaca dracu' ".

As invita oricand pe orice doritor sa manance "cot la cot" cu mine pentru o saptamana. Probabil va urla in gura mare de dimineata pana seara "mi-e foaaaaaaameeee!". Eu am invatat sa nu-mi mai fie foame. Alta solutie nu ai.

Norocul meu cumva este ca sunt un om foarte constient de valoarea lui si de a celor din jur. Ce m-a revoltat si m-a enervat mereu a fost de fapt superficialitatea si lipsa de educatie a acestor specimene. Am, in schimb, prietene care au suferit adevarate drame... Oameni care au ramas cu traume majore din cauza umilintelor suferite din partea celor "perfecti". In special atunci cand problemele de greutate au aparut de la varste foarte mici, inainte ca acel copil sa poata gandi si simti ca un om matur. Intreaga lor existenta a fost gravata de acele kilograme. Ce poate sa simta sau sa gandeasca un copil de 4-5 ani ani umilit, jignit, agresat fizic pentru ca este gras?! Ce vina are acel copil? Absolut niciuna. Vina este a PARINTILOR! Parintii l-au condamnat la o viata de umilinte, i-au alterat mintea si sufeltul! Daca cineva ti-ar agresa copiulul pe strada probabil ca ai reactiona extrem de violent, te-ai duce si te-ai lua la tranta cu el. Dar pentru agresiunea la care TU il supui zilnic? Pentru fiecare bomboana pe care i-o dai, pentru fiecare hamburgher si gura de suc ar trebui sa-ti rupi singur cate o mana sau un picior. Da, tu singur! Pentru ca tu esti cel mai rau lucru care i se putea intampla copilului tau. Gras si frumos se aplica doar pentru purcei, nu si pentru fiintele umane!

Dar voi, prietenii mei care ajungeti de mai lecturati pe aici, cu siguranta nu sunteti genul ala de parinti :). Dar daca ajungeti intr-un impas ce ati putea face? In primul rand ati putea incepe cu perioada pre-copil, sa aveti grija de voi si de corpul vostru. Daca sunteti femei, viitoare mame, sarcina nu este un prilej de speriat cofetariile si fast-food-urile. Din contra este o perioada de maxim respect de sine. Daca nu l-ati avut pana atunci (sau nici atunci) ar trebui sa va ganditi la mica fiinta care creste in voi si se hraneste din ceea ce mancati voi. Ea/el nu va cerut sa-l faceti, nu va cerut sa-l aduceti pe aceasta lume, deci nu are de ce sa plateasca pentru tot restul vietii "poftele" voastre. Poate ca el isi va dori sa fie un adult sanatos sau poate ca nu.... lasati ca aceasta alegere sa-i apartina.

Copilul trebuie respectat inca din momentul conceperii! Dupa nastere, in cazul in care veti alapta, acest stil de viata sanatos trebuie sa continue. O sa fiti uimite cum tot ceea ce mancati "trece" in lapte de parca nici nu ar fi fost prelucrat de corpul vostru. Orice porcarie pe care o mancati sau beti va ajunge la acel copil mic inca in formare. Ficatul, pancreasul, rinchii lui inca nematurizati vor suferi si vor obosi incercand sa prelucreze shaormele si amandinele voastre. Nu tineti diete pentru slabit in perioada alaptarii, oricum nu aveti de slabit pentu ca voi ati mancat sanatos, nu?! Cand va incepe sa consume si altceva decat lapte acel ceva nu trebuie sa fie suc de mere cu biscuiti sau morcovi rasi.... despre diversificare puteti citi pe larg aici. Ce mai puteti face? Va puteti educa puiul, mai ales prin puterea propriului exemplu, ca anumite produse nu sunt sanatoase si ca noi, o familie civilizata, nu le consumam. O sa va felicitati pentru efortul depus cand copilul vostru va deveni un adult sanatos si frumos.

NU le oferiti copiilor recompense alimentare. "Daca esti cuminte iti dau ceva bun!". NU le oferiti copiilor consolorai de natura alimentara. "OOOOf, esti suparat, ia de la mama o cicolata". Recompensarea copiilor, pentru fapte bune sau atitudini corecte, se face prin LAUDA! Daca simtiti neaparat nevoia sa-i oferiti ceva material, o puteti face cu o jucarie sau o iesire intr-un loc preferat (nu la Mec). Ideal este sa nu asociati anumite comportamente cu recompensari materiale. Nu mai spun despre pedepsele alimentare. "Ai luat 4 la scoala, lasa ca nu mai vezi tu bomboane". Nu alinati suferinta copilului cu bonusuri alimentare. Alinarea se face cu SENTIMENTE, cu mangaieri si cuvinte. Eu nici sugarului meu nu i-am dat tzatza in scop de "taci cu mama, nu mai urla" cand evident ca nu-i era foame. Matilda si in ziua de azi se linisteste cu un "simplu" - mami e aici, stiu ca te doare burtica - si o mangaiere.

Daca vreti sa va ajutati copilul in mod real atunci veti incepe schimbarea cu voi. Un copil nu intelege de ce el nu are voie sa manance ca un altul sau cat un altul. Un copil nu are vointa de a sta cu un platou de prajituri in fata si sa spuna NU, sau iau doar o bucatica si gata. Un copil trebuie sprijinit de adulti. De intreaga familie, de gradinita/scoala, de toti cei din jur. Este foarte important sa impuneti celor din jur disciplina in ceea ce priveste alimentatia copilului. Bunica nu va veni sa-l vaicareasca "vai saracu, sa-i faca buni o placintica". Nici nu-i va da sa guste asa "de pofta", nu ai ce cauta cu un aliment nesanatos in fata unui copil mic, mai ales daca acel copil este intr-un program de slabire. La gradinita nu-l vor indopa cu biscuiti si ciocolata "pentru copii". Este un proces solicitant si uneori la limita imposibilului, dar vorbim aici de cel mai important om din lumea asta - copilul vostru.

Si sa stiti ca a fi o mama buna nu inseamna sa-i dati copilului - Nuttela, Coca-Cola, Oreo, Barni, Cereale pentru copii, Batoane cu "lapte" Kinder, ciocolata pentru copii, sucurile de fructe ale lui "cincinescu", margarina de la Nadia, - stiu ca asa spun reclamele dar... a fi o mama buna inseamna exact inversul, la voi este mintea si trebuie sa o folositi.

Dar ce puteti face daca aveti nenorocul ca puiul vostru sa aiba probleme de metabolism si nu (numai) proastele obiceiuri alimentare l-au adus aici? In primul rand trebuie sa constientizati ca el are o problema, nu este nimeni de vina, nu se cauta vinovati, nu este drama voastra ci poate fi a lui. Este posibil ca voi sa nu va fi confruntat personal cu asemenea probleme, deci este timpul sa incepeti sa va informati. Cat mai mult si din cat mai multe surse. Cautati un nutritionist pediatru. Unul bun, unul verificat. Din pacate in tara asta ii veti numara pe degetele de la o jumtate de mana. Cum puteti vedea daca este doar un alt farsor de renume?

In primul rand, chestie care se aplica si in cazul nutritionistilor pentru adulti, trebuie sa va solicite

- un set complet de analize. In cazul in care exista probleme metabolice/ endocrine trebuie sa faca echipa si cu un edocrinolog. Daca sunt probleme de natura psihologica, mancat compulsiv pe fondul unor dezechilibre emotionale, trebuie sa faca echipa si cu psiholog.

- O sa va ceara un intreg istoric legat de obiceiurile alimentare, alte tentative de a slabi, rutina din familie, volumul de miscare, istoric al unor astfel de probleme in familie.

- Va trebui sa tineti cel putin pentru 2 saptamani un jurnal real de alimentatie. Nu trebuie sa cedati tantatiei de a corecta din mers ceea ce ati fi mancat in mod normal. Este foarte important ca el sa stie comportamentul vostru normal si aportul caloric/nutritiv real.

- Apoi in functie de toate acestea va va face o dieta personalizata  la propriu, a voastra! Va va recomanda un anumit tip de exercitiu fizic adecvat voua, va va ajuta cu motivarea si mentalitatea.

Fireste ca va avea la baza anumite principii si alimente pe care le putem intalni si in dietele altor persoane, dar cheia este sa va ajute sa puteti manca asa pe termen lung. In functie de rezultate si de reactia voastra aceste diete vor fi ajustate. Ideea este sa ajungeti treptat sa va schimbati stilul de viata, fara asta orice efort va fi vremelnic si inutil.

Daca nu va simtiti capabili sa duceti o dieta la bun sfarsit si sa va mentineti greutatea corporala la care ati ajuns in urma ei, NU va apucati deloc! Nu glumesc, cel mai mare rau pe care vi-l puteti face este acest carusel de ingrasari si slabiri succesive. Evident ca alternativa nu este sa continuati sa va maltratati corpul si sa continuati ingrasarea, dar este cel mai bine sa ramaneti in situatia data pana cand veti fi convinsi ca puteti slabi si ramane asa. Nu discutam de cazurile de obezitate morbida cu iminenta de deces.

Daca "nutritionistul" vostru procedeaza de urmatoarea maniera: buna ziua, buna ziua, cate kg aveti? cat vreti sa slabiti? da, luati de aici - si va va scoate de sub tejghea o dieta "personalizata" pe care a dat-o si altor 100 de clienti inaintea voastra si va va mai chema dupa 2 saptamani sa va dea urmatoarea foaie de hartie... as zice sa faceti asa foaie confeti si sa sarbatoriti faptul ca v-a dus capul mai mult de atat. Aceasta persoana nu este decat unul dintre acei sarlatani, adesea prezenti la Tv de manuta cu vre-un client celebru, care are un sigur interes: bunastarea lui materiala.

De multe ori in combinatie cu foaia de hartie va va prescrie si ceva medicatie cu efect de "taiere a poftei de mancare" si/sau de absorbtie a lipidelor din alimentatie. Ambele tipuri de medicatie aduc riscuri majore asupra sanatatii pe termen lung, unele iremediabile. Exista si alte tipuri de substante care va pot ajuta, dar ele sunt sub forma de suplimente, cantitatile sunt mult mai mici, rezultatele mult mai putin spectaculoase, dar nu va vor afecta sanatatea.

Ganditi! Medicul nu este Dumnezeu, de multe ori nu e nici macar un om cu bune intentii. Poate ca vi se pare ca exagerez... Daca vreti sa aveti un copil viitor candidat al spitalelor de boli metabolice si de cardiologie... atunci nu "exagerati" si voi la fel ca mine. :)

Eu stiu ce inseamna sa fii gras. Stiu ce inseamna sa fii umilit. Stiu ce inseamna sa mananci 3 frunze de salata si tot sa fii mai gras decat altii care infuleca ceafa de porc cu cartofi prajiti. Stiu ce inseamna sa nu gasesti o pereche de pantaloni in care sa intri. Stiu ca dintr-o neglijenta a parintilor mei voi fi toata viata condamnata la dieta, sport, sacrificii. Este extrem de obositor, frustrant si incorect. Tesutul meu adipos dobandit in adolescenta nu va pleca niciodata nicaieri. El doar isi micsoreaza volumul dar ramane acolo pandind orice scapare pentru a se umfla la loc. Da. Celulele adipoase se inmultesc in perioada copilariei si in adolescenta... iar odata formate ele nu mai pleaca nicaieri - decat prin lipoabsorbtie. De accea un copil gras sau un adolescent gras va cara dupa el acest bagaj toata viata.

 *

In lume exista peste un miliard de persoane adulte supraponderale, mai multe decat cele 800 de milioane de persoane ce sufera de malnutritie.

Cel putin 300 de milioane de adulti sunt obezi. Daca in China, Japonia si in unele tari africane procentul acestora este mic, sub 5%, in unele zone urbane din Samoa, numarul acestora depaseste 75%.

In Statele Unite, 30% dintre adulti sunt considerati obezi - circa 60 de milioane de persoane.

In Europa, recordul la obezitate este detinut de Marea Britanie cu 23%, fata de Germania cu 12% si Italia cu 8%.

Obezitatea progreseaza si in randul copiilor: in lume exista 22 de milioane de copii obezi cu varsta sub cinci ani.

Obezitatea infantila tinde sa ia proportii alarmante in Uniunea Europeana, unde 14 milioane de copii sunt supraponderali si numarul acestora creste anual cu 400.000.

Hrana prea bogata in zaharuri si grasimi nocive si activitatea fizica redusa sunt principalele cauze ale obezitatii, care la randul ei este principala cauza a unor maladii cronice precum diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare, hipertensiunea arteriala, accidentele vasculare cerebrale si unele forme de cancer.

In Romania  aproximativ 60% dintre adulti sunt supraponderali, 29% dintre femei si 27% dintre barbati.

Aproximativ 30% din populatie sufera de obezitate.

Numarul copiilor supraponderali, cu 18% mai mare in ultimii zece ani. 40% intre acestia sunt supraponderali.

Cele mai afectate sunt persoanele cu varsta intre 15-64 de ani.

Societatea de Endocrinologie afirma ca 7,7% din totalul populatiei masculine este obeza- 9,5% din totalul populatiei feminine este obeza.

Obezitatea este factor de risc in aproximativ 75% din bolile contemporane; un roman din trei este supraponderal- unul din patru este obez; in Romania sunt peste 3,5 milioane de obezi; doar 10% dintre acestia merg la un control medical; numai unu la suta dintre ei sunt inclusi intr-un program national de educatie impotriva obezitatii. (Biroul European de statistica)

(sursa http://www.info-sanatate.ro/)

Suna a necrolog sau sentinta la moarte!

Aveti grija de copiii vostri, nu le scurtati viata si demnitatea!