duminică, 10 martie 2013

Reblog- ca altceva nu stiu ce sa fac

Blogul Carlei este un blog pe care-l urmaresc cu drag. Coerenta, argumentatia, aplombul, decenta acestei mame o fac cel putin credibila. Este o mama sincera, trecuta prin incercari si schimbari, mama a doua fetite gemene- Nati si Sofia. Mi-a placut foarte mult la ea ca sustine ideea ca orice mama se poate razgandi atunci cand vede ca nu este pe drumul cel bun. Daca ai inceput intr-un fel, daca nu stiai mai bine atunci, este ok sa crezi altfel cateva luni mai tarziu. Este ok sa-ti iei copilul langa tine in pat, sa-l hranesti sanatos, sa il cresti fara a-i frange spiritul. Mi-e draga.
 
Mai putin drag mi-a fost ce am gasit astazi la ea pe blog. Si chiar nu stiu ce as putea face, ma simt neputincioasa, asa cum ne simtim multi in tara asta teribila. Nu am avut acum o revelatie, stiu cum se invarte sistemul medical romanesc. Mi-am petrecut prima saptamana dupa nastere stand in fund pe un scaun langa incubatorul Matildei. Imi era groaza sa mai plec de langa ea dupa ce am gasit-o jumatate iesita pe usita incubatorului. Atat de mult plansese si se zbatuse incat alunecase prin hublou. Stiu cum este sa-ti musti buzele pana la sange pentru a nu-i trage una peste ochi unui medic rau intentionat. Dar trebuie sa taci, pentru ca poti fi dat afara si nu o sa-ti mai vezi copilul zile bune. Nu mai stii ce i se intampla, nu mai stii ce i se face acolo. Am prietente si cunostinte care au patit mult mai rau. Deci taci si inghiti umilinte si suferinte din partea unui personal medical dezumanizat pana in maduva oaselor.
 
Noi, aici in Bucuresti, suntem cumva privilegiati. Avem si spitale particulare unde, in urma unui efort financiar substantial, iti poti trata copilul civilizat. Unde esti tratat ca un om nu ca un fel de chestie, pentru ca nici animalele nu merita un astfel de tratament. Dar in provincie? In provincie medicii din sistemul medical de stat sunt Dumnezeu pe pamant, stapani pe vietile oamenilor si pe vietile copiilor. In Sibiu se intampla asta:
 
 
iar despre acesti copii chinuiti si despre mama lor Carla a scris:
 
 
 
Ma simt fara nicio putere. Poate altcineva cu mai multa forta vede asta. Poate.
 
 
 

8 comentarii:

  1. doamne Miruna draga....nici n-am cuvinte, am plins de m-am zapacit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu ma tot gandesc ce as putea face, dar mai mult decat sa-i trimit niste bani...

      Ștergere
  2. Asta e Romania mileniului trei? Lucrez si eu in spital dar asemenea practici si comportament n-am intalnit. Nici lipsa timpului nici a spatiului nu justifica asa comportament.Se gandesc oamenii astia ca rolurile s-ar putea inversa? Revoltator!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adelina, asta si mai rau. Mi-a povestit astazi prietena din Ploiesti ce a patit in spitalul de acolo cand a fost cu cei mici... imi pare rau ca i-am rascolit suferinte adanci. Este real traumatizata. Si stiam ce se intampla acolo si de la o prietena mai veche tot din Ploiesti. Ea atunci a facut si o reclamatie, a primit doar un raspuns penibil din care rezulta ca medicii sunt exemplari si mama e gresita. Si cand te gandesti ca la pediatrie ar trebui sa fie cei mai blanzi.

      Eu pot sa-ti povestesc de asistentele criminale la propriu din maternitatea in care am nascut. Si e aici in Bucuresti, in motul targului.

      Ștergere
    2. Sa povestesti, poate fi o lectie pentru altii. Chiar si eu pot sa invat din greselile altora si sa le indrept pe ale mele.

      Ștergere
    3. Am scris un "roman" desre cum a fost exprienta noastra in maternitate, a facut parte din procesul de vindecare. Sunt trei postari,cea despre sectia de neonato este aceasta http://easiea.blogspot.ro/2012/06/despre-nastere-iii-sectia-de.html

      Ștergere
  3. Da, am citit tot. Eu sunt curioasa cu astfel de impresii, incerc sa intru cat mai bine in pielea unei proaspete mamici si sa vad ce nevoi speciale are. E adevarat ca grija mea principala e pentru copil dar si sufletul speriat de mama are nevoie de putina alinare.
    Bine ca ai precizat ca a existat si o asistenta "umana" altfel mi-ar fi fost rusine pentru apartenenta mea la breasla. Eu, oricat de linistita e noaptea, nu plec niciodata de la biroul meu si stau cu usa deschisa sa ma poata vedea si striga oricine are nevoie de mine.Poate ca sunt obosite si colegele mele, poate isi intind si ele varicele o ora, nu le condamn, dar eu nu pot sa nu fiu 12 ore pe baricade, de-aia sunt la serviciu.In 28 de ani de garzi n-am dormit niciodata, n-as putea sa incep acum, chiar daca mi-e din ce in ce mai greu.Dorm si zac a doua zi acasa dar am constiinta linistita.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca exista oameni ca tine :). Am medici si asistente in familie, chiar inteleg cat este de grea meseria, solicitanta, si nu mereu asumata. De facut garzi nu mai spun. Este un sacrificiu, oricat ai vrea nu ai cum sa fii bombon la munca toata noaptea si acasa a doua zi. Mi s-a parut inuman sistemul in sine, raspunderea pusa in spatele unui singur om. Un singur om cu 30 de bebelusi.

      Stiu si ca mama este intr-o alerta biologica, asa am fost programati, asta ne-a salvat specia. A fost greu si trist. Dar eu cred ca ne-am revenit. Imi mai amintesc doar cand ii vad cicatricile de pe manute si picioare unde au fost branulele.


      Ma bucur mult ca acum maternitatea Filantropia a intrat intr-un program de "umanizare" si este permisa cazarea copilului impreuna cu mama. Pe de alta parte ingrijirea mamei era exemplara. S-au purtat foarte frumos, iar cand au vazut ca stau acolo mai mult de 48 de ore nu au mai acceptat micile antentii, chiar au schimbat modul de ingrijire. Ne asculatau real, se implicau. Jos palaria, sincer.

      Ștergere