Scrisori pentru Matilda (12)

luni, 12 augusut 2013

 

 

Draga mea,

 

 

joi, 12 august 2010, ultima zi fara tine. Mai bine spus ultima dimineata in care m-am trezit fara sa stiu ca sufletul meu se reintregise. Probabil ca ar fi trebuit sa stiu ca esti acolo, ca daca ai fost atat de hotarata sa te intorci la mine incat ti-am simtit sufletul cald... o amarata de pastila nu te-ar fi facut sa pleci. A fost ultima noapte in care am dormit cu "amadoi ochii inchisi". Ultima noapte in care am fost singura, doar eu. In dimineata aceea ai dat navala, ai umplut inimi, ai naucit minti, ai adus lacrimi, ai adus zambete.

 

Mi-a fost atat de frica. Era ora 9 si un sfert si priveam tremurand testul de sarcina. Nu aveam cuvinte, nu ma puteam misca. Uitasem si sa respir. Erai in sfarsit cu mine. Era o minune nesperata. Te asteptasem, te rugasem, te chemasem. Iti vorbisem atat de des in gandul meu. Am stiut mereu ca ai sa vii, dar imi dorisem atat de mult sa vii intr-o familie, sa vii iubita si dorita de doi, sa fie bine si frumos, sa fie perfect. Ai venit, insa, doar pentru mine. Ai ales un moment greu, ai adus atata indoiala. Am avut nevoie de catea zile ca sa gasesc lumina, ca sa ma intorc catre tine, ca sa stiu ca daca tu ai ales asa, asa trebuia sa fie. Ma gandesc la acele zile de indoieli si de plans. La cati de "si daca" am spus. La cate sute de pagini de internet am citit. Nu stiam ce unde sa mai caut sa stiu ca o sa fii bine. Aveam nevoie de certitudini, aveam nevoie sa STIU. Nu puteam sa te aduc pe lume daca nu erai bine, nu puteam sa te las unei vieti de chin. Intr-o zi stiu ca am cautat si cuvantul "avort". Vroiam sa stiu totul, in cel mai mic detaliu. Daca se ajungea acolo, vroiam sa stiu. As putea scrie un doctorat despre radiografii in sarcina. Inca unul despre efectele hormonilor din pilula de a doua zi. Inca unul despre antibioticele luate in primul trimestru de sarcina. Si altul despre cum influenteaza starea si gandurile mamei sarcina.... Multe doctorate, nopti nedormite, zile de citit flamand, cautari, toate pentru ca trebuia sa stiu.


Aveam nevoi de certitudini. Omul argumentelor si al logicii trebuia sa fie sigur, sa gaseasca negru pe alb raspunsul cel bun. Si nu doar o data. Trebuia si sa-l auda de la cat mai multi. Medici peste medici. Iar ei in loc sa spuna ce vroiam sa aud ma afundau si mai tare in negura. Presupuneri spuse cu seriozitatea unei certitudini, apostile puse pe bucati de hartie care-ti cereau sfarsitul. Un monstru. Un copil incomplet. Fara ochi. Fara membre. Cu handicap. De ce sa vrei sa faci un asemenea copil? O sa te chinui toata viata! O sa-l chinui toata viata! As putea desena cu ochii inchisi chipul acestei asistente care in timpul cat medicul intarzia sa apara, mai bine de o ora, nu a facut decat sa-mi povesteasca despre copii "blestem la casa omului". Cand am inceput sa plang mi-a spus ca e mai bine asa, sa nu te tin, o sa fac altul. Cea mai lunga saptamana din viata mea a fost plina de plans si groaza. De dragoste tinuta in frau. De ganduri teribile. Nimeni nu-mi dadea raspunsul si eu aveam nevoie sa stiu. Nu te puteam iubi pana cand nu stiam, iar iubirea era atat de multa incat nu mai avea loc.


Decizia a venit din toata aceasta iubire care a depasit nevoia de a sti. Pentru ca intr-un final m-a facut sa inteleg ca nu aveam nevoie sa stiu nimic. Trebuia doar sa simt. Iar de simtit simtisem toata viata ca tu o sa vii, ca tu esti copilul meu. Ca nu exista alta decizie, ca singura decizie fusese deja luata de cine trebuia. Eu eram acolo doar sa o imbratisej. Ca te-as fi iubit oricum ai fi fost, ca un copil vine pentru un anumit parinte, el alege si el stie de ce. Printre lacrimi si neputinte, dupa o saptamana de revolta in fata nedreptatii, s-a asezat linistea. Am cautat in sigurul loc unde ar fi trebuit sa caut de la inceput. In sufletul meu. Erai acolo! Vesela, frumoasa, intreaga. Cu ochii astia minunati cu gene lungi pe zi ce trece tot mai verzi. Cu parul tau buclat. Erai acolo si erai bine. Erai chiar tu cea de acum. Nu stiu daca puterea gandului te-a facut sau ai venit chiar tu ca sa ma linistesti. Dar am vazut acest chip de copil fericit alergand pe un camp cu maci, si erai tu. Tu mi-ai adus raspunsul, tu ti-ai dorit sa ai viata. Iar eu trebuia doar sa te las sa fii.

Trei ani mai tarziu tot traiesc fiecare clipa ca si cum ar fi ultima. Te iubesc pana la lacrimi, te strang si te sarut. Ca mi-a fost prea teama ca o sa pleci? Oare de asta? Sau este doar dragostea mamei care a inteles ce dar esti? Ti-am promis in acea saptamana in pantec ca in fiecare an o sa fim impreuna in saptamana noastra speciala. Anul trecut am fost in primul nostru concediu. Erai inca micuta, mai mult simteai decat sa intelegi. Anul acesta ochii tai dezleaga mistere. Vad cum incepi sa intelegi tot mai mult. Ieri seara eram suparata si ai venit sa ma alini... Mi-am recunoscut chipul pe fata ta, ochii mei in ochii tai. Era chipul meu cand iti vindec o rana, cand te iau in brate si te las sa simti ocrotirea. Ai inteles ca aveam nevoie de alinare si mi-ai oferit-o. Ma simt atat de norocoasa... Nu stiu ce am facut sa merit un copil ca tine. Suntem in saptamana noastra speciala si te redescopar. Redescopar o dragoste care creste odata cu tine, cu noi. In fiecare zi tot mai mare. Suntem atat de norocoase, si stiu ca si tu intelegi asta.


Te iubeste mami!