Goo fani la Sinaia

 

"Mami cu goo fani!"

 

 

 

Sub deviza "Mami si tu (ea) sunt doua funny!" am plecat la Sinaia. Parte din saptamana speciala impreuna a fost aceasta vacanta de patru zile la munte (a munie). Funny am devenit in timp ce goneam cu un copil de-o mana si un troler cat ea de cealalta, prin Gara de Nord, in speranta prinderii a una bucata tren. Ca asa e cand ai copil-mic-rar-facator-de-nr. 2 care se hotaraste ca ea face caca fix cand esti la usa sa pleci, nu ca nu te-ai fi rugat de ea toata dimineata sa presteze. Asa ca numai printr-o minune am reusit sa prindem trenul care pleca la 13,10, noi plecand de acasa la 12,55. Si de ce sa nu fie totul nostim complet si sa nu avem bilete tocmai in vagonul nr. 2 din vreo 14, deci in partea opusa intrarii pe peron. Matilda care stie ce-i aia "funny" pentru ca-i mai zic eu cand e nostima si simpatica a decretat in taxi ca mami si cu ea sunt "goo fani" spre maximul amuzament al taximetristului care a dat bice la bidivii si a ajuns din Tineretului la Gara in impresionantul numar de 6 minute. Multumim, multumim!

 

 

Pentru ca trusimul romanesc in pensiuni e loterie la drumul mare am zis ca iau prima pensiune decenta care-mi apare pe turistinfo.ro si aia e. Bugetul limitat, deci nu ne permiteam cine stie ce extravagante. Curat sa fie. Toaleta in camera sa fie. Intru pe site, vad prima pensiune- Vila Raoul, imi place, pretul mai mult decat ok (70-80 lei/noapte) garsoniera cu baie si bucatarie (dotata cu frigider incapator, aragaz, vesela, vase, loc de luat masa), televizor, internet gratuit, intrare individuala, curte frumoasa si aranjata, parcare. Situata pe Platoul Izvor chiar pe Calea Bucuresti. Vroiam ceva mai departe de centrul aflat acum in renovare pentru a evita picamarele si pentru a face plimbari mai lungi si linistite. Aveau doar 3-4 camere pentru inchiriat ceea ce mie imi place foarte mult. Unde-i lume multa lucrurile tind sa o ia razna. Parerile turistilor 90% pozitive. Nu era o vila luxoasa, dar pentru mine functionalul este mai important. Sun si-mi raspunde Cristina- o gazda simpatica si foarte modesta, discreta si de bun-simt. Mai aveau libera fix o camera de tip garsoniera pentru ca anulase cineva. Perfect! Deci in 5 minute de cand am luat decizia sa plecam la munte aveam camera rezervata. In inca 5 aveam biletele de tren emise. Maria Sa internetul sa traiasca.

 

(foto din garsoniera tip suita- 90 lei/noapte)

 

Gazdele ne-au recomandat un restaurant care era foarte aproape- Casa cu Cerbi- la doua minute de mers pe jos. Ne-a incantat terasa de afara cu priveliste. Nu ne place fumul de tigare, iar Matilda uraseste caldura. Asa ca am pus o haina pe noi si am stat in fiecare zi la terasa. I-a placut mult sa fie tratata ca un om mare. Este prima data cand nu mai folosim scaunul de bebe, a avut tacamuri complete, mancarea ei. A comandat (cu ajutorul traducatorului din dotare) ce a vrut ea sa manance (peste cu mamaliga si ciuperci, in principiu), punctul culminant fiind "aia gacaca maun"- inghetata maro- prin care am sarbatorit ziua ei de nume. Domnul foarte simpatic care ne servea deja ii invatase limbajul si ii aducea "apa buci pai"- apa cu bulbuci si cu pai. Mancarea este decenta, preturile ok, timpii de servire astronomici. Norocul nostru ca ne distram citind si repetand alfabetul, iar cand se plictisea de asta plimba un carucior rustic pentru servit desertul- cred ca era piesa de muzeu. Cand nu a vrut sa iesim la masa am putut pregati ceva in camera, de aici si dorinta mea de a avea o camera cu bucatarie proprie.

 

Imi doream foarte mult sa merg cateva zile cu ea, doar noi doua. Instinctul meu imi spunea ca va fi mult mai bine decat insotite, ca Matilda va fi mai linistita si mai cooperanta, ca eu voi fi mult mai calma atunci cand nu sunt ore si planuri comune de urmat. Pur si simplu sa mergem si sa facem ce putem, cand putem. Fara ore de masa, somn, alergat de colo-colo. Instinctul meu a fost corect. Fara "trebuie" la ordinea zilei lucrurile au fost foarte frumoase. Ne-am plimbat muuuult. Am luat toate stradutele din jur la picior si ne-am oprit la fiecare gard, i-am povestit fiecare fir de iarba, floare, pom. A fost foarte incantata sa descopere plantele si insectele. Cel mai mult i-a placut cand ne-a prins un potop, ca ploaie nu era, si in 30 de secunde eram unde pana la piele. Mare distractie, daca ar fi fost mai cald si am fi avut haine la discretie as fi lasat-o sa topaie prin balati. Radea si tipa ca suntem funny asa cum ne picura apa din par. Excursia cea mai lunga a fost de la intrarea in Sinaia pana la Gara. Apoi ne-am intors catre Hotel International unde am baut o limonada si am mancat o inghetata. Ultima data cand "a fost" aici era cat un pepenas la mine in burtica. Acum, la aproape un metru si 15 kg, se invartea pe usile rotative foarte fericita, iar eu o priveam cu lacrimi in ochi. Am simtit sa o duc in locul acela in care  pe 5 decembrie 2010 m-am simtit cel mai singur om de pe pamant- una dintre cele mai triste zile din toata sarcina. Inca nu stiam nimic, daca va fi bine si ce va fi cu ea. A fost ca o pecetluire a faptului ca  a invins. Nu stiu daca a simtit ceva dar a venit si m-a imbratisat si a cerut pupic. De cand exista mi-a umplut viata si nu m-am mai simtit niciodata singura.

Inainte de intoarcere ne-am oprit in parculetul de deasupra Garii unde fetita mea temerara a vrut sa se dea in TIROLIANA! Ea chiar vorbea serios, isi pusese si o casca pe cap, eu as fi murit de inima asa ca i-am zis ca se va da la anul cand mai creste (si cand o putea mami sa ia un xanax daca o sa incheiam alaptarea pana atunci). A topait o jumatate de ora la trambulina (30 de lei) gratie inaltimii ei mult peste medie care ne-a permis sa spunem ca are 3 ani. Eu stiam sigur ca nu i se va intampla nimc. A plans si implorat sa o las si in mingiile gonflabile care "merg pe apa". Nu ne-a permis varsta. In rest am luat fiecare leagan si tobogan la rand. Am dat 3 lei pe fix 10 bobite de zmeura. I-am promis ca o sa revenim si a plecat cu lacrimi in ochi. Deci, o sa revenim!

 

Au fost patru zile minunate, cu ceva panica intr-o noapte cand am realizat ca suntem cam cuc pe acolo, cu peripetiile de la intoarcere, dar cele mai frumoase zile impreuna de pana acum. Pensiunea o recomand daca nu aveti predispozitii de lux in ceea ce priveste mobilierul si finisajele. Ideala daca aveti copii si doriti sa le puteti gati in camera. Nu au loc de joaca pentru copii, dar este un parc destul de aproape. Daca va doriti liniste absoluta ar trebui sa va cazati undeva mai sus, pensiunea aceasta este pe Calea Bucuresti (DN1) deci se cam aude traficul. Eu am ales-o asa pentru ca vroiam sa fie accesibila direct din soseaua principala. Gazdele au fost minunate- oameni care au inteles cum se face turismul si ca unele neplaceri se rezolva foarte usor daca exista bunavointa si bun-simt.

 

 Ah, si s-a dormit cam asa:

 

 

 

P.S.- regret sa o dezamagesc pe donsoara Corina care ne citeste doar pentru a se distra atunci cand nu ne simtim bine undeva.