marți, 2 octombrie 2012

Nostalgii de mama

Este si toamna, si frunze galbene, si liniste, si faptura minunata are aproape 18 luni de cand nu mai locuieste in mine. Alearga, rade, vorbeste despre lucrurile din mintea ei, toate lucrurile din mintea ei fac precum magarul, asa a decis ea, toate sunt magari si fac ihaaaa, ihaaaaa. Doar cainele are un statut aparte, el face totusi ca un caine. Si e toamna, si ma uit la pantecul meu in care nu mai locuieste nimeni, poate doar cafeaua bauta in viteza de dimineata, cafea la cuptor (nu avem gaze de doua zile). Acum doi ani, tot toamna, acolo era EA. Era cu mine mereu, era ocrotita, iubita si asteptata. Mi-a lasat o mica amintire, daca te uiti atent, dintr-o parte, stii ca acolo a fost un cuib. A ramas o urma unde a crescut o viata, e o mica rotunjire. Mi-e tare drag de ea, o privesc in fiecare dimineata cand trec in fuga catre dus. Ma saluta linistita din oglinda, e amintirea ca eu am gazduit un suflet. Am nostalgia existentei ei in mine, mi-e dor de clipele noastre in care se misca usor sub palma mea, se mangaia de mine, de clipele cand imi auzea vocea si isi incepea dansul. Mi-e dor sa o mai simt acolo, doar a mea.

 Mi-e dor de felul in care-mi cocotai burta, n-am avut niciodata o burtica gen balon, aveai tu grija sa fie in colturi, sa fie un hexagon, cam asa a si ramas. Se vede ca ai stat numai in stanga, te impingeai pana ti se vedeau talpitele prin piele. Mi-e dor sa te mai gadil la talpi. Si de noptile in care-mi trageai ghionturi ca prea ma culcasem bine pe burta. "Treci mami inapoi pe o parte, nu pe aia, pe cealalta!". Mi-e dor de acea joi seara din toamna cand am simtit primul fluturas, erai tu, incepeam sa-ti simt zborul. Imi lipsesc inceputurile de saptamana cand iti povesteam ce e cu tine.

"Astazi incep sa-ti creasca manutele, o sa ai degetele, zece."

"De astazi ai urechiuse, o sa incepi sa auzi o voce care-ti spune in fiecare secunda cat de mult te iubeste, e mama ta."

"Astazi o sa deschizi ochii tai frumosi, ochii tai care or sa vada toate minunile lumii."

"Da, ala e un sughit, o sa tot sughiti, e bine, ti se dezvolta plamanii."

"Nu mai ai loc, stiu, e tare inghesuita garsoniera ta. Te intinzi? Acum e mai bine? E bine asa cu un picior pe ficat, unul nici nu mai stiu pe unde si capul ti se odihneste linistit pe vezica, e bine. E totul moale si cald."

Chiar asa, oare cum era pentru tine acolo? Oare mi-ai spune daca ti-ai mai aminti? Eu cred ca-ti amintesti, dar nu stii sa-mi spui. Era cu muzica si leganat? Ti-e dor de pernuta moale pe care dormeai? Si de sfoara aia? Da, ti-a cam fost drag de ea, ti-ai pus-o de doua ori in jurul gatului, margele. Te speria sunetul apei de la dus, stiu, si acum te sperie. Nici corurile din biserici nu-ti placeau, nici asta nu s-a schimbat. Iti placea somonul, ce de somon m-ai facut sa mananc, e preferatul tau si acum. Da, si nectarinele.

Oare cum a fost pentru tine cand ai iesit? Ai simtit acelasi gol, aceeasi singuratate? Oare ti-a fost la fel de cumplit de greu cand te-ai trezit singura? Cred ca ti-a fost. Te-am inteles, crede-ma. Cel mai mult atunci cand aveai trei saptamani, m-au obligat sa "ies putin din casa". Fara tine, fara tine in pantec, fara tine la sanul meu. M-am simtit pierduta. Nu stiam cine sunt, de ce sunt eu fara tine, cum de sunt fara tine. Nu mai stiam nici sa merg. M-am vazut pentru o clipa intr-o vitrina, era o straina acolo, cine era femeia care seamana cu mine? M-au durut privirile oamenilor, privirile barbatilor adresate unei femei, nu unei mame. Imi venea sa le strig "Ce va uitati, sunteti nebuni? Nu vedeti ca sunt cu pui?" Nu, nu vedeau, nu mai eram. Pe afara eram iar doar femeie, prin suflet eram doar mama. Mi-a luat timp si mi-a fost greu sa invat sa fiu doar una. Ciudat cum o viata de unu s-a uitat in 9 luni de doi.

Imi amintesc ca atunci abia asteptam sa o vad, as fi scos-o doar asa pentru cateva clipe, as fi sarutat-o si apoi as fi bagat-o inapoi. Acum as vrea sa o mai simt pentru o clipa cum ma gadila cu manutele ei mici.  Mi-e dor de dragostea pe care o simteam pentru corpul meu, de frumusetea pe care o vedeam in el. Nu cred ca am fost candva mai frumoasa. M-am iubit, ceva nou pentru mine. Am fost atat de "eu" cat am fost "noi". Am nostalgia zilelor care au dat alt sens vietii.


 20 noiembrie, 20 de saptamani

19 comentarii:

  1. Te urmaresc cu atata drag si ti-am mai scris uneori. Am 26 de saptamani de sarcina si incerc sa ma gandesc cum va fi peste 2 ani. :)
    Cu blogul asta chiar m-ai facut sa plang. Si eu ma simt tot "cu pui" si probabil asa o sa raman pentru totdeauna "cu pui".
    A fost atat de greu si traiesc zi de zi rugandu-ma sa nu se termine si acum e si mai greu. Am sarcina cu risc. Nu am simtit nicicand o durere mai mare ca atunci cand mi s-a spus asta. Nu as putea sa traiesc fara sa vad chipul celui care ma mangaie cu atata drag, care ma inghesuie si ma inghionteste a "buna dimineata" dupa ce deschid ochii si cu care adorm seara incercand sa-i potolesc cu mangaiere jocul.
    Sa fiti sanatoase amandoua. Atat va doresc. Restul le faceti singure.


    Roxana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Off, imi pare tare rau pentru voi. Incredere multa, conteaza enorm, sa crezi in tine si in bebe. Asculta ce-ti spune medicul, stai in pat daca asa trebuie. Chiar daca o sa va vedeti putin mai repede important este sa mai stea acolo un timp. Multe ganduri bune, iti trimit si eu multe, sigur mai adunam.

      Sa-mi spui te rog ce mai este cu tine, daca te pot ajuta cu un medic, cu un ecografist bun, o alta parere, ceva.

      Mult curaj si credinta ca o sa fie bine!

      Ștergere
    2. Din fericire am fost mereu norocoasa. Lucrez la Medicover si tot ei ma supravegheaza ei cu sarcina si cu tot. Tot la ei voi naste. Stau in pat si iau tratament ca sa imi tin colul inchis.
      Baietelul este bine, se dezvolta si are tendinta de a fi mai mare decat standardul,asta ma incurajeaza . Ma rog sa mai stea macar o luna.
      Iti multumesc pentru cuvintele frumoase. Te citesc de la inceputul sarcinii. Mi-ai dat, fara sa stii, atat de mult curaj, de atatea ori. Iti multumesc.
      Pup si falcutele cu bucle si cu strungareata.


      Roxana

      Ștergere
  2. vaaaaai ma omori!!! aceeasi chestie mi se intimpla si mie!!! probabil o fi pt ca in 2 sapt face fi-mio 1 an si mi se pare ca a trecut timpul mult prea repede! Parca numai ieri l-am nascut...si faptul ca lately toate femeile din jurul meu nasc, nu ma ajuta deloc haha Tare tare mi-e dor sa fiu gravida...Dar, am deja 2 asa ca tre sa stau cuminte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. He he Anca, cine stie, poate vine si numarul 3 :). Tare fericita as fi sa mai traiesc experienta asta, cu tot raul si chinul si nasolul, mie tot mi-e dor.

      La multi ani pentru Junior, dar ne mai vedem pana atunci :).

      Ștergere
    2. nah, draga mea, nu vine nr 3. Desi al meu sot vrea 4 si sa fiu daca am fi milionari de nu mi-as face 4 hahaha
      Dar tinind cont ca numa el munceste si io-s acasa cu copiii....cu 4 copii numa cu 1 salar, nu am face fata. Dupa cum am zis deja, la iu es and ei nu exista indemnizatie pt mame.

      Ștergere
    3. :)) asta este un lucru pe care sotul meu nu poate sa il inteleaga: cum este posibil ca dupa doi copii, proveniti din sarcini toxice sa imi mai fie dor sa perioada sarcinii. o sa imi fie dor de sarcina pana voi inchide ochii

      Ștergere
    4. Probabil ca bietul tau sot vedea doar cat te chinui, el nu avea cum sa simta minunea. Dar cunosc si femei care au trecut prin sarcina si au detestat efectiv experienta si nu au nici o nostalgie, din contra. Si culmea nu femei care sa fi trecut prin ce ai trecut tu sau alte mamici cu probleme serioase. Fiecare cum simte.

      Sa fiti sanatosi si sa va bucurati unii de altii!

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. imi place de Mara...noi toate cu sarcinile si dorul si ea are treaba cu tatuajul. haha

      Ștergere
    2. Da, il am pe asta cu "fluturii" si inca unul mai micut. A fost cadoul meu de 30 de ani, mi-am dorit mereu dar am zis sa mai astept poate-mi vine mintea la cap, dupa cum se vede nu mi-a venit :)). Ma pregatesc de unul nou.

      Ștergere
    3. Anca, parca Mara a zis ca-si doreste si ea unul micut si sexy pe undeva, dar tot asa asteapta sa vada daca-i trece cheful :)).

      Ștergere
  4. Emotionant :)
    La fel ca si fetele care au scris mai sus, imi e cumplit de dor si mie de perioada cand am fost insarcinata. A fost, fara doar si poate, cea mai frumoasa perioada din viata mea...
    Iti doresc din suflet sa mai traiesti, cel putin inca o data, o perioada binecuvantata precum cea descrisa in post....acelasi lucru il doresc si pentru mine...pupici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, sper sa ne mai iasa inca o data minunea si sa mai fim burtici.

      Cu drag.

      Ștergere
  5. am nascut acum 2luni 3saptamani si 2 zile si postarea ta ma facut sa plang. Plang de fericire, de drag, de oboseala, si ..de hormoni(noroc ca noi femeile putem da vina mareu pe ei). Si ma uit in patutz la puiul meu drag si acum iti scriu(pt prima data desi team gasit si te citesc din iarna)si parca nici nu imi mai amintesc cum e sa primesti ghionturi in burtica, sa nu te poti apleca, sa urinezi noaptea..avea un genunghi bagat in burta in partea stanga, acum il mangai pe genunghi si simt la fel..simt ce simteam cand imi mangaiam burtica miscatoare(doar ca e un genunchi mai gras si mai maricel). Si aveam enotii pt el sa fie bine,sanatos, si imi doream sa-l tin cat mai curand in braze, sa-l vad, sal pupacesc..desi stiam ca imi va fi dor candva sa fim 2in 1..dar nu credeam ca asta va fi atat de repede.
    ma inpresionat maxim ce ai scris! sunt :( de dor:)si de fericire!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dana draga pe mine hormonii nu m-au parasit nici acum :))), nici nu cred ca mai trec. Nu-i zi de la Dumnezeu sa nu ma trezesc cu lacrimi in ochi de dragul ei, uneori si de oboseala, dar de obicei de drag.

      Sa fiti sanatosi si voiosi! Aaa si sa faceti multe fotografii si filmulete ca sa vezi la anu' pe vremea asta cat de incredibil o sa ti se para totul.

      Ștergere
  6. Am descoperit blogul tau mai de mult si ,,te" citesc cu regularitate chiar daca cu sinceritate,iti spun ca nu intotdeauna sunt de acord cu parerile tale,cu modul in care vezi unele lucruri ...Nu sunt genul care sa scrie coment-uri,respect opinia celuilalt si invat din experienta altora...Insa cateva din postarile tale au facut sa-mi dea lacrimile si pentru ca m-am regasit atat de tare in sentimentele tale ,am simtit nevoia sa o spun aici...Si eu am o fetita de 1 an si 4 luni si dragostea pentru ea,dincolo de cuvinte m-a schimbat pentru totdeauna...Perioada cu burtica a fost una din cele mai fericite din viata mea,m-am simtit cu adevarat puternica,plina de iubire pt puiul mic ce crestea in mine,gata sa infrunt orice...Credeam ca eu am o problema cu nostalgia si dorul dupa ,,burtica" pentru ca cei din jur se mira cand le marturisesc asta,desi nu ma bucur mai putin de prezentul plin si vesel alaturi de Karina mea...Din pacate ,dupa nastere desi a fost nascuta la termen,din cauza greutatii mici,fetita mea a fost dusa la un salon de prematuri,iar eu un etaj mai jos a trebuit sa ma refac si sa suport,ceva mai cumplit decat orice durere fizica...absenta ei...Dupa proteste si interventii,am reusit sa o vad de cateva ori pe zi si noapte cand imi era adusa in salon,pana ce am fost in stare sa urc si eu la ea,dar faptul ca nu am avut-o cu mine in primele zile tot timpul,desi perfect sanatoasa si fara sa necesite un incubator,desi ar fi fost firesc si benefic pentru amandoua...ramane una din partile negre si dureroase ale nasterii ,peste care ma stradui sa trec,sa uit...Revenind la fetita ta frumoasa,personal,te respect pentru decizia de a-ti asuma rolul de parinte unic,cu toate ca,am senzatia ca Matilda te-a ales pe tine sa-i fii mamica si nu invers,ca a fost o minune ce a asteptat sa vina la timpul ei...Nu pot spune ca stiu cat ti-e de greu,imi imaginez doar,insa nu ma indoiesc ca merita si ca si dragostea e dubla:)Iti trimit un gand bun si iti doresc sa te bucuri din plin,de fiecare etapa,de fiecare clipa,alaturi de minunea ta mica...Dramy

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dramy,ma bucur pentru sinceritate, la fel cum ma bucur de faptul ca ma citesc (si) oameni cu pareri si abordari diferite asupra vietii. Poti sa-mi si spui cand ceva e de cealalta parte a "ädevarurilor" mele,chiar mi se pare ciudat ca toata lumea sa fie de aceeasi parere. Poate ca asa ma imbogatesc si eu din experientele voastre.

      Iti inteleg durerea separarii si pentru noi asta a fost partea cea mai grea. Saptamana de eu intr-un salon cu cel mai puternic sentiment de inutilitate si ea la incbator intr-un alt salon. Norocul meu a fost ca dupa nastere am fost foarte "vie", m-am dus la ea, am urcat si coborat etaje. Cred ca o luam pe campie sa nu ma pot duce la ea. Am stat apoi pe un scaun si am pazit incubatorul. Faptul ca am scris istoria nastetrii pe blog m-a ajutat enorm. Daca tu crezi ca te-ar ajuta sa scrii iti ofer oricand spatiul aici, poate fi o postare anonima.

      Dar ma uit si in jur si tot ce pot sa spun e bine ca avem copii sanatosi pe care sa-i iubim si care sa ne umple viata de iubire, copii pe care am avut norocul sa-i aducem acasa. Si eu am sentimentul ca ea m-a ales si ii multumesc in fiecare zi pentru asta.

      Sa fiti sanatoase si fericite!

      Ștergere
  7. Multumesc,Miruna.Povestea noastra a fost mult mai putin dureroasa si grea decat cea a nasterii Matildei...nu sunt cuvinte sa spun cat de rau imi pare cand citesc despre suferinta si experienta unor mame legate de ceea ce ar trebui sa fie un moment atat de special...eu fac parte din acest sistem medical romanesc ,,bolnav" si cunosc din pacate din ambele tabere realitatea spitalelor si maternitatilor din Romania ...Ce sa spun,dincolo de toate suntem oameni si depinde de fiecare dintre noi cum alegem sa ne facem meseria...dincolo de lipsuri si frustrarile materiale,nu ne-a obligat nimeni sa lucram cu alti oameni si n-ar trebui sa uitam de omenie si compasiune oricat de rutinati si ,,satui de lucru" suntem...Nu vreau sa intram insa in astfel de discutii,eu poate ca am fost mai ,,pregatita" pentru tot ceea ce mi s-a intamplat desi n-am avut deloc parte de un regim special nici in bine,nici in rau si am fost nevoita doar sa descopar ca toate acele discursuri despre importanta contactului bebelusului cu mama inca din primele ore de viata si alaptat sunt doar pur teoretice la noi...Pe mine m-a ajutat gandul permanent ca fetita mea e sanatoasa,ca sunt doar cateva zile de care vom trece si ca vom ajunge acasa unde vom fi impreuna,ca in burtica...Sa dea Dumnezeu sa fie sanatoase fetitele noastre si sa aiba o copilarie senina si plina de iubire.Dramy

    RăspundețiȘtergere