Draga blogule, de ziua ta (fericire)

Draga blogule,

 

te-ai facut mare, ai implinit sase luni. Daca ai fi fost un copil acum ne gandeam sa diversificam ceva alimentatie, ti-ar fi iesit si primii dintisori, poate ca ai fi inceput sa stai in fundulet si sa silabisesti. Era frumos daca ai fi fost (inca) un copil. Joi ai implinit sase luni si ma gandeam sa-ti dedic si tie o postare, doar mi esti loc de bine, de respirat si de povestit. In aste luni cred ca mi-ai fost cel mai bun prieten si cred ca meritai sa te laud putin, sa-ti laud traficul, uncii, afisarile care pe unde, cata lume te apreciaza si te iubeste. Dar de ziua ta mi s-au intamplat niste bucurii mari si nu am avut timp sa te sarbatoresc, ma ierti tu, ca doar esti al meu :).

 

Ce bucurii? Pai mi s-a intamplat sa ma trezesc invitata intr-un grup pe Facebook unde o alta doamna cu blog dorea sa faca un cadou unui copil. Pur si simplu asa, pentru ca asa e ea: BUNA. Aceeasi doamna s-a oferit asta vara, fara sa stie nimic despre noi, sa ne duca la mare. Nici macar nu stia ca avem prieteni comuni. Atunci mi s-a parut putin ciudat, obisnuita cum sunt cu altfel de oameni, dar acum m-am lamurit de unde venea oferta ei. Din suflet, asa e ea. M-am bucurat sa o cunosc, m-am bucurat pentru ocazia pe care ne-a oferit-o tuturor de a aduce o mica fericire. De fapt, bucuria cred ca a fost mare. In timp ce lucram sa indeplinim visul asta mic am cunoscut si alte doamne la fel de frumoase. "Cunoscut" pentru ca nu ne-am vazut la ochi intre noi, doar ne-am pus gandurile bune impreuna. Cand misiunea a fost dusa la un sfarsit ne-am dat seama ca o mana de oameni chiar poate face ceva. Chiar si un ceva mic, dar poate face CEVA. Asa ca ne-am relocat tot pe Facebook intr-un alt grup. Acolo ni s-au adaugat din ce in ce mai multi oameni. Va asteptam si pe voi. Incercam sa ajutam cateva familii cu probleme si copilasii despre care am mai povestit. O sa si reusim. Sunt fericita, blogule!

 

De ce fericire? Pai pentru ca m-am regasit intre oameni la fel ca mine, oameni care nu spun nu am, oameni care pot sa ajute. Si nu pot pentru ca-i dau lucrurile si banii afara din casa, ei ajuta pentru ca au sufletul la locul lui. Am simit iar sensul locuitului in tara asta din care multi vor sa fuga. A inceput sa-mi curga iar sangele prin mine. M-am simtit calda. Am vorbit cu oameni minunati care isi pun resursele, relatiile si timpul lor in ajutorul unor copii din celalalt capat de tara. Nu au iterese personale in minte, se gandesc doar la acele suflete. Am vorbit cu oameni minunati care s-au dus si au cumparat hainute, rechizite, alimente  pentru niste familii pe care nu le-au intalnit si nici nu cred ca or sa le intalneasca. Oameni care au adunat hainutele si jucariile copiilor lor, hainute pe care poate le pastrau pentru un viitor copil, si le-au oferit mai departe acolo unde era mare nevoie. Am vorbit cu oameni care au adoptat copii, cu altii care vor sa faca asta sau macar sa petreaca doua ore pe zi cu un copil fara parinti. Oameni care vor sa ii duca in excursii sau sa le ofere un Craciun intr-o familie, intr-o casa. Oameni care se lupta pentru aplicarea legii adoptiilor, lege care a fost modificata de un an de zile dar nimeni nu o aplica. Oameni care cred in Cel de sus, dar  si in cei de langa ei. Sunt fericita, blogule!

 

 

 

 

 

M-a facut fericita Monica.

 

Si Maria.

 

Si Gabriela.

 

Si Ioana (tu nu ai blog, dar te stii).

 

Si Nicoleta.

 

M-a facut fericita bucuria celor ajutati!

 

Multumesc!