vineri, 6 iunie 2014

The Cow Who Saved the Day

Daca ar trebui sa existe o regula #0 atunci cand ai copii, aceea ar fi: fara planuri! Nu-ti fa planuri, omule parinte, pentru ca mai mereu va ateriza ceva direct in capul tau si planurile se fac praf. Insa nu te poti abtine, nu-i asa?! Sunt atatea lucruri de facut, atat de putin timp si iar cazi in capcana lui "o sa mergem/facem/dregem maine" si la locul de joaca, si in parc, si la lansarea centrului de activitati, ba chiar si in vizita la prieteni. Copilul tremura si chiuie de nerabdare, doar e Ziua Copilului, nu? E o alta zi "a lui" venita asa prin surprindere, o surpriza, o fericire. A primit si cadouri, stie ca o sa fie sarbatoare si el o sa fie in centrul atentiei. Si parintele tresara de amintiri cu vata de zahar si masinutele din Oraselul Copiilor de acum 30 de ani.
 
Si vine seara din ajun de ziua cea mare. Copilul pare indispus de vreo doua zile, dar o tot dai pe aliniera planetelor, pe conjunctia Venus-Marte, pe vantul care bate dinspre rusi, pe orice nuuumai pe faptul ca-l pandeste o boala nu. Eh, si cand doar o noapte te mai desparte de ziua bine programata, cu distractii si prieteni, termometrul arata 39 de grade si mucii isi fac drum spre barbie... Iar daca ai fi intr-un film cam asta ar fi momentul cand se aude sunetul de placa zgariata si muzica aia tare antrenanta se opreste. Copilul a racit!
 
Planurile praf. Nu poti duce copilul cu febra si plin de muci, plus irascibil cat cuprinde de la disconfortul bolii, intr-un loc plin cu alti copii. Ca nu se face! Vezi ca ai un copil cu o viroza in  plina desfasurare, nu te duci cu el printre altii ca sa le "cresti" imunitatea. Plus ca ar mai putea pescui si alta boala si sa fii nevoit sa joci la dublu. Deci, schimbare de planuri, ne distram acasa. Insa nu esti prea credibil, copilul isi asteapta marea iesire si nimic nu mai pare a fi aniversar. Ti-e ciuda de nu mai poti si te gandesti oare ce l-ar putea face putin mai fericit, macar sa uite de cat de mizerabil sa simte din cauza virozei. Unde ai putea iesi putin, ce-i place sa faca? Si el, copil destept (ca doar e al tau :)) iti da singur raspunsul: vrea la "teuranc". Restaurant sa fie! Bellini sa fie!
 
 
Sigur zona de nefumatori este libera, suntem putini din astia nebuni de stam la nefumatori cu cei mici. De obicei zona e a noastra si nu-i pericol sa "virusam" si pe cineva. Matilda adora pastele lor, poate scapam si o felie de tort, ca doar e 1 Iunie. Si-n drum spre restaurant imi vine ideea, pun mana pe telefon, tastez repede un mesaj, sper sa imi raspunda pozitiv. In cinci minute suna el, omul cu Vaca, era in oras. Ii spun ca uite ca tristete dadu peste noi si tare m-as bucura sa-si ia frumos Vaca si sa vina la restaurantul cu pricina pentru a bucura minunatul, dar racitul,  copil din dotare. Si zise da, si veni, si copiii se bucurara, si Matilda fu incantata si eu si mai si! (Sa nu va mai spun de personalul restaurantului ca-s oameni seriosi si poate nu vor sa para mai rau ca niste copii) Astfel Vacuta ne-a salvat ziua de 1 Iunie fapt pentru care ii multumim nespus!
 



 
 
P.S. Ce a fost dragut din partea celor de la Dr. Oetker? Ca ne-au reprimit in campanie, initial le-am spus "nu", Matilda nu mananca budinca la cutie, si nici in general, si nu mi s-a parut corect sa le acceptam propunerea de promovare. Insa copilul s-a bucurat foarte mult de vizita Vacutei Paula, iar budincile au ajuns la doi copilasi dornici de ele.
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu