miercuri, 4 iunie 2014

Despre celalalt copil

Eu am un copil. Matilda. Fetita mea, Matilda. Fetita mea care de cand avea doar cateva ore imi zambeste si treaza si-n somn. Copilul meu blajin si minunat, copil crescut cu cea mai mare dragoste de care pot fi capabila. Si sunt. Copil ocrotit, respectat, alinat. Copil lasat sa creasca asa cum simte el, cu putine limite, dar ferme, cu multe explicatii, cu negocieri, argumente si ales impreuna. Copil vesel si pozitiv, copil care atunci cand ne vede tristi vine si ne spune ca trebuie sa fim "frumosi si fericiti", copil care ocoleste furnicutele de pe asfalt pentru ca trebuie sa traiasca si ele. Copil care pune melcii pe iarba pentru a nu fi calcati de trecatori. Copil care iubeste tot ce o inconjoara, care se aseaza sub un tei inflorit si spune fascinata de cat de frumos este ca ceva asa minunat nu a mai vazut. Copil care de mic a fost ca o closca, isi aduna jucariile in jurul ei si le ocrotea. Copil care s-a ferit mereu din calea celor care erau prea "zgomotosi". Copil care nu-si iese din ale lui decat daca insisti muuult si-i apesi toate butoanele care o deranjeaza. Care mananca si doarme fara insistente si pacaleli. Copil care mi-a fost mereu un pansament pentru suflet. Copil care si-a dorit mereu sa faca singur, sa invete singur- sa mearga, sa manance, sa se imbrace, sa se spele-.Matilda mea frumoasa si iubita. Iar pentru ea "frumoasa" inseamna buna si luminoasa, nu frumoasa la chip, frumoasa pe dinauntru. Pentru ca nimeni nu i-a spus ca frumosul este pe afara, iar ea a inteles ca este ceva dincolo de un chip frumos. Matilda mea vesela si vioaie care alearga, sare, se urca pe plase, stie fiecare potecuta si rata din parcul nostru. Fetita care invata sa mearga pe bicicleta si sfatuieste "partenerii" ei pe doua roti sa-si puna casca pe cap pentru ca se pot lovi. Si sfatoasa in general, mereu pusa pe ajutat orice fiinta mai mica. Matilda cu ochi blanzi si ras de soricel. Matilda plina de vorbe frumoase si povesti. Vorbe pe care si le corecteaza singura si ni le soarbe din priviri pentru a sti tot mai multe, pentru a invata si ea sa le citeasca, sa ne citeasca. Copil care vrea sa scrie, sa adune si sa scada. Copil tolerant si intelegator atunci cand simte un disconfort, o durere. Matilda mea, copilul meu pe care-l cresc cu fiecare strop de suflet pe care-l am, pentru care pun tot si nu mai ramane nimic in rest. Asa am avut eu un copil, trei ani, o luna si 23 de zile.
 
 Mai am un copil. Celalalt copil. De trei zile mai am un copil. Un copil care nu ma aude, pe mine sau pe altii. Un copil care si-a pierdut vorbele cu inteles si a nascocit altele fara. Tipete si sunete. Un copil care vrea sa mearga ca un bebelus. Un copil care sta si se priveste in oglinda vorbindu-si singur, in aceeasi limba neinteleasa. Care nu mai vrea sa manance, nimic. Care nu mai vrea sa se imbrace, sa se incalte. Un copil absolut depedent pentru orice. Care nu mai vrea sa iasa din casa. Un copil care atunci cand i se vorbeste tipa si loveste. Un copil care se intinde pe jos si refuza sa se ridice privind in gol. Un copil care la cel mai mic disconfort tipa cat il tin plamanii. Unul care nu ma mai aude si nu ma mai vede dacat atunci cand crede ca ramane singur. Iar atunci o face prin urlete de nedescris. Un copil pe care incerc sa-l cunosc, din toate puterile sa-l cunosc si sa-l inteleg. Si sa-l iubesc. Si nu pot. Si-mi face sufletul mii de bucati. Mii. Un copil care ma distruge cu suferinta lui pe care nu i-o pot alina. Suferinta venita din teama pe care nu si-o poate controla si intelege si atunci fuge in timp acolo cand era inca un bebelus. Atunci cand nu i se cerea nimic. Cand nimeni nu-i cerea sa stea inchis intr-o camera cu oameni si copii straini, departe de mama lui. Un copil care se lupta cu o frica mai mare decat el. Un copil care a trimis-o departe pe fetita mea... De trei zile copilul meu este altul. Si ma lupt cu durerea si furia ca nu pot face sa fie bine.
 
 
Trei zile de gradinita mi-au facut sufletul bucati! Si nu, nu vreau sa aud ca toti trec prin asta! Pentru ca nu toti trec prin asta. Nu toti au regresii la stadiul de bebelus. Nu toti tipa si urla ca niste animale incoltite. Nu toti se inchid in ei. Nu toti sufera in asa hal incat slabesc 2 kilograme in 3 zile. Nu toti au cearcane cat capul. NU, nu toti! Probabil ca foarte putini. Da, sunt si copii care isi trimit ei parintii la plimbare si ma bucur pana la lacrimi pentru ei si pentru parintii lor. Sunt si copii care plang, unii chiar mult. Foarte mult. Dar sunt si copii ca Matilda. Greu de inteles, dar sunt.
 
Si nu vreau sa aud ca EU am o problema de separare, ca doar dement sa fii sa vrei sa-ti vezi copilul intr-un asemenea hal doar ca sa-i "justifici" atasamentul fata de tine. Iar eu despartirea de ea mi-am plans-o acum doi ani si patru luni cand plecam ca un zombie la munca si ma intorceam seaca inapoi. Am suferit pana cand mi-a amortit sufletul pentru nu puteam sa fiu langa ea. Deci eu sunt tabacita bine, nu trebuia sa astept gradinita ca sa-mi traiasc eu dramele de mama. Am plecat pe drumul asta plina de incredere, stiind ca va fi dificil si ca va avea nevoie de timp si blandete. Ca nu este obisnuita cu reguli si program impus, ca-i este greu sa stea fara oamenii ei, dar n-am visat vreo clipa ca o va anula intr-atat. De trei zile si nopti rascolesc tratate de psiholgie pentru a gasi macar ceva sa o ajute. De trei zile incerc sa o aduc inapoi, sa gasesc lucrurile care o aduc inapoi si o fac sa fie macar putin din cum era. Si tot ce reusesc seara se pierde intr-o ora dimineata. Niciodata nu m-am simtit atat de neputincioasa, de fara solutii, de fara...
 
 
 
 
 
P.S. De fapt ma simt ca atunci cand avea doar 3 zile si plangea singura intr-un incubator pana adormea de oboseala. Ma simt ca atunci cand vroiam sa fac incubatorul ala praf si sa o iau acasa. Insa acum este mai rau pentru ca eu o pun in "incubatorul" asta din lipsa de solutii.

15 comentarii:

  1. Imi pare rau ca treceti prin asta Miruna.Am trecut prin asta la un moment dat dar nu am rezistat.Am retras-o de la gradinita.Nu am suportat sa o vad plangand noaptea in somn,faptul ca sa imbolnavit la nici 3 zile de dus si ca tipa ca taiata cand plecam de acolo.Am renuntat la mers la munca si am oprit-o acasa.Poate nu e corect dar atat am stiut mai bine.Si da,e drept ca sotul meu trimite banii sa ne intretinem.Stiu ca la voi nu exista alta solutie si imi pare rau.Sincer daca acum eram acasa,in Romania iti propuneam sa o aduci la mine,si aveam eu grija de ea pana veneai de la munca.Va doresc putere sa treceti peste asta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bună. Mă doare ce ai spus.
    Întradevăr Matilda suferă din nou abandonul acela de la naștere și poate fi extrem.
    Din experiența personala cu Antonia , pot să-ți spun că adaptarea unui astfel de copil se poate face foarte lent, nouă ne-au trebuit mai multe luni, mai multe grădinițe , etc. Va trebui să te pliezi și pe nevoia ei , pentru că așa va fi mai ușor încet -încet pentru amândouă. Poate că un tratament homeopat o va ajuta și pe ea și pe tine, iar grădinița și ceea ce se întamplă efectiv cu ea acolo trebuie reevaluat . Noi am abandonat grădinițe și ne-am oferit timp de adaptare timp de aproape 1 an. Poate te pot ajuta cu ceva din experiența mea.

    RăspundețiȘtergere
  3. Of, va doresc sa depasiti momentul asta cit mai repede!

    RăspundețiȘtergere
  4. Pe S. l-am dat la gradi la program prelungit anul trecut. Nu a fost situatia asa de dramatica ca la voi, dar a fost evident o schimbare in rau, era mult mai nervos si plangea in somn spunând ca vrea la mama si nu mai vrea la gradi. Dimineata, daca il intrebai daca vrea sa se duca, spunea in majoritatea zilelor ca da. Dar nu la program lung. Noi l-am scos de la program lung si am facut ceva sacrificii sa il putem lua la 12. A fost mult mai bine. Anul urmator a stat acasa, dar nu pentru ca nu s-ar fi adaptat la gradi, ci pentru ca in fiecare saptamana imi aducea un virus nou, pe care il transmitea mai departe si la Cati (cel putin) si iarna aceea a fost crunta. Eu spun ca am facut cea mai buna alegere sa il mult de la program lung la scurt (ulterior, am aflat si alte lucruri despre gradi/educatoare care nu mi-au convenit deloc, dar pe care nu le auzisem in timpul anului). Asculta-ti inima. Daca se poate si altfel, nu o mai duce la gradi. Stiu multi copiii fericiti care au fost homeschooled pe perioada gradinitei si nu numai.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sa stii ca ambii mei baieti au avut probleme mari cu inceperea gradinitei. Cel mic inca mai plange cateodata la scoala de dorul meu. Cel mare a vomitat in fiecare dimineta 5 zile la rand imediat ce il lasam singur acolo, ceea ce m-a facut sa il scot pt inca un an. Toti copiii mei (3) au inceput gradinitele dupa 4 ani din acest motiv. Daca n-ai incotro, apai n-ai incotro, sper sa te consoleze ideea ca , in ciuda faptului ca va suferi de fiecare data cand o vei lasa acolo, macar va avea si momente de bucurie printre copii. E greu. iti doresc putere si incredere!

    RăspundețiȘtergere
  6. eu iti spun din experienta personala, copil stat in incubator, si acum la peste 40 ma integrez greu in grupuri. sa nu mai vorbesc de experienta mea din copilarie. in schimb, ma integram f bine in mediul creativ. remediile homeopate sunt cele mai bune, atat pt tine cat si pt copil. mult mai bune decat orice teorie psihologica. teoria te ajuta sa iti explici anumite lucruri dar nu rezolva cauza. ar fi bine daca la gradinita respectiva, pt copiii care se integreaza mai greu ar exita un specialist in jocul cu nisip, terapia prin arta, miscare creativa. o spun din perspectiva celei care lucreaza cu copii ca educator si terapeut. si am lucrat si in farmacie homeopata.
    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  7. Te citesc de ceva timp, dar e prima data cand comentez. Ai acelasi copil bun, luminos si frumos. Doar ca trece printr-o perioada grea. E o schimbare foarte mare pentru ea. David al meu a plans doua saptamani. Tin minte ca ma sfatuiau sa plec ca sa il linisteasca ele iar eu ramaneam in fata intrarii si il auzeam cum plange, plangand si eu in acelasi timp. Am prieteni care au incercat doua luni, l-au retras si au incercat cu alta gradinita.
    Daca ai cum, i-ati cateva zile libere si vorbeste la gradi sa stai cu ea acolo. Mai intai cateva ore pe urma plecati. Pe urma mai multe ore si iesi tu in curte si mai stai acolo si tot asa. Important pentru ca un astfel de plan sa iasa este ca ea sa nu stea pe langa tine. Sa stie ca esti intr-un colt sau chiar pe hol si sa se poata implica in activitatile grupei.
    Daca nu, cu multa rabdare, explicatii, imbratisari si iar rabdare. Ea se va obisnuit pana la urma si ii va placea.

    RăspundețiȘtergere
  8. Andrei are 2 ani si 6 luni. Cand avea 11 luni si nu gaseam bona, am mers pe variant cresa private. Scriam atunci "... trebuie sa va spun ca luam de acolo ALT COPIL.
    Ma explic: mergeam sa-l lasam si sa-l luam amandoi: si eu si Andrei. Cand il luam…intai ca nu se mai desprindea din bratele noastre, trebuia sa venim cu el in brate, in masina, caci nu mai accepta sa stea in scaunul lui… Apoi ca..era mut. Nu mai vorbea, nu mai radea, nu mai suporta sa-l atingem…Stiti ce senzatie naspa este sa vrei sa-ti mangai copilul si sa iti ia mana si s-o dea la o parte??? La mai putin de-un an!! (copilul) La 11 luni!! Stiti cum e sa ai un copil vesel, de care toata lumea se minuna si, deodata, sa te trezesti cu un copil care NU mai zambeste?? Si asta dupa doar trei zile…". Multi mi-au zis ca-s nebuna..atunci..Ca un copil la 11 luni nu poate simtia sa..nu poate reactiona asa...Dar eu stiu ca se poate chiar si la 11 luni. Cu siguranta se poate si la varsta Matildei, caci este greu pentru ea... Sa-I fii alaturi cat poti mai bine (si sunt sigura ca asta faci)..sa nu te simta ca ai si tu spaimele tale legate de mersul ei acolo..
    Fiind mai mare, poate va trece mai usor. Poate ceva de-acolo o s-o atraga muult..un alt copil, o educatoare, ceva...
    Nu stiu, in mod calr, ce sfaturi sa dau..dar stiu ca este greu si cred ca te face bucati pe dinatru sa vezi asta..
    Ceea ce pot.este sa va tin pumnii. Ei, tie.
    Daca n-ai solutie, si am inteles ca n-ai avut alta, cumva veti ajunge la o "normalitate" ..orice-o insemna asta.. Cu siguranta, insa, IN TIMP mai lung decat cel ce-a trecut....poate o luna..poate doua..Poate mai curand.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ilincăi nu i-a plăcut niciodată la gradiniţă. De fapt, Ilincăi nu i-a plăcut niciodată nicio activitate care presupunea despărţirea de mama ei şi / sau de casa ei. Cu toate astea, am trimis-o la grădiniţă. Pentru că nu am avut încotro. O deranja în mod special gălăgia făcută de ceilalţi. Şi acum o deranjează spaţiile gălăgiase şi pline de oameni. A plâns aproape în fiecare zi din viaţa ei când a dus-o mami la grădiniţă. Când o ducea tati sau altcineva, nu plângea. După perioada de acomodare, să-i spun aşa, timp în care şi ea se transformase într-un copil pe care nu-l mai recunoşteam, a început să redevină primul copil. Dar asta nu a însemnat că i-a făcut plăcere să meargă. Era tristă când o lăsam, tristeţe care dura până la micul dejun, adica vreo 30 - 45 de minute de când o lăsam. Apoi se lua cu activităţile şi nu mai era tristă. Şi acum urăşte să plece de acasă dimineaţa înspre şcoală. Ce încerc eu să-ţi spun aici şi să te încurajez este că Matilda o să redevină, treptat şi cu răbdare, primul copil. Acum suferă şi suferi şi tu cu ea. Nu ştiu cât o să dureze. Nu ştiu cât o să mai suferiţi. Dar, cu răbdare, o să-şi revină.... Eu pe Ilinca am înţeles-o pentru că şi eu am aceiaşi pitici ca şi ea. Nu-mi place să plec de acasă dimineaţa, nu-mi plac spaţiile aglomerate, gălăgioase, etc.

    RăspundețiȘtergere
  10. Sunt una din persoanele care te-au intrebat mai demult daca nu te gandesti la gradinita.


    Te intrebasem pt ca fetita mea are cam varsta Matildei si la trei ani fara o luna (sau cam asa) a ramas fericita cu copiii in clasa. A insistat (din martie pana acum) o singura data sa raman cu ea - dar fara plans - ca una din doamne era bolnava si o inlocuia o colega mai in varsta si parca mai acra, asa.
    ea e la program scurt. Si tot mi-a fost greu. Simt ca mor de cate ori o las acolo. Ca nu stiu de ea nimic ore intregi. Ca educatoarele sunt mai putin rabdatoare decat mi-as dori. Ca e mult mai mica decat toti colegii de grupa si se compara cu ei si uneori simt ca sufera ca ea nu poate face aia si aia si ailalta... Ca a racit in trei luni cat in cei trei ani de viata (practic, o saptamana merge la gradi- doua le sta acasa). Etc etc etc

    Dar acum, din ce spui, imi e clar clar :pentru voi gradinita NU e (inca) o solutie. Sigur o sa gasesti alta solutie, mai potrivita.

    RăspundețiȘtergere
  11. Intrarea in colectivitate e o trauma, atunci cand apare inainte ca copilul sa ajunga isi doreasca asta. Daca poti, mai tine-o acasa putin. Daca o fortezi sa se adapteze, poate ramane cu o angoasa de separare cu care va veti lupta mult timp de acum incolo si care o va lovi cand ii va fi lumea mai draga. Noi inca nu ne-am 'reparat' complet dupa cele 2 zile de cresa din martie (e drept ca suntem mai mici). Remediile homeopate ne-au ajutat mult, dar inca mai zaresc cateodata rasarind cate o sechela...

    RăspundețiȘtergere
  12. Eu nu as mai da-o la gradinita. Nu-mi vine sa cred ca chiar nu mai gasiti bone bune pe lumea asta! Trebuie sa fie un suflet frumos care iubeste copiii si de care Madilda sa se poata atasa. Las-o in lumea ei inca un an macar- eu una nu as da-o deloc la gradi. Vladimir a mers la 4 ani prima data, nu a plans, nu a ripostat, dar s-a inchis foarte mult in el. Ca sa alfu dupa jumatate de an ca era terorizat de educatoare. Educatoare care facea chimioterapie si defula pe copii. L-am retras imediat. Pe noi ne-a salvat solutia ,,gradinita de apartament''-3-4 copii intr-un apartament, la ,,doamna'' acasa, un fel de bunica cu studii superioare, cu atestat si toate cele, fosta profesoara, care de la 8 la 14 avea grija de ei, ii hranea, ii stergea la fund, se juca cu ei, desena, facea ,,lectii'' la nivelul varstei lor, ii invata franceza, le sarbatoarea zilele de nastere, ii scotea in parc la ,,tobogane''. Pentru el, varianta asta a fost perfecta. Ceilalti copii erau ,,verisorii'' lui, iar doamna era ,,Buni Olga''. Poate gasiti si voi asa ceva, noi in 2006-2007 in Titan am gasit. Si daca as fi fost in tara, sincer, as fi stat eu cu fetita ta. Ca tot sunt eu artista, liber profesionista, pasionata de bebei si de parenting si nu as fi facut cu siguranta o profesie cu dead-linuri, birou in multinationala si alt job de genul asta. :) Pupici, curaj si mai gandeste-te la varianta sa gasiti o ,,buni Olga'' si voi!

    RăspundețiȘtergere
  13. Miruna draga mea, intr-adevar integrarea in gradi poate fi dificila pentru copiii si pentru parinti. Ce iti spun eu este ca poate ar trebui sa te infigi mai tare in personalul care se ocupa de Matilda in gradi.
    Copiii se pot adapta greu insa ca educator, si mai ales ca unul montessori sau cu pretentii de..., trebuie sa stii cum sa abordezi un copil astfel incat el sa nu plece cu sechele de la gradinita.
    Eu de exemplu am de-a face cu copiii foarte mici, de la 1 an la 2 ani care sunt super ataseti de parinti si in plin proces de anxie de separare, care plang, jelesc la gradi etc....insa care aud continuu ca mama si tata vin, ca mama si tata nu ne lasa niciodata singuri si care, culmea, seara nu mai vor sa plece de la gradi si in weekend si acasa intreaba de mine.
    Cred ca tine foarte mult de calitatea umana....
    Eu va imbratisez strans si va urez mult succes...poate insa poti gasi o varianta de bona montessori acasa...macar o perioada pana gasesti alte solutie. pup

    RăspundețiȘtergere
  14. Nu e Ok. Tie cum ti se pare gradinita, iti place educatoarea?

    Este foarte important ca integrarea sa se faca treptat. In primele zile stati cate 1 - 2 ore impreuna dupa care plecati acasa. In urmatoarea saptamana inca o ora in plus. Abia din a 3 a saptamana pleci cate o jumatate de ora - o ora si o lasi singurica. Procesul de integrare poate dura pana la 6 saptamani si trebuie stabilit de comun acord cu educatoarea. De recomandat este ca in prima faza copilul sa stea cel mult pana la pranz (ora 12 - 13) la gradinita.
    Stiu, e greu, si putini isi permit timpul asta. Ideal ar fi sa ai o persoana de incredere, o bunica, o matusa, care sa te ajute sau sa iti iei concediu in perioada asta.

    Mersul la gradinita, integrarea in colectivitate este un proces care necesita mult timp, rabdare si este foarte important ca parintele sa fie prezent.
    Nu incerca metoda "lasati-l doamna sa planga ca se linisteste dupa ce plecati dvstra.". Asta poate merge o data sau de doua ori dar nu este o metoda de integrare sanatoasa.

    RăspundețiȘtergere
  15. Am citit deja postarea cu excursia cu gradinita, deci sper ca adaptarea nu mai e de actualitate. Tot ce pot sa spun e ca piticania mea merge si acum (dupa 1,5 ani de gradi, la a doua gradi, cu program scurt) cu un circ care ma lasa epuizata. Nu in fiecare zi, dar des. Si cand nu plange si se uita in gol, oricum nu vrea sa ramana. La amiaza insa... O vreme fugea spre mine si ma lua de mana sa plecam. Acum imi spune raspicat ca vrea sa mai stea, se ascunde in diverse sali, sare prin hol, se descalta, repeta ca nu vrea acasa. Educatoarea spune ca peste zi e in general vesel si participa la activitati, doar galagia il deranjeaza (corespunde cu ceea ce stiu si eu despre el). Mi-a promis ca va filma odata, sa ma conving si eu ca circul dureaza doar pana dispar eu dupa colt. In plus, i-a pus pe garderoba cateva litere si o papusa de deget in forma de soricel, azi i-a dat un balon... a functionat mult mai bine decat varianta clasica in care eu plecam si el urla dupa mine, in bratele educatoarei (alta decat cea cu ideile de mai sus).

    Ce doream sa subliniez: pe langa 'lasati-l sa planga' asa, ca nu avem noi chef sa ne batem capul si stim ca se linisteste candva, ca daca nu oricum o sunam pe ma-sa sa ni-l ia de pe cap, exista si alte abordari, potrivite varstei si personalitatii copilului. Trebuie doar gasite. O admir pe educatoarea asta cu solutia la care eu, ca mama, nu m-am gandit, oricat de simpla ar parea acum.

    RăspundețiȘtergere