De ce nu mai scrii? M-au intrebat prietenii, cunoscutii, necunoscutii. M-ati intrebat voi, cei care citi de drag. Am primit o avalansa de cereri pe Facebook, credeati ca am patit ceva. Pot doar sa va multumesc. Este placut sentimentul ca oamenilor le pasa. Nu am patit nimic. Matilda este bine, recupereaza greutatea pierduta. A inceput sa doarma noptile, nu mai plange in somn, nu mai tresare, nu mai transpira. Inca doarme cu mana in parul meu, nu cumva sa plec. Se pare ca a depasit momentul bolii si al spitalizarii. Este bine. Asteapta cu emotie petrecea pentru ziua ei. Este inca indecisa ce fel de tort vrea, sa fie cu Docoitza Pusica sau cu Pintzenga Ofia. Dileme de 3 ani fara doua saptamani :).
In rest... In rest eu trec printr-o perioada in ceata. Asa ma simt. Bajbai. Totul e bine, dar ceva nu e. Nu-mi gasesc locul, energia, sensul. Stau cu orele si ma uit la pozele ei de cand era mica. Parca am nevoie sa-mi (re)confirm ca noi suntem alea. Ca eu am adus-o, crescut-o. Ca eu o iubesc. Ca eu sunt mama. Spaima spitalizarii m-a afectat mai mult decat ma asteptam. Cele cinci zile de ganduri nefericite, de pazit copilul care nu mai stia cine sunt. Habar nu am... daca e asta sau altceva. Daca e un soi de soc postraumatic sau un soi de depresie. Sau astenia asta supralicitata. Habar nu am! Nu gasesc un gand sa ma agat de el si sa fiu productiva. Functionez si atat. A trecut o luna. Iar eu doar functionez. Asa, la relanti. Ma conserv de parca altceva nasol va urma sa vina.
Si sunt obosita. Dincolo de limitele bunului simt de obosita. Vin de la munca deja secatuita. Intr-o ora sunt inumana. Si ma mai asteapta minim doua pana cand vrea la culcare. Iar eu nu mai pot. Imi vine sa ma intind pe jos si sa dorm. Ea are insa cu toootul alte planuri. Pe alea in care mami trebuie sa faca. Si numai mami. Iar eu nu mai pot. Cand am ajuns in punctul in care simteam ca-mi crapa capul de somn si de nervi ca nu pot sa dorm am chemat-o pe mama. Este la noi de cateva zile si am putut sa iau o pauza. Nu mi-e nici mai bine, nici mai rau. Dar nici nu imi mai vine sa dau cu mine sau cu ea de pereti, cu ea, cu fi-mea. Pentru ca ala a fost momentul in care am zis stop, am ceva, ceva nu e bine. Eu mi-am jurat cand am facut copilul asta ca daca nu am mintea in cap incat sa nu fiu violenta cu ea, mai bine o dau altuia care merita mai mult sa fie parinte. Iar eu incepeam sa am sentimentul ca nu o mai merit. Asa ca pauza.
Duminica am incercat niste "me time". Am iesit. M-am intalnit cu oameni. M-am plimbat. Apoi am fost in parc. Am mancat o pizza. Am stat la soare si am citit. Mi-am dat seama ca am uitat cum e sa fii singur. Cum e sa ai timp pentru tine. Nu mi-am gasit locul. Dupa cateva ore m-am dus acasa. Matilda dormea. Imi era dor de ea. N-am nevoie de timp departe de ea. Eu sunt problema. Am nevoie de timp departe de mine. De mine cea din ultimul timp. Trebuie sa o privesc de la distanta si sa inteleg de ce e nemultumita aceasta persoana care aparent are totul.
Poate e doar oboseala. Poate primavara. Poate chiar nu sunt fericita. Sau trista. Si nu-mi place sa scriu trist.
P.S. vinul a fost prost, nu l-am baut!
Nu like, ca nu-mi place sa citesc ca nu esti bine. Indiferent de cauza, sper sa iti revii. Si da, ai nevoie de putin timp pentru tine, oricat de ciudat ar parea, oricat de mult ai iubi copilul - sau tocmai din cauza asta. Oamenii au nevoie din cand in cand de variatie, de o schimbare de ritm, ca nu sunt roboti. Trebuie sa ai grija de tine ca sa poti avea grija de ea asa cum merita. Da, stiu ca suna deosebit de anost, eu ma enervez de fiecare data cand aud banalitatea asta, si nu sunt 100% singura responsabila de copil.
RăspundețiȘtergereAsa ca iti doresc din suflet timp, timp sa tragi aer in piept, timp sa te regasesti, timp pentru tine, pentru ea, pentru voi, pentru multe altele.
RăspundețiȘtergeream mai lasat un comentariu,dar mi se blocase calculatorul si nu stiu daca s-a inregistrat
RăspundețiȘtergerevroiam sa iti spun doar ca va veni si timpul cand vei trece peste,cand ranile se vor vindeca, cand vei reusi sa te relaxezi si sa mergi mai departe
o spun din experienta, experienta diferita,dar tot experienta se numeste...una dura, nemiloasa, cruda....dar care m-a dus pe alta cale decat as fi crezut vreodata
veti fi bine cu siguranta!
pupici tie si Matildei!
Ma simt fix la fel. Baietelul meu va fi plecat o saptamana din Bucuresti si deja stiu ca nu asta e solutia. Da, voi avea mai mult timp sa dorm, sa lenevesc sau sa fac altele pe care in mod obisnuit nu le-am mai facut de aproape 4 ani. Dar stiu ca starea mea va fi aceeasi dupa o saptamana. Cred ca trebuie sa am o discutie cu mine...dar nici pentru asta nu sunt pregatita.
RăspundețiȘtergere