Scrisori pentru Matilda (14)

6.03.2014

 

 

Draga mea,

 

de zece zile tot incerc sa-ti scriu, eram inca in spital, si am scris, am sters, iar am scris. Nu-mi gaseam forta sa scot gandurile pentru tine din locul lor ascuns. Inca imi tremura sufletul dupa toata suferinta prin care ai trecut. Inca nu las garda jos... inca stau noaptea si te urmaresc cum respiri. Tresar la orice sunet, la orice oftat. Stau si iti sterg transpiratia de pe frunte. Iti invelesc  spatele. Stau acolo alungand somnul si te privesc. Visezi... ceri o prajitura...

 

Nu ai fost in trei ani de zile adunat atat de rau cat ai fost saptamana trecuta. Atat de rau incat nu mai stiai cine sunt. Plangeai dupa mine la mine in brate, ma priveai si te speriai ca de un strain. Cred ca asta a fost lucrul cel mai greu din tot ce s-a intamplat. Dincolo de lesin, de febra, de rau, de teama, dincolo de toate... nu ma mai cunosteai. Ma pierdusem de tine si mi  se parea imposibil. Sa nu stii tu ca sunt eu, sa-ti spun ca mami e langa tine si tu sa plangi si mai tare ca nu sunt...? Cu ce sa te mai alin in lipsa mea, cu ce? Cand vocea mea iti era straina, cand in bratele mele nu era bine? M-am simtit goala si fara puteri. Cine mai eram eu daca nu eram mama ta? Te-am asezat in pat si te-am lasat sa dormi...

 

M-au trecut iar fiorii clipelor cand nu stiam ce va fi cu tine, cand nu stiam daca o sa ajungi sa ma intalnesti. M-a cuprins iar groaza pierderii tale. Si gandul ca daca  ai pati ceva sper ca viata sa nu imi faca gluma proasta si sa ma lase pe aici. Fara sens. Am stat cinci zile si cinci nopti si n-am inchis ochii de teama sa nu te mai vad. A fost ceva "banal", dar care tie ti-a facut atat de rau. O infectie prin care foarte multi trec, unii foarte usor, altii mai greu... dar la tine... La tine a fost cu spaima mare si iar mi-a fost teama aia... Teama pe care multi nici nu o rostesc. Sau chiar nu o gandesc. Dar pe mine doar rostirea ei m-a ajutat sa vindec ranile din trecut si sa iti pot fi mama. A trebuit sa o infrunt pentru a nu-mi mai fi frica. Insa... au fost acum clipe in care sufletul a tremurat iar.

 

 

Acum esti bine, imi zambesti. Ma iubesti iar. Stii cine sunt. Dar parca stii si ca ai uitat pentru cateva clipe si cum plec de langa tine ma strigi si ma intrebi unde sunt. Vrei sa stii mereu unde sunt si ce fac si cand ma intorc la tine. Sa vin sa stau putin langa tine. Apoi imi spui tu unde sa plec ca sa stii sigur ca ma gasesti in locul ala. Inca pasim cu frica, inca ne bucuram cu teama de fiecare clipa de bine. O sa mai treaca ceva pana cand o sa fie iar liniste. Cat de usor se strica binele si cat de greu este sa-l aduci inapoi!

 

Sa fii sanatoasa, iubita mea!

 

Mama.