vineri, 3 mai 2013

Fara motiv

A fost o zi atat de lunga incat trebuie sa ma uit in jos ca sa fiu sigura ca mai am picioare. Am spalat, frecat, curatat, mutat, scos haine, bagat haine, facut cumparaturi, distrat copil, iesit in parc. Dupa zilele de genul asta coloana mea spune ca NU. O cred. Teoretic nu am voie sa ridic un kilogram. Practic car de toate. Nu-i nimeni sa le faca. Sunt obosita. Epuizata psihic de situatia de la munca din ultimele luni. Incep sa ma simt epuizata si financiar, problema care-mi da dureri reale de stomac. Pentru ca sunt doar eu si daca eu nu produc, nu avem. Ma gandesc tot mai des sa gasesc si alte surse de reintregire a bugetului. Nu stiu cand as mai avea timp si pentru asta. Dar trebuie.
 
Sunt un ghem de grji si de spaime. Ma uit la oamenii relaxati si ma intreb oare cum fac? Oare asa s-au nascut? Sau chiar au o viata fara griji? Cum o fi o viata fara griji? N-am mai avut o clipa de relaxare de....habar nu am. Sunt mereu cu zeci de chestii in minte. Ma sufoca. Cred ca o sufoca si pe Matilda. Ma uit la ea ca incepe sa fie tematoare si mult prea precauta la orice pas. Cred ca este vina mea. Ii transmit grijile mele. Cel mai teama mi-e sa nu pateasca ceva. Faptul ca ea e bine ma face sa fiu si eu. Este singurul lucru care ma tine intr-o normalitate. In rest toate fug, nimic nu-i cert, toate-s griji. Si ma gandesc ca-i o presiune prea mare pentru un copil. Ea stie ca eu am nevoie sa fie bine. Si vad asta. In fiecare pas al ei. Fiecare facut cu grija, cu ochii dupa mine, cu mana intinsa. Trebuie sa ma relaxez. Trebuie sa o las si sa cada. Sa fie copil. Am 6 zile libere. Primele 2 au trecut si am fost numai un iures. Mai sunt 4. Vreau sa fie pentru noi si pentru ea. O sa incerc sa fiu mai relaxata. Nu stiu cum. Dar trebuie.
 
N-am niciun motiv anume, dar ma simt recunoscatoare. Mi-a venit sentimentul asta in minte. Nu cred ca ne pica ceva din cer. Numai eu stiu cat muncesc pentru fiecare centimetru din viata noastra. Dar ma bucur ca inca am mintea si trupul sa fac tot ceea ce fac. Ca oasele mele au mai trecut peste inca o zi. Ca am reusit sa ma duc la cumparaturi si sa car o sacosa fara sa mi se faca vertebrele bucati. Ca am putut sa fac ordine in casa. Ca inca sunt cu mintile la mine dupa tot stresul din ultimul timp. Ca am reusit sa fentez atacurile de panica si in primavara asta. Ca Matilda creste si e frumoasa si desteapta, ca e un suflet fericit. N-am niciun motiv sa fiu recunoscatoare  sau poate le am pe toate. Copilul este sanatos.
 



 

9 comentarii:

  1. Daca n-am avea spaime am fi ignoranti sau nepasatori;daca ne lasam robiti de ele suntem condamnati la nefericire, cred ca atragem relele si indeplinirea spaimelor. E ca atunci cand ai un vis urat, un cosmar si cand te trezesti ai o bucurie mare ca n-a fost adevarat ci doar o naluca suparatoare.E tare greu sa traiesti printre naluci...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Posibil. De asta mi-e cel mai teama ca de fapt ceva o sa se intample pentru ca eu ma gandesc al asta.

      Ștergere
  2. superb ,povestit din suflet si cu suflet....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, cam asa se intampla pe aici pe blog, scriu ce-mi vine din suflet in acea clipa.

      Ștergere
  3. te admir foarte mult! esti un model de putere pentru mine! multa putere in continuare si sper sa reusesti sa te relaxezi zilele acestea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Iulia. Zilele acestea au fost o aventura :)) trebuie sa povestesc.

      Ștergere
  4. Mamele intotdeauna gasesc resurse. Impossible is nothing.
    Nina

    RăspundețiȘtergere
  5. Te-ai gandit sa-l actionezi in judecata pe tatal copilului pentru a-l recunaoste si a obtine macar implicarea lui financiara? Pentru orice copil o liniuta in certificatul de nastere e o problema, iar tie iti e greu fara ajutor.

    RăspundețiȘtergere