Impulsul

Eu sunt un om foarte calculat, prevazator. Creierul meu functioneaza de asa natura incat intr-o secunda despica firul in paispe mii si gaseste deja cel putin trei scenarii alternative. Asa am fost mereu. Uneori ma enervez si pe mine, as vrea sa fiu mai spontana, sa pot iesi pe usa fara sa trebuiasca sa fac n lucruri. Pe de alta parte imi dau seama ca acest fel de a fi a fost cheia succesului in cariera de parinte singur. Daca nu eram atat de organizata si cu rutine pentru multe lucruri nu as fi reusit in veci sa ma descurc. Iar partea cu spontaneitatea o las pentru cei care si-o permit. Actionez din impuls doar in doua situatii. Atunci cand cineva are nevoie de ajutor, gandesc abia dupa ce sunt la jumatatea drumului dar nu privesc niciodata cu regret inapoi. Si atunci cand este vorba de ceva pentru Matilda, de orice. In rest? Planuri, planificari, liste si listute.

 

Luni m-am intors de la tara istovita fizic si psihic. Am avut sase zile libere si dupa trei zile acasa singura cu Mati, curatenie, cumparaturi, gatit si alte proiecte de suflet am decis ca pentru ultimele trei mergem la tara. Scot copilul la aer, o mai plimb si pe ea, mai vede lucruri noi. Apoi, sa o mai vada si pe ea bunicii. Si sa iau si eu o pauza, sa-mi termin proiectele la care lucram. Socoteala mea a fost foarte proasta. Dupa un drum care mi-a mancat un an din viata, Matildei i-a fost rau- evident. Si cel mai rau imi pare pentru ca i-a fost rau din prostia mea, altfel ea rezista un drum pana la tara. De acasa iesim imediat pe autostrada si un drum drept, maxim 10 opriri, copilul rezista si nu-i e rau. Prostia a fost ca a trebuit sa ne ducem pana la mama naibi pe Soseaua Alexandriei dupa tortul comandat pentru parintii mei (faceau 35 de ani de casnicie) si apoi am zis ca e mai bine sa o luam pe centura ca sa nu mai luam iar toate semafoarele. Da, da. Ar fi fost bun planul daca centura din sudul Capitaliei minunate ar fi avut si asfalt pe ea. Arata ca dupa o ploaie de meteoriti. Tot in prostia mea de om mergator mai mult ce centura de nord am crezut ca au reparat si pe aici. Deci demarat- frana, frana-demarat. Nici nu ajunsesem pe autostrada si Matilda era deja galbena si inghitea in sec... Inevitabil a varsat, rau. Si pe nas. Nu stiu ce pentru ca nici nu mancase de dimineata. Cum ei ii este mult mai rau cand e cu fata la sensul de mers (?!) a trebuit sa o tin in brate la mine pentru restul calatoriei. Ideea de copil care nu sta in scaunul lui, in centuri, ma termina psihic. Este pur si simplu un proiectil in cazul unui accident. A stat ea saraca cuminte, dar... L-am stresat bine si pe Ionut, prietenul care a fost atat de dragut incat sa-si strice ziua de sambata si sa ne duca pe noi. Multumim! Ajunsi la tara am sperat si eu la "clipa aia de ragaz". Iar gresit. Copilul este frumos si minunat si nemaipomenit dar doar asa... ca bibelou. Altfel sa se ocupe ma-sa de el, din sculare pana in culcare. Si sa-l pazeasca intr-o curte plina de pericole pentru un copil mic si impiedicat. Ziua alergat dupa ea, noaptea nesomn din motive de cazat in singura camera din casa in care am spus ca nu vreau sa stau. Cea in care a suferit in agonie si a murit nasa mea. De ce s-a intamplat sa stam fix acolo ar trebui sa-mi spuna mama mea, dar nu cred ca are o explicatie logica. Poate una sadica. Duminica seara l-am sunat pe prietenul M., singurul om pe care il am real langa mine, sa vina sa ne ia. Luni dimineata a venit si ne-a adus acasa intr-o ora. Fara vomitat de data asta.

 

Am ajuns acasa, tras sufletul, tras o boceala. Hranit si culcat copil. Privit calendarul. Noua zile pana la ziua mea. Zi pe care planuisem sa o petrec. Avand in vede ce se intampla la mine la serviciu... nu am niciun chef de petrecut. Dar m-a lovit un mare chef de ceva doar pentru mine. Pentru ca functionez la foc continuu de doi ani de zile, fara o clipa de pauza si simt ca sunt deja pe avarie. Am deschis laptop. Vazut pozele oamenilor cu marea pe febeu. Vrut mare. Nu vrut mare la noi. Cel mai aproape mare ar fi la bulgari, Balcic. Am mai fost acolo de 5 ori si imi place. E liniste. E pentru creierul meu terminat. Intrat pe Booking. Bagat perioada. Primul raspuns... Hotel Selena. Am mai stat aici. E un hotel pe care l-a descoperit acum vreo 4 ani o prietena. Aici am sarbatorit 30 de ani ai mei, 31 ai lui, 31 ai ei. E un hotel mic, curat si linistit. Pretul foarte bun. Mai aveau doua camere. Din relefex am luat-o pe cea care are si bucatarie si loc de luat masa, e ca un studio. Facut rezervare. Impulsul. Unul dintre putinele. Acum ramane de luat concediu de la job (buna gluma), convins mama sa vina sa stea cu Matilda si cu bona (si mai buna gluma), luat si el concediu de la job (cea mai buna gluma)... Si... sa pot eu pleca fara Matilda. Partea cea mai grea. Oricum o sa plecam tot la mare si pe 28... atunci mergem special pentru copil. Nu stiu daca o sa pot pleca acum fara ea. Daca mai am niste zile ca cea de vineri... probabil ca as putea sa plec si pe luna. Dar cu tot cu ea, totusi. Pana una alta luni mergem la facut pasaport de urgenta. E gata in 3 zile. Deci joi, cand e ziua mea si ziua plecarii, o sa fie si ea deplasabila. Am avut si eu un impuls si nici pe ala nu sunt in stare sa-l onorez. Pentru ca, asa cum spuneam mai sus, spontaneitatea e un lux. Iar eu nu mi-l permit.

 

 

 

Uooffff- cum ar zice Matilda.