Fara motiv

A fost o zi atat de lunga incat trebuie sa ma uit in jos ca sa fiu sigura ca mai am picioare. Am spalat, frecat, curatat, mutat, scos haine, bagat haine, facut cumparaturi, distrat copil, iesit in parc. Dupa zilele de genul asta coloana mea spune ca NU. O cred. Teoretic nu am voie sa ridic un kilogram. Practic car de toate. Nu-i nimeni sa le faca. Sunt obosita. Epuizata psihic de situatia de la munca din ultimele luni. Incep sa ma simt epuizata si financiar, problema care-mi da dureri reale de stomac. Pentru ca sunt doar eu si daca eu nu produc, nu avem. Ma gandesc tot mai des sa gasesc si alte surse de reintregire a bugetului. Nu stiu cand as mai avea timp si pentru asta. Dar trebuie.

 

Sunt un ghem de grji si de spaime. Ma uit la oamenii relaxati si ma intreb oare cum fac? Oare asa s-au nascut? Sau chiar au o viata fara griji? Cum o fi o viata fara griji? N-am mai avut o clipa de relaxare de....habar nu am. Sunt mereu cu zeci de chestii in minte. Ma sufoca. Cred ca o sufoca si pe Matilda. Ma uit la ea ca incepe sa fie tematoare si mult prea precauta la orice pas. Cred ca este vina mea. Ii transmit grijile mele. Cel mai teama mi-e sa nu pateasca ceva. Faptul ca ea e bine ma face sa fiu si eu. Este singurul lucru care ma tine intr-o normalitate. In rest toate fug, nimic nu-i cert, toate-s griji. Si ma gandesc ca-i o presiune prea mare pentru un copil. Ea stie ca eu am nevoie sa fie bine. Si vad asta. In fiecare pas al ei. Fiecare facut cu grija, cu ochii dupa mine, cu mana intinsa. Trebuie sa ma relaxez. Trebuie sa o las si sa cada. Sa fie copil. Am 6 zile libere. Primele 2 au trecut si am fost numai un iures. Mai sunt 4. Vreau sa fie pentru noi si pentru ea. O sa incerc sa fiu mai relaxata. Nu stiu cum. Dar trebuie.

 

N-am niciun motiv anume, dar ma simt recunoscatoare. Mi-a venit sentimentul asta in minte. Nu cred ca ne pica ceva din cer. Numai eu stiu cat muncesc pentru fiecare centimetru din viata noastra. Dar ma bucur ca inca am mintea si trupul sa fac tot ceea ce fac. Ca oasele mele au mai trecut peste inca o zi. Ca am reusit sa ma duc la cumparaturi si sa car o sacosa fara sa mi se faca vertebrele bucati. Ca am putut sa fac ordine in casa. Ca inca sunt cu mintile la mine dupa tot stresul din ultimul timp. Ca am reusit sa fentez atacurile de panica si in primavara asta. Ca Matilda creste si e frumoasa si desteapta, ca e un suflet fericit. N-am niciun motiv sa fiu recunoscatoare  sau poate le am pe toate. Copilul este sanatos.