A intelege

Am petrecut ziua de astazi impreuna cu doua mame. Cu una virtual si cu cealalta real. Pe prima o cunosc de vreo 16 ani, a fost prima iubire a fratelui meu. Pentru ei lucrurile s-au terminat acum mult timp dar ea mi-a ramas ca o sora plecata undeva departe. Ne-am regasit de cand sunt mama, mi-a gasit blogul. Ne-am apropiat mai mult de cand a aflat ca va si ea mama unei fetite. Avea deja un baietel, deci completarea vietii era perfecta. Pe cea de-a doua o cunosc doar de sase luni. A ajuns intamplator la mine pe blog. Ne-a apropiat fetita ei, o Miruna mica. Se va naste undeva la inceputul lui august. Mai are un baietel minunat, deci si la ei fetita a aparut ca o inchidere a cercului. Ne-a apropiat simpla coincidenta de nume ca mai tarziu sa aflam ca avem atat multe in comun. Unele grele, altele frumoase. Copiii nostri minune. Imi sunt foarte dragi amandoua, par facute din acelasi suflet. Imi sunt dragi copiii lor si-i gandesc mereu de bine.

 

Mai mult decat orice ele sunt doi oameni care inteleg, care ma inteleg. Doi oameni pe care-i inteleg perfect. Pe cat suntem de diferite toate trei, pe atat se pare ca ceva a fost sadit in toate atunci cand am venit pe lume. Felul in care am fost crescute, ce am simtit, ce am trait. Poate de aceea ne intelegem asa... fara cuvinte. Pur si simplu stim. Este un sentiment minunat sa stii ca mai este unul care stie, care simte si crede ca tine. Care intelege real. Nu conteaza ca-l vezi in fiecare clipa sau la zece ani distanta. Il stii ca exista si este suficient. M-am intors din parc cu sufletul plin si linistit. Nu m-am mai simtit asa de mult timp. Am trecut pe langa oglinda din hol si am vazut un chip. Chipul omului care se simte inteles. Care nu este singur. Va trebui sa nu uit asta.

 

 

 

 

Sa aveti langa voi oameni care sa va inteleaga fara cuvinte, sa va simta. Nu conteaza daca-i un prieten, o sora, mama sau sotul. Daca il vedeti de cand deschideti ochii sau niciodata. Sa fie!