Zilele acestea auzi vorbindu-se foarte mult despre jertfa, despre sacrificiu. De la distanta vietii pe care o traim este greu de crezut ca Cineva si-ar sacrifica propria viata pentru mantuirea altora, altora multi si necunoscuti. Tu ti-ai da viata pentru cineva? Fara sa clipesti, fara sa regreti, fara sa ai speranta sau garantia nemuririi? Mi-as da viata pentru ea! Intr-o clipa. Fara sa gandesc si fara sa sper ca ar mai fi ceva dincolo. Toate vietile pentru ea. Stiu, este egoist. E copilul meu, e firesc. Nu este un gand nobil, este legea firii. In rest...
In rest, ar trebuie sa fim capabili de sacrificii mai mici? Ar trebui sa daruim din ceea ce avem? Sa daruim din timpul nostru? Din banii nostri? Din bunurile noastre? Ar trebui sa cedem din ceea ce simtim? Din multa dragoste pe care o avem? Sa o impartim? Sa daruim din noi? Din iubirea de sine, din mandrie, din orgoliu? Ar trebui sa putem sacrifica (putin) din noi? Suntem datori cu ceva? Ar trebui sa intoarcem ceva din binele pe care am avut norocul sa-l avem sau pentru care am muncit? Sacrificiul de sine pentru sine sau pentru cei dragi noua este un sacrificiu? Sacrificiul meu de mama este unul real atata timp cat este pentru propriul copil? Sarcina grea, nasterea, noptile nedormite, zilele de griji, munca, alaptatul, lipsa unei vieti dincolo de camin, unghiile nefacute, parul netuns? Sunt ele sacrificii? Tot ceea ce facem pentru copiii nostri, nimic cerut, totul oferit, poate fi considerat un sacrificiu? Sunt mamele incapabile de sacrificiul de sine demene de a fi judecate? Mamele care nu-si cresc singure copiii? Care nu-i vegheaza cand sunt bolnavi? Care ii culca departe de ele pentru a nu fi trezite? Care-i lasa acasa cand ele se duc sa se distreze? Care nu-i nasc? Care nu-i alapteaza? Cum am putea sti? Cat este datorie, cat este noblete, cat este orgoliu si cat egoism?
Capacitatea de sacrificiu o ai sau nu o ai, asa te nasti. Nu cred ca te poate invata viata cum sa te lasi pe tine la o parte si sa te gandesti la binele altuia. Deci nu este o virtute. Nu ai facut nimic pentru a fi asa, a fost un dar. Felul in care imbratisezi acest dar depinde de tine.
Pentru Iulia si pentru Sot...fac orice, poate putinmai mult pentru Iulia, in rest daca prietena mea vine pe la mine si-i place bluza mea, de cele mai multe ori pleaca cu ea acasa, nu fac asta din bunatate, pur si simplu imi place bucuria ei cand i-o dariuiesc. Pe de alta parte azi la Biserica erau N cersetori, nu le-am dat nimic i-am mai si judecat.
RăspundețiȘtergereDeci faci pentru ai tai mai mult asa cum fac 99% din oameni. E normal. Hai totusi sa nu-i judecam pe cei care cersesc. Lumea ar fi mai buna daca am fi putin mai toleranti.
Ștergerecred ca ai dreptate cand spui ca ne nastem cu puterea de a face sacrificii, sunt putini cei care sunt in stare sa se sacrifice pentru altii, de asta cei care fac asta se numesc "eroi"
RăspundețiȘtergere