Pe cat imi iubesc meseria tot pe atat urasc zilele aceastea din urma. Cel mai mult urasc sentimentul de neputinta. Nu pot sa fac nimic. Pot doar sa dau vesti proaste unor oameni la care tin. Pe unii ii cunosc de cand eram copil, pe altii i-am angajat eu, unii imi sunt prieteni. Ficare om este o poveste, o poveste pe care eu o cunosc. Nu pot sa trec peste poveste. Lipsa de profesionalism :). Dar daca as fi altfel nu as mai fi eu, nu as mai face meseria asta. Nu dorm noptile. Cam asta fac.
Deci, draga blogule, sa ma ierti ca ai ajuns mai jos pe lista de prioritati, dar viata reala isi cere drepturile. Este greu si mi-e teama ca va fi din ce in ce mai greu. Fac tot felul de calcule si toate dau cu minus. Ma doare pentru toti. Ma doare si pentru mine, dar noi inca suntem bine. Inca. Impartim "plicuri". HR blessings.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu