joi, 6 septembrie 2012

Despre om, despre blog, despre poveste

"Tu esti un om cu poveste."


Asta mi-a spus un barbat acum vreo 5 ani, "tu esti un om cu poveste". Cred ca asta si iubea la mine, povestea. Mai mult decat ochii mei, parul, fundul sau mai stiu eu ce alte parti interesante la prima vedere, el iubea povestea. El s-a dus in lumea lui, eu am ramas in a mea. A ramas insa cu mine si ideea asta... o poveste. Intre timp povestea a crescut, s-a facut mai frumoasa, a mai aparut un personaj, personajul nou a devenit centrul povestii, iar personajul asta nou ma face sa plang in fiecare zi de incredibilul noroc pe care-l am ca s-a hotorat sa intre in povestea mea. Povestea-mi este mai frumoasa, eu sunt un om mai frumos. Am atins un fel de pace si de implinire de care nu ma credeam capabila. Nu stiu daca el ar mai iubi povestea de acum, nu stiu daca pentru el ar conta ca abia acum sunt fericita. De obicei oamenii iubesc la noi povestea din mintea lor si mai putin povestea din noi. Cred ca si el era undeva in iluzia a ceea ce-si imagina despre mine. Sau poate ca nu...


Am inceput acum vreo 4 luni sa scriu pe blog. M-a impins de la spate Petrica, un prieten. Mai scriam uneori ganduri pe Facebook, i s-a parut lui ca sunt frumoase si ca merita sa aiba un blog. Apoi au facut si altii front comun. Ma gandeam, na imi sunt prieteni, normal ca imi spun de bine. (Treaba asta nu-i neaparat adevarata, sunt si prieteni declarati care abia asteapta sa-ti puna o piedica si dupa sa te intrebe "da' unde te grabesti asa?"). De ce ar fi un strain interesat sa-mi citeasca mie viata?! Apoi m-am gandit ca daca istoriile mele ar insemna ceva pentru un strain, daca l-ar ajuta cu ceva? Hai sa scriu pe blog, i-am zis "blog intre prieteni".

Aveam asta in minte de ceva timp, imi doream foarte mult sa impartasesc din experientele de mama, erau noi, erau minunate, nu vroiam sa incep sa uit lucruri. Vroiam sa scriu intr-un singur loc lucruri multe, adunate din alte multe locuri, din toate cautarile mele furibunde dupa informatie de calitate. Vroiam sa impartasesc si experiente personale, poate ca cineva impiedicandu-se de ele se regasea si atunci nu se mai simtea singur. Sau poate ca erau oameni inainte de a face un anumit pas, iar acum puteau sa-l faca mai linistiti. Cu articolele "tehnice" mi-a fost usor sufleteste si mai greu de pus in forma, vroiam sa fie corecte si la subiect, sa ating toate aspectele importante (poate ca de aceea sunt asa de imposibil de lungi). Cu cele personale a fost insa mai greu. Mi-e extrem de usor sa le pun intr-o forma, scrisul merge de la sine, lucrurile curg de la sine. Imi este foarte greu sa le dau drumul. Eu nu stiu sa mint si sa ma ascund. Pentru ca nu stiu sa mint, aleg de multe ori sa tac. Am zis sa tin blogul strictly business, articole pentru mame si copii. Dar erau lucruri nespuse, lucrurile mele grele, m-am gandit ca poate m-ar ajuta si pe mine sa le scriu, poate se mai inchid ranile. Ar fi un fel de terapie, as reusi sa scot la lumina ganduri si sentimente exilate pe undeva pe departe. Si am inceput sa scriu acele lucruri care dureau fiind nespuse, a fost suflet gol si curat. Asta este blogul pentru mine, suflet fara "haine" pe el. Sunt lucruri simple, lucuri din viata, povestea mea.

Eu nu-s genul de om care sa devina usor pasionat de ceva, nu ma incant foarte usor, sunt sceptica. Mi-e greu sa urmaresc bloguri, intru cand si cand, mai vad un link pe FB, mai imi da un prieten un blog simpatic. Cand am intrat in "lumea" asta habar nu aveam cu ce se mananca. Eram doar inca un om cu o poveste de spus. Intre timp am ajuns sa o cunosc, sunt multimi de oameni care cred ca au o poveste, unii chiar au. Am dat peste oameni care au lucruri de spus, pertinent, coerent, cu substanta. Altii doar isi insira zilele din viata cu http. in fata. Unora le iese foarte bine, sunt simpatici si spumosi. Altii nu sunt genul meu de lectura, deloc. Pe langa toate astea am vazut ca sunt si orgolii, maaaaari. Oamenii se cearta, se jignesc, se pandesc, si la cel mai mic punct pus mai la inceput decat trebuia incepe circul. Ba sunt niste doamne care-si disputa spatiul virtual de zici ca ar fi mosia lor, ca ele au fost primele, ca ele au infipt laleaua'n branza. Poate ca de asta si evit sa citesc bloguri, daca doamne fere intr-o zi simt sa povestesc ceva si acum 5 ani o anume "blogarita" a simtit si ea sa scrie ceva similar si incepe domne avalansa de ciritici plagiacistice, ca tot e la moda. Citesc vreo 2-3 oameni, de una imi e foarte drag - am gasit-o acum, de curand, a intrat la mine pe blog, i-am intors intrarea si am descoperit o lume tare autentica si deschisa; pe altul il citesc de dragul inteligentei lui, nu l-as putea imita nici daca as vrea, le spune foarte bine si le dau si eu mai departe asa bine spunse de el. Un al 3-lea e frati-miu, il citesc pentru ca el chiar stie despre ce e vorba in propozitie. Impulsiv si sporadic intru si prin alte locuri. Imi place mult comunitatea mamelor sau a doamnelor cu bloguri pentru parinti, resursele puse la dispoztiei, cred ca pentru cei aflati in cautarile de inceput lucrurile devin mai usoare.

Intr-o zi cineva spunea ca intra pe un anumit blog din masochism, m-am gandit ca este posibil sa fac si eu fix acelasi lucru, m-am regrupat. Sper ca voi nu intrati aici din motive de genul asta :))).

Apoi am descoperit ca exista cuvinte ca "hateri" :)). Prima data am auzit asta la adresa mea, criticam un personaj fals si un fan mi-a spus mie ca sunt "hater". Hmmm, ce o mai fi si aia.? Hater (slang), a person who expresses intense feelings of hatred or spite, when the reason for this is perceived as unreasonable or spurious. E cum ar veni un heiter, adica unu' care te cam uraste. M-a bufnit rasul. Da, sigur, chiar cu asta mi-as ocupa timpul, cu uratul de oameni straini. Nu-i urasc eu nici pe aia de mi-au calcat sufletul in picioare si au facut ceva pe el. N-am resurse si stofa de haterita :)). Si tot felul de alte cuvinte din jargonul de blogareala, si astea imi sunt la fel de depare, imi place sa mentin lucrurile simple si reale.

Apoi este si partea cu afisarile, userii, blog rollurile, taguitul si linkuitul. Eu ma bucuram ca un copil cand vedeam ca intra lume, putina multa, cata era. Nu ma bucuram in ideea ca-mi fac trafic (trafic la ce naiba, ca nu vand nimic), ma bucuram ca un om-doi ajug sa citeasca scriiturile mele. Ziceam ca atunci cand o sa ajung eu la 5 mii de afisari imi iau domeniu :)), s-au facut 5 mii, apoi 10 mii, apoi 20 mii, 30, etc. Cica nu ar fi asa o mare scofala. Intr-un moment din ala de bucurie cineva mi-a zis "ca ceee, sa faci 10 mii pe zi". Am zambit, nu stiu daca cineva face 10 mii pe zi, si nici ca-mi pasa (daca faci 10 mii pe zi sper sa faci ceva bun cu toata "puterea" asta). Nu vand nimic, nu fac barfa, cancan, nu pun chiloti pe pereti, nu abordez subiecte incendiare sau populare. In ultimul timp zambesc cand cineva imi spune rautati cu intentie, nu (mai) am nervii sa ma cert sau sa-i spun ca e deplasat, ii zambesc si-mi vad de ale mele. Ma bucur enorm pentru mamele care au ajuns aici si au gasit lucruri folositoare, cel mai mult ma bucur pentru cele care au apreciat sfaturile legate de diversificare. Nu stiu cine sunt, dar vreau sa le multumesc pentru ca au recomandat blogul mai departe (in special mamelor de pe desprecopii.ro si mamicamea.ro). Apoi am un loc special pentru trei persoane care au trecut prin aceleasi lucruri ca si mine. Faptul ca si-au citit povestile aici si ca asta le-a oferit liniste si o inchidere a cercului a fost coplesitor. Asta inseamna blogul pentru mine, omul acela care si-a gasit gandurile si trairile spuse de un strain, spuse poate la fel de bine cum si le-ar fi spus chiar el. Nu traficul, nu zecile de mii de afisari, sunt absolut irelevante. Nu pot sa spun ca nu ma uimeste si mi se pare incredibil ca niste sute de oameni sa fie interesati in fiecare zi de ce are de spus un strain. Mi se pare magulitor, dar in acelasi timp iti da si responsabilitate asupra lucrurilor pe care le scrii. Cand am ajuns la 300 de unici pe zi am luat postarile la recitit si corectat :)) sa vad daca nu au scapat virgule si litere, nu-i frumos sa-ti primesti musafirii in casa murdara.

Poate ca cel mai mult m-a uimit faptul ca niste oameni complet straini au inteles cine sunt eu de o mie de ori mai bine decat prietenii. Asta m-a si intristat. Cum naiba niste oameni care traiesc cu si pe langa mine de ani de zile habar nu au cine sunt?! Gasesc referiri la mine pe blogurile cunostinetelor, lucruri pe care le-am spus eu intr-un contex, acum scoase din el si interpretate intr-un fel atat de diferit incat isi pierd orice noima. Oamenii aia ar trebui sa stie cine sunt si ce gandesc, dar nu, prefera sa-mi zambeasca in fata si apoi sa debiteze rautati imaginate. Am gasit si lucruri spuse despre mine de oamenii care intra si citesc aici, atat de uimitor de reale ca si cum ei ar fi prietenii mei. Ma intristeaza si ma bucura in acelasi timp. Ma gandesc si ca poate eu fac ceva gresit, nu oi sti sa imi exprim iedeile prin viu grai :)). Ori ei nu stiu sa inteleaga decat in scris? Adevarul este ca e mai usor sa citesti un om decat sa-l asculti. Poate ca este mai usor si sa scrii decat sa vorbesti. Poti fi sincer, deschis, nu esti intrerupt, nu esti privit de sus. Esti tu si omul acela la care vrei sa ajungi pe cealalta parte de blog.

Acum ceva timp m-am vazut cu un fost iubit. Un om alaturi de care am trait, eu zic ca la modul foarte sincer si deschis. Am fost eu, asa cum sunt mereu. Nu stiu cum a aterizat pe blog si m-a citit. A avut o revelatie de cine si cum sunt eu si cat de mult a gresit atunci cu mine. Nu am stiut ce sa-i spun, nu cred ca a fost doar vina lui, nici doar vina mea. Probabil ca facem lucruri gresite atunci cand suntem fata in fata, ne perturbeaza altele, ne vin alte idei, pierdem din vedere ceea ce era relevant. Acum, citind aici franturi de viata, m-a cunoscut mai bine decat atunci cand locuiam impreuna. Aceeasi reactie am primit-o si din partea altora. Un amic, care m-a judecat foarte urat pentru decizia de a tine sarcina, a venit si si-a cerut scuze. Abia acum intelegea despre ce era vorba, despre ce simteam. A contat mult, chiar si acum cand lucrurile sunt consumate, a contat ca a inteles. Nu neaparat pentru mine, eu mi-am vazut de viata mea, conteaza pentru el si pentru calitatea lui de om.

Cand scriu pe blog imi imaginez mereu ca-i scriu o scrisoare unui om drag. Unui om caruia ii sunt si eu la fel de draga. Ii scriu ce simt si ce gandesc, ii spun sincer cum e pe la mine prin viata. Ii dau sfaturi despre bebelusi ca si cum as vorbi cu cea mai buna prietena. Scriu despre copii ca si cum ar fi copiii mei si-i iubesc pe toti. Nu pot sa scriu cu gandul la sute de oameni diferiti, m-as pierde cumva si m-as cenzura. E greu sa-ti pui sufeltul pe tava in fata unor straini, nu-i cunosti, nu stii cum gandesc, nu stii daca ceea ce spui tu ii induioseaza sau ii jigneste. Asa ca eu scriu mereu pentru un priten. Eu sunt acasa, beau un ceai, iau "hartia" pe genunchi si-i scriu cat de incredibil de minunat este sa fii mama. El este acasa la el, si-a luat o bere, si-a ridicat picioarele pe canapea si citeste niste ganduri. A luat o pauza din lumea lui si a venit in a mea. Mi-a trimis si cateva ganduri frumoase inapoi. Nu stiu cum sa-i raspund, niciodata nu am stiut sa primesc complimente. Lucrez la asta, cand simt ca-mi vine sa spun o fraza lunga si stupida, ca sa nu se vada ca am rosit, ma musc de limba si zic doar "multumesc". Ii trimit inapoi aceleasi ganduri bune. De asta i-am spus mereu blogului meu "blog intre prieteni". M-a ajutat enorm, m-a ajutat sa ma vindec de dureri mari si de ganduri grele. Prieten drag, sper sa-ti ofere si tie macar un zambet.  

Sunt doar un om cu o poveste. Multumesc pentru citire!

20 de comentarii:

  1. Emotionant ca intotdeauna :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Subscriu !!! Din nou, ochii imi sunt in lacrimi, citind gandurile atat de frumos asternute pe blog....
    Efectiv, iti devorez postarile si mi-as dori sa fie mult mai dese, macar zilnice, dar inteleg ca Matilda are prioritate in ceea ce priveste timpul tau liber. Dar te rog sa nu ne uiti nici pe noi, cei care, desi abonati, verificam blogul tau de cateva ori pe zi, in speranta unei noi postari, despre care nu am fost anuntati pe mail...
    Felicitari pentru talent, pentru felul tau magnific de a percepe viata, pentru modul in care reusesti sa imi infrumusetezi zilele cu postarile tale!
    Te imbratisez!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc tare mult, incerc sa tin pasul cu voi :). Mai mult serviciul este cel care-si cere drepturile si nu este la fel de intelegator ca Matilda :)

      Promit sa scriu mai des :)

      Cu mare drag!

      Ștergere
  3. Cred ca , atunci cand te-am rugat sa pui un buton de abonare prin mail pe blog am facut cea mai tare chestie de pana acum. Imi face o deosebita placere sa te citesc. Nu comentez intotdeauna pentru ca nu am ce sa spun in afara de "oau! ce misto scrie tipa asta! ce "normala" este, ce dezinvolta si naturala este si ce copil superb are" iar sa spun aceeasi fraza la fiecare postare cred e cam tamp. Nu am copii, nu-mi doresc dar citesc cu mare interes absolut tot ce scrii pentru ca imi place sa ma informez despre orice. Cu pozele de la mare m-ai dat gata definitiv. Esti atat de naturala si frumoasa si bebica si mai frumoasa. Maria

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim Maria, sa stii ca un gand bun ajunge mereu la cel gandit, chiar daca nu-i scris undeva. Primim mereu ganduri bune de la voi.

      La mare m-am bucurat de bucuria ei, abia astept CRACIUNUL, sa fie iar ca atunci cand era magie. Hiiiiiiiiiiii!

      Ștergere
  4. Mie imi place la nebunie sa te citesc, desi ma oftic usor ca nu mi- a venit si moe numele de matilda:)) desi smarandei i se potriveste smaranda, n- as mai cedea- o altfel. Cat despre trafic si unici, pe mine ma distreaza lumea care e socata de faptul ca habar n- am cati oameni intra pe blogul meu.... Am avut la inceput niste curiozitati, mi- au trecut repede. Ma mai disra modul in care ajungeau oamenii pe blog. Si cu asta chiar mi- am dat o idee:)) doar ca nu mai stiu cum se cauta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Maria, ma incearca aceeasi oftica, daca mai facem un rand de fetite permiti un schimb de nume? :)))

      Traficul il vezi si in Statisticile de pe bloger, te duci le Design si ai acolo si statistici, vezi in principiu de pe unde vin. Eu m-am enervat si mi-am pus un counter serios, tocmai din cauza unor cometarii de genul "mare scofala, sunt 3 oameni care fac 1000 de afisari pe zi", asa ca mi-am pus gagetu' asta si daca ma apuca pot sa vad ip-uri, de unde vin, unde pleaca, cat au stat, spionaj serios :)))

      Ștergere
    2. o sa iti treaca cheful de urmarit...si eu ma uitam la inceput, acum prefer sa nu imi pese. o greseala, stiu, ca ar fi o sursa buna de venit daca m-as agita un pic. in fine, am o rugaminte. scote verificarea aia ca ma ucide :))

      Ștergere
  5. Multumim pentru scris! :-) Eu nu am asa talent, dar devorez rapid articolele tale noi de pe newsfeed - motiv pentru care, comentez mai rar. Dar azi am zis ca-i musai! :-)
    Mega like pentru Matilda!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Matilda va multumeste prin reprezentantul legal :), e musai si la mine sa-i pun niste fotografii de astazi ca prea a fost simpatica.

      Nu trebuie sa fim mari scriitori, e minunat sa ramana gandurile astea scrise pentru mai tarziu. Chiar as incuraja pe oricine, chiar daca nu au timp de blog, sa-si faca un jurnal, sa scrie o scrisoare si sa ramana o amintire a unei zile speciale si pentru mai tarziu.

      Ștergere
  6. Citit cu placere. :)
    Si daaa, te rog scoate verificarea aia enervanta cu litere care nu se inteleg.

    RăspundețiȘtergere
  7. il scot fetelor, nu stiam ca am si eu dracia pusa.

    RăspundețiȘtergere
  8. Salut,
    Am vrut sa scriu si eu ceva p'acilea dar ma simt in minoritate: "il scot fetelor...". Cred ca plec la o bere. NB fetelor ;)

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumesc pentru ceea ce faci. pentru cine esti si pentru taria de a te pune in scris asa cum o faci.
    Te citesc din cand in cand dar revin cu drag si uneori ma regasesc in randurile tale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, sper ca te regasesti in intamplarile vesele si frumoase :).

      Ștergere
  10. eu intru mai rar pt ca nu vreau sa citesc doar un singur post si sa ma intorc in lumea mea. Imi place aici, tocmai de aia nu ma satur cu un post si astept sa se mai stranga ca sa ma bucur mai mult. Suna aiurea, sadic, dar nu ma satur! Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pfff acum chiar ma faci sa rosesc, multumesc! As tot scrie, ca e urmatorul lucru placut dupa Matilda, daca ne-ar putea intretine scrisul si maine as renunta la job :).

      Ștergere
  11. Ader la comentariul anterior :-) nu am mai intrat de mult, acu nu vreau sa mai ies! O sa ai trafic de la mine din franta mult si bine. Ganduri bune catre voi!

    RăspundețiȘtergere
  12. Dar ce poveste! Scrii atât de frumos încât mă bucur că a fost cineva care să te împingă către lumea blogului! Monitorizarea te ajută să vezi cine, de unde și de ce poposește pe blogul tău. In cazul în care nu știi ce să scrii. Dar tu ai povestea, asta e frumos! Bine, mai sunt și alte mici motive. De exemplu, mulți ajung la mine în această perioadă încercând să afle cum se curăță mațele de porc. Scrisesem despre bunica, dar așa știu că obiceiul tăiatului porcului în ogradă n- a pierit și mai mult, în gospodăria aceea există un computer și conexiune la internet. Dacă aș fi sociolog aceste lucruri m- ar interesa mai mult. Așa doar mă hlizesc.

    RăspundețiȘtergere