10 Things I Love about Mary

Copilul meu imi poarta numele. Tot eu i-am ales si prenumele, chiar doua. Amandoua la fel de dragi, la fel de vechi, la fel de familie. Pe copila mea o cheama Matilda Maria. Matilda a fost bunica mea materna, o doamna. O doamna in adevaratul sens al cuvantului, respira noblete prin toti porii. A fost inalta, parul odulat, ochii verzi. A adus pe lume 6 copii, doi i-au murit de mici, nu s-a vorbit niciodata despre asta. Mama mea este ce-a din urma, a nascut-o cand avea 46 de ani. Nu a apucat sa-si vada nepotii. Am ales sa-i poarte numele, sa-i cinsteasca amintirea. Maria a fost bunica mea paterna. O femeie micuta, firava, simpla. Ea nu parea de vita nobila, dar avea un suflet... Mamaie avea parul negru si cret, avea ochii verzi si-i radeau mereu. A avut 4 copii, unul i-a murit cand era mic, vorbea despre ea adesea, era o fetita. Tatal meu si fratele geaman au fost nascuti in vreme de razboi. Ea ne-a crescut si iubit ca o mama. Am ales sa-i poarte numele, sa-i cinsteasca amintirea. Matilda Maria Margarit.

Astazi a fost Sfanta Maria Mica, nasterea Maicii Domnului, onomastica fetitei mele. Nu stiu cat intelege ea din sarbatorile pe care i le tot tinem, are un an si cinci luni (maine). Pentru ea a fost o zi speciala, asa cum sunt toate sambetele, mami a fost acasa cu ea. Am dormit pana tarziu, am motait in pat, ne-a urnit foamea. Zilele cand mami este acasa sunt toate sarbatori. Insiram jucarii, carti, haine, carti. Sambetele sunt minunate.

Astazi a fost o zi cu totul despre ea. Ce a vrut ea, cum a vrut. Ultima luna a fost uimitoare, a evoluat intr-un fel in care abia mi-o mai amintesc cum era inainte. O surprind din ce in ce mai des cu privirea ei. Da, a ei. Nu mai are chip de bebelus, are mocutza ei de fetita, ochii ei de om, gandurile din spatele ochilor. Ma uimeste, ma face fericita, sunt mai indragostita de ea ca niciodata. Imi iubesc copilul de-mi vine sa iubesc tot universul, ma face un om mai bun. Eu nu ma mai recunosc pe mine cea de acum doi ani. Atunci o iubeam cu lacrimi in ochi prin burtica, acum un an o iubeam cu lacrimi in ochi la sanul meu. Acum lacrimile-mi curg si nu pot sa ma gandesc la ea fara sa-mi tremure sufletul. Este copilul meu, s-a nascut din cea mai mare iubire.

Acum doua zile am surprins-o intr-o poza, era atat de ea, era exact copilul pe care-l aveam in minte in timpul sarcinii. Ochii, parul, zambetul. Este ea de atunci. Este copilul din sufletul meu care mi-a spus ca totul o sa fie bine. Nu medicii m-au convins, nu informatiile, nu studiile. Am stiut ca o sa fie bine pentru ca ea mi-a spus asta.

Oricat as fi de obosita, cati nervi mi-ar face unii, cat de rau m-ar durea lucruri, nu pot sa nu zambesc. Nu pot sa nu fiu fericita. Ne gandim mereu ca avem doar o viata, dar nu-i asa. Cand ai un copil ai doua vieti, ai o mie de vieti, cate una in fiecare zambet.

Ma uit la ea si nu stiu ce iubesc mai mult. Ochii aia care nu s-au hotarat nici acum ce culoare sa aiba. Oare sunt negri? maro? kaki? Sunt plini de minuni, rad mereu, stralucesc, imi spun povesti, imi spun iubire. Zambetul? He he, asta-i de la mine. Deci, cum sa nu-l iubesc. Are gura mea si zambetul meu. Cand imi ranjeste cu dintii strungareti ma bufneste rasul, ma vad pe mine la varsta ei la fel de caraghioasa si de vesela. Parul, nici asta nu se stie ce-i cu el. S-a nascut cu un valvoi de par negru si cret, acum s-a mai imblanzit: e castaniu si ondulat. In randul doi ii creste un par blond-roscat stralucior. Mami draga, ar fi timpul sa te hotarasti si tu.

Ii iubesc nasucul. Cand era bebelus avea doar un varf de nas, acum incepe sa semene a nasuc vesel de fetita frumoasa. Cand vrea sa te sarute isi lipeste nasucul de obrazul tau si il apasaaaaaaaaaa, cu cat il tine mai mult cu atat e dragoastea mai mare. "Da-mi nasuc" inseamna "te iubesc". Pe gat are niste mici cutulite, le iubesc. N-a avut gat mult timp, era ascuns pe acolo pe sub barbita obraznica. I s-a itit si gatul, probabil de la cat s-a intins sa vada tot mai sus. Acum imi arata pasarile pe cer si stelele noaptea. Mi se pare incredibil, copilul meu observa stelele.

Manutele sunt ale lui, ale tatalui. Nu-s tocmai mici, nu sunt manute grasunele de bebelus. Dar sunt moi si fine, sunt usoare, ating bland, mangaie. Sunt manute care iubesc. Manute iubite. Cand te vede dus in ganduri vine si te atinge usor, isi aseaza mana pe piciorul tau si-ti cauta ochii, te aduce inapoi la ea. Manutele astea mesteresc lucruri, arata lucruri, racaie tot ce prind. M-a vazut mereu ca-i fac mancarea bucatele mici, acum nu mai are nevoie, dar isi face dumicatei mici cu degetele, pe multi mi-i ofera mie. Pereche cu ele sunt piciorusele noastre aplaudace. A fost inghesuiala mare in pantec si s-a nascut cu labutele spre interior. Acum sunt mult mai bine, mie mi se par adorabile, sunt speciale.

Ma topesc dupa rasul ei de veverita ghidusa. Ii vin tot felul de idei nastrusnice si inainte sa le aplice sa uita la mine cu o privire complice si rade chitait. Stiu ca se pregateste de o prostiuta, stie si ea ca m-am prins. Radem amandoua. Rasul cu hohot de copil. E vesela, senina, rade mereu. Rade peretilor, tablourilor de pe ei, reclamei la telemeaua Napolact, cailor dintr-o alta reclama. Imi rade mie dimineata, chitaie a fericire ca mami e acolo. Dimineti cu ras de copil.

O iubesc cand e serioasa. Are treaba, ea mereu are o treaba. Deci, nu o deranjati. Vine uneori hotarata de afara, intra in casa si se pune pe facut ordine. Pune hainutele la murdare, aranjeaza jucariile, stivuieste cartile, cara scame si frimituri la gunoi. Este foarte concentrata, strange din buze, lasa capul pe spate, topaie din zulufi. E un copil intr-o misiune :)). Iti vine sa o iei pe sus si sa o pupi pana nu mai poate, dar nu poti intrerupe un copil cu treaba. Nu stiu daca ma imita sau asa e ea. Are mami ajutor de nadejde.

E independenta. Vrea sa manance singura, vrea sa mearga singura, vrea sa se cocoate singura. Straluceste de fericire cand reuseste. O incurajez, ea mea, e ca mine. Merge in fata mea pe aleile din parc cu mersul ei de pinguin. Isi tine si mainile la spate. Ma pandeste cu coada ochiului ca sa vada cat de departe sunt. Cand simte ca distanta e prea mare se intoarce razand si ma ia de mana sa ma misc mai repede, apoi fuge iar la cativa pasi inainte. Ii iubesc spiritul.

O iubesc toata, o iubesc pe parti, o iubesc de la sughitul care tine toata ziua la felul in care se lasa pe vine ca sa nu o loveasca usa de la frigider (nu mai are loc sub ea). Iubesc enigma din ochii ei atunci cand arunc o minge in sus, cum de se duce mingea in sus?! Parul ciufulit de dupa somn, dansul cu topait, mormaitul de satisfactie cand mancarea este buna, urechile de maimutica, sprancenele arcuite. E toata numai iubire.

Poate ca atunci cand inca nu ai un copil nu stii de ce esti capabila, nu stii cat esti de puternica, de cum o sa treci prin sarcina grea zambind, de cum o sa nasti natural si frumos, de cum nu o sa mai dormi pentru viitorii 2-3 ani, de cum o sa alaptezi si cand ai rani pe sani, de cat de multa rabdare o sa ai si cat de blanda o sa fii. Nu o sa stii lucrurile astea pana cand nu o sa ai copilul, pentru ca abia atunci o sa afli cat de mult poti sa iubesti.

Maria, te iubeste mami! La multi ani!