duminică, 30 septembrie 2012

Cu de toate nu se poate!

Cum viata nu-i shaorma, nici abonament de telefonie mobila si nici macar credit bancar, viata nu-i cu de toate, viata este cu alegeri grele si cu sacrificii... Pentru ca mai aveam putin si incepeam sa-mi port chilotii peste pantaloni si sa-mi fac freza cu gel intr-o cabina telefonica, apoi sa ies pe geam in loc de usa, iar asta nu pentru ca m-as fi crezut Superman, ci pentru ca eram pe cale sa-mi pierd mintile de oboseala, am luat o decizie. Cred ca una dintre cele mai grele, daca nu cea mai grea. A trebuit sa ma neg pe mine, tot ceea ce am crezut despre mine pana acum, sa-mi sterg cu buretele tot orgoliul, toata munca, tot. Eu am fost elevul ala care daca avea de ctit o carte- eu citeam 3, daca aveam de facut o lucrare in facultate- eu faceam 2, daca cea mai mare nota era 10- pentru mine  exista doar 20, daca cineva trebuia sa munceasca 12 ore pe zi- tot eu am fost. Cand a venit copilul in formula de unu si nu de doi- mi-am asumat-o si pe asta, am facut-o din tot sufletul. De ce sunt eu asa? Evident: pentru ca pot! Stiu ca pot, stiu ca pot sa traiesc fara somn mult si bine, ca pot sa atipesc cate o ora la 3 zile si sa fiu ok, stiu ca pot sa muncesc 12 ore pe zi cu anii, stiu ca pot sa indur multe, fizic si psihic. De asta nu mi-a fost greu nici gravida de una singura, nici apoi cu un bebelus, tot singura, nici un timp dupa ce am inceput munca. Ziua mea are (doar) 24 de ore, ca tot ma intreba un om drag, are tot 24.  Dar din astea 24 pentru mine am vreo 30 de minute. Sunt minutele din taxi, dus intors de la munca, ala este "me time". Daca am si noroc de un sofer care nu simte nevoia sa-mi povesteasca toata viata lui in 15 minute, atunci am parte de liniste, de gol de ganduri, de privit pe geam, de numarat masini, de memorat numerele de la masini, de privit oamenii de pe stada. Atat. In rest am 9-10 ore la munca, apoi am 14 ore cu Matilda, doar noi doua. Cam trei ore e treaza, restul le doarme. Le doarme cu pauze, pauze cam la 2 ore. In pauza are treaba cu mine, vrea san, vrea mami, vrea sa se relocheze cu somnul in capul meu. Are o perioada.... Si cam asa se duc cele 24 de ore ale mele. De luni bune.
 
 
Eu imi iubesc munca, iubesc firma  in care lucrez, ma simt acolo ca acasa, o simt ca si cum ar fi si mostenirea mea. Mama mea a lucrat la aceeasi firma vreo 40 de ani, eu m-am nascut practic acolo. Faptul ca multi ma stiu de cand eram bebelus nu a fost neaparat un lucru bun, cand te stiu oamenii de cand te jucai cu lopatica in nisip le e foarte greu sa te vada ca pe un adult, mai ales ca pe un adult profesionist (care mai ajunge sa fie si sef).  E multa munca, e mult strans din dinti, esti o femeie tanara, esti un tzaca din punctul lor de vedere. Cand nu stii sau nu vrei sa pupi in fund atunci iti complici singur viata, nu mai zic daca predecesorul tau era tot unul din asta cu gura mare, dar pentru spus adevaruri deranjante, nu pentru pupat. N-am suportat niciodata lingaii, pardon, "diplomatii" si nici nu cred ca o sa mi se tonifice muschiul asta prea curand. Sunt oameni care apreciaza munca si devotamentul, sunt oameni care apreciaza periatul de scame si sunt oameni "care nu vor sa vorbesc cu tine", cel mai mult imi plac astia din urma.
 
Am venit la munca indiferent de cat de rau m-am simtit, de cat de gravida am fost, de ce dureri crancene aveam ( cand eram rupta de coloana), m-am dus acolo si mi-am facut treaba. Mai sunt cativa fraieri din astia, glumim intre noi ca or sa ne ridice statuie sa aiba porumbeii unde se gainata. Ajungi sa te neglijezi pe tine si sa rezolvi problemele de la serviciu si noaptea in somn. Apoi se intampla sa faci un copil, atata timp cat il ai in tine nu incurca pe nimeni, oricum ai avut un tupeu nesimtit sa faci copil. Nasti si intinzi gluma, stai in medical, apoi stai si in concediu de ingrijire copil. Deja ti-ai construit singur spanzuratoare si mai ai vreo doua litere de spus si nu se  intrevede ceva optimist. Ai fi stat 2 ani cu copilul tau, prioritatile ti s-au schimbat, vezi cat de important este ca TU sa fii acolo, sa-ti cresti tu puiul. Nu poti, ai si alte obligatii, iti trebuie bani, vremurile sunt de rahat, iar tu nu ai alt spijin, ai si muncit ca um om nebun sa ajungi aici, nu poti chiar sa risti tot. Lasi copilul si te intorci la munca. Dar tu nu stii sa muncesti cu moderatie, tu te tuci ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, o iei iar ca bezmeticul cu 10 ore de munca pe zi. Inca ai energie, inca esti ok si speri sa te descurci.  Dar trec lunile si tu incepi sa te stingi, incet incet. Si se face septembrie, joi, ai cam 7 luni de cand tragi de tine in toate partile, esti amortit psihic si sufleteste. Esti la birou si te uiti la monitor, nici tu nu stii ce cauti acolo, ce faceai si ce-i cu nodul din gat. E un nod in gat si nu poti sa inghiti nici aerul. Te doare capul foarte rau, e ca un junghi sub forma de fulger, il simti ca pe o retea prin tot capul. Cine esti si ce cauti tu acolo? Ai telefonul in mana si in el se aude "Alo,alo, spuneti". Ai sunat pe cineva, dar nu mai stii pe cine. Parca vroiai sa pleci acasa, acasa? COPILUL! Te asteapta copilul,  e 18,30, perobabil ca este in parc. Daca pleci acum mai apuci sa stai 2 ore cu el. Iei o gura de cafea. Suni la secretariat, nu mai e nimeni. Maine la prima ora trebuie sa te anunti la vorbitor. Pleci, iesi din firma, nu mai sunt masini in parcare, au plecat toti, tragi aer, intra, e cald si miroase a Dambovita. Ai luat o decizie. Nu poti sa sacrifici si mai mult copilul, deci trebuie sa tai din alta parte. Tai de la serviciu, ti se rupe sufletul, dar trebuie.
 
A doua zi te duci la DG, a fost penibil pentru amandoi. Ti-au dat lacrimile de ciuda, apoi altele de si mai ciuda. Niciodata nu ai mai zis "nu mai pot" si acum o faci in fata unui om care nu trebuie sa stie asta. Ai mai asistat la momente din astea lacrimogene, sunt penibile pentru ambele parti. Esti la munca, cel din fata ta nu e o bligat sa te inteleaga si nici sa-i fie mila. Tu cu lacrimile tale il obligi sa-i fie mila, il pui intr-o situatie de tot rahatul, ca ar trebui sa te inteleaga pentru ca si tu ai inteles si ti-ai mancat zilele si sanatatile la munca. Dar te-a obligat el? Nu, dar tu asa ai simtit sa faci. Acum simti ca nu mai poti, ca ai nevoie de odihna, ca daca nu te opresti putin o sa-ti explodeze capul. Ceri program redus, te intelege. Oricum asta este legea si aveai dreptul la program de sase ore de cand te-ai intors. Ii propui sa nu-ti iei doua ore mai putin in fiecare zi, vrei o zi liberea pe saptamana, se poate aranaja si asta atata timp cat iti faci treaba. Iti tragi lacrimile inapoi in ochi si-ti vine sa sari pe geam direct in Dambovita. Daca ai gresit, daca ai mai fi putut si doar ti se pare ca ai ajuns la capatul puterilor? Nu mai puteai. Iti asumi riscul de a fi schimbat din functie, ai mare nevoie de bani, dar ai nevoie si de minti in cap. Ai luat o decizie, ai recunoscut ca nu mai poti, poate este cel mai sanatos lucru pe care-l puteai face. Nu te simti deloc mandru de tine, nici nu stii daca asta o sa schimbe ceva, dar altceva nu stii ce sa mai faci. Nu te consoleaza nici ideea ca altii nu rezista in ritmul asta nici doua saptamani, cum nu te intareste cu nimic ca alta in alte conditii de presiune si temperatura a facut altfel. Nu stii cum era de fapt in pantofii ei, fiecare le stie pe ale lui. Iar tu stii ca dupa doi ani de nesomn cam pana pe aici ai avut puterea sa mergi.
 
Ajungi acasa, vrei sa impartasesti cu celalalt om din casa decizia. Incerci sa stabilesti un program cu ea, un program ca sa poti sa te folosesti de ziua aia libera, sa ai niste timp pentru tine, sa DORMI. Sa fie bine si pentru ea, si pentru copil.
 
- O sa am o zi libera in plus, mi-am redus programul. Ar fi bine daca o sa-mi iau in saptamana unu vinerea liber si in saptamana doi lunea, asa sunt 4 zile. Pot sa inteleg ceva de ele, la 2 saptamani sa am 4 zile libere.
- Da?( deja imbracata si pe jumatate incaltata, la usa, te   priveste cu ochii aia care spun "eu te-am trimis la scoala si cu 40 temperatura ca acum sa nu mai poti?!")
- Da, sper sa mearga. Nu mai pot, daca nu ma odihnesc o sa patesc ceva nasol.
- E da, pe vremea mea, bla, bla bla, deja nici nu mai auzi nimic, ti se redeschid urechile pe fraza " ce bine, asa o sa pot sa plec 4 zile!"
- Stai sa fac si eu un pipi.
 
Si a plecat.
 
Si acum? Acum ce? Te intorci de unde ai plecat, uiti ca nu mai poti si iti vine sa iti dai iar palme, pentru ce ti-ai riscat locul de munca? Ok. Cauti solutii, cauti o bona, cauti o cresa, mai bine o bona. Ti-a vorbit prietena ta despre una , poate e ok. O incerci si pe asta, ce Dumnezeu sa mai faci?!
 
Deci esti iar singura cu fiinta mica si nevinovata, nu stii cum o sa treci peste urmatoarele zile, chiar nu stii. O sa treci, pentru ca ea este totul si pentru ea faci totul. Este suflet din sufletul tau si nu ai voie sa nu mai poti. Se uita la tine cu ochi mici si ingrijorati, iti ia picioarele in brate si spune cu un fel de disperare in voce "Mama, mama". Da mama, te iubeste mami! Hai sa iesim afara, mergem la copilasi in parc?
 
 
 





E si maine o zi, mai vedem maine....

15 comentarii:

  1. Imi pare rau ca esti intr-un moment greu. Dar e o cotitura si apoi lucrurile vor merge din nou drept. Hang on, exista o solutie si pentru voi, sper s-o gasesti repede si usor. Hugs!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esti o draga, ca de obicei :). Da, sper ca ideea cu bona sa se materializeze in mod fericit, macar de vineri pana luni. Am mai cautat, dar n-au facut decat sa ma ingrozeasca. Si o menajera ar fi utila :).

      Ștergere
  2. ia-ti 3 zile libere de la viata, du-te la un hotel si dormi. Garantat ca nu moare nimeni, dar tu vei renaste.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu as zice bogda proste si pentru o noapte. Insa copilul este alaptat si ideea de a o lasa sa urle 3 zile ca sa pot eu sa dorm... n-as putea. Nici cineva dispus sa-si asume 3 zile cu ea nu exista. Poate la anu :).

      Ștergere
    2. Opreste-te din alaptat. Pur si simplu. Asta nu te va face mai putin mama, dar te va ajuta sa dormi mai bine. Eu l-am intarcat pe fiul meu la 1 an si 1 luna si l-am trecut pe LP...s-a produs un mic miracol la nivelul somnului...Dar sa stii ca emotional mama e mai greu de intarcat decat copilul :)

      Ștergere
    3. Pe la un an lucrurile ar fi fost mult mai simple, dar atunci nu se punea problema de intarcat, doarmea toata noaptea, avea doua alaptari pe zi. Si pe la 16 luni era ok, atunci a vrut sa renunte ea si eu nu am fost pe faza. Acum... a intrat intr-o faza foarte afectiva, o intarcare brusca i-ar face mai mult rau. Mai asteptam, are si o perioada foarte "mancacioasa" si ziua mananca exagerat de mult.

      Eu sunt cam intarcata psihic, a intrat instinctul de conservare in joc.

      Ștergere
  3. Of, incep sa imi dau seama ce ma va astepta si pe mine, cate probleme, dileme, concesii si asa mai departe. :( Vroiam sa te intreb, pana acum, de cand te-ai intors la job, fetita cu cine a stat?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Luminita draga stai linistita. Voi sunteti doi, inteleg ca taticul este unul dedicat. Chiar daca nu ar fi asa, e mare lucru sa mai fie cineva acolo, macar sa poti face un dus in liniste, sa-ti permiti 10 minute pe zi in care sa poti sa "iesi din priza". Trebuie doar sa intelegi ca si altul se poate ocupa de copil, poate la fel de bine ca si tine, si ca o zi pe saptamana cu alta persoana nu o sa-l omoare. Eu am vrut sa fac singura tot, de cele mai multe ori nu am avut de ales. Trebuie sa nu uiti ca mai existi si tu, chiar daca o sa-ti iubesti copilul si dragostea asta iti da impresia ca esti supraom.

      Cat sunt eu la munca Matilda sta cu mama mea, a fost varianta optima pentru copil si pentru linistea mintii mele. Altfel nu stiu cum o lasam la 11 luni cu un strain, cred ca nu ma intorceam la munca. Din pacate mama e aici doar pentru copil, cand ma intorc de la munca ea pleaca si eu sunt luata de noua. In general oamenii in situatia mea au bona interna, dar pentru asta trebuie sa ne mutam intr-o casa mai mare. Acum sa vedem cum va fi cu schimbarea de program, poate reusesc sa ma recuperez putin.

      Nastere usoara, chiar unde nasti?

      Ștergere
    2. Am inteles acum. Imi pot numai imagina cat de greu ti-a fost si inca iti mai este tie, asa e. Eu urmeaza sa nasc la Filantropia, in urmatoarele doua saptamani. Acolo ai nascut si tu, nu? Sper sa fie bine. Va sarut cu drag si pe tine, si pe minunea ta cea mica! :)

      Ștergere
    3. Sa stii ca m-a descrucat foarte bine si mi-a fost decent de usor in partea de ingrijire. Greseala am facut-o cand m-am intors la job cu program intreg, dar corectam greselile.

      Tot la Filantropia, daca vrei am 3 postari despre asta, poti sa le citesti. Cu mentiunea ca acum se permite acomodarea bebelusuli in aceeasi camera cu mama, pentru mine asta ar fi facut toata diferenta. Sa ai parte de moase bune, ele conteaza.

      Sa te bucuri de fiecare clipa ramasa din sarcina si apoi de fiecare clipa cu bebe, trece timpul asta...

      Ștergere
  4. oh draga de tine!! Sper din suflet sa rezolvi cumva, sa fii si tu Ok cu situatia si sa fie si micuta multumita.
    Esti o curajoasa oricum, nu e usor sa cresti un copil singura. tatal nu e deloc in the picture? nu poate sa stea cu ea citeva ore? Scuze daca sunt prea curioasa, nu trebuie sa rasp daca nu vrei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anca, nu ma deranjeaza, gasesti si pe blog despre tatal ei :). Nu este deloc cu noi, nici nu a fost. Singura lui contributie a fost cand am conceput-o.

      Ștergere
  5. Dacă te consoleaza cu ceva, sunt si tati pe care nu ii simti lângă tine uneori... Știu ca nu te consoleaza... :(
    Pt AncaT, nu, nu e deloc in the picture tatăl ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, stiu ca sunt si tati asa, chiar si mame, imi pare tare rau pentru ei. Cum imi pare si pentru tatal copilului meu, pierde ceva incredibil de frumos. Imi place mai mult sa ma gandesc la cei implicati si dedicati :) cum a fost taica-miu, de exemplu.

      Ștergere
  6. Descrii atat de bine ce simti ca simt si eu si as da orice sa te pot ajuta. Daca inca eram la facultate te ajutam cu placere cu copilul cu tot sufletul dar sunt in campul muncii. Daca te pot consola cu ceva, din ce am trait pana acum si ce am observat la ce e in jurul meu, doar oamenii speciali, buni, inteligenti si alte chestii frumoase, sufera! Cei rai nu au nicio problema, au de toate. In schimb, pe cealaltalume totul se rastoarna si vom fi fericiti o vesnicie nu cativa zeci de ani. Asa ma incurajez eu cand totul se prabuseste! Empatizez cu tine, ceva de groaza! Copilul este genial, ca de obicei, nici nu trebuia sa-ti mai zic. Maria

    RăspundețiȘtergere