joi, 17 iulie 2014

Scrisori pentru Matilda (15)


miercuri, 16 iulie 2014
 
Draga mea,
 
astazi se implinesc patru ani de cand ti-ai gasit drumul spre noi. Patru ani de cand ti-am simtit sufletul coborand si facandu-ma sa cred atat de mult incat sa lupt pentru tine si pentru dreptul tau de a trai. Patru ani de cand sunt sigura ca noi doua ne-am nascut impreuna, tu acolo sus, ei aici pe Pamant. Eu traind aici, tu privindu-ma cu rabdare si asteptand clipa aceea in care totul sa fie pregatit in mine pentru a te primi. Ti-am simtit sufletul mereu plutind in jurul meu, am stiut ca ai sa vii. Nu am inteles de ce te-ai intors prima data din drum. N-am stiut ce am facut gresit, de ce te-ai suparat si ai plecat inapoi. Mi s-a parut atat de nedrept incat n-am vrut sa te mai chem. Nu te-am mai gandit, nu te-am mai rugat, nu ti-am mai vorbit. Am vrut sa cred ca ai plecat de tot pentru ca nu as mai fi indurat sa vii si sa pleci iar. Am vrut sa cred ca te-ai intors in Sufletul cel mare si ca iti cauti un alt drum.

Dar drumul tau era unul. Era drumul nostru impreuna. Pentru ca fiecare ne-am nascut pentru cealalta. Eu sa-ti fiu mama, tu sa-mi luminezi viata. Si te-ai intors intr-o noapte de joi spre vineri. Fara sa anunti, fara sa intrebi, doar te-ai asezat calda unde-ti era locul. N-as fi crezut niciodata ca asta se simte. Ca sufletul se simte asa. Ma indoisem de tot ce simtisem si crezusem pentru tine. N-am vrut sa-mi mai fie iar greu si nu te-am mai iubit. Dar te-ai intors la mine si n-as fi putut face altceva decat sa te ocrotesc si sa-ti iubesc fiecare clipa din drumul catre bratele mele. Am stiut ca ai sa fii bine pentru ca tu mi-ai aratat asta. Eu nu am niciun merit. Doar copilul din lanul cu maci care mi-a linistit visele intr-o zi. Erai tu, si erai bine. Si am stiut ca de data asta trebuie sa te ajut sa lupti, sa nu mai pleci.

De atunci numar clipele cu tine. Fiecare un dar, fiecare pretuita. Chiar si atunci cand par ca uit, cand ma retrag in lumea mea. Chiar si atunci tu ai rabdarea sa-mi amintesti ca noi suntem dintr-un suflet, ca noi am fost nascute asa, ca ai ales sa vii pe drumul asta pentru noi. Ma mangai si-mi zambesti cand iti gresesc. Imi spui ca un intelept cu mii de ani in spate “Tu esti mamica mea”, iar eu inteleg ca m-ai iertat. Apoi te intorci la a fi copil, eu la a fi parinte si dansul merge mai departe. Dar cu fiecare lectie pe care mi-o oferi ma ajuti sa inteleg ca nimic nu este intamplator si totul este asa cum trebuia sa fie. Ma ajuti sa uit ce a fost greu si sa raman doar cu rasul si chipul tau fericit.

Ieri te-am lasat sa conduci “dansul”. Ca acum patru ani tu ai mers inainte si eu te-am urmat. Plina de fericire si de ras. M-ai dus pe strazi fara iesire, ne-am intors si am incercat alt drum. Mi-ai aratat case si flori, si pisici, si fluturi. Te-ai jucat incercand sa intri in fiecare curte intreband daca aici sau aici. Spuneai ca sunt palate si toate aveau povesti cu printese. O sa-ti ofer intr-o zi micul nostru castel in care noi o sa ne scriem propria poveste. Apoi, ti-ai luat rochita in maini si ai mers ca o printesa de-a lungul bulevardului prafuit. Nu conta ca rochita nu era destul de lunga pentru a acoperi tot, tu radeai si erai fericita. Salutai oameni, ei iti radeau inapoi. Erai o printesa coborata printre noi, una care vrea sa zboare cu fluturii si sa inoate cu pestii.
 
Inca-ti veghez somnul. Inca iti numar respiratiile prin intunericul noptii. Inca n-am liniste si te ating sa stiu ca esti acolo si ca esti bine. Uneori ma supar pe timp ca trece atat de repede. Ca nu are rabdare, ca nu mi te-a lasat mai mult timp mica si cuibarita in bratele mele. Ca parca n-a fost destul, nu am apucat sa ma satur de tine bebelus ca erai deja o fetita cocheta care ma privea direct in ochi. In alte zile te vreau mare plimbandu-ne amandoua printr-un sat uitat din Franta. Descoperind case si gradini asa cum facem acum pe stradutele din Bucuresti. Scapate amandoua de tot greul asta de om mic. De lucrurile pe care nu stii sa le exprimi. De diminetile cu suflet greu de la gradinita. De drumul tau catre tine. Apoi te privesc cum te invarti in mijlocul casei facand balet, cum sari in baltile de pe strada, cum topai alergand in speranta ca ai sa zbori ca un fluture, cum vorbesti singura corectand cuvinte si-mi dau zor sa ma bucur de clipa asta minunata despre care o sa scriu peste patru ani cat patru clipe.
 
Ti-am sarutat tamplele si ti-am multumit infinit pentru drumul catre mine, copilul meu de suflet si lumina!
 
 
Te iubeste mama!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu