duminică, 6 iulie 2014

Despre parinti

Tocmai m-am intors din cel mai frustrant concediu ca parinte. Pentru ca nimic nu ma frustreaza mai rau pe lumea asta decat sa o cert pe Matilda. In primul rand sa o bag intr-un mediu care sa necesite limite peste gradul ei de toleranta. Si, date fiind conditiile, sa nu gasesc alte metode de aplanare decat sa tip la ea si sa o cert. Iar odata suit in carusel greu te mai dai jos. Asa ca mi-am petrecut ultimele 10 zile intr-o continua lupta cu mine si cu ea. Ea nepricepand ce se intampla, eu impunand lucruri diferite decat stia ea pana acum. Atata cicaleala si observatii nu a primit in cei trei ani de viata adunat. Atatia de stai cuminte (nici nu stia ce-i aia pentru ca noi nu folosim cuvantul asta), atatia de nu mai rade ca doarme X, atatia de nu mai vorbi ca-l trezim pe Y, atatia de nu mai canta ca deranjezi, atatia de nu mai alerga, nu mai sari, nu te mai JUCA asa ca se intampla nu stiu ce alta chestie, nu mai plange ca speriem copiii mai mici. Atatia de shhhht de cand deschidea ochii pana se culca. M-a frustrat, m-a enervat, m-a consumat pana in punctul in care imi venea sa plecam acasa numai sa nu-i mai spun ca nu are voie sa rada cum rade ea, adica tare, pentru ca trezim pe cineva. A fost suficient sa schimbam mediul si compania pentru ca toata piramida noastra de liniste si educatie blanda sa se prabuseasca. Pentru ca libertatea ei functioa gresit atunci cand alegea sa imite actiunile unui alt copil. Prefera sa urmeze un copil de 4 ani jumate in tot ce facea si nu mai auzea nimic in jur. Eu perplexa in fata acestui comportament si a faptului ca ea nu realiza ca se lasa condusa de un copil cu aproape aceeasi minte ca si a ei. Ea euforica in fata noului taram descoperit, adica se poate sa facem si numai ce ne da prin cap?! Mai ales ca erau idei noi, nefiind ale ei. Adica putem sa fugim de parinti si sa ne ascundem in sifonier, pfaa! Si asta nu ar fi fost nimic daca nu s-ar fi pus in pericol prin acest comportament, ca doar se joaca impreuna cu alti copii de cand se stie. A fost o leapsa permanenta si nervi intinsi. Nici vorba de odihna sau relaxare decat in clipele cand eram suficient timp singure pentru a-si reveni la starea ei obisnuita.
 
Am venit acasa profund trista si descumpanita. Mai ales ca la sfarsitul istoriei din toata cearta pe care a primit-o Matilda a rezultat ca problema mea nu era cu actiunile ei haotice ci cu celalalt copil. Pam, pam! Asa ca am ajuns, mi-am cerut un moment de liniste si am rememorat evenimentele. Ce s-a gresit, ce se putea face altfel. Cum sa repar ce s-a intamplat pentru ca a ramas blocata in avalansa de "nu-uri" ca la orice pas zice ca trezim un bebelus. N-am fost pregatita sa o vad comportandu-se asa. Iar asta a fost prima greseala. Am plecat cu imginea idilica in minte a copilului jucandu-se linistit cu un altul pe plaja si noi, parintii, respirand o clipa de liniste. Iar gresit. Am crezut ca atunci cand ma va auzi radicand vocea ma va si asculta. Chiar deloc. Am crezut ca daca o amenint cu intreruperea vacantei daca nu inceteaza sirul de neascultari, se va linistit. Nici asta. Pentru ca lucrurile astea nu functioneaza cu un copil care nu a fost crescut asa si chiar deloc cu un copil inteligent. Mi-a spus simplu ca ea nu poate sa nu ma mai supere si mai bine plecam acasa. Iar Pam, Pam.
 
Deci jocul se redeschide. Metodele sunt iar puse in discutie. Provocarile nu se termina niciodata. Iar eu trebuie sa fac fata mai bine situatiilor de genul asta. N-am facut decat sa tip la ea si sa o amenint. Evident ca nu a functionat. N-am avut deschiderea sa procedez altfel, nici nu stiu cum, dar altfel. Atat de mult m-a deranjat comportamentul ei "prost", si atat de mult m-a deranjat reactia mea, incat nu am putut iesi din cercul vicios. Nu am avut disponibilitatea de a iesi din patratica de parinte. Atat de mult mi-am dorit o pauza si liniste incat mi-am revendicat-o cu orice pret. Nu mai conta ca vacanta asta trebuiea sa fie despre amandoua. Si nu cred ca raceala crunta si lipsa somnului pe toata aceasta perioada ar fi o scuza. Sau poate ca este. Sa nu poti dormi pentru unii este suficient sa-i transforme in isterici, dar eu nu dorm de aproape 4 ani, nu e ceva nou. Ceva a fost altfel. A fost o combinatie perfecta de factori pentru a ma transforma in parintele imperfect. Matilda va uita, probabil. Chiar daca primul lucru pe care-l spune despre vacanta asta este ca a suparat-o pe mami. Eu nu cred ca o sa uit curand acest esec in viata de parinte. Si probabil ca este bine sa nu-l uit si sa stiu mai bine mai tarziu.

 
 
Acestea sunt gandurile pe care le iau cu mine la intalnirea de marti, 8 iulie, de la Hotelul Howard Johnson. Cand am primit invitatia pentru Social Media for Parents eram un parinte linistit si senin. Intre timp am devenit un parinte tulburat de propria incapacitate de a gestiona o situatie noua. O sa discutam si o sa impartasim la fata locului experiente vesele si mai putin vesele, o sa avem ocazia sa discutam cu specialisti in parintela si figuri din social media. Mai puteti solicita o invitie aici. Ne vedem marti!

19 comentarii:

  1. Am solicitat o invitatie, dar neavand blog nu cred ca sunt prea mari sansele sa o primesc.

    Eu zic sa tragi o gura de aer in piept si sa organizezi urmatoarea vacanta. Unde vor fi provocari noi. Cunosc starea de "plecam in vacanta si ne vom odihni" si de fapt nimic sa nu se pupe cu ce iti imaginai tu. Bucura-te ca n-a reactionat la tipete si amenintari. Era mai greu de reparat atunci.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper ca ai primit-o pentru ca inca erau invitatii si sa ne vedem acolo!

      Ștergere
  2. specialisti in parinteala, eu nu cred ca exista asa ceva. pt ca fiecare cuplu parinte-copil are dinamica si ritmul sau.
    eu nu inteleg de ce judecati un comportament ca fiind prost, de ce vi se pare ciudat ca Matilda se ducea dupa un copil de 4 ani. e f normal, e universul copiilor. iar viata este despre a descoperi taramuri noi in fiecare zi.
    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mihaela, pentru mine asta e un soi de ironie- cea cu specialistii. Cum spuneam si mai jos si cum am scris pe aici de multe ori, eu incurajez cresterea copiilor dupa bunele intentii, asa cum simte fiecare ca e mai bine in relatia dintre ei si copii. Recomand studiul, cititul, mersul la conferinte, chiar si discutia unu la unu cu un specialist, dar la sfarsit cerni si alegi- daca ai ceva de ales- ceea ce ti se potriveste.

      Judec un comportament ca fiind prost pentru ca era. In acele situatii la care ma refer niciuna nu mai raspundea sau nu mai asculta de absolut nimic. Si erau situatii in care se puneau in pericol, nu sunt nebuna sau exagerata. Sau poate sunt vazut din exterior fara ca persoana care priveste sa cunoasca intregul context. Chiar nu-mi pasa cum ma vad altii, imi pasa sa ma intorc acasa cu un copil intr-o bucata, nu imprastiat pe scari sau cu un dulap cazut in cap. Paradoxal, tocmai asta a fost ideea, sa faca lucruri impreuna cu alti copii. :)

      Ștergere
  3. Mai, eu incep sa ma incredintez ca in concediu ideea de a aduna mai multi copii intre 0 si 4 ani e idilica pe hartie si tortura curata in practica.
    Poate (POATE, nu certitudine) sa fie mai usor pentru copii de 6 ani+, care macar nu mai trebuie musai sa doarma la pranz si sa se deranjeze unii pe altii. Sau trebuie si astia? ca nu stiu.
    Cand sunt asa mici, bebe doarme, bebe mananca, bebe seculca,bebe se scoala, cei mai maricei sunt veseli, tipa,urla, alearga, se joaca si nah, greu.

    Cat despre consternarea sa, eu cumva mi-am asumat dintotdeauna rolul secund in situatii noi de influenta, pe locul 1 fiind de obicei Copilul Mai Mare care devine brusc idealul in viata al celui al meu :)) Eu o iau la inconjor, adica incerc sa manipulez copilul cel mare (brrr ce cuvant urat hahaha) , stiind ca al meu se va duce lipca dupa el si il va imita intocmai.

    Unde nu da Dumnezeu sa nimeresc un copil mai mare si mancacios :))) vai, ne-am tine toti dupa el.

    RăspundețiȘtergere
  4. A mea e mare si mancacioasa, dar nu-i plac copiii mici. Asa ca ai grija ce-ti doresti:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ioana, o si vad pe Ana cu niste mucosi din astia mici pe langa ea :)).

      Ștergere
  5. mai, dar voi inainte sa plecati in concediu nu cunosteati copiii? nu stiati ce obiceiuri au unii-altii, ce tip de educatie... nu ati intuit ca vor fi nepotriviri? noi de ani de zile, de cand erau copiii mici, plecam cu copiii in concediu, 3 familii prietene. cand erau mici ieseau mari show-uri intre copii, niciodata nu ne-am bagat intre ei, doar fiecare ne-am alinat copilul din dotare. si le inventam jocuri si joculete si faceam cu randul in a avea grija de ei- in felul asta chiar ne relaxam :) anul trecut si anul acesta- parfum! copiii maricei (fi-mea, cea mai mica, 6 ani anul trecut) - nu am auzit nici pas!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil ca pritenia dintre voi aduce si un anumit grad de respect si cooperare iar asta va face functionali impreuna. Cum probabil ca va cunoasteti si va puteti spune fara ca cineva sa o ia personal atunci cand ceva din convietuire va deranjeaza sau ati stabilit niste reguli. Nu as fi intervenit intre copii niciodata daca ii vedeam intr-un echilibru si fara a exista riscul de accidentari. Doar acasa sta si se joaca la ea in camera cu alti copii si o ora si niciodata nu se duce cineva peste ei. Isi regleaza singuri relatia. Aici nu a fost cazul. Cred, adica sper, ca in timp lucrurile devin mai usoare :)).

      Ștergere
  6. Anul trecut, primul concediu cu copilul. 3 ani..am crezut ca va fi raiul pe pamant. Ei bine, nu! A fost un iad! Anul acesta nu mai plec la drum cu asteptari atat de mari. Dar ştii ce? Alexia a povestiti tuturor ce frumos a fost la nisipul mult, la apa care se misca. Nici vorba de marea de nu-uri, de amenintari cu intreruperea concediului... Ei i-a placut si a mai cerut. Acum stiu la ce sa ma astept, anul trecut si eu am revenit socata, marcata asa ca tine... Anul acesta oricum plecam cu alt tip de comunicare intre noi, mai buna ca anul trecut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cristina, noi suntem la al.... mmm... 6 lea cred. Dupa primul am inteles ca vacanta alaturi de copil, mai ales cand esti singur, nu are nicio legatura cu orice ideea de vacanta ai fi avut in cap. Deci concediul a devenit despre copil si distrat copilul. Eh anul asta am avut obraznicia sa visez la un oarece confort si l-am avut :))). Matilda a ramas afectata... asta ma doare. Ieri maica-mea a facut o jucarie sa cante iar copilul a venit disperat din alta camera ca sa nu mai faca galagie ca-l trezim pe bebelus. Si altele. Sunt atat de trista ca nici cuvinte nu mai am. Sper sa fie frumos la voi si sa va intelegeti macar functional :)

      Ștergere
  7. M-am gandit putin inainte de a lasa un comentariu fiindca desi ,,te "citesc constant am preferat in ultimul timp sa imi tin pareriile care nu coincideau cu ale tale pentru ca aici e blogul tau,casa ta si nu sunt genul de om lipsit de respect...Nu am nici o indoiala ca o adori pe Matilda si ca,doresti doar ceea ce este mai bine pentru ea si ca toti avem dreptul de a ne creste copiii cum dorim.Doar ca nu mi se pare ok aceasta dorinta permanenta de a dovedi,tie si celorlalti ca esti cea mai buna mama,ca doar metodele tale sunt cele corecte...Fara suparare,toti facem greseli si oricate carti am citi si psihologi si conferinte de parenting am frecventa...tot vom ajunge in anumite situatii in care nu vom avea raspunsurile potrivite...Eu nu zic sa nu incercam sa fim mai buni pentru copiii nostri,sa nu repetam greselile parintiilor sau a celor din jur.Dar vom face poate altele.Nu pot intelege de ce esti uneori atat de inversunata de a dovedi ca tu poti orice,ca relatia ta cu Matilda e perfecta si nu se poate clatina nimic.Pana la urma conteaza doar ce simte ea si ea te va iubi oricum,neconditionat.Pentru ca esti mama ei si pentru ca legatura dintre o mama si copilul ei e asa.Bineinteles ca e normal sa ai framantari,intrebari,autocritici,indoieli.Toti le avem.Dar incearca sa fii mai deschisa,mai putin incrancenata,mai toleranta.Cineva mai sus spunea foarte bine ca fiecare relatie copil-parinte e unica,are o dinamica a ei si e foarte adevarat.
    Eu am o fetita de 3 ani,e sufletul meu si ea spune ca suntem cele mai bune ,,pietene".Cu toate astea au fost si sunt situatii in care spun NU,pun reguli si limite.Pentru ca nu se poate altfel.Nu ca sa imi dovedesc puterea,nu ca sa vada cine are ultimul cuvant sau eu stiu din ce alte motive absurde am mai auzit...ci fiindca sunt adultul si oricat m-ar durea,uneori spre binele ei trebuie sa o fac.Nu va trai intr-o lume perfecta in care sa poata face doar ceea ce doreste,cand doreste si cum doreste,nu va putea obtine tot ce va vrea etc.Bineinteles ca imi doresc sa-i ofer o copilarie fericita,libera,fara griji...insa mi se pare ca parintii din ziua de astazi confunda iubirea neconditionata si libertatea copiilor lor cu alte lucruri...Dar asta e doar parerea mea personala.
    In ceea ce priveste nemultumirea ta de cum a decurs acest concediu... cred ca cu cat ai asteptari mai putine cu atat e mai ok.E normal ca Matilda sa fie altfel decat acasa,intr-un alt mediu,printre alti copii.E o vorba inteleapta care spune ca ,,nu exista decat un singur copil perfect in lume si fiecare mama il are"...
    Si sper sa imi scuzi indiscretia ,cu aceasta intrebare voi incerca sa inchei...de ce nu vin bunicii din cand in cand sa te ajute cu ea?Adica si eu sunt genul de mama care cu exceptia timpului la servici,incerc sa fiu tot timpul cu fetita mea,o luam peste tot cu noi,dar uneori ai nevoie de odihna,de 2-3 ore fara copil tocmai ca sa poti sa fii mai calma,mai receptiva ,mai in forma :).
    Toate cele bune .Dramy

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Andreea, eu sincer nu inteleg acest fenomen, vazut si pe multe alte bloguri, "te citesc, dar nu: imi place ce scrii/sunt de acord cu ce scrii/imi place cine sau cum esti/etc. Adica eu nu inteleg, si o spun la modul cel mai sincer, de ce sa citesti un blog care-ti produce un disconfort? Sau daca il consideri pe ala care scrie o persoana cu atitudini si metode gresite? Mi s-a intamplat si mie, poate ca la inceput imi placea persoana, apoi ceva s-a schimbat si nu mai eram pe aceeasi lungime de unda, am dat skip si la revedere. Adica de ce sa-ti consumi si 5 minute din viata citid in mod repetat bazaconiile scrise de un strain pe net daca asta nu iti ofera nimic pozitiv?

      Apoi. Nu stiu de unde ideea ca eu am ceva de demonstrat? Si mai ales altora. Si cu atat mai mult ca sunt o mama perfecta. Si asta sa rezulte chiar dintr-un articol profund trist in care eu imi pun cenusa in cap pentru ceva ce consider ca am facut gresit. Mi se pare o contradictie. Chiar nu am nimic de demonstrat nimanui, aici sunt doar parte din gandurile mele, nu promovez "metoda miruna"in cresterea copiilor, de fapt nu promovez nicio metoda si am incurajat in mod repetat cresterea copiilor in mod instinctual. Da, cititi, mergeti la conferinte, mergeti la specialisti, cerneti, nu cadeti in adorare, vedeti ce vi se potriveste- daca vi se potriveste ceva- si la sfarsitul zilei faceti ceea ce simtiti. Si daca tot e vorba despre mine. Eu am o mare problema äroganta" cu autoritatea, deci n-as putea in veci sa stau si sa ma minunez ca la sfintele moaste in fata unei figuri "consacrate"in domeniul parentingului. Ca nu sunt facuta asa.

      Si subliniez, iar, nu cred nicio clipa ca eu, copilul sau relatia"dintre noi ar avea cel mai mic grad de perfectiune. Pentru ca si aici este o problema de structura, nu sunt facuta asa. Sunt un om foarte exigent, iar asta cu mine, nu cu cei din jur pentru ca e treaba fiecaruia ce face. Iar felul in care sunt eu cu mine cred ca este un aspect atat de personal incat nu inteleg de ce ar avea cineva o problema cu mine cate linii imi dau la palma atunci cand consider ca am gresit ceva. Daca nu as fi fost genul asta de om nu as fi ajuns nicaieri in viata asta. Ca nu e cel mai zen mod de a fi, ok, asta e, puse in balanta rezultatele mele ca om si ceea ce mi-ar fi adus zenul... zenul ne-ar fi facut sa murim de foame. Zenul nu mi-ar fi permis sa-mi cresc singura copilul, sa-i iau o casa si tot ce-i trebuie. Pentru mine viata presupune concentrare si munca, nu-mi permit sa fiu altfel. Intr-o viata perfecta poate ca as fi fost altfel.

      Si Matilda are reguli/limite ca orice copil. Fara astea ar ajunge morti pana la varsta de 3 ani. Stie ce inseamna pericolul. I s-au explicat toate regulile de siguranta si le intelege si aplica. Pentru ca dincolo de orice iubire, relaxare, libertate este singuranta ei. Iar in acest concediu fix asta s-a intamplat, nu a mai fost atenta la siguranta ei. De aici starea de alerta/agitatie/inflexibilitate/intoleranta/incrancenare sau cum vrei sa-i mai spui. Logic ca-i normal sa fie altfel, toti suntem altfel cand schimbam mediul. Dar nu e normal sa faca lucruri urmand un alt copil fara sa gandeasca ce face. Iar faptul ca mie un copil de 4 ani jumate nu-mi inspira incredere pentru a fi conducatorul unuia de 3 ani si 3 luni in niste actiuni se pare ca ma face o oribila. Fara a da exemple concrete pentru ca nu este despre alti copii ci despre fi-mea. Dar nice, ce sa zic.

      Ștergere
    2. In rest mi-am propus de cand am facut acest copil sa nu bat moneda pe diferentele dintre a fi parinte singur si a fi parinte in cuplu sau in cuplu si familia extinsa. Pentru ca inevitabil se va trezi o persoana draguta care sa-mi arunce replica "da, ce, nu ai stiut in ce te bagi cand ai facut un copil singur?". Am auzit-o si ieri, multumesc. Poate doar un parinte care a ramas singur cu un copil macar o saptamana poate sa inceapa sa-si imagineze cum este si sa priveasca in perspectiva. Deci nu, nu am sa raspund la ultima intrebare. Primesc ajutorul platit sau nu de care am nevoie atunci cand sunt la munca. De cand nu mai este bona trag de bunica Matildei, care face tot ce poate ea in conditiile date venind in Bucuresti. Poate cand era mica ar fi fost mai simplu, acum este si vointa ei la mijloc iar eu nu as lasa-o/duce-o la 130 km distanta si sa o las acolo urland dupa mine doar ca sa am eu o pauza. Speram curand sa stea singura la gradinita si sa intram intr-un ritm.

      Concluzii n-am, doar ca mi se pare trista perceptia asta ca eu as da pe aici vreo retea sau ca atitudinea mea fata de mine nu m-ar privi decat pe mine. Mai mult, m-am abtinut sa dau sfaturi si in cele mai dragi aspecte mie unde am cele mai profunde convingeri, tocmai pentru ca este imposibil ca intre cei 1000 de oameni care trec zilnic pe aici sa nu fie unul care sa priveasca lucrurile personal, chiar daca nu ne-am calcat pe urme nici macar din intamplare intr-o zi la metrou si nu ar putea fi vorba despre ea/el.

      Iar faptul ca am prezentat o situatie in care am fost intr-un fel acum asta ma face agitata/nereceptive/ in lipsa de forma? E ok si asa :)

      Ștergere
    3. Dramy, sa stii ca mie nu mi se pare agresiv comentul tau:) Pe alocuri sunt de accord cu tine, pe alocuri sunt de accord cu Miruna...

      Pe mine altceva ma mira in ce-ai scris tu, Miruna. Am inteles partea cu copilul de 4 ani jumate care nu poate sa fie conducatorul unuia de 3 si 3 luni, cu asta sunt de accord. Nu inteleg de ce reguli de "nu rade tare, nu vorbi tare, nu alerga, nu te juca..nu.." Adica, ok, inteleg sa nu zbiere si sa nu bubuie in usa aluia care doarme sau la geamul lui sau..din astea, extreme. Sunt sigura ca NU asta facea Matilda. Dar sa rada,cante,vorbeasca...nu i-as interzice pentru niciun alt bebelus care doarme, cu riscul sa trec drept nesimtita. Repet: i-as pune limite daca ar face nasol (tipat,urlat, bubuit..) si ar deranja in mod real printr-un comportament extrem ...Altfel...NU!

      Eu cred (si dupa experienta personala de anul trecut) ca este mai bine sa merg in vacanta FARA alti copii in "gasca". Cel putin pana cand va mai creste Andrei. Sau doar cu copii/parinti de copii pe care-i stim bine dinainte si cu "programe" relativ asemanatoare. Altfel..poate sa iasa dezastru!



      Ștergere
    4. Sincer n-a fost intentia mea sa fiu agresiva si nici macar critica desi am observat ca asa a fost perceput comentariul meu.N-am stiut insa ca Miruna scrie doar pentru cei care sunt pe aceeasi lungime de unda cu ea si ii impartasesc pareriile...si ca sa te lamuresc de ce ,,te" citeam,pierzandu-mi minute pretioase din viata...poate fiindca sunt un om cu mintea deschisa care vrea sa vada,citeasca,afle si despre cum isi cresc alti oameni copiii,sa invat daca am de invatat din experienta altora care poate au trecut prin situatii si provocari asemanatoare si daca nu,sa zambesc cu simpatie,sa ridic din umeri cand nu sunt de acord si sa trec mai departe...Dar nu-i cu suparare,sunt destule bloguri de mamici pe care uneori sa imi pierd timpul pretios :)).Dramy

      Ștergere
    5. Vio, a fost complicat iar eu chiar nu vreau sa intru in detalii si exemple de ce s-a ajuns acolo pentru mereu cand sunt implicate doua sau mai multe parti, sunt si doua sau mai multe viziuni si cum cealalta parte a simtit nevoia la un "drept la replica" foarte urat si personal eu refuz sa intru in aces "joc". Cu toate ca unele lucruri au fost atat de jos lovite incat mi-e greu sa nu dau o replica. Insa vreau sa fie un test si o invatare de minte.

      Si, da, ai mare dreptate, asa cum fusesem si eu sfatuita in mai multe randuri si exemple chiar la indigo cu ce s-a intamplat si la noi, am avut totusi aceasta imagine idilica a unui concediu comun. Tocmai din dorinta ca cei mici sa aiba companie. Dar este foare gresit. Nu face asta nici cu cei mai buni prieteni. Sau mai ales cu cei mai buni prieteni pt ca e pacat de prietenie. Si daca totusi aveti niste oameni foarte compatibili cu voi si vreti concediu impreuna aveti inspiratia sa locuiti diferit, sa nu impartaiti bai si spatii comune. probabil cand copiii sunt mai mari e alta situatia. Dar cu grupa de la 9 luni la 4 ani... nu.

      Ștergere
    6. Andreea, eu scriu pentru cine vrea sa citeasca, ce am spus eu mai sus este ca am observat foarte des acest fenomen pe care nu-l inteleg. Nu ca am eu nevoie de vreo aprobare sau ca ridicam altare pe aici. Evident ca daca unul simte nevoia si sa ma injure e liber sa o faca. Pe blogul acesta au fost si sunt publicate toate comentariile. Dar am spus ca nu inteleg de ce sa citesti in mod repetat un blog care iti produce un disconfort prin diferentele de idei si abordare. Si cred ca poti sa intelegi si logica mea. Tocmai ca sunt atat de multe bloguri de unde se poate alege. Sper totusi sa fi gasit pe aici mai multe lucruri utile decat atitudini neplacute din partea mea :)

      Ștergere