Tocmai m-am intors din cel mai frustrant concediu ca parinte. Pentru ca nimic nu ma frustreaza mai rau pe lumea asta decat sa o cert pe Matilda. In primul rand sa o bag intr-un mediu care sa necesite limite peste gradul ei de toleranta. Si, date fiind conditiile, sa nu gasesc alte metode de aplanare decat sa tip la ea si sa o cert. Iar odata suit in carusel greu te mai dai jos. Asa ca mi-am petrecut ultimele 10 zile intr-o continua lupta cu mine si cu ea. Ea nepricepand ce se intampla, eu impunand lucruri diferite decat stia ea pana acum. Atata cicaleala si observatii nu a primit in cei trei ani de viata adunat. Atatia de stai cuminte (nici nu stia ce-i aia pentru ca noi nu folosim cuvantul asta), atatia de nu mai rade ca doarme X, atatia de nu mai vorbi ca-l trezim pe Y, atatia de nu mai canta ca deranjezi, atatia de nu mai alerga, nu mai sari, nu te mai JUCA asa ca se intampla nu stiu ce alta chestie, nu mai plange ca speriem copiii mai mici. Atatia de shhhht de cand deschidea ochii pana se culca. M-a frustrat, m-a enervat, m-a consumat pana in punctul in care imi venea sa plecam acasa numai sa nu-i mai spun ca nu are voie sa rada cum rade ea, adica tare, pentru ca trezim pe cineva. A fost suficient sa schimbam mediul si compania pentru ca toata piramida noastra de liniste si educatie blanda sa se prabuseasca. Pentru ca libertatea ei functioa gresit atunci cand alegea sa imite actiunile unui alt copil. Prefera sa urmeze un copil de 4 ani jumate in tot ce facea si nu mai auzea nimic in jur. Eu perplexa in fata acestui comportament si a faptului ca ea nu realiza ca se lasa condusa de un copil cu aproape aceeasi minte ca si a ei. Ea euforica in fata noului taram descoperit, adica se poate sa facem si numai ce ne da prin cap?! Mai ales ca erau idei noi, nefiind ale ei. Adica putem sa fugim de parinti si sa ne ascundem in sifonier, pfaa! Si asta nu ar fi fost nimic daca nu s-ar fi pus in pericol prin acest comportament, ca doar se joaca impreuna cu alti copii de cand se stie. A fost o leapsa permanenta si nervi intinsi. Nici vorba de odihna sau relaxare decat in clipele cand eram suficient timp singure pentru a-si reveni la starea ei obisnuita.
Am venit acasa profund trista si descumpanita. Mai ales ca la sfarsitul istoriei din toata cearta pe care a primit-o Matilda a rezultat ca problema mea nu era cu actiunile ei haotice ci cu celalalt copil. Pam, pam! Asa ca am ajuns, mi-am cerut un moment de liniste si am rememorat evenimentele. Ce s-a gresit, ce se putea face altfel. Cum sa repar ce s-a intamplat pentru ca a ramas blocata in avalansa de "nu-uri" ca la orice pas zice ca trezim un bebelus. N-am fost pregatita sa o vad comportandu-se asa. Iar asta a fost prima greseala. Am plecat cu imginea idilica in minte a copilului jucandu-se linistit cu un altul pe plaja si noi, parintii, respirand o clipa de liniste. Iar gresit. Am crezut ca atunci cand ma va auzi radicand vocea ma va si asculta. Chiar deloc. Am crezut ca daca o amenint cu intreruperea vacantei daca nu inceteaza sirul de neascultari, se va linistit. Nici asta. Pentru ca lucrurile astea nu functioneaza cu un copil care nu a fost crescut asa si chiar deloc cu un copil inteligent. Mi-a spus simplu ca ea nu poate sa nu ma mai supere si mai bine plecam acasa. Iar Pam, Pam.
Deci jocul se redeschide. Metodele sunt iar puse in discutie. Provocarile nu se termina niciodata. Iar eu trebuie sa fac fata mai bine situatiilor de genul asta. N-am facut decat sa tip la ea si sa o amenint. Evident ca nu a functionat. N-am avut deschiderea sa procedez altfel, nici nu stiu cum, dar altfel. Atat de mult m-a deranjat comportamentul ei "prost", si atat de mult m-a deranjat reactia mea, incat nu am putut iesi din cercul vicios. Nu am avut disponibilitatea de a iesi din patratica de parinte. Atat de mult mi-am dorit o pauza si liniste incat mi-am revendicat-o cu orice pret. Nu mai conta ca vacanta asta trebuiea sa fie despre amandoua. Si nu cred ca raceala crunta si lipsa somnului pe toata aceasta perioada ar fi o scuza. Sau poate ca este. Sa nu poti dormi pentru unii este suficient sa-i transforme in isterici, dar eu nu dorm de aproape 4 ani, nu e ceva nou. Ceva a fost altfel. A fost o combinatie perfecta de factori pentru a ma transforma in parintele imperfect. Matilda va uita, probabil. Chiar daca primul lucru pe care-l spune despre vacanta asta este ca a suparat-o pe mami. Eu nu cred ca o sa uit curand acest esec in viata de parinte. Si probabil ca este bine sa nu-l uit si sa stiu mai bine mai tarziu.
Acestea sunt gandurile pe care le iau cu mine la intalnirea de marti, 8 iulie, de la Hotelul Howard Johnson. Cand am primit invitatia pentru Social Media for Parents eram un parinte linistit si senin. Intre timp am devenit un parinte tulburat de propria incapacitate de a gestiona o situatie noua. O sa discutam si o sa impartasim la fata locului experiente vesele si mai putin vesele, o sa avem ocazia sa discutam cu specialisti in parintela si figuri din social media. Mai puteti solicita o invitie aici. Ne vedem marti!
