Walking target

Cateva postari simpatice si educative asteapta in draft. Dar  nu ma simt deloc simpatica zilele astea. Da, voi fi inca unul dintre aceia care "mimeaza" simt civic si solidaritate- inteleg ca asa suntem numiti mai nou. Ca "profitam" de subiectele grave si dam cu totii din degete pe bloguri sau FB. Asta este, mai bine sa fiu una in plus decat una in minus!

 

Locuiesc in cartierul bucurestean Tineretului- in Sectorul 4. Un cartier la doar doua minute de centrul orasului, un cartier civilizat, linistit, vizavi de un parc mare si frumos, aproape de crese/gradinite/scoli si aproape de orice ar avea nevoie un cetatean ca sa functioneze in viteza vietii de astazi. Ai spune ca este un cartier ideal pentru a creste copii. Eu am un copil- pe Matilda. Cand am ales sa ma mut aici a fost pentru ca-mi doream foarte mult copii, am ales acest cartier pentru ea- chiar daca se intampla cu 3 ani inainte sa fie conceputa. In 2007 in zona in care locuiesc nu era niciun caine vagabond. Erau doi caini batrani si castrati abia la bulevard, langa BRD. La putin timp dupa mutarea mea aici, la blocul vecin, s-a pripasit o catea. Gestanta ea- cum s-a dovedit mai tarziu. Pensionarii milosi, pentru ca de obicei pripasirea potailor pe langa blocuri este sportul lor preferat, i-au oferit adapost si hrana. I-au construit un cotet in spatele blocului. A fatat. Sase pui. Cetatenii i-au pastrat pe toti. Erau mici si dragalasi. Nu stiu cu ce soi de caine se imperechease stimabila, dar puii aia mici si dragalasi s-au transformat in niste dulai. Arata mai mult a vitei decat a caini. In scurt timp au inceput sa patruleze perimetrul si sa puna stapanire pe el. Daca stai sa-i urmaresti au chiar o tactica si un sistem in care functioneaza. Au un lider. Unii pazesc la punct fix si altii patruleaza. Ai crede ca este ceva minunat- asta daca ti-ai imagina ca au ceva de pazit. In mintea lor de animale de paza si de haita isi pazesc teritoriul. Cum cainii pot identifica si retine sute de mirosuri distincte, ei ne stiu pe toti. Pe toti cei care locuim in perimetru. Ne ignora. Dar cum apare un om strain de zona cum intra in alerta. Daca il considera ei si ostil incep sa-l agreseze. La fel cu orice caine cu stapan care este plimbat pe strada. Totul devinde mai intens pe durata noptii cand latratul si urletele lor fac imposibil somnul chiar si cu ferestra inchisa.

 

Mi-e frica de ei? Sau de caini in general? Nu. Nu mi-a fost niciodata frica de caini. Poate pentru ca am crescut mai mult la tara unde aveam animale de tot soiul. Poate pentru ca la noi la bloc aveam patru caini- Labus ( un Saint Bernard corcit), Calu (un caine baltat de talie foarte mare), Rexa si Florea (doi caini roscati de talie medie, erau pereche). Singurul agresiv era Florea. Ceilalti erau mai mult decat docili, ne suportau toate jughinelile. Rexa ne conducea in fiecare dimineta pana la scoala- distanta a patru statii de autobuz- si se intorcea inapoi la scara blocului. Cand aveau pui ne bagam cu ei pe sub scara blocului. Toti puii erau oferiti oamenilor care aveau curte. Cainele agresiv era evitat, ceilalti erau prietenii nostri. Nu mi-a fost frica nicio clipa de ei. Se spune ca un caine simte daca iti este frica sau daca ii esti ostil. Mmm, nu m-am bazat niciodata pe asta, nu ca adult. Chiar daca nu-mi este frica, chiar daca nici macar nu ma latra cainii cand trec pe langa ei, niciodata nu m-am bazat pe bunul lor instinct. Poate ca intr-o zi m-a suparat cineva foarte tare si nu am cele mai pasnice ganduri in minte. Animalul este imprevizibil, nu-l poti trata ca pe o fiinta rationala, ca pe un om. Nici macar pe toti oamenii nu-i poti suspecta de ratiune. Deci am fost mereu vigilenta chiar daca nu mi-a fost teama nici de cainii din parc, nici de cei din cartier.

 

Dar ochiul de mama are in el o lupa. De cand am copilul si de cand merge singura, de cand alearga- mai ales ca ea este mai mereu insotita de o minge- am inceput sa vad cu alti ochi cainii din jur. Copilul mic si umblator este o tinta in miscare. Poate ca undeva in strafundul genelor lui de animal, cainele, inca isi aminteste despre cum vanau stramosii lui. Si vanau de obicei animale mici si miscatoare. Miscare declanseaza atacul. De cand Matilda merge singura, o pazesc. Sunt mereu cu ochii pe cainii din jur. Nu trecem prin raza lor, nu trecem pe langa tufisurile in care stau ascunsi. Putem face asta pentru ca ii cunoastem si stim unde stau. Asa cum stim si toti cainii din parc. Dar cine nu-i cunoaste? Matilda stie regulile- nu fugim pe langa caini, nu le dam de mancare, nu punem mana pe ei, nu ne apropiem de ei cand mananca, nu fluturam obiecte care par sa fie arme (bete), nu-i privim direct si nu le adresam nimic. Pare exagerat? Poate. I-am insuflat o teama de caini? Partial. Cred ca am facut bine? Absolut. Insotitorii ei- bona sau mama- stiu aceleasi reguli. Copilul trebuie sa stie de foarte mic ca acela este un animal, nu o jucarie. Ca il poate rani. Ca nu se indeparteaza de adultul insotitor. Iar adultul stie ca datoria lui este sa supravegheze copilul si sa-i garanteze integritatea fizica si siguranta. Eu, mama ei, femeie tanara, cand nu ma simt in capacitatea fizica optima pentru a-i garanta siguranta (din cauza problemelor mele de la coloana care uneori ma impiedica sa ma misc bine) nu ies cu ea in parc.

 

Saptamana aceasta un copil de patru ani, supravegheat insuficient, a fost ucis de cainii vagabonzi. Nu in parcul Tei, ci pe un maidan  adiacent- proprietate privata. Rectific. Luni, Ionut, a fost mancat de viu de caini, a fost aproape decapitat. A suferit mai mult de 100 de muscaturi. Acum o intreaga lume mediatica arata cu degetul. De obicei cu degetul politic. Politicienii arata si ei. De obicei unii spre altii. Un presedinte- fost primar de Capitala pe care se angajase ca o curata de caini- da ultimatum Guvernului. Premierul da din urechi. Primarul Capitalei lacrimeaza cu gandul empatic catre cei trei nepotei de-i are. Nimeni nu face nimic. Ba da, parintii. Ei isi ingroapa copilul. "Iubitorii de animale" se dau de ceasul mortii. Iubitorii de copii (si mai putin de animale) cer eutanasierea cainilor comunitari din oras. Primarul se spala pe maini cerand referendum- daca vrea onor bucuresteanul sa se puna primaria pe hacuit. Uita sa citeasca si legile care nu-i permit asta- detalii. Noi ne agitam cu totii, unii prin identificare cu situatia tragica- daca era copilul meu?!, altii pur si simplu din spirit intreprinzator. Insa nu i-as vedea pe multi luand un caine de beregata si omorandu-l. Pe multi nu-i vad taind nici o gaina.

 

Este normal sa traim inconjurati de animale periculoase? De animale care tot mai des se aduna in haite? Este normal sa cerem sa fie omorate? Este normal sa consideram moartea unui copil un accident nefericit? Este normal sa stam cu mainile in san?  Este normal ca un primar sa arunce matza moarta in curtea cetatenilor? Sa decida ei.

 

In 2006 un cetatean japonez a fost muscat mortal de un caine maidanez, in 2011 o femei a fost omorata de o haita de caini in curtea Spitalului 9, in 2013 un bebelus este mancat de caini in curtea spitalului unde fusese aruncat de o mama criminala, 2013 un copil de 4 ani a fost decapitat de o haita de caini pe un teren vecin unui parc. In ultimii 4 ani 9 oameni au fost ucisi de cainii fara stapan.

 

Va las cu o lectura.