Albastru de duminica

Inainte sa fiu mama nu stiam multe lucruri despre cum este sa fii cu adevarat parinte. Multe. Dar cu siguranta nu stiam cat albastru poate sa existe in lumea asta. Nu stiam cate bluze albastre am, cat de albastri imi sunt blugii, cate masini albastre sunt pe traseul din parc pana acasa, cat de albastra este apa marii seara, cat de albastru este cerul intr-o zi de toamna. Acum stiu! Stiu pentru ca Matilda iubeste albastrul. S-a nascut cu o dragoste pentru culoarea asta si treptat ne-a inconjurat de ea. Orice este albastru este de bine. Pentru ea fericirea este albastra. Daca am gasi si mai multe lucruri albastre de mancat ar fi perfect. Se duce la culcare cu trei dintre tricourile mele- cu cele albastre evident. Iar locul ei de joaca preferat este "apa"- asa ii spune ea pernei mele pentru gravide. Perna are husa cu albastru si imprimeul este cu lucruri legate de apa: un far, o stea de mare, o barcuta. Acolo este apa, si-o face cuib si se "balaceste" in ea. Unul dintre putinele cuvinte pe care le spunea pana de curand era "bacan", adica albastru in limba ei. Asa ca o simpla culoare acum ma face sa zambesc, ma duce cu gandul la ea, ma face fericita.

 

Traim niste zile de o liniste si un frumos... Vacanta de inceput de toamna la mare ne-a unit si ne-a adus intr-o armonie de care aveam nevoie. A fost un an greu, nu stiu de ce am sentimentul ca va fi o iarna si mai grea. Mi-e teama de iarna asta si aveam nevoie sa ne stiu impreuna cu tot sufletul. Am fost singure la mare si a fost minunat. Copilul creste, eu cresc alaturi de ea. Este iubire si liniste. Astazi am fost in parc. Am stat sase ore. Ii era dor sa mearga cu mine. Nu mai apucam deloc sa iesim. In cursul saptamanii iese cu bona. In weekenduri am tot fost plecate, am mers pe la diverse activitati pentru copii sau a venit Maia la noi ca sa mai apuc si eu sa scot casa de sub nametii de haine si jucarii. Asa ca "mami acaca face tiaba". Astazi am zis ca nu mai fac nicio treaba, ies cu ea si facem tot ce vrea. Si a vrut in parc, a vrut cu trotineta ei albastra primit de la Raluca, a vrut la terenurile de baschet, a vrut la terasa noastra, a vrut la tzopaiaca si apoi la terenurile de fotbal. Ne-am intors doua statii cu autobuzul, fericire maxima.

 

 

 

 

 La terasa mi-a aratat cerul. Era de un albastru limpede si norii albi il faceau si mai frumos. Era un soare moale, batea putin vantul, eram noi si o trotineta albastra care se ducea "a vaie". Iar ea redea de rasuna tot parcul si facea fiecare om din jur sa rada. Matilda este un copil care s-a nascut vesel. Pana sa aflu cum plangea cu adevarat, am aflat cum radea. Rasul ei imi da viata, imi da speranta si incredere. Rasul ei este tot ce conteaza. Un ras de copil catre un cer albastru.