Epidemie de... cancer

Va scriu acest mesaj apel, nu vreau sa va intristez, vreau doar sa ne trezim! Intra ceva oameni pe aici, simt ca trebuie sa va spun si eu, probabil ca vor fi multi care va vor spune zilele astea. Vineri, 25.01.2013, la ora 13,00 Premierul Victor Ponta va discuta online cu cititorii hotnews.ro despre problemele politice si sociale ale momentului. Faceti ca una dintre temele de discutie sa fie Criza Citostaticelor!

Anul trecut pe 1 martie ma intorceam la munca dupa cele 11 luni de stat acasa cu noul suflet venit pe lume. Traisem intr-o lume a mea de liniste si fericire, de inceput de viata. Ma intorc la serviciu si-mi preiau hartoagele. Printele ele un teanc de certificate pentru concediu medical. Viroze, interventii minore, tind sa le pun inapoi pentru plata. Imi atrage atentia unul cu 100% plata. Persoana una care obisnuia sa-si mai ia concediu medical si fara motiv, isi mai rezolva probleme personale. Zic "Mai, dar da-o in colo, chiar asa, 100%?!" Intorc certificatul, verfic codul. CANCER. Ma trece un fior rece, de cand am fost foarte aproape de un om in doliu mi-e foarte greu cu moartea. Refuz sa ma gandesc la ea, refuz sa aud, sa vorbesc. Cum sa aiba cancer? O lasasem vesela si infloritoare in urma cu 11 luni, absolvise facultatea, era chiar fericita.

Nu apuc bine sa ma dezmeticesc, ii intreb pe colegi ce se intampla, daca stiu ceva. Suna telefonul. Directorul economic ma chema pana la ea in birou. Aici multi colegi adunati, toti cu fete lungi, preocupati, palizi. Toti din departamentul colegei bolnave. Ma gandesc ca a murit, vor sa le spun despre ajutoare?! Nu murise, aveau nevoie sa vorbesc la asiguratorul nostru privat pentru a o primi in spital. Situatia ei este extrem de grava, nu o primeste niciun spital, avem nevoie sa o tinem in viata pana vine avionul din Germania sa o duca acolo. Invartisera si trasesera toate sforile posibile pentru Formularul 112, ii gasisera un loc intr-o clinica de specialitate. Are metastaze la ficat si pancreas, inoperabile in Romania. Un cancer galopant care de la diagnosticare, in urma cu 2 luni, ajunsese in faza terminala. Un cancer tratat doar cu resemnare in fata verdictului de imposibilitate. Tine totul secret, nu vrea sa se stie, ii e teama pentru locul de munca, ii este rusine. Vede boala ca pe o rusine. Mi se pare incredibil si nu inteleg nimic. Nu am cum sa inteleg. Ma gandesc ce as face eu, cred ca mi-as pune o eticheta in frunte cu: Ajutati-ma, nu vreau sa mor!". Nu stiu ce as face. Mi-ar fi rusine ca sunt bolnava?! Ma trezesc din intrebari si incep sa sun spitale, pile, relatii, medici, furnizorul nostru de servicii private de sanatate. Nu au locuri nicaieri, nimeni nu vrea sa se "murdareasca" pe maini, e muribunda si de ce sa te legi la cap cu deces in spital. Colegii de munca sunt disperati, au ajuns pana aici, s-au luptat cu rezistenta bolnavei, cu rezistenta familiei. Lucruri incredibile. Nu gasim un loc intr-un spital. Vin cu ideea sa cheme salvarea. Chemi salvarea si o duci la orice spital cu sectie de gastro si te adresezi la camera de garda. Nu au cum sa nu te primeasca, trebuie. O primesc la Pantelimon.

Trec cateva zile in care se incearca stabilizarea ei. Este in coma hepato-toxica. Medicii spun ca nu are nicio sansa, ca nu poate fi transportata, ca moare. Asistentele tin lumanari aprinse sub patul bolnavei, sa nu moara fara. Dupa doua zile de negocieri si demersuri incredibile avionul o asteapta la aeroport. Medicii nu vor sa semneze externarea, spun ca va muri in cateva ore, poate mai putin. Se face externarea, supravietuieste transportului, ajunge in Germania. Trebuia sa nu mai fie, dar uite ca dincolo de ultima zi ajunge sa primeasca un tratament. Tratament imposibil de oferit in Romania. Un tratament care cine stie... poate ca daca era administrat in urma cu 2-3 luni. Dupa cateva saptamani se intoarce pe picioarele ei in tara. Din pacate doar ca sa moara alte cateva saptamani mai tarziu. Colegii, niste straini, au facut si imposibilul pentru a o ajuta. Sistemul medical din Romania i-a aprins o lumanare sub pat.

Inaintea ei murise un alt coleg, tot de cancer. Avea peste 70 de ani, esti tentat sa spui ca asta e viata. O alta colega avusese sansa sa scape. La scurt timp dupa o alta colega, doar 37 de ani, tumora maligna a sanului. Un simplu consult, o tumora, cancer. Operata de urgenta. Cancerul in cazul persoanelor tinere avanseaza vertiginos, nu-si asuma riscuri. Citostatice. Cam in aceeasi perioada o alta colega, culmea chiar cea care a demarat ajutorul pentru primul caz, in timpul unei interventii pentru un alt diagnostic medicii descopera ceva ingrijorator. O tumora. Se intorc rezultatele biopsiei, cancer. Incepe cura de citostatice. De curand se stinge mama unui prieten drag, un cancer, nimic de facut. Sotul unei cunostinte. Mama unei prietene. Ruda colegului de birou. Sotul unei alte cunostinte. Cancer. In fiecare saptamana aflu de o persoana tanara care se stinge din cauza acestei boli. Si mai des aflu de cazurile copiilor bolnavi. In jurul meu mor mai multi oameni de cancer decat din orice alta cauza. Unii scapa, nu neaparat cei norocosi sau mai "putin" ci cei cu resursele materiale pentru a se putea trata.

Nasa mea. Fratele meu cel mare.

Platim sume incredibile in fiecare luna pentru a sustine sistemul Romanesc de sanatate. In cazul celor bolnavi de cancer statul are obligatia de a le acorda gratuit tratamentul necesar. Acest lucru nu se intampla.

In Romania exista o Retea a citostaticelor. O Retea de "traficanti".

In Romania nu se importa medicamente pentru care nu exista profit.

In Romania nu se gasesc 800.000 de euro pentru a asigura tratamentul bolnavilor de cancer pentru anul 2013.

In Romania sunt 480,000 de persoane cu cancer sau leucemie, dintre care 100,000 au nevoie de tratament continuu. In fiecare an apar 3,000 de cazuri noi, iar boala omoara anual 49,000 de oameni.