marți, 4 decembrie 2012

The First Day of The Next 22 Months

A venit si 1 decembrie. Nu stiu cand. Serios ca nu stiu. Bine, am o senzatie teribila ca timpul  tot accelereaza. Unde s-a si dus 2012? Voi nu aveti sentimentul asta ca azi e luni si cat ai clipi e iar luni si iar, si iar. In fine. A venit si 1 decembrie. Unii poate ati fost sa vedeti parada militara de Ziua Nationala, altii poate ca ati fost ca mine la Talciocul Urban pentru Matei sau poate ca ati dormitat pe acasa. Dar pentru mine 1 decembrie 2012 a fost o noua zi dintr-o noua viata. S-a terminat o etapa, am intors o pagina. Acum se pune problema daca am ajuns in punctul de evolutie optim pentru aceasta noua etapa.

Eu am mari probleme de incredere, trust issues- cum ar zice americanul. Mari probleme. Ar fi multe de spus aici, de unde si cum si de ce. Unele de cand eram copil, altele mai proaspete. Experiente variate care m-au invatat ca e bine sa ai rezerve, sa dai mai putin credit si sa-i lasi pe ce-i din jur sa-ti ofere mai putine suprize. Exista si reversul, daca nu ai dat credit nu te poti bucura pe deplin de surprizele placute. Dar atunci cand nu te astepti la nimic nici nu poti fi dezamagit. E un mod de a te pune la adapost. Paradoxal, insa, sunt genul de om caruia ii poti lasa visteria pe mana, copilul in grija, sufletul in paza, le gasesti asa cum le-ai lasat, ba chiar mai ingrijite si mai frumoase. Cu reciproca am eu o problema. Mi-e cumplit de greu sa las mintea sau inima mea pe mana cuiva. Si uite-ma in ziua de 1 decembrie cand trebuie sa las pe mana cuiva ceva mai important decat mintea sau sufletul meu, sa las totul pe mana unui strain. Sa o las pe Matilda. Am angajat o bona. Si ma sfasie.

Pana acum a stat mama cu ea, nu suntem deloc prietene, dar pentru copil am ales asa. Am zis ca pot, nu mai pot. Daca dupa intoarcerea la serviciu mi-am pastrat farama de liniste si echilibru a fost pentru ca stiam ca Matilda e cu urmatorul om in linie. Nu are tata, ne are pe mine si pe mama, deci urmatorul ei om e mama mea. Am ales ce era mai bine pentru copil. Am crezut sa pot sa ma ridic deasupra altor probleme, ca amandoua o sa ne ridicam, n-a mers. Cand m-am intors la serviciu copil era pregatit de cresa: dormea si adormea singura, era mai autonoma, inca nu se dezmeticise foarte tare acasa. Acum... acum e 8 luni mai tarziu, iar la varsta asta 8 luni inseamna enorm, castigurile si evolutia emotionala din aceasta perioada e cat cea din 20 de ani de adult. Acum e alt copil, alte nevoi, imposibil de dus la cresa fara sa o traumatizez. Am avut de ales intre a-mi lua concediu fara plata pana cand implinea 2 ani, cu riscul de a nu mai avea jobul la intoarcere, sau de a angaja pe cineva sa aiba grija de ea. Cum sunt unic provaider in casa riscarea postului nu este de luat in calcul. Am angajat o boana. Si ma sfasie.

Am un sentiment ca nu am facut tot ce se putea, ca nu am facut ce era mai bine. Mi-e groaza, efectiv groaza ca i-ar putea face ceva rau. Ma ia cu fiori la gandul ca un om cu alta pregatire, alte lecturi, alte idei si experiente o sa-mi ingrijeasca/creasca/educe mie copilul 10 ore pe zi. E o straina, cu referinte ce-i adevarat, cu vibratii bune si cu dorinta de bine, dar e o straina. Pentru  moment vine in paralel cu mama, pana cand o sa invete copilul si o sa-i inteleaga limbajul, dar foarte curand o sa fie doar ea, ea si puiul meu. Iar mie mi-e groaza. Copilul meu singur cu un strain, viata ei in mainile unui strain. Am angajat o bona. Si...

Si nu vreau sa fiu genul ala de mama care pune camere si microfoane. Nu vreau ca jumatate din timpul de la munca sa-l petrec verificand copilul. Sunt amagiri, mari. Vreau sa am incredere in ea. Trebuie sa am incredere, altfel nu se poate, altfel e nebunie. Cum fac sa imi infrang demonii si sa am incredere in ea? Sau e nebunie sa ai incredere intr-un strain? Fiecare particica din mine urla ca da, ca e nebunie. E contra tuturor lucrurilor pe care le invatam de mici. Nu? Nu vorbiti cu straini, nu deschideti usa strainilor, nu lasati straini in casa, nu plecati cu straini din fata blocului. Straini nu, nu bun. Si acum? Acum sa zic ca-i bun, ca e minunat ca pot sa-mi permit o bona, ca e fata buna, ca are referinte, ca a mai lucrat cu din astia mici, ca cei de unde a plecat plang dupa ea, ca si iar ca. Dar pentru mine e o straina care o sa se ocupe de ce am mai scump pe lume timp de 10 ore pe zi... Eu ma ocup restul de 2-3...  Sa ma lege cineva la ochi si sa ma plimbe pe marginea unei prapastii si tot nu mi-ar fi atat de frica. Deci cum fac? Cum fac? Am angajat o bona.

(ca sa mai si radem)

5 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. De unde atatea frici, idei preconcepute. Eu nu inteleg legatura dintre cresterea copilului si lecturile bonei. Pe bune, doar in Romania este asa ceva. Cred ca e mai important sa fie o femeie calda, sa raspunda nevoilor fetitei, sa-i vorbeasca frumos, ca doar nu fac conversatii intelectuale la 2 ani. Oricat de buna ar fi bona, daca tu nu ii dai credit, degeaba.

      Ștergere
  2. Cumva, functioneaza. Nu stiu cum si de ce, dar functioneaza asa, cu bona. Si e bine daca ai una care sa se ocupe doar de Matilda si vine la voi acasa, macar e un mediu cunoscut copilului. Va veti obisnui, ea probabil mai repede si mai usor decat tine. Posibil chiar sa ii faca bine - cate nu face bona noastra cu Viezurino... io cu toate pe cap nu prea apuc sa le fac nici intr-o zi excelenta. Ai grija de tine!

    RăspundețiȘtergere
  3. Trebuie sa inveti sa ai incredere, nu ai alta alternativa, altfel te va sfasia(cum spui si tu) neincrederea. Bafta!

    RăspundețiȘtergere