luni, 5 noiembrie 2012

Scrisori pentru Matilda (5)

luni, 5 noiembrie 2012

Draga mea,


cred ca iti fac o nedreptate. Nu te laud prea des, nu prea te laud in general. Mi-e teama sa te laud in fata altora, mi-e teama sa nu fie ridicol. Nu stiu de unde este tendinta asta, probabil pentru ca asa am fost crescuta eu. Probabil pentru ca nu am fost niciodata suficient de, nu conteaza de ce, dar nu eram destul de. Nu eram destul de draguta (uite, ca nici nu pot sa spun frumoasa), nu eram destul de silitoare, destul de cuminte, destul de nimic. In orice situatie in care se punea problema de tinut partea, partea nu era a copilului propriu, era a celuilalt. M-am tot intrebat de ce, intr-o vreme chiar m-am revoltat, am cerut explicatii, am cerut sa stiu de ce. N-am primit decat alte reprosuri si poze de victima. Oare chiar asta gandeau, oare asa credeau ca ne motiveaza, oare au patit si ei la fel si nu stiu altfel? Nu au stiut sa-mi spuna. Apoi am crescut si nu am mai avut nevoie de confirmarea parintilor. Dar nu pot sa nu ma intreb oare de ce sunt asa. Din cauza lor nu am stiut niciodata sa primesc un compliment, o lauda? N-am putut niciodata sa spun multumesc si atat? Din cauza lor am crezut mereu ca nu merit mai mult? Din cauza lor m-am pus mereu in situatii nedemne? Pentru ca am crezut ca eu nu sunt destul? Din cauza lor nu sunt cu tine asa cum as vrea sa fiu? Eu cred ca da, iar asta doare. Atunci cand esti crescut ca si cum nu ai fi "destul de" chiar ajungi sa crezi asta. Si o crezi si despre altii, o crezi si despre copilul tau.

Ieri bunicul tau mi-a mai servit una, are senzatia ca nu mi-a spus destule, ca-mi mai trebuie si la 32 de ani sa aud ca "nu". Bunicul tau nu mi-a mai fost tata in adevaratul sens de vreo 20 de ani. Ma uimeste cum din cand in cand se baga in viata mea, a noastra, ca si cum m-ar cunoaste, ca si cum ar mai sti cine sunt eu. Ieri, in timp ce eu ma luptam cu cele cinci cutii in care ti-am pus hainutele mici, el a considerat ca este momentul sa ma jigneasca si ca mama. Se pare ca nu sunt suficient de buna nici la asta. Paharul meu de critici paterne este atat de plin incat am ridicat vocea, ne-am cerat. Se intampla foarte des. In ultimul timp de fiecare data cand ne vedem. Ne certam. Evit intalnirile, evit certurile. Mai ales ca de fiecare data il apuca de fata cu tine. Ma lupt cu mine sa-l las in preajma ta, dupa ce ca nu ai tata macar bunic sa ai. Ce daca despre mine crede ca nu sunt destul, macar tu sa fii. Oricum nici tu nu esti, dar e bine ca inca nu stii asa. Ieri a considerat sa rada si sa-si faca doua randuri de cruci cand i-am spus ca pastrez hainutele tale pentru un alt copil, un copil tot al meu - daca o da Domnu sa-ti fac o fratioara candva. Nici asta nu e bine, e de ras pentru el, cum n-a fost bine nici cand te-am facut pe tine. Niciodata nu e bine.

Urasc felul in care sunt, felul in care m-au facut ei. Sunt critica cu mine, sunt critica cu cei din jur, dar mai ales cu mine. De atat de multe ori m-au facut sa cred ca nu sunt asa cum trebuie, cum trebuie din mintea lor, incat imi dau doua la fund pentru orice fleac. Nu sunt destul de frumoasa, m-am ingrasat (iar), nu sunt destul de desteapta, nu sunt destul de darnica, de buna, acum nu sunt destul de mama. Si ma surprind facand asta si cu tine, iar tu nu meriti asa ceva. Daca cineva imi spune ca esti frumoasa eu ii spun repede ca nu esti, ca esti frumusica si foarte simpatica, dar nu FRUMOASA. Dar tu esti frumoasa, sa stii ca esti! Daca cineva te lauda ca esti isteta si iti merge mintea aia mica brici, mie imi vin in minte N exemple de copiii care fac mai mult sau altceva decat faci tu. Si nu e corect. Tu esti chiar isteata, sa stii ca esti! Si orice mi-ar spune cineva despre tine si oricat te-ar lauda eu tind sa spun ca nu. Imi vine sa-mi dau palme, imi musc limba, numai sa tac si sa nu mai spun nimc. Fac eforturi mari, crede-ma.

As vrea sa fiu acea mama care ii spune copilului ei "esti cel mai frumos", "esti cel mai destept". As vrea sa fiu una dintre acele mame care moare de gat cu oricine pentru copilul ei. As vrea sa-ti iau apararea tie in orice situatie, chiar daca noi doua acasa o sa avem alte socoteli, in fata altora TU trebuie sa fii cea mai importanta. As vrea sa nu-ti tai aripile niciodata. O sa vrei sa pictezi? O sa-ti cumpar cele mai frumoase culori din lume. O sa vrei sa canti la chitara cand o sa fii in clasa a 9 a? O sa-ti cumpar chitara, una noua, nu una second rupta si amarata. Nu o sa iei numai 10 la scoala sau ce note or mai fi pe atunci, asta este, atat ai putut tu in ziua aia. Nu este sfarsitul lumii, nu trebuie sa faci depresie pentru ca ai luat 4 la latina. As vrea sa fiu una dintre mamele acelea care-si respecta copilul si atunci cand nu face "ce trebuie". As vrea ca atunci cand o sa-mi spui ca o sa aduci pe lume un copil, eu sa nu te critic si sa-ti spun ca nu am de ce ma bucura. Vreau sa ma bucur ca si cum ai fi a 8 minune a lumii. Ca pentru mine esti!


Sunt mandra de tine! Tu esti fetita mea si esti cea mai frumoasa, cea mai cuminte, cea mai desteapta, cea mai vesela, cea mai intelegatoare, cea mai mancacioasa, cea mai dormitoare, cea mai vorbareata, tu esti copilul meu si niciodata nu o sa fii prea putin!


 





  
Te iubeste mami!

39 de comentarii:

  1. Oare de ce oamenii isi spun ofurile/spala rufele in public in loc sa vb cu un terapeut. Ar fi mult mai util pt ei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E o problema de perspectiva, poate ca si blogul este o forma de terapie :).

      Ștergere
    2. E doar o forma de descarcare, pt ca de partea cealalta nu e nimeni care sa te ajute sa-ti integrezi experientele.

      Ștergere
    3. Exista si autoterapie, exista si cunostintele necesare, exista si integrare, depasire, transformare, exista si zile in care simti nevoia sa-ti speli rufele cu/in public, poate asa un anumit public va intelege ceva.

      Ștergere
    4. Sunt psihoterapeut! Cred ca faci o treaba tare utila...pentru tine!

      Ștergere
    5. mai sus a scris un alt anonim...asta ca sa nu inducem in eroare! oana

      Ștergere
    6. Oana, multumesc! Mi-am dat seama ca este o alta persoana din scriere si atitudine.

      Eu nu minimizez rolul terapiei, ba chiar cred ca pentru anumite aspecte si eu am nevoie (multi avem), dar blogul este si el un exercitiu similar. Pe mine m-a ajutat mult si ce m-a bucurat este ca i-a ajutat si pe altii. Au prins curaj, au povestit, iar prin simpla verbalizare lucrurile au devenit mai usoare. Este un pas mic, dar este unul.

      Ștergere
    7. sa nu pleci urechea la rautatile gratuite venite din partea unor oameni frustrati pe care nu ii inteleg de ce citesc blogul daca ii ofenseaza cu ceva. Pe multi ne ajuti cu aceste vorbe pe care si noi le gandim dar nu le putem transpune asa frumos! thank you!
      Diana

      Ștergere
  2. Esti frumoasa, o mama minunata si esti perfecta asa cum esti. Sa tii minte asta si sa nu lasi pe nimeni sa-ti zica altceva.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce mi-a mai placut ce-ai scris aici... Asa sa fie, asa sa faci cu Matilda, ca merita. Asta mi-am propus si eu cu Viezurino, si deocamdata cred ca suntem pe drumul cel bun, distanta face in privinta asta o diferenta majora :)).

    RăspundețiȘtergere
  4. Intr-un fel sau altul cred ca ma regasesc si eu in postarea ta. Niciodata nu sunt multumita de mine. Nici mama nu m-a laudat, nu stiu daca am auzit-o vreodata laudandu-ma. Totusi am simtit ca este mandra de mine si asta a mai echilibrat balanta.
    Cred ca cel mai important pas in rezolvarea unei probleme este constientizarea acesteia! Tu deja ai constientizat si pe masura ce Matilda va creste o sa-ti musti limba pentru a te opri din laude si aprecieri, pentru ca totusi pentru a fi cu adevarat valorificate si laudele trebuie sa fie cu o oarecare masura.
    Matilda este ADORABILA!

    Ana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim Ana! Sa stii ca parca mi-as dori sa fie putin aroganta asa si sa i se urce la cap laudele. Cunosc multi oameni crescuti in stitul asta si nu pare sa le fi daunat.

      Ștergere
  5. si eu ma regasesc in aceasta postare uneori, desi zi de zi ii spun fetitei mele (17 luni) ca e cea mai frumoasa si mai desteapta din lume, pt ca asa mi se pare...chiar nu mint :) insa am uneori momente ca si tine in care le spun celorlalti ca poate nu e cea mai frumoasa, dar e foarte expresiva si vesela si ghidusa, ceea ce pt mine conteaza mai mult la un om...n-o fi ea cea mai frumoasa, dar e cea mai frumoasa pt mine...si asta conteaza in viata, ca uneori sa simti ca pt altii sau pur si simplu doar pt tine, esti cea mai frumoasa sau cea mai despteapta! asta as vrea sa o invat, sa simta asta, sa se iubeasca pe sine si sa aiba incredere in ea si sa stie ca in viata o sa aiba multe momente in care o sa fie cea mai cea...si poate cele mai importante pt psihicul ei sunt tocmai astea, cand pt sine e cea mai cea! vreau sa cresc un copil sigur pe el, care sa se iubeasca! si asta nu depinde de cate ori pe zi ii spui ca e cea mai cea...ea si simte, crede-ma! are nevoie sa o si auda, desigur, dar are nevoie sa auda si uneori ca altul e cel mai cel in acel moment...fiecare, cu randul! asa as vrea s-o cresc, sa empatizeze cu cei marginalizati din cz fizicului sau nivelului de inteligenta/financiar, etc...sa stie ca fiecare pt cineva pe lumea asta e cel mai cel!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu cred ca pentru fiecare parinte copilul lui ar trebui sa fie cel mai cel, chiar daca restul lumii nu-l vede asa. Daca parintele lui nu crede asta despre el, atunci cine? Si cred ca de multe ori este o problema de respect de sine a parintelui, el nu se vede bun si atunci de ce ar avea un copil bun?!

      Imi spunea un prieten ca el daca ar avea un copil urat nu l-ar putea iubi, cum sa pupi un copil urat?! Parca imi venea sa-i urez sa aiba un copil urat ca sa inteleaga si el ca iubirea si mandria de parinte nu tine de frumuseste. Da, e minunat cand mai e si frumos, o sa-l ajute in viata, dar asa cum spui tu, un caracter pozitiv cred ca e mai important. Si respectul pentru ceilalti vine din respectul de sine.

      Va imbratisam cu drag!

      Ștergere
  6. Si eu am auzit pana la 25 cand m-am mutat ca nu sunt buna de nimic (poate nu in cuvintele astea dar tot cuvinte dureroase) si nu am inteles nici eu de ce. Am invatat bine, nu am fost adolescenta tipica, am fost exagerat de cuminte si cu toate astea am fost considerata "un nimic" in casa, cantitate neglijabila. Parerile mele niciodata nu au contat, ideile mele nu au fost niciodata bune. Am ramas extrem de traumatizata de asta si acum sunt un pic tirana, recunosc in sensul in care numai parerea mea conteaza, ,toti trebuie sa faca ca mine si ideile mele sunt intotdeauna cele corecte. Stiu ca nu e bine, ca si eu devin ca ei dar vreau tare mult ca macar acum parerea mea sa conteze. Te inteleg perfect, eu nu pot trece peste asta nici macar acum.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, acum cred ca iti dai seama ca de fapt era problema lor, nu avea legatura cu tine. Te cred ca a lasat urme adanci, orice copil isi cauta confirmarea in ochii parintelui. Am fost si eu la fel ca tine, mi-a mai trecut insa. Perfectionista inca sunt, nu mai sunt asa de obsedata :). Am inteles ca daca eu sunt in armonie cu mine, daca sunt impacata cu alegerile mele, daca ceea ce cred eu sta vertical in fata altor argumente, chiar nu conteaza sa-mi dea toata lumea dreptate. Am invatat sa inteleg si cand gresesc, iar daca fac acum o greseala nu inseamna ca sunt gresita cu totul. Aspectul pozitiv este ca ne-a ambitionat sa fim si sa facem mai mult.

      Curaj, lucrurile se mai pot schimba!

      Ștergere
  7. Eu te admir pentru curajul de a scrie despre un subiect dur si incomod. Bravo tie, este si asta un pas catre cotropirea lui "nu destul".
    Destul de deschisa, sincera si scriitoare esti cu siguranta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, ma bucur ca se simte atunci cand lucrurile sunt spuse din suflet.

      Ștergere
  8. Eu una, citindu-ti blogul, nu am simtit deloc ca nu ti-ai lauda fetita. Dimpotriva,numai pozele pe care le postezi demonstreaza cat esti de mandra de ea si cat de incantata esti de mutrita ei adorabila! Apoi, din texte, am inteles ca Matilda este o fetita cuminte, intelegatoare, empatica, inteligenta, jucausa, sociabila, iubitoare si, mai ales si cel mai important, foarte iubita. Ca ii spui sau nu direct ca este toate aceste lucruri e mai putin important, cred eu, poate nici nu ar interesa-o. Important pentru ea, as spune eu, ca mama de fetita cu varsta apropiata de a Matildei, este sa simta ca este cea mai importanta fiinta din lume pentru mama ei. Si, dupa cat de infloritoare arata, cred ca simte si stie foarte bine asta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumim, chiar este un copilas special, cred ca exista o compensare in toate. Oricum generatiile astea de copii din ultmii ani au ceva special, poate au de schimbat lumea :).

      Ștergere
  9. Esti de admirat si ai o fetita superba :) Nu cred ca ai nevoie de terapie, Matilda este tot ce iti trebuie... si pana la urma o sa reusesti sa o lauzi in fiecare zi. Asa cum reusesti sa o iubesti in fiecare clipa. Va pupam.

    RăspundețiȘtergere
  10. Si daca s-ar mai putea complecta ca este cel mai norocos copil din lume pentru ca are o mama(parinte) ca tine

    RăspundețiȘtergere
  11. Parintii mei si-au manifestat afectiunea fata de mine in doua moduri. Pentru tata am fost cea mai prosta fiinta de pe fata pamantului desi eram sefa de promotie mereu si vesnic bursiera, in timp ce mama ma sufoca cu tot felul de complimente exagerate din dorinta de a compensa atitudinea tatalui meu. Fata de baietii mei ma trezesc uneori reactionand gresit. Oricat a incercat mama sa compenseze atitudinea tatalui meu, m-a marcat lipsa lui de gentilete. Desi imi iubesc copiii enorm , sunt uneori dura cu ei, perfectionista.As fi vrut sa mearga fix la 12 luni, sa vorbeasca perfect de 18 ...Plang pe tema asta si ma consum, imi dau seama ca exagerez. Uit uneori ca sunt copii si trebuie doar iubiti si incurajati, fara a le impune standarde mai inalte de putinta lor. Te cunosc de ceva ani, inca dinainte de a avea copiulul asta minunat. Esti un om extraordinar si nu lasa pe nimeni sa te faca sa fi altfel. Vorbind la modul cel mai sincer esti unul dintre cei mai responsabili si chibzuiti parinti pe care ii stiu. Imi place sa cred ca desi mie mi-e greu cu doi copii, tu te vei descurca minunat si cu trei:)). Atitudinea ta imi da si mie putere si energie. Nu vrea sa mai scriu mai multe, insa sper ca odata sa am curajul sa iti spun si in fata de cate ori m-a ajutat statul de vorba cu tine(chiar si sumar). Esti formidabila!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea M. (daca intuiesc eu bine cine esti), as fi vrut sa te pot sprijini mai mult.

      Presiunea pe un parinte e mare si de multe ori noi o facem si mai mare. Eu am reusit sa ma eliberez de comparatii, cand o sa faca o sa faca, nu a ramas niciun copil ne-mers, ne-vorbit, fara dinti, cu pampersi, etc. Sanatosi sa fie si or sa faca de toate. Eu am vorbit abia spre 3 ani si uite ca acum nu ma mai opresc :)).

      Oricand poti sa ma suni sau sa treci pe la mine, stam la o vorba (daca-mi aduci si ceva bun e si mai bine :)).

      Ștergere
  12. este un subiect incomod. Dureros.
    Eu apreciez eeeenooorm : ca ai scris, verbalizat sentimentele, ca le-ai depanat si vazut conectica intre ne-aprecierile din copilarie, faptul ca nu te apreciezi la propria valoare, si ca nu reusesti sa verbalizezi si sa apreciezi minunea ta de copil.
    Ti-as recomanda o ruptura cu tatal pe termen lung.
    Ti-as recomanda si o cearta cu el sanatoasa, sa ii spui tot ce ai de spus.
    ti-as recomanda si sa ii scrii o scrisoare. Cu tot ce ai pe suflet. Daca i-o trimiti sau nu, asta e alegerea ta. Dar scrie-o.
    Ti-as mai recomanda ceva: scrie-ti un fel de mantra, si repeta-ti-o de cate ori poti: cu mesaj de genul SUNT FRUMOASA, MA IUBESC EU PE MINE. Si fa in fiecare zi ceva pt frumusetea ta. O funda, o clama in par, un dus cu un gel de dus care iti place, o fusta care iti place, 15-30min de exercitii pt tonus muscular, un mic masaj. O poezie citita/album cu poze/picturi rasfoit. Nu stiu. Ceva. Ceva pt sufletul tau pe care il iubesti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. SUNT FRUMOASA! MA IUBESC SI MA RESPECT! :)

      Da, pe la vreo 25 de ani a trebuit sa sap putin, sa vad de unde multe probleme, pe unde le-am identificat, de unele m-am vindecat. E ciudat cum ne raman sapate in minte cuvintele parintilor. Eu pentru cele din copilarie i-am iertat, din pacate ei insista si acum si ce e si mai trist ca nu inteleg nimic din raul facut. Dar de asta suntem adulti, sa depasim momentul.

      Multumesc pentru sfaturi, eu chiar am multa grija de mine, dar nu mi-ar strica ceva rasfat.

      Ștergere
  13. foarte foarte frumos ai scris..si eu ma regasesc in ceea ce ai scris..nici eu nu sunt genul de mama care sa isi laude foarte des copilul..il laud atunci cand suntem noi doi, dar in discutiile cu ceilalti despre el incerc mereu sa nu devin acel gen de mama care crede si sustine sus si tare ca al ei copil e "cel mai cel"..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iulia si eu cred ca orice om cu simtul ridicolului nu se va sui pe o scena in centrul orasului sa strige ce copil are, dar atunci cand esti doar tu cu el sau atunci cand cineva il lauda e placut sa te poti bucura sincer de ce minune ai (si tu ai).

      Va pupam!

      Ștergere
  14. Eu ii spun copilului meu in fiecare zi ca e cel mai frumos si cel mai destept...pana la urma suntem ceea ce credem ca suntem, nu? Si daca nu ne iubim noi cine sa ne iubeasca? Asa ca ii induc cultiv de mic increderea in sine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Just! Si nu cred ca-i strica, vor fi destui care or sa incerce sa-l faca sa se simta altfel.

      Ștergere
  15. Eu am un punct de vedere poate putin diferit fiindca nu reusesc sa cred ca chiar exista(din nefericire si mai des decat ar trebui)parinti care sa nu isi iubeasca copiii si sa nu le doreasca fericirea...Doar ca uneori atitudinea lor,pretentiile de la noi,exigentele sunt gresite,se spun cuvinte care dor si ranesc pentru totdeauna...Asa ca,nu-l scuz pe tatal tau,nu va cunosc istoria,doar ma gandesc ca felul in care te iubeste si se exprima e cel gresit...poate ca in realitate e vorba de frustrariile si dezamagirile lui ca parinte pt ca nu a putut face mai mult,poate ca asa credea uneori ca te ambitioneaza mai tare,nu stiu...In ceea ce priveste decizia ta de a avea un copil singura si felul in care el reactioneaza vizavi de asta, probabil ca o face fiindca crede ca ti-e mai greu astfel,ca ar fi preferat sa te stie in formula traditionala si clasica de femeie ,,la casa ta" langa un barbat care sa aiba grija de tine,care sa te sprijine la nevoie si sa nu duci singura toate responsabilitatiile si problemele...Sigur ca e un mod ,,invechit" de a vedea viata insa ei sunt o alta generatie si dincolo de toate, poate sta doar grija lui fata de tine si dorinta lui de a te stii fericita...Ca ideea lor de fericire nu coincide cu a noastra,e altceva ,se intampla de multe ori,dar nu pot sa cred ca nu vrea ceea ce e mai bine pt tine chiar daca in cuvintele lui si in atitudinea sa nu razbate uneori decat dezaprobarea...Nu stiu daca ma insel sau nu,dar e un punct de vedere al unei persoane din afara,tu il cunosti mai bine...
    In ceea ce priveste celalalt aspect,nici eu nu am fost crescuta cu laude si ideea ca sunt ,,cea mai cea" desi am o relatie calda cu ai mei si m-am simtit iubitamereu.Si eu m-am chinuit de multe ori sa ma ridic la inaltimea asteptarilor lor si mi se parea ca nu-i destul,dar mama mea mi-a zis o data dupa niste divergente de opinii cu tatal meu ca nu-mi traiesc viata nici pt ei nici pt lume,asa ca ar trebui sa fac doar cum simt eu...Mie una mi-a prins bine sa NU ma cred ,,buricul pamantului",am fost ambitioasa,perfectionista,mi-am vazut si ,,lungul nasului",am fost totdeauna responsabila si mi-am asumat greseliile.Personal nu agreez deloc modelul american gen,,esti cel mai bun,cel mai frumos,un invingator" si mi se pare o mare prostie felul in care sunt educati astazi tot mai mult copii ,ceva de acest gen...Ajung sa creada ca lor li se cuvine totul,ca ei doar pt ca sunt frumosi sau destepti trebuie sa fie mereu primii ,trebuie sa obtina ce doresc etc...Nu sunt de acord nici cu cealalta extrema care tinde sa proiecteze asupra copilului toate ambitiile si visele nereusiteale parintiilor si sunt mereu critici zdruncinandu-i increderea in el,mereu cu pretentii...Calea de mijloc si echilibru sunt cele mai ok,da un copil trebuie iubit,incurajat,trebuie si laudat din cand in cand,trebuie sa stie ca are sprijinul nostru neconditionat si ca e ok sa gaseasca calea sa,chiar si cand ea nu coincide cu viziunea noastra de ceea ce e mai bine pt el...Fireste ca pentru fiecare din noi,copiii din dotare sunt cei mai si cei mai...doar sunt ai nostri si dragostea infinita ce le-o purtam ne face sa-i vedem astfel...dar nu strica nici putina obiectivitate din cand in cand...E o vorba care spune ca ,,nu exista decat un singur copil perfect in aceasta lume si fiecare mama il are"...Asa simtim toate,doar ca unele mai exagereaza...
    Nu iti mai pune atatea intrebari de tine ca mama,ai un copil frumos,dulce si sanatos care te iubeste si care va simti intotdeauna cum si cat o iubesti si tu...Aveti grija de voi.Dramy

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. He he Dramy, imi place cand imi scrii tu asa din suflet. Eu inca sunt in asteptare, am in jur cativa copii crescuti in stil american, cum spui tu, copii foarte diferiti ca temperament, astept sa vad urmarile la o varsta mai mare. Eu nici sa vreau nu pot sa fiu genul asta de parinte, dar as vrea sa mai las din autocenzura. Oricum am senzatia ca Matilda s-a nascut cu spirit de invingator, sper doar sa aiba un drum mai lin si oamei mai pozitivi in jurul ei.

      Ștergere
  16. Buna, am descoperit blogul tau acum cateva luni si il citesc mereu :-), in ceea ce priveste subiectul mai sus dezbatut eu nu cred ca ai nevoie de terapie ba din contra esti un bun terapeut..pentru mine cel putin.Eu nu am inca un bebel dar il doresc din toata inima.Te admir pentru ca esti un om extrem de puternic.Foarte bine ca ai pus hainutele Matildei deoparte pentru un alt bebelus..eu sunt si mai si :D , acum cateva luni trebuia sa fiu nasica copilului unei prietene, m-am implicat mai mult decat trebuia cumparand containere de lucrusoare ( glumesc desigur :) ) cumparand in orice caz muuuulte lucrusoare.Din pacate cum se intampla des la noi , parintii decid sa numeasca mai multi nasi ...nu i-am inteles niciodata..in fine , cum era de asteptat cand sunt mai mult iese galceava..in concluzie m-am retras pentru ca nu as mai fi putut fi o nasa implicata 100% ca atare mi-au ramas hainutele.M-am incapatanat sa le pastrez pentru cand voi avea puiutul meu ( sper cat de curand :-))In cocluzie draga Miruna , daca tu trebuie sa te tratezi pentru ca ai pus deoparte hainute pentru un viitor puiut, eu ca am 3 cutii de hainute pentru un copil care inca nu exista as fi de legat , inchisa si cheia aruncata :D .Dar nu ma intereseaza parerea celorlati.Eu simt si stiu ca mi se pregateste ceva frumos :) , te (va) imbratisez si astept o noua povestioara marca Easiea :). Carina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa spun... sa nu spun? :))) Ca iar primesc un diagnostic (glumesc cu treaba asta, sa nu se simta cinva vizat). Tocmai ce am culcat-o pe Mati si am invelit-o cu paturica roz cu ursulet pe care am cumparat-o pentru ea cu 10 ani inainte sa vina pe lume . In 2001 am cumparat o paturica pentru fetita mea ce avea sa fie intr-o zi, ziua aia a venit dupa 10 ani, dar paturica a fost cu mine mereu, pe unde m-am mutat a venit si paturica. Si-a gasit stapana pe 9 aprilie 2011,a fost un sentiment de implinire... Am mai avut si alte lucrusoare ramase asa din cadouri "gresite", "desnaseli". Nu am superstitii, nu cred ca poarta ghinon, din contra, te ajuta sa vizualizezi ziua aceea in care hainutele vor avea un stapan.

      Si daca-mi permiti un mic sfat despre naseala, atunci cand alegi sa nasesti alege niste oameni care sa-ti fie prieteni reali, care or sa ramana cu tine in asa fel incat sa poti fi parintele spiritual de care are nevoie finul tau. Acelasi lucru valabil atunci cand o sa ai minunea ta. Alege-i nasi cu sufletul, sa fie niste oameni care sa existe real pentru ea toata viata, oameni tineri,sinceri si generosi sufleteste (nu cu portofelul).

      Te pupam si iti punem o vorba buna sa vina barza.

      Ștergere