joi, 4 decembrie 2014

Advent Day 4- Licitatie pentru Andreea (ofer frumoase ghete US Polo)

Ziua a-4-a din Calendarul de bine o dedic Andreei- fetita a carei copilarie nu este inca libera!
 
Andreea, are aproape 6 ani si un diagnostic ce o obliga la o copilarie incorsetata: scolioza congenitala cu malformatie de coloana dorso-lombara; hemivertebra complet segmentata T12 dr.
 
Desi a fost la controale periodice, Andreea a fost diagosticata abia la varsta de 4 ani si jumatate si nu i s-a dat nici o sansa la o copilarie normala, fiindu-i recomandata o operatie dupa majorat.  O raza de speranta a venit din partea medicului Alexandru Thiery ce activeaza in cadrul Spitalului Monza. Recomandarea este: “Indicatie chirurgicala – hemivetrebrectomie pe cale post (Ruf – Harms). Datorita evolutiei nefavorabile al acestui tip de malformatie, cu deformarea severa a coloanei pe parcursul puseelor de crestere, indicatia chirurgicala este profilactica.
 Andreea este colega de gradinita cu Maria Genei Cojocaru si toate detaliile despre conditia ei medicala le puteti citi pe blogul Cojocarilor.
 
 
 
 
Medicul Thiery este cel care se ocupa si de piciorusele Matildei si am toata increderea in el. De fapt a fost si primul medic care a confirmat problema ei si nu m-a considera o mama exagerata care vede lucruri nelalocul lor acolo unde nu sunt. Ce este si mai frumos despre el este ca el si intreaga echipa de chirurgi au renuntat la onorariu pentru ca aceasta interventie sa poata avea loc. Insa, dincolo de efortul tuturor, mama Andreei nu poate suporta singura costul de 17,200 de lei necesari pentru interventie. Are nevoie de ajutor financiar pentru ca fetita ei sa poata avea o copilarie normala si o viata fara dureri. Donatiile se pot face direct in contul RO70RNCB0075134950470001 – titular de cont Spiridon Florina (mama Andreei).
 
Iar fetele inimoase au pus in miscare si o licitatie online pe Facebook- sunt lucruri foarte faine acolo si poate va gasiti un cadou de Craciun- Licitam si impreuna descorsetam copilaria Andreei!
 
Am incarcat si eu primul produs donat in cadrul licitatiei, aceasta pereche de ghetute noi! Sunt foarte frumoase si practice, marca US Polo. Sunt numarul 39-40 si sunt potrivite mai repede pentru un picior ingust. Pretul lor de lista este 599 de lei, eu le-am cumparat cu 299 de lei.  Daca va plac intrati pe licitatie si faceti o oferta. Licitatia incepe de la 99 de lei.
 


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu