marți, 21 ianuarie 2014

Avem o tara?

Am ajuns acasa si am aprins si eu televizorul, am dat pe un post de stiri. Eu de vreun an nu ma mai uit la stiri ca-mi cauzeaza nervos si e pacat. Astazi articolele despre accidentul aviatic in care si-au pierdut viata doi oameni, indifernt ca-i chema Iovan sau altfel, mi s-a parut de un absurd cum numai tara asta poate genera. Sau lipsa acestei tari, cum bine spunea M. Badea astazi. E cam vehement el, in general, dar astazi a fost de absolut bun simt.
 
Un avion cu medici salvatori a aterizat fortat in varful muntelui. Medicii au asteptat sa ii salveze cineva timp de 6 ore. Nu i-a salvat personalul specializat, ci niste localnici alertati de seful ISU  Cluj, intamplator si el un om al locului. A avut inspiratia sa-i trimita pe oameni si in directia in care nu se cautase. De multe ori localnicii sunt primii la astfel de tragedii, este o chestiune de proximitate. Este firesc sa ajunga primii, dar aici nu vorbim de proximitate. Pentru ca oamenii nu au vazut avionul si au fugit acolo. Ei au aflat de accident si de faptul ca inca nu au fost gasite victimele si au pornit noapte prin padure si ceata doar cu speranta in Dumnezeu ca le va indruma pasii. Dumnezeu a avut un GPS mai bun si i-a indrumat bine. Au ajuns pentru a ii salva de la inghet pe supravietuitori si au incropit sisteme de purtare pentru a cobora ranitii. Pentru pilotul Iovan si pentru Aura Ion, student voluntar in acea zi, a fost prea tarziu. Din spusele supravietuitorilor pilotul era foarte grav accidentat si sansele sale erau minime, insa, medicul aspirant Aura Ion a murit cu zile cu lacrimile inghetate pe obraji.
 
Ca in tara asta nu ne mai mira nimic mi se pare foarte trist. Ca intregi servicii cu toate coordonatele in mana nu au reusit sa localizeze epava... Oamenii aveau telefoane inteligente  la ei... na, anul 2014. Scuturi putin din mana si telefonul te localizeaza perfect- gradul, minutul, secunda. Nu i-au gasit cu toate coordonatele, decat abia prea tarziu. I-a gasit omul ala, care nu e nici padurar, nici nimic, doar un om cu elementar bun simt. Stia ca s-au prabusit intr-o zona cu zapada, zapada era doar pe varful cu pricina cu 200 de m mai inalt. Victimele au zis bogda proste cand s-au vazut salvate. Ca si cum l-ar fi apucat pe Dumnezeu de un picior. Nu s-au gandit ca de ce abia atunci, ca de ce au ajuns intai localnicii, ci, ca orice victima care vede moartea aproape, s-au bucurat ca au scapat.
 
Absurdul. Niste oameni care se duceau sa salveze vieti au murit pentru ca sistemul a dat gres in a ii salva. Pilotul si-a facut datoria cu pretul vietii si a adus avionul la sol. Apoi tara asta inexistenta a avut nevoie de 6 ore ca sa-i gaseasca. Celule de criza, sefi de servicii, softuri de milioane care sunt bune doar daca esti un borfas sau are cineva interesul sa-ti urmareasca telefonul- n-au facut nimic. Si, ce-i mai trist? Ca nu ne mai suprinde nimic! Ca suntem cetatenii corecti ai acestei tari, ca ni se iau mii de lei pe luna si ca ni se pare firesc sa nu ni se dea nimic in schimb. Nici sa ni se salveze viata .

8 comentarii:

  1. Omul alal cu bun simt avea GPS-ul lui jnterior, simt de orientare, format in ani de zile de cutreierat muntii. Un simt de orientare care se pierde din ce in ce mai mult din cauza acestei 'performante tehnologii'.
    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Miha... din pacate acolo au fost oameni care aveau si busola in cap si in mana, salvamontistii care stiau zona aia ca pe chilotii lor, insa nu au fost lasati sa actioneze. Absurd... Ma incearca o mila profunda pentru medicul care a avut "nesansa" sa scape mai intreg, daca nu l-a omorat accidentul poate reusesc astia din presa.

      Ștergere
  2. E usor de vorbit din fotoliu. 400 de oameni au plecat sa-i caute numai ca in paduri, pe zapada, noaptea, sunt sigura caa fost extrem de dificil.
    Eu am fost asta vara in concediu in doua tari vecine.In grup erau si trei tipi, cu grade extrem de inalte, cu functii si mai ametitoare, doi din armata si altul din sri.Nu-ti spun ce masini, gps-uri, telefoane performante aveau.Ne-am ratacit.E adevarat ca in ambele situatii era zi, cald,aveam apa, mancare, ma rog, n-au durat mai mult de 30 de minute ambele rataciri.Dar mie imi venea sa-i omor, ma speriasem, i-am facut in toate felurile cand ne-am oprit pe un drum forestier, intr-o padure etc...
    In cazul asta eu cred ca este incredibil ca 5 oameni din 7 au scapat cu viata.Cred ca e o minune.
    Sa cazi cu avionul, noaptea, in padure, printre brazi de 30 de m si sa supravietuiesti, culmea, si fara traume majore.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Culmea este ca stiu cum e noaptea prin padure, iarna, prin zapada, inghetat, epuizat.

      Dar nu am spus vreo clipa ca ar fi fost usor pentru cei care s-au dus sa-i salveze, ba chiar cred ca a fost extrem de frustrant orbecaind disperati prin padure la 20 de km de locul accidentului. Problema nu a fost la cei desfasurati acolo, ci la cei de pe fotolii :). Si eu cred ca este o minune ca nu au murit toti la impact sau ca nu i-au mancat anaimalele salbatice.

      Evident ca se si exagereaza foarte mult in presa...

      Ștergere
    2. Stii fata aia de acum cativa ani ? avea in jur de 30 de ani, lucra la o banca pare-mi-se, era cu masina pe autostrada spre cta, a fost oprita de niste politisti.s-a speriat, a coborat din masina si a fugit pe camp, evident intr-o criza nervoasa...ei au vazut-o fugind....Au cautat-o apoi sute de politisti si i-au gasit oasele in primavara...d-aia zic, nu e simplu.

      Ștergere
    3. Totusi, astia erau niste oameni care vroiau sa fie gasiti, cu telefoane la ei, langa o epava care ar fi trebuit sa transmita un semnal. Am zis, sunt si multe exagerari, dar s-au si balbait mult. Adica intre idealul teoretic de 40-60 de minute in care se putea ajunge daca ii localizau si cele 6 ore...

      Ștergere
    4. Aseara spuneau la un moment dat ca s-a facut videoconferinta cu dr Zamfir la care au participat 50 de oameni! din astia 50 chiar niciunu nu avea smart, niciunu nu stia care-i faza cu gps-ul ala?Salvamontistii l-au intrebat? oamenii aia din sat au vorbit personal cu el, tarziu, seara, si i-au gasit bazandu-se pe date legate de pomi si de zapada, dar si astilalti toti se pare ca au vorbit cu dr zamfir. Eu ,daca mi-ar fi spus de la 112 "du-te la 44,xxmin,xy sec lat nordica si xx,yy,zz longitudine vestica" i-as fi cerut aleia nr lui zamfir si as fi verificat coordonatele.Zau.Tocmai pt ca tehnica e asa de fragila.Ai vazut, la metrou uneori nu merg telefoanele, cand esti cu masina printr-un camp idem, cand ai degetele inghetate apesi cate o tasta aiurea....si acum pleci pe munte fara sa verifici de 7 ori? Semnalul da, era, numai ca cineva trebuia sa stie ca abonamnetul care asigura decriptarea semnalului la moscova nu prea mai era platit...S-au balbait mult pt ca a fost o situatie exceptionala, cu care nu se mai confruntasera si automat 99% dintre ei nu au stiut cum sa reactineze.Uite, tatal copilotului era pilot , a vb cu fiu-sau la tel, daca nici el nu a stiut ce sa faca, ce sa ceara, cu cine sa ia legatura...unde sa transmita coordonatele.

      Ștergere
  3. Imi cer scuze ,doresc doar sa mi impartasesc o experienta .
    Am un amant de cinci ani de zile cu care ma inteleg bine , imi este si iubit dar si prieten .Stam mult la discutii si ne ajutam reciproc in evenimentele vietii .El are peste 40 ani ,eu mai putin cu 5 ani.Ne respectam intimitatile ,libertatea de miscare ,dar in aceasta perioada i-am fost fidela. Si el mie,cat se poate presupune din aceasta relatie ( sunt a doua femeie ,de sex ,din viata lui )
    De curand m-am indragostit de un baiat mai tanar decat mine si am cazut de acord la insistentele sa ma aproprii de el . A fost de acord,chiar daca l-am simtit si mi-a declarat-o ca nu se astepta la asa ceva ,dar imi respecta decizia ,vazandu -ma aprinsa dupa tanar.
    Baiatul (il denumes asa) mi-a cerut sex de la prima intalnire si ne-am aprins unul de altul .I-am cedat dupa a treia intalnire ,pastrand si declarandu ne ca vom fi prieteni .Am initiat noaptea noastra la un hotel unde a fost o noapte frumoasa ,dar sex .in doua reptate randuri l-am refuzat pentru un sex oral .A doua zi ne-am despartit fiind convinsa ca am initiat o noua prietenie . timp de o saptamana nu ma sunat si l-am sunat eu ,primin un raspuns ca nu are nici o suparare fata de mine si cu privire la legatura noastra ,vom mai vedea .
    L-am mai sunat peste doua saptamani dar nu mi a raspuns si ca atare l-am mai lasat o periaoda si am primit acelas rasuns :telefon inchis dupa apelare.
    Barbatul din viata mi-a atras atentia ca isi doreste sex si atat ,si este posibil sa fi incheiat relatia fara sa mi de-a o explicatie .Au trecut doua luni si nu am un raspuns de la el ,nu ma cauta si ma simt depresiva ,frustata si nu stiu ce sa fac. Am ca umar de plans barbatul din viata mea ,dar el este castorit si nu cred ca va divorta ,nici nu i-am impus acest lucru .
    Ma puteti ajuta ,sa ma inteleg ,sa inteleg acesta situatie . Oare asa sunt tinerii din ziua de azi ?
    Multumesc

    RăspundețiȘtergere