vineri, 12 decembrie 2014

Sunt unica, am ales Make-up Concept for Moms by Sinziana Iaru si Parenting PR (tips&tricks)

Luni mi s-au intamplat doua lucruri foarte frumoase! Serbarea Matildei siiii, siiii am primit fermecatoarea vizita a Sinzianei Iaru! Sinziana este un Make-up Artist senzational, eu stiam asta deja si abia asteptam (re)intalnirea! Nu tocmai intamplarea a facut ca si in urma cu trei ani tot ea sa fi fost cea care m-a facut mai frumoasa decat speram pentru botezul Matildei. Si ca sa dau tot din casa, pe Sinziana o cunosc de cand aveam... aaaa.... nu mai stiu sa calculez cati ani! :)) Mi-a fost colega in scoala generala si buna prietena. A fost o reala fericire sa o regasesc acum trei ani in aceasta noua ipostaza care o face sa straluceasca. Dupa vreo 2-3 facultati si urmarit cariere care nu o implineau, Sinzi si-a "infruntat" visul si s-a specializat in Make-up. Era visul ei, talentul ei, fericirea profesionala pe care si-o dorea. Ca avea mana buna si ochi pentru arta stiam de cand am pictat impreuna peretii Scolii 194- unde ne-am format noi ca oameni- dar cat de bine vede si incurajeaza frumusetea sa iasa la iveala, chiar nu stiam.
 
La prima noastra revedere eu am fost pasivul si ea activul. Adica mi-a realizat un machiaj de "statea mata in coada" pentru acest eveniment coplesitor de frumos din viata mea. Ziua aia stiu ca nu ar fi fost atat de frumoasa daca nu m-as fi simtit si eu speciala in felul in care aratam. Si stiu ca pe langa lumina din interior pe care ti-o aduce fericirea si implinirea de parinte, multe dintre complimentele primite au fost si datorita indemanarii prin care Sinzi a stiut ce sa ascunda si ce sa scoata in evidenta. Ne-am promis sa ne revedem, dar n-am mai apucat sa o facem decat virtual cand vechea mea prietena m-a sprijinit in Campania Un pom pentru o casa contribuind in cadrul licitatiei cu doua machiaje profesionale. Daca imi amintesc eu bine a reusit sa ne aduca atunci in jur de 1000 de lei pentru care ii multumesc iar. Si cum timpul trece mult prea repede am apucat sa ne revedem abia luni. Dar ce revedere avantajoasa pentru mine! Insa acum ea a fost cu vorbitul si eu cu facutul.
 
De data asta intamplarea- sau poate nu- a facut ca Ana sa o intalneasca pe Ioana Predoiu- Specialist PR. Din aceasta intalnire visul Anei a inceput sa prinda forma si apoi existenta sub numele de Parenting PR. Agentie de PR care a gandit si campania Esti unica, alege personalizat!. Eh, si aici apare Sinziana, ea a adus un concept nou si foarte inspirat- parte din aceasta campanie- Make-up Concept for Moms by Sinziana Iaru-. Planul (spun planul pentru ca stim noi, mamele, cat e viata noastra de surprinzatoare) este ca Sinziana (impreuna cu simpatica asistenta Geo) sa vina la voi acasa in timp ce copilul/copiii dorm sau sunt la gradinita/afara. Sa vina si sa va ofere sfaturi profesioniste in ale machiajului. Totul se intampla in propria casa, cu fardurile si ustensilele voastre, cu lumina si nevoile voastre specifice. Si ca sa nu va mai tin in suspans o sa va povestesc direct cum a decurs intalnirea noastra. Eu, una, sunt extrem de incantata de rezultat si de luni am observat mult mai multe priviri frumoase si zambete in jurul meu. Chiar daca ma machiam de vreo 18 ani aproape zi de zi, uite ca nu o faceam tocmai correct si era pacat cand totul statea in cateva trucuri simple dar pe care "consumatorul casnic" nu le cunoaste.
 
 
 
Materialul clientului. 
 
Tenul meu- materia prima :))- este unul cu probleme. Nefericirile hormonale din adolescenta si-au lasat urma pe el. Am cicatrici cu pierdere de tesut din cauza acneei. Am incercat si imposibilul pentru tratarea lor pana acum vreo 5-6 ani cand dupa 4 sedinte de pura tortura cu laser am zis stop. Lasam chinul si ramanem cu partea mai frumoasa si nedureroasa a lucrurilor: machiajul! Tenul meu este in continuarea unul cu tendinta de ingrasare si cu puternica reactie hormonala, deci nu-mi lipsesc minunile de "cadouri" lunare. Pe de alta parte tenul este deshidratat pentru ca produsele antiacneice au talentul asta. Este destul de complicat sa reduci sebumul dar sa tii pielea hidratata optim. Chiar daca, asa cum spune Sinziana, sebumul este pentru cand ii e "foame" tenului, produsele hidratante pentru atunci cand ii este "sete". Nu trebuie sa le incurcam intre ele si trebuie sa hidratam si tenul gras. Deci, concluzia ar fi ca nu am cel mai usor de machiat ten si avem si lucruri de ascuns sau cel putin de estompat. Apoi, eu am o fata destul de lata si cu falcute, deci avem nevoie si de ceva trucuri pentru a ii oferi profunzime si pentru a o ingusta. Acestea fiind spus, am pornit la treaba!
 
Analiza trusei de machiaj.
 
Mi-am lasat trusa asa cum era, nu am vrut sa trisez. Chiar am vrut sa corectez ce era gresit in ea. Cateva concluzii foarte importante:
- nu folositi produse cu termenul de garantie expriat! Oricat de drag va este de ciotul ala de creion dermatograf care nu se mai gaseste, atuncati-l!;
- folositi produse de calitate! Mai bine mai putine decat multe si fara tinuta! O sa avem si cateva sugestii mai jos.
- mentineti trusa curata! Atat trusa cat si produsele si ustensilele. Aici aveam un mare minus care in conditia speciala a tenului meu era un big no, no! Pensulele trebuie spalate cu un sampon bland sau un produs special. Iar asta la maxim 2-3 folosiri! Bureteii pentru aplicarea fondului de ten la fel! Nu-I folositi in mod repetat, daca sunt murdari pot contamina si fata si produsul! Se spala si se usuca. Sinziana ne recomanda ca fiind foarte importanta dezinfectarea trusei de machiaj si a produselor!  Produs recomandat BeautySoClean Cosmetic Sanitizer Mist - pentru produse- si BeautySoClean Conditioning Brush Cleanser- pentru pensule si accesorii.
- tineti produsele in ordine, in compartimente separate, eventual in husele/ambalajul special! Ideal o trusa pentru farduri si o alta pentru pensule si accesorii.
- alegeti produse potrivite tipului de ten! Pentru un machiaj rezistent si avantajos este important sa alegem produsele potrivite tenului nostru, in cazul meu cel mixt, cu imperfectiuni.
 
Necesarul pentru un machiaj de zi.
 
Avem nevoie de urmatoarele produse:
- o baza pentru machiaj- eu folosesc una cu rol dublu, este atat o baza cat si un tratament pentru tenul meu (Sebium Mat de la Bioderma);
- fond de ten - tenul meu se impaca minunat cu Normaderm Teint dela Vichy- nu este uleios, suficient de acoperitor, nu-mi "provoaca" tenul sa erupa, nu se aglomereaza pe fata, nu este fainos;
- pudra pentru "sigilarea" fetei- ceea ce-mi lipsea si a facut tooooata diferenta, un efect incredibil- la recomandarea specialistei urmeaza sa achizitionez pudra  All Matt Make Up For Ever (nr. 14). Costa ceva dar efectul e wow!
- Sculpting Kit Make Up For Ever (nr. 3)- acest produs e magie la cutie- rolul sau este de a forma lumini si umbre acolo unde avem nevoie pentru a masca sau avantaja zonele fetei. Nu-l aveam, o sa-l am.
- un blush- fard de obraz;
- creion dermatograf- culoare la alegere;
- farduri intr-o paleta cu diferite nuante;
- un creion negru moale;
- creion pentru sprancene (daca aveti nevoie)
- rimel.
 
 
Si de urmatoarele accesorii:
- buretei pentru aplicarea fondului de ten- pe langa faptul ca aveam unii prosti, ii mai si foloseam gresit- aruncati, comandat altii. Buretii "ou" magici- Beautyblender- cu o textura unica.
- o pensula mare si moale pentru aplicarea pudrei/fardului de obraz- eu aveam una foarte proasta si prost intretinuta, nu o mai am :).
- o pensula "oblica"- cu unghi pentru aplicarea produselor de "sculptare" a fetei;
- periuta pentru sprancene;
- betisoare pentru aplicarea fardului de pleoape.
 
 
Rutina si tehnica.
 
Nu o sa va mai trec prin procesul de demachiere. Pentru ca machiajul sa fie uniform si cu un aspect ingrijit de durata, tenul tebuie sa fie curat. Din pacate eu inca nu am gasit produsul demachiat care sa imi faca bine asa ca merg pe spalare cu apa calduta si sapun gel pentru bebelusi. Tenul gras- contrar mitului- are nevoie de produse foarte blande pentru curatare. Produsele agresive nu fac altceva decat sa "provoace" tenul in a produce si mai mult sebum. Nu va duceti la culcarea fara sa va demachiati sau macar splati tenul.
 
Incepem prin aplicarea bazei pentru machiaj. Aplicarea se face cu degetele si se aplica uniform pe fata si gat. Daca folositi un produs dermatologic de matifiere- asa cum fac eu- evitati zona ochilor si nu coborati prea mult spre decolteu. Nu aplicati mult produs, mai bine incepeti cu o cantitate mica si pe parcurs vedeti daca mai trebuie aplicat.
 
Secretele specialistului: Lasati cel putin 3-5 minute intre aplicarea bazei si aplicarea fondului de ten pentru ca produsul de baza sa intre in piele si fata sa fie uscata.
 
 Daca atunci cand incepeti aplicarea fondului de ten acesta se aduna pe degete si nu ramane pe ten, inseamna ca baza inca nu s-a uscat sufficient. Eu, pentru ca sunt mereu in viteza si machiajul se intampla de obicei la prima ora dimineata, fac asa: aplic baza, apoi trezesc copilul pentru gradinita, cat ne giugiulim si negociem are si produsul timp sa se usuce.
 
Urmeaza aplicarea fondului de ten. Ei, aici, greseam fatal :)). Unu, aveam niste buretei care in loc sa ma ajute, ma incurcau. Bureteii mei "speciali" erau mult perea densi si cu o structura rigida. Un buretel pentru aplicarea fondului de ten bun ar trebui sa fie moale si "aerat". Sa imite porii. Buretelul bun trebuie sa ia numai surplusul de produs si sa ne ajute sa acoperim/astupam atat cat avem nevoie. Si, trecem la elementul gresit numarul doi: NU aplicam fondul de ten cu buretelul. Asa cum gresit faceam eu- adica puneam fondul de ten pe buretel si apoi aplicam prin tapotare pe fata. Fondul de ten se aplica cu varful degetelor prin "manevra" de tapotare. Nu frecam fata atunci cand aplicam, o "lovim" incet cu varful degetelor acoprind uniform. Ca si la produsul anterior: mai putin este mereu mai bine, daca mai este nevoie mai aplicam. Abia dupa ce am aplicat uniform pe fata si pierdut in jos, pana spre jumatarea gatului, folosim buretelul tamponand usor fata. Astfel eliminam surplusul de fond si ne asiguram ca nu ramane produs care se poate aglomera in pori. Daca avem zone problema de corectat aplicam punctual tot prin atingere cu varful degetului. Singurele zone unde mergem putin si pe miscare de intindere sunt zona nasului si zona gatului, dar nici aici nu frecam, aplicam numai de sus in jos ca sa nu "ciufulim" pielea.
 
Secretele specialistului: impartiti fata in doua atunci cand aplicati produsele, nu va plimbati de pe o zoana pe alta. Terminati o jumatate si va mutati simetric pe cealalta parte.
 
Daca aveti cearcane, acum este momentul sa aplicati corectorul crema. Este posibil ca fondul de ten sa acopere aceste mici probleme, deci asteptati sa vedeti intai aspectul dupa aplicarea fondului de ten si abia apoi adaugati si corectorul numai in caz ca mai este necesar. Corectorul se aplica pe zona de sub cearcane si plecat usor intr-un triunghi pana la baza nasului, tapotand cu buretelul pentru o omogenizare perfecta cu fondul de ten.
 
Secretele specialistului: produsele cremoase se aplica numai peste produsele cremoase,  cele pulbere peste cele pulbere. Deci nu venim cu pudra peste fondul de ten si apoi cu un corector crema peste pudra pentru ca iese "namol". Terminam cu ce avem de aplicat din categoria "cremoase" si apoi mergem mai departe la cele pulbere sau compacte
 
 

Si acum urmeaza magica pudra pentru "sigilarea" fetei.  O pudra buna costa, asa este, insa rolul sau este atat de important si efectul atat de surprinzator incat face toti banii. Machiajul o sa stea la locul lui, fardurile nu or sa curga pe fata si pana seara nu o sa devenim mai stralucitori decat ouale de Paste. Ideal este ca pudra pulbere sa fie pusa pe capacul cutiutei astfel nu riscam sa contaminam intregul produs cu bacteriile de pe fata. La fel si in cazul fondului de ten- recomandat este sa il asezam pe dosul palmei si de acolo sa folosim cat avem nevoie, astfel nu contaminam si flaconul prin revenirea pe el si il aducem si la temperatura corpului fiind mai usor de aplicat.
 
Pudra se aplica cu o pensula mare cu perii moi. Eu aveam una.... aspra. Ceea ce nu-i facea deloc un serviciu tenului meu sensibil. Am schimbat-o pe una moale si fina. Pudra pulbere se ia pe pensula prin tamponare, nu prin miscari circulare ca in cazul produselor compacte. Apoi pornim de la linia maxilarului prin a aplica prin aceeasi miscare de tamponare in trei puncte, si tot asa in sus in linii paralele orizontale. Se uniformizeaza dar cu miscari blande spre exteriorul fetei, nu frecam si nu insistam. Pudra trebuie aplicata in cantitati mici, ea trebuie sa ramana discret pe ten, nu sa-l incarce. Pastram aceeasi sugestie de mai sus de impartire a fetei in zone simetrice atunci cand aplicam produsul. Daca pensula noastra este prea groasa pentru zonele mai inguste- cum ar fi baza nasului- turtim usor perii pentru a ingusta si pensula.
 
Secretele specialistului: pudra este corect aplicata atunci cand la atingere fata este fina si nu prezinta zone "lipicioase".
 
Fardul de obraz trebuie ales intr-un ton flatant in raport cu pigmentul nostru natural. El trebuie sa aduca un mic effect de imbujorare, nu trebuie sa aratam ca niste paiate. Daca nu avem o alta pensula o putem folosi pe cea de la pasul anterior, ideal ar fi sa avem o alta. Fardul de obraz fiind compact il luam pe pensula prin miscari circulare. Apoi, un pas care va avea nevoie de putin exercitiu pana prindeti miscarea, zambiti si acolo unde obrajii devin rotunzi (marul obrazului) incepeti aplicarea fardului de obraz prin doua miscari circulare, cand iesiti din a doua spirala continuati miscarea spre exteriorul fetei sub linia pometelui. Repetati, insa fara a exagera.
 
Si, acum, al doilea produs magic. A fost o revelatie. Este vorba despre produsul pentru lumini si umbre amintit si mai sus. Pentru aplicarea lui avem nevoie de o pensula speciala cu unghi. Si acesta costa, insa este genul de produs care face diferenta intre un machiaj frumos si unul spectaculos. Nu mai spun daca aveti si ceva fotografii de facut o sa vedeti efectul de subtiere. Produsul are doua culori- una inchisa pentru a forma umbre- in cazul meu- sub linia pometilor, acolo unde se afla osul zigomatic- cel foarte accentuat in machiajul Mihaelei Radulescu, de exemplu-. Pornind de la marginea exterioara venim cu o linie fina oblic in jos. Scopul este de a oferi profunzime acelei zone, o umbrire. Astfel chipul pare mai suplu si mai ingust. Incercati sa aplicati cat mai simetric pe fiecare parte a fetei. Cealalta jumate a produsului este deschisa, luminoasa. Aplicam prin miscare ascendenta, de aceasta data, pe partea superioara a pometelui, acolo unde cade lumina. Asfel atragem atentia catre zonele inalte ale fetei in contrast cu cele pe care dorim sa le reducem. Zonele inalte sunt: fruntea, nasul, partea superioara a pometelui, barbia. Intr-un machiaj complex si acestea sunt "luminate"- sau umbrite daca avem ceva de corectat-, iar mandibula "intunecata", dar inca n-am ajuns acolo, lasam specialistii sa isi faca treaba cand avem nevoie de ceva foarte sofisticat.
 
Secretele specialistului: pentru un ten mixt sau gras folosim produse de finisaj mate sub forma de pulbere (sau compacte in cazul fardului de obraz).



Am terminat baza machiajului nostru. In functie de nevoi si de timp am putea spune ca suntem aproape gata, un dermatograf si un rimel si suntem gata de plecare. Insa, daca vreti sa duceti machiajul la un alt nivel- asa cum imi place mie sa o fac- mergem mai departe cu machiajul ochilor. In cazul meu ochii sunt punctul forte al trasaturilor mele asa ca ar fi pacat sa-I las in umbra.

Machiajul ochilor incepe prin luminarea arcadei superioare- cea de sub sprancene- cu un fard deschis la culoare sau cu cel de la pasul anterior. Apoi urmeaza machiajul sprancenelor. Daca este cazul, evident. Eu am arcadele foarte inalte si pronuntate, deci sprancenele mele sunt foarte expuse. Trebuie sa arate ingrijit si intr-o forma cat mai corecta. Eu le completez si aranjez prin folosirea creionului special pentru sprancene si a periutei. Pentru a contura sprancenele intai le periem si le asezam in directia dorita, apoi conturam cu o linie discreta dar ferma forma pe care dorim sa o obtinem- evident in linia firelor de par. Dupa aceea prin trasarea de mici linii fine care imita firul de par, completam zonele care nu ni se pare destul de uniforme. Dupa umplere urmeaza o noua periere usoara pentru a nu ramane surplus sau un aspect nenatural.


Secretele specialistului: alegeti un creion in tonul natural al parului chiar un ton mai deschis, nu inchideti in mod exagerat nuanta sprancenelor. Creionul pentru sprancene trebuie sa fie mereu foarte bine ascutit pentru a putea trasa linii foarte fine.

Machiajul ochilor. Incepem prin aplicarea dermatografului. Nu prin aplicarea fardului asa cum multi procedam in mod gresit. Incepem cu pleoapa superioara prin marcarea coltului exterior (coada ochiului) si apoi folosind lateralul varfului continuam catre mijlocul pleoapei. Formand catre exterior o forma triunghiulara- acesta forma ajuta ochiul sa para mai alunghit. Apoi aplicam dermatograful si pe pleaopa inferioara interna. Aplicarea fardului se face cu ajutorul unui betisor special. Aplicam intai incepand de la coltul extern- acolo unde am aplicat si creionul- si continuam pierdut catre jumatatea pleoapei pana acolo unde firele de par din gene incepe sa fie mai rare. Cu restul de produs ramas pe betisor mergem catre coltul exterior urmarind aceeasi forma de triunghi. Aplicam fard si pe pleopa de jos- imediat sub gene- dar numai spre coltul extern pentru a migdala forma ochilor.


 
Secretele specialistului: daca "flambam" cu bricheta pentru 1-2 secunde mina creionului dermatograf imediat inainte de aplicarea lui pe pleoapa inferioara interna, culoarea acestuia devine mai intensa, este mai usor de aplicat si mai rezistent la transfer.

 
Rimelarea genelor se face prin miscari de zig-zag de la coltul intern catre cel extern. Incepeti cu o cantitate mica de produs. Daca dupa uscarea primului strat mai este nevoie de produs mai adaugati un al doilea strat. Pentru ca rimelul sa nu faca "picatele" pe pleoapa de sus lasati putin capul pe spate.

Secretele specialistului: pentru machiajul de zi nu aplicam rimel si pe genele inferioare!

Buzele au si ele nevoie de atentie. Trebuie sa fie bine hidratate si in caz de nevoie le puteti face un gomaj usor. Pentru machiajul buzelor avem nevoie de un creion de contur si un ruj intr-o nuanta cu un ton mai deschisa decat creionul sau ton pe ton. Incepem conturarea buzelor de la mijlocul buzei superioare catre exterior. Repetam si pentru cealalta jumatate. Buza de jos se contureaza incepand prin trasarea unei linii drepte la mijlocul liniei de contur natural si se continua catre extremitati in mod simetric. Ideal este sa trasati cu miscare ferma si cat mai aproape de conturul natural. Rujul se poate aplica direct sau cu pensula speciala. Umplem conturul atent, fara a incarca. Presati buzele una de cealalta pentru uniformizare. In caz de surplus indepartati prin "sarutarea" unui servetel.

 
Pentru un accent final cu efect wow- da sa nu mai spuneti la nimeni- aplicati un creion dermatograf negru pe marginea interna a pleoapei- atat sus cat si jos- numai in coltul extern al ochiului. Acest ultim detaliu va da mister si seductie privirii.

Va garantez ca procesul dureaza mult mai putin decat citirea acestui articol :)). Sper ca am mentionat toate detaliile importante pe care Sinziana cu generozitate mi le-a transmis astfel facand posibil acest articol. Prima lectie a fost "promotioanala", eu astept isirea conceptului pe piata pentru publicul larg avand ambitia unui machiaj de seara cu Smokey Eyes.

In viteza plecarii la Serbarea copilului si in incantarea ce ma cuprinsese am uitat sa facem o ultima fotografie de final, ne multumim si cu un selfie:




Multumesc Ana pentru invitatie, multumesc Sinziana Iaru pentru sfaturi si cred ca Make-up Concept for Moms va fi un success!

Ana, draga, bafta cu tanara agentie Parenting PR si cat mai multe noi idei sa se alature campaniei Esti unica, alege personalizat!

P.S. Draga Mos Craciun, nu ma uita cu trusa aia de pensule pe care ti-o tot cer de vreo trei ani!


Multumesc,

vesnic recunoscatoare si mult mai frumos machiata

Miruna
 

 
 
 
 
 
 

marți, 9 decembrie 2014

Prima ei serbare


Calendarul nostru ia astazi o pauza pentru ca am avut serbaaaare! Prima ei serbare de la gradinita, de fapt prima ei serbarea in general. Daca nu sunteti chiar noi pe aici stiti deja ca mie mi-a placut la scoala. Si la gradinita. Mi-a placut sa invat, mi-a placut interactiunea cu ceilalti copii si mi-au placut serbarile. Da- nu mi-a placut mediul impus si mancatul cu forta- dar asta este alta poveste. Insa stiu ca acum este un trend asa sa dam cu pietre si cu strambat din nas dupa serbarile/concursurile/testarile scolare. Ca sunt moartea, ca streseaza copiii, ca ii fac sa fie competitivi si sa invete sistemul de comportament-recompensa. Nu zic, poate sa fie si asa, dar de multe ori mediul propice este facut tocmai de parinti. Insa poate sa fie si nostim, cu relaxare, fara plansete si stres. Si asa a fost astazi la ei, o serbare linistita si copilasi fericiti!
 
Am avut emotii astazi! Mi-e greu cand trece pentru prima data prin situatii in care au nu am avut probleme. Tocmai pentru ca suntem doua firi foarte diferite si nu stiu mereu sa-i anticipez starile. Eu la prima serbare de la gradinita m-am certat cu invatatoarea pentru ca ea ma punea cu fata spre tabloul "conducatorului iubit", eu ma intorceam cu fata spre copii. Si dupa ce s-a intamplat scena asta de cateva ori si toti radeau pe infundate, m-au lasat sa spun poezia cu fata spre copii. Dar eu nu eram nici timida, nu aveam nici soiul ei de incapatanare, nu aveam genul ei de blocaj cand se simte "incoltita". Iar Mati e copilul caruia daca-i spui ca nu-ti mai aduce Mosul cadou daca nu x sau y, iti spune ca ea are oricum destule jucarii si ca nu mai are nevoie de altele. Deci nu stiam in ce dispozitie se va afla expusa, acolo, in fata parintilor. Nu stiam ce o sa faca. Poezia a memorata-o dupa trei citiri, dar zicea ca nu vrea sa o spuna, ca nu-I place. Nu stiam daca se va pune presiune pe ei, nu stiam daca se va intimida, daca va plange, daca se va bloca si va auzi reactii ciudate din partea celorlalti. M-am plasat strategic in campul ei vizual sa o pot salva in caz de panica. Dar n-a fost nevoie. Chiar m-a surpins cu starea ei de bine si de relaxare. Nici nu stiam ca au pregatit si 3-4 cantecele- pe care le-a cantat cap coada. Copilul meu creste si are nevoie din ce in ce mai putin sa fie salvat!
 


Prima poezie de la gradinita:

Scrisoare (Otilia Cazimir)

Mos Craciune, toti imi spun
Ca esti darnic si esti bun
 Eu iti spun mai-nainte
Ca sunt fetita cuminte,

Si-ti mai spun, asa, sa stii,
Ca eu nu-ti cer jucarii,
Cum ti-ar cere alti copii
Insa nu m-as supara
Daca tot mi-ai da ceva!
 

Si cadoul inspirat care a trebuit montat cum am ajuns acasa si pusa in scena una bucata piesa de teatru :)

Multumim oamenilor draguti de la Gradinita Elite - Emilia, Ioana, Celina- care au organizat serbarea asta cu minim de stres pentru copii!













Asa aratau gandurile mele aseara, inainte sa lesin de somn si inainte sa se imbolnaveasca iar pisoiul! Timp sa ma plictisesc: zero!

Serbari frumoase si linistite sa aveti! 


 

duminică, 7 decembrie 2014

Advent Day 7- ShoeBox, editia a 8 a

Se termina prima saptamana din Calendarul de fapte bune si vreau sa va vorbesc despre un ultim proiect umanitar- saptamana viitoare o sa va povestesc despre sapte lucruri care fac bine spiritului meu. Despre prieteni cu maini dibace si suflete luminoase. Acum, insa, despre ShoeBox, un proiect inceput acum 7 ani si care a reusit anul trecut sa imparta 30.669 cadouri. Si tot atatea bucurii pentru copiii sarmani din Romania.
Inceputa in 2007 in familie, ca sa-l invatam pe baiatul nostru sa imparta din jucariile si hainutele lui cu alti copii, mai saraci din bloc, dusa apoi la zona orasului Cluj Napoca (faceam “reclama” pe status de yahoo messenger si grupuri de mail), pentru ca in 2013 sa fi adunat deja 30.669 de cutii, de la romanii din 8 tari, 66 de orase si 107 centre de colectare, proiectul ShoeBox reprezinta o incercare minuscula de a face lumea un loc mai frumos. In fiecare an, in preajma sarbatorilor de Craciun, vrem sa punem un zambet pe chipurile a zeci de mii de copii sarmani din orasele in care locuim. 
ShoeBox NU este Mos Craciun, reni si alte fiinte magice, ci este despre oameni care ajuta alti oameni, despre altruism si compasiune. 
Daca deschidem bine ochii o sa gasim la fiecare colt de strada un copil sau adolescent singur, flamand, infrigurat si parasit. Nu salvam lumea cu o cutie de pantofi umpluta cu dulciuri si alte lucruri, dar vom invata, in timp, sa ne gandim la ceea ce avem si nu le ceea ce ne mai dorim. Vom invata sa pretuim perna pe care ne odihnim capul seara sau pe fularul de la gat. Vom invata sa radem vietii in fata si sa apucam cu amandoua mainile de viitorul nostru. 
Experienta ShoeBox este pentru mine o lectie de viata, repetitiva, consecventa si indubitabila ca romanii sunt minunati! Dupa revolutia din ’89, ani la randul am primit “ajutoare” de prin tot felul de tari. Ne miram cum de le pasa la strainii acestia, care traiesc la mare departare de noi, de soarta celor care traim in Romania. Am ajuns sa gandesc acum ca daca nu dau celui de langa mine, ajung sa fiu sarac cu buzunarele pline cu bani si acru, avand camara plina de miere. 
Dar din dar se face raiul spune zicala si eu zic cutie din cutie se schimba realitatea unui copil sarman, in prag de Craciun. 
Va multumesc tuturor celor care in ultimii 8 ani ati fost partasi acestui minunat proiect.  
Va multumesc tuturor celor care, printr-o cutie cu bunatati, ati adus bucurie in inima unui copil si ati permis luminii si emotiei sa cuprinda Romania si romanii aflati in afara tarii.
Mergem mai departe …
Valentin
 
Aceste este mesajul lui Valentin de pe www.shoebox.ro - Cadoul din cutia cu pantofi. Conceptul este simplu si ai nevoie de: o cutie goala pentru pantofi (intreaga si cu capac), hartie pentru impachetat cadouri, foarfeca, lipici, un cadou (fie nou, fie unul in stare foarte buna pe care-l ai deja). Apoi imbraci cutia in hartie pentru cadouri- si corpul si capacul. Hotarasti ce doresti sa pui in ea cu gandul la unul dintre copiii sarmani pentu care acest proiect a aparut- dulciuri (neperisabile), produse pentru igiena, jucarii, hainute (manusi, caciula, soseste groase), o felicitare cu ganduri bune, etc. Puneti in cutie ceea ce poate intra, cadoul sa fie ceva utilizabil, ceva ce ati fi vrut si voi sa primiti sau ce credeti ca un copil si-ar dori, ceva practic. Poti face cate cutii doresti.
 

 
Proiectul nu-si propune sa colecteze donatii deci nu duceti sacose, cutii, mobile, obiecte electrocasnice asa cum bine spun organizatorii  la Pasul 3 aici.  NU lipiti capacul cutiei, el va fi lipit dupa ce se va pune eticheta potrivita sexului si varstei copilului. Copiii au intre 2 si 18 ani (din experienta anilor trecuti segmentul 14-18 ani nu a fost foarte bine acoperit, poate va orientati spre un coil mai mare). Aduceti cadoul la unul dintre centrele de colectare pana pe maxim 15 decembrie. Centrele le gasiti aici. Pentru cei care nu au centre in orasul/zona lor pot trimite coletul la adresa: Valentin Vesa (iQuest Technologies), Calea Motilor 6-8, Cluj-Napoca, 400001, Cluj. Ma puteti suna si pe 0758 083 786.
 
 
 
Pentru mai multe informatii in timp real accesati Pagina de Facebook Shoe Box aici.
 
Spor la impachetat!

sâmbătă, 6 decembrie 2014

Advent day 6- Zi de tinut in brate

Este sambata seara, afara-i frig, in casa bine. Am in brate un copil iubit si in bratele de copil am o pisica torcacioasa. Sunt amandoi calzi si moi si stau cuibariti ca sa primeasca dragoste. Inchid amandoi ochii si parca o aud si pe ea torcand usor a bine. Avem burtile pline de ciocolata- pana si pisoiul a primit niste gustarele speciale- nu cred sa ni se mai intample azi vreo mancare sanatoasa. Dar e bine. Sunt cu ea. Suntem bine. Ne avem si ne iubim. Este putinul ala care face cat Tot.
 
 
 
 
Mi-am dorit sa am o zi in care sa o tin in brate, in care sa ne uitam pe pozele din anii trecuti, in care sa nu facem nimic impus. Sa stam si sa ne oferim iubire.
 
Sarbatoare de Sfantul Nicolae minunata sper ca ati avut!
 
 

vineri, 5 decembrie 2014

Advent Day 5- Dravet Romania- Ateliere cu fluturi si Lansare de carte

Suntem in ziua cinci a Calendarului de fapte bune si vreau sa va vorbesc despre prietenii de la Dravet Romania. Daca va indreptati acum privirea in partea dreapta a paginii o sa gasiti acolo imaginea-link care va conduce spre Dravet Romania. Mai precis in micul lor magazin online de unde puteti cumpara produse proprii, astfel facand o sponsorizare a activitatilor/initiativelor pe care Asociatia Dravet Romania le desfasoara. Nu este pentru prima data cand va scriu despre ei si probabil nici ultima, cred cu tarie in forta acestor parinti speciali care se lupta zi de zi pentru viata copiilor lor.
 
Sindromul Dravet, cunoscut şi sub denumirea de Epilepsie Mioclonică Infantilă Severă (EMIS), este o formă rară şi foarte gravă de epilepsie, pentru care nu există, în prezent, nicio modalitate de vindecare. Convulsiile apar în primul an de viaţă la copilul dezvoltat normal. Primele crize convulsive sunt de cele mai multe ori de lungă durată (status epilepticus) şi în cel de-al doilea an apar şi alte tipuri de crize. Toate tipurile de crize sunt deosebit de rezistente la medicaţie, iar prognosticul pentru Sindrom Dravet este descurajator.
Persoanele cu sindrom Dravet au un risc crescut de SUDEP (sudden unexplained death in epilepsy – moarte subită în epilepsie), şi se confruntă şi cu alte condiţii morbide care trebuie, de asemenea, tratate cu atenţie. Copiii cu Sindrom Dravet nu vor depăşi această condiţie, care le afectează toate aspectele vieţii de zi cu zi.
 
 Ei au infiintat Asociatia Dravet Romania prin care desfasoara activitati dedicate copiilor cu afectiuni neuronale si in special pentru copiii cu afectiuni epileptice rare. Unul dintre proiectele lor importante este Centrul de zi Exista Speranta deja functional in Bucuresti. “Există Speranță” pentru copiii cu epilepsie cu vârstă preșcolară care nu pot fi integrați în învățământul de masă. Pe lângă programul de socializare, centrul ar urma să le ofere acestora și posibilitatea de a urma diferite terapii necesare unei dezvoltări armonioase – kinetoterapie, logopedie, PECS, terapie ocupațională și psihoterapie.
De asemenea, părinții copiilor vor putea să se organizeze în spațiul centrului în grupuri de suport și să discute diferite subiecte care îi preocupă, atât între ei, cât și împreună cu psihoterapeuți.
Centrul “Există Speranță” reprezintă un proiect de parteneriat public-privat, în cadrul căruia Primăria Municipiului București va contribui cu spațiul și utilitățile, iar Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare va finanța – prin sponsorizări obținute de la persoane fizice și juridice – dotările necesare.
Inițiativa are loc în contextul în care, în prezent, copiii cu epilepsie nu beneficiază de niciun astfel de amplasament, iar faptul că toate terapiile necesare vor fi disponibile într-un singur loc va ușura mult viața familiilor afectate.
Proiectul centrului de zi “Există Speranță” a obținut o finanțare din partea Petrom, fiind declarat “Proiect câștigător în competiția de proiecte Idei din Țara lui Andrei. Un proiect de responsabilitate socială  Petrom”.
 
In aceasta perioada o alta initiativa de al lor are nevoie de sprijinul nostru: Ateliere cu Fluturi. Proiectul participa in Campania Te implici si poate fi votat dupa logarea pe site (trebuie creat un cont, dar dureaza un minut). Mai sunt sapte zile in care mai puteti vota. Despre Ateliere cu Fluturi initiatorii spun:
Proiectul propus finanțării urmărește dezvoltarea unui pilon de terapie prin artă, care să completeze programul integrat de terapii pentru copiii cu epilepsie oferit în cadrul centrului Există speranță. Astfel, atelierele vor completa şedinţe de logopedie, kinetoterapie, consiliere psihologică, terapie ocupaţională, PECS, camere pentru stimulare senzorială etc. – terapii care să aibă continuitate şi de care copiii să poată beneficia, de preferat, zilnic. Prin acest program, se urmărește favorizarea accesului copiilor care suferă de epilepsie la o serie de activităţi care să îi ajute în dezvoltarea senzorială şi, totodată, să creeze condiţii propice de relaţionare şi socializare, într-un mediu sigur.  
 Finanțarea solicitată va acoperi costurile pe care le presupune dezvoltarea unui program de ateliere de terapie prin artă, denumite „Ateliere cu fluturi”, ce vor avea loc la centrul de zi pentru copiii cu epilepsie „Există Speranță”, deschis de Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, Direcția Generală de Asistență Socială. Fluturele este în întreaga lume simbolul epilepsiei, iar centrul este prima facilitate din România specializată pentru copiii cu epilepsie de vârstă preșcolară și va fi deschis până la finalul anului 2014. În cadrul centrului copiii cu epilepsie – al căror acces la grădinițele obișnuite este adeseori limitat – vor beneficia de educație și de programe de socializare, precum și de terapiile necesare. Scopul proiectului este de a creşte aptitudinile senzoriale, de socializare, de exprimare a emoţiilor, precum şi de a favoriza integrarea socială pentru copiii cu epilepsie. În paralel, părinţii acestora vor beneficia, la rândul lor, în cadrul centrului de zi, de activităţi de socializare, acest lucru contribuind la crearea unui grup puternic de facilitatori pentru schimbarea condiţiilor limitate de acces la educaţie pentru copiii cu această afecţiune. În România, epilepsia afectează aproximativ 23.000 de copii şi adolescenţi, potrivit singurului studiu disponibil pe această temă (“Date actuale ale incidenţei şi prevalenţei epilepsiilor la copil şi adolescent”, autor Catrinel Iliescu, Societatea de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului din România). Cu toate acestea, comunitatea familiilor cu copii cu epilepsie este încă în formare, anterior înfiinţării Asociaţiei pentru Dravet şi Alte Epilepsii Rare neexistând niciun serviciu care să li se adreseze. Progresele deja realizate de Asociaţie în zona identificării şi creării unei baze de date cu copiii suferinzi de asemenea afecţiuni şi în furnizarea unor servicii de suport şi informare pentru familii, trebuie completate încă de disponibilitatea unor servicii absolut necesare pentru a ajuta copiii şi uşura viaţa acestor familii - aşa cum sunt cele ce vor fi oferite în cadrul centrului de zi „Există speranţă”. Momentan, parcurgerea terapiilor necesare presupune eforturi sporite atât pentru copii, cât pentru familiile acestora, iar în lipsa unor soluţii alternative, cel puţin un membru al familiei este nevoit să renunţe la o viaţă activă în câmpul muncii.
 
Ceea ce m-a facut sa-i descopar, de fapt, a fost relatia dintre Asociatia Dravet Romania si fratele meu- Cristian Margarit. Cristi a ajutat asociatia prin consiliere nutritionala- alimentatia copiilor cu Sindrom Dravet fiind foarte importanta si putand ajuta in amelioararea simptomelor bolii. Din aceasta colaborare a rezultat si o carte menita sa-i ajute pe parintii si, speram, terapeutii care au in ingrijire copii cu afectiuni neuronale. Cartea se numeste "Dieta Ketogenica- Solutia nutritionala in epilepsie si alte boli neuronale" si va fi lasanta joi, 11 Decembrie, la ora 17 in locatia din strada George Constantinescu nr. 3A- Complex Upground, Restaurant Cervo. Daca doriti sa participati gasiti detalii pe Pagina de Facebook a Evenimentului.
 
 
Noi avem copii sanatosi, insa este o pura intamplare, putea sa fie altfel. Veniti in sprijinul parintilor pe care viata I-a pus in alt loc, unul in care fiecare zi este o lupta pentru viata copiilor lor.
 
 

joi, 4 decembrie 2014

Advent Day 4- Licitatie pentru Andreea (ofer frumoase ghete US Polo)

Ziua a-4-a din Calendarul de bine o dedic Andreei- fetita a carei copilarie nu este inca libera!
 
Andreea, are aproape 6 ani si un diagnostic ce o obliga la o copilarie incorsetata: scolioza congenitala cu malformatie de coloana dorso-lombara; hemivertebra complet segmentata T12 dr.
 
Desi a fost la controale periodice, Andreea a fost diagosticata abia la varsta de 4 ani si jumatate si nu i s-a dat nici o sansa la o copilarie normala, fiindu-i recomandata o operatie dupa majorat.  O raza de speranta a venit din partea medicului Alexandru Thiery ce activeaza in cadrul Spitalului Monza. Recomandarea este: “Indicatie chirurgicala – hemivetrebrectomie pe cale post (Ruf – Harms). Datorita evolutiei nefavorabile al acestui tip de malformatie, cu deformarea severa a coloanei pe parcursul puseelor de crestere, indicatia chirurgicala este profilactica.“
 Andreea este colega de gradinita cu Maria Genei Cojocaru si toate detaliile despre conditia ei medicala le puteti citi pe blogul Cojocarilor.
 
 
 
 
Medicul Thiery este cel care se ocupa si de piciorusele Matildei si am toata increderea in el. De fapt a fost si primul medic care a confirmat problema ei si nu m-a considera o mama exagerata care vede lucruri nelalocul lor acolo unde nu sunt. Ce este si mai frumos despre el este ca el si intreaga echipa de chirurgi au renuntat la onorariu pentru ca aceasta interventie sa poata avea loc. Insa, dincolo de efortul tuturor, mama Andreei nu poate suporta singura costul de 17,200 de lei necesari pentru interventie. Are nevoie de ajutor financiar pentru ca fetita ei sa poata avea o copilarie normala si o viata fara dureri. Donatiile se pot face direct in contul RO70RNCB0075134950470001 – titular de cont Spiridon Florina (mama Andreei).
 
Iar fetele inimoase au pus in miscare si o licitatie online pe Facebook- sunt lucruri foarte faine acolo si poate va gasiti un cadou de Craciun- Licitam si impreuna descorsetam copilaria Andreei!
 
Am incarcat si eu primul produs donat in cadrul licitatiei, aceasta pereche de ghetute noi! Sunt foarte frumoase si practice, marca US Polo. Sunt numarul 39-40 si sunt potrivite mai repede pentru un picior ingust. Pretul lor de lista este 599 de lei, eu le-am cumparat cu 299 de lei.  Daca va plac intrati pe licitatie si faceti o oferta. Licitatia incepe de la 99 de lei.
 


 

Rabdarica si Mofturica salveaza Noaptea de Ajun

Duminica, 7 decembrie, Lumea lui MOMO si Momolino ne invita la premiera spectacolului de teatru pentu copii Rabdarica si Mofturica salveaza Noaptea de Ajun. Este un spectacol nascut din inima pentru suflet- cum spune Mira- cu umor de calitate, limbaj adecvat copiilor de toate varstele si distributie de exceptie. La finalul spectacolului va aparea si Mos Craciun impartind bunatati!
 
 
 
Biletul costa 25 de lei de persoana iar copiii sub 3 ani tinuti in brate de parinti au gratuitate. Durata spectacolului este de aproximativ 45 de minute- deci si pentru nerabdaricii ca Matilda :). Biletele sunt la vanzare pe http://www.iabilet.ro, iar incepand de vineri va puteti face rezervare si la lumealuimomo@gmail.com. Daca nu puteti ajunge in aceasta duminica e util de stiut ca spectacolul va fi reluat pe toata durata lunii decembrie pana la Craciun.
 
 
Spectacolul are loc la Clubul Taranului de la ora 12,30! Pentru mai multe detalii si informatii despre atelierele minunate tinute de Lumea lui MOMO intrati pe blog si pagina de Facebook.
 
 


 

miercuri, 3 decembrie 2014

Advent Day 3- Caramelo Za Cat

De cand ma stiu am iubit animalele. Si mi-am dorit mereu sa am animale. Si nu un soricel sau un papagal, mi-am dorit din astea cu interactiune directa. Insa mereu am primit clasicul raspuns: cand o sa fii la casa ta! Da, il stiti si voi. Nu se aplica numai la dorinta de a avea un animal. Se aplica in general. Si uite ca sunt la casa mea de vreo 10 ani si mereu am amanat momentul imprietenirii cu o necuvantatoare, mai ales ca de aproape 4 ani am avut mica fiinta cam la fel de "necuvantatoare". Nu mi s-a parut potrivit nici pentru ea si nici pentru viitorul companion sa le fac cunostinta inainte ca Matilda sa poata intelege relatia cu un animal. Sa il respecte si sa inteleaga ca nu este o jucarie. Apoi, Mati a crescut si am observat ca are aceasta retinere, cumva ciudata pentru mine, de a atinge animalele. Unde mergeam cu ea si se ivea ocazia sa interactioneze cu ele, se precipita si imi spunea sa le mangai eu. De caini ii e chiar frica din cauza incidentelor cu cei fara satapan care populeaza parcul nostru.
 
Asa ca anul trecut cam pe vremea asta am inceput negocierile cu ea. Ce animalut i-ar placea. De ce animalut crede ca am putea avea grija. Intai a vrut pesti. De fapt un peste portocaliu. Si am tot amanat si amanat cu mutatul si altele pana cand ea a crescut si a inceput sa devina sociabila si sa-si doreasca un partener de joaca. Si am ajuns noi la concluzia ca o pisicuta ar fi numai buna pentru noi. Am inceput cautarile pentru matzul portocaliu. De ce portocaliu numai ea stie! Poate pentru ca I-a luat cam un an sa poata sa spuna cuvantul asta corect si acum este foarte incantata ca poate :).
 
Nu mi-am dorit un pisic de "rasa". Am dorit sa imbinam aceasta dorinta a nostra de a avea un animalut cu a face ceva bun si pentru el. Am vrut sa adopatam o pisica fara satapan. Un pui care daca nu ar fi luat in grija de cineva nu ar fi avut prea multe sanse la viata. Cautarile au inceput acum vreo doua luni. Am intrat zilnic pe siteurile pentru adoptii pisici. Pe paginile de Facebook dedicate. Ba chiar ne-am indragostit de cateva ori. Insa nu a fost sa fie si adoptiile nu se finalizau. Dar, in ziua cand eram pe punctul de a spune ca adoptia nu-i de noi, imi spune o cunostinta ca o pisica a adus niste pisoi la ea in magazie. Si vine frigul si nu are cine sa-i ia. O rog sa le faca o fotografie. Imi trimite siii ce sa vezi? Unul era aproape portocaliu si super simpatic. Trei saptamani mai tarziu pisoiul devenea membru in familia noastra si primea numele de Caramelo- pentru ca are fix culoarea unei caramele si pentru ca Printesa Matilda din poveste avea un ponei Caramelo, deci pe cale de consecinta printesa noastra are un pisoi omonim. Caramelo a devenit in cele sase zile de cand il avem alintatul casei si tasteaza jumatate din ce scriu eu aici :)). Are un temperament minunat si tooooarce de cum te vede numai la ideea ca o sa-l mangai. Mananca, doarme, a nimerit litiera din prima si nu face tambalau noaptea. In rest face curse si drifturi pe gresia de pe hol.
 
 
 






 
Si ce este absolut minunat: Matilda a inceput sa interactioneze cu el si sa-l ia in brate!
 
 
 
Fratii lui Caramelo au avut si ei noroc si au fost luati de niste stapani iubitori, insa sunt atatia alti pisoi sau pisici mature care inca isi asteapta stapanul. Poate ca si voi v-ati dorit de cand erati copii sa aveti un suflet torcacios pe langa voi si poate vreti sa va faceti un cadou pufos. Dar inainte de a face acest pas ar trebui sa luati foarte serios in considerare urmatoarele- si poate si altele in plus-:
 
- o pisica traieste daca este sanatoasa si bine ingrijita pana la 15-20 de ani, deci este un angajament pe termen foarte lung!
- o pisica nu este o jucarie, nici pentru noi, nici pentru copii; este o fiinta cu drepturi si nevoi si trebuie tratata cu respect!
- o pisica nu ramane mereu pui, deci fiti siguri ca va place temperamentul specific lor si atunci cand devin adulte!
- o pisica nu poate fi lasata singura in casa pe durata concediilor si nu este recomandat nici sa o luati cu voi, deci fiti siguri ca aveti cu cine sa o lasati cand sunteti plecati!
- o pisica mananca de preferat hrana speciala, are nevoie de nisip special, are nevoie de alte accesorii, trebuie vaccinate si deparazitata, asigurati bugetul pentru asta!
- o pisica are nevoie de un mediu sigur pentru ea, unde riscul de accidente si moarte sa fie cat mai redus!
- daca aveti si alte animale;
- daca planuiti sa aveti un copil ce o sa faceti cu pisica, ce o sa simtiti fata de ea;
- daca plecati din tara ce faceti cu pisica;
- daca intentionati sa o sterilizati sau nu;
- daca cineva din familie este alergic la parul de pisica.
 
Stiu ca suna a interogatoriu si unde mai este fun-ul in asta, dar cand adopti un animalut iti iei un angajament serios si trebuie sa fie o decizie luata cu 100% siguranta ca este decizia cea buna. Ca nu este doar un capriciu sau un impuls. Ca sunt dragute si simpatice si  adoptiile sunt in trend. Animalul va depinde pentru tot restul vietii de noi, va avea nevoie de hrana, ingrijire si afectiune. Cam ca un om asa :).  Si teoria fiind terminata va las mai jos cateva sugestii :).
 
 
In fiecare dintre linkurile de mai sus gasiti si varianta donatiilor pentru ca cei care isi dedica timpul si energia pentru salvarea pisicilor de pe strada sa aiba si resursele materiale sa o faca.
 
Deci ziua trei din Calendarul nostru am dedicat-o prietenilor blanosi si torcaciosi!
 
 
P.S. Unde mai pui ca tine si cald la picioare :)
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Advent Day 2- Mosi si Moase cocoloase

Repede, repede cu ziua No2 ca suntem in urma!
 
 
 
 
Pentru a doua zi de Calendar de fapte bune vreau sa va prezint aceasta comunitate inimoasa organizata pe Facebook- Mosi si Moase.  Ce isi propun ei pentru anul acesta? Doresc sa poata oferi sarbatori putin mai vesele celor "850 de prichindei care i-au scris lui Moş Crăciun. Copii găsiţi pe străzi, copii abandonaţi la naştere sau pe care părinţii fără posibilităţi financiare îi lasă în timpul zilei în centrele din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) sector 2. ".
 
Da, ati vazut bine: 850 de copii! Pana acum ne-am adunat 28 de Mosi in numai cateva zile, insa pana la 850 drumul e lung. Eu va rog sa va alaturati grupului si sa alegeti o scrisorica adresata Mosului. Puteti face asta pana pe 15 decembrie ca, apoi, pe 19 decembrie sa ne ducem cu pachetele frumos ambalate sa le predam la Centru. Mosii si Moasele puteti fi chiar voi!
 
 
 
Veniti Mosi sau Moasa cocoloasa alaturi de noi?
 
Nu uitati sa raspanditi vestea, poate aveti prieteni dornici sa faca o bucurie!
 
Daca va e greu cu timpul sau nu sunteti din Bucuresti, dar ne cunoastem fie si virtual, ma ofer sa fac eu acest commission pentru voi! Imi trimiteti banii, cumpar jucaria, va confirm prin bon/chitanta si duc jucaria cu fundita rosie mai departe! Sau il comandati online platind tot asa si folositi adresa mea, solutii gasim, Mosi sa fim!
 

Advent Day 1- How it's made

Si, cum promiteam ieri, m-am pus pe treaba! Si ce treaba! Am realizat Calendarul de fapte bune din ideea propusa in articolul anterior si, daca tot a iesit atat de dragut, am zis sa impartasesc cu voi si manufacturarea lui. Nu necesita cine stie ce abilitati in arts&crafts, dar aveti nevoie de ceva rabdare si concentrare.
 
 
Necesar: - o imprimanta- preferabil sa apelati la ceva centru sau prieteni dotati in ale printarii, minunat ar fi sa aiba o imprimanta A3 color care sa primeasca si hartie cu densitate mai mare sau carton subtire;
              - aproximativ 30 de coli A4 sau A3 cu densitate ridicata- printul are 28 de pagini dar este bine sa aveti si in plus pentru micile ajutoare care or sa aiba grija sa va lase fara materialul de lucru;
              - foarfece pentru hartie;
              - lipici;
              - putintica rabdare si vreo cateva ore bune la dispozitie;
 
Pentru ca eu doresc sa pun in cutiute mici ravase din hartie am printat fisele de lucru in format A4. Rezulta astfel cutiute cu latura de 6 centimetri. Nu sunt suficient de mari pentru a pune jucarii, poate mici jucarioare gen surprise Kinder- pentru cei care doresc sa il foloseasca in sensul classic- dar destul de mari sa puteti pune bombonele, globulete, mesaje, flori, mici ravase cu povesti sau colinde. Daca doriti ca in cutiile rezultate sa puteti pune jucarii mai mari sau alte obiecte mergeti pe un print A3, aveti grija ca hartia sa aiba tinuta sau sa fie un carton mai subtire. Daca nu dispuneti de imprimata acasa, verificati dupa printare daca aveti toate cele 28 de pagini (asa cum eu nu am facut) si poate alegeti sa printati cateva in plus pentru a tine si copiii ocupati. Daca sunt destul de mari incat sa va ajute cu atat mai frumos.
 
 
 
 
Decupati cu atentie pe liniile indicate. Pe cat mai mare precizia, pe atat or sa arate mai frumos si imaginea finala se va imbina mai bine.
 
 
 
Indoiti pe liniile punctate toate laturile si zonele de imbinare ale cutiutelor. Indoiti bine pentru a le putea lipi mai usor la pasul urmator.
 
 
 
 
Marginile de imbinare sunt marcate cu Glue si No Glue, evident lipim maginile folosind lipici pe laturile marcate Glue. Preferabil un lipici lichid pentru hartie. Merge mai repede decat unul solid. Potriviti intai marginile in ordinea logica a formarii cutiei- faceti intai o proba fara lipici- pentru a va scuti de nervi si lipici pe degete.
 
Fiecare cutiuta necesita aproximativ 10 minute pentru a fi realizata. Deci daca aveti ajutoare nu ezitati sa le puneti pe linia de productie :). Si eu am avut un ajutor de baza, NOT!
 
 

 
 
Lasati cutiutele sa se usuce inainte de a le umple si a le inchide capacul. Puteti folosi o picatura de lipici pentru a lipi usor si capacul. Puteti pune in interior si fasii de hartie creponata pentru a creste "suspansul" cautarii in cutie. Dupa golire este bine sa le umpleti cu hartie pentru a oferi stabilitate constructiei. Ce este foarte frumos in legatura cu acest print este faptul ca are imaginea prezenta pe ambele parti asa ca dupa ce ziua a trecut le puteti intoarce invers si imaginea baradului se pastreaza.
 
 
Bradutul nostru arata cam asa:
 








 
Spor la lucru!
 
Ne revedem in Advent Day 2 cu prima fapta buna!

luni, 1 decembrie 2014

Calendar de fapte bune

N-as fi vrut sa treaca ziua de ieri fara sa apuc sa scriu despre ea. Cu toate ca stiam ca si astazi emotia va fi la fel de puternica. Poate chiar mai puternica dupa ce oboseala si amorteala aveau sa se duca. Dar vroiam sa fie in ziua in care am vazut iar oameni plangand coplesiti de emotie. Oameni care isi pun tot sufletul in joc si tremura din prima pana in ultima clipa de teama ca nu cumva sa nu iasa totul minunat pentru oamenii pe care doresc sa-i ajute. Oameni care stiu sa ofere chiar si atunci cand la ei nu este prea plin. Si nu ma refer la bani, obiecte, lucruri materiale. Ci la a da suflet. Pentru ca a face ceva pentru altii, a daruit si altora din tine, la asta se refera: la suflet! Asta e greu! Dar tot asta este la fel de frumos! Insa cand ma asterneam mai frumos la scris, o frunte fierbinte s-a lipit de bratul meu. Matilda ardea si toate gandurile mele trebuiau sa mai astepte o zi.
 
 Ieri, la "strigarea" Luminitei, ne-am adunat intr-o gasca inimoasa si am gatit sub indrumarea lui "boss" Copolovici 130 de meniuri pentru batranii si tinerii cu nevoi speciale cazati in trei dintre Centrele Sociale ale Sectorului 6. Gazda a fost Centrul Floare Rosie. Ii spun gazda pentru ca asa m-am simtit acolo, ca un musafir drag. Oamenii ne-au primit, ne-au pus bucataria si rabdarea lor la dispozitiei, ne-au zambit si imbratisat ca si cum am fi fost intr-o familie. Lidl a pus la bataie alimentele, noi mainile mai mult sau mai putin dibace si mult suflet. Si suflet am primit inapoi. A fost o experienta grea si frumoasa in acelasi timp. Am privit in ochii batranilor cautand acolo dragostea pe care bunica o avea pentru noi. Am privit cu teama viitorului dar si cu speranta ca o sa ajungem intr-o zi bunici. Am primit totul cu acceptare si impacare. O impacare de care in mod egoist aveam nevoie.

M-am dus acolo hotarata sa ma "ascund" in bucatarie. Sa ajut cu ce pot, dar sa stau departe. Pentru ca simteam ca acum nu am destul ca sa am si de dat. Ca n-as sti ce sa le spun ca sa le fie mai usor. Ca n-as avea de unde sa le dau si lor cand simt ca n-am nici pentru mine. Insa am gresit. Asa cum am gresit si atunci cand am decis sa nu ma mai implic. Cand am simtit ca incep sa ma golesc de sentimente in fata suferintei. Ca sunt prea salba sa strang maini care tremura cu multumire, ca sunt prea sensibila sa vad lacrimi de copii cand se bucura pentru o jucarie veche. Cand am crezut ca nu este corect fata de copilul meu atunci cand veneam acasa plangand pentru durerea altora. Am gresit. Aveam de unde da. Pentru ca sufletul creste cand dai, nu se face mai mic. Am gresit. Sa fii sensibil si delicat in suflet e un castig, nu o problema. Si am gresit cand mi-am ferit lacrimile in fata copilului meu. Si Matilda ar trebui sa vada mai mult din lumea ce ne inconjoara, nu numai balonul nostru roz.

Ieri mi-am recastigat o parte din mine. Una fara de care m-am simtit un om amortit. Pentru ca era unul dintre cele 3-4 lucruri care ma fac sa fiu EU. M-am nascut un om cu dorinta de a ajuta. Imi vine in mod natural si nu stiu cum e sa spui "nu" cand cineva are nevoie de un lucru care sta si in puterea mea. Nu stiu cum e sa treci pe langa o situatie in care as putea schimba ceva in bine, unde as putea face ceva. Fie ca e vorba despre o hartie pe care o ridic de pe jos, fie ca imi pun tot timpul si energia in a implini un proiect mai mare. Eu sunt copilul care trecea melcii strada si nu vad de ce as schimba asta... Pentru ca sufletul cand dai din el creste si mai mult la loc!


Asa ca mi-am propus sa am o luna plina. Plina de bine! Si pentru ca este o "moda" a Calendarului cu daruri, eu vreau un altfel de calendar de Advent. Unul cu fapte bune. In fiecare zi un lucru bun facut din suflet. Fie o donatie acolo unde este nevoie. Fie o masa calda pentru un batran. Fie o jucarie pentru un copil. Fie o hainuta. Orice. Dar sa fie un dar din suflet. Poate fi si o vorba buna acolo unde este nevoie de ea. Mi-am propus 25 de zile de bine cu mine. De bine cu ceilalti. Puteti incerca si voi! O sa va impartasesc in fiecare zi de aici pana la Craciun locurile si lucrurile de facut bine. Poate va simtiti apropiati de unul dintre ele. Ori poate ca uneori ne este mai usor in toata zapaceala asta in care traim sa ne indrume cineva. Asa ca va rog si pe voi sa-mi trimiteti ideile voastre sau actiunile pe care le intalniti in aceasta perioada. Multumiri!

Calendarul nostru va arata cam asa, iar ideea o gasiti aici (gasiti fisele pentru printat si realizat cutiutele) - Multumim Monica pentru sugestie!




 
 Multumiri si fetelor dragi alaturi de care mi s-a intamplat prima fapta buna: Luminita, Laura, Mihaela, Mara, Ana, Gabriela, Monica, Mihaela, Veronica, Ana Maria.

joi, 20 noiembrie 2014

Despre viata, despre timp, despre ei



Stau noaptea in pat si o ascult. E in cealalta camera. Inca nu m-am obisnuit cu schimbarile acestea "locative", dar incerc sa nu ma mai ridic din pat si sa ma duc sa o verific. Dar de dormit tot nu dorm. Stau si ascult. Respira. E liniste. Si daca inchid ochii si ascult atenta... parca o aud cum creste. Creste... Au trecut trei ani, sapte luni si zece zile. O adu cum creste si-mi amintesc... Imi amintesc ca asa cum ea creste, atat de pe negandite, tot atat de repede si eu ma indrept catre.... Si eu, si ai mei. Parca mai ales ei. Pentru ca eu sunt undeva la o teoretica jumatate. Ei sunt... ei sunt la un practic sfarsit. Asa cum anii ei sunt inca multi, multi de crescut, pe atat sunt ai lor de putini. Si apoi n-or sa mai fie. Si ma scutur de gand...
 
Insa, paradoxal, de cand am adus pe lume aceasta noua viata, am devenit constienta de cum zboara timpul. Uneori il simt cum trece atat de repede ca doare. De cat de repede cresc ei. De cat de repede ne ducem noi. De cat de putin timp mai am alaturi de parintii mei. De cat de norocoasa sunt ca-I mai am. Ca le pot auzi vocea. Vedea zambetul. Asculta sfatul. De cat de norocoasa este fetita mea ca inca ii mai avem langa noi, ca are bunici. Ca a simtit aceasta dragoste. Ca am avut amandoua norocul sa o avem pe "mamaie" care sa ne iubeasca cu intensitatea unei mame, dar cu blandetea de care numai un bunic este capabil. Ca l-a avut si il are pe tataie- cel mai iubitor-cu-lacrimi-in-ochi de fetite tata si bunic. Tata si-a dorit foarte mult o fiica, insa simt ca abia prin ea se simte cu adevarat fericit.
 Suntem putini, foarte putini in familia noastra. Iar parintii mei au ramas cu atat mai pretiosi. Ei sunt batranii familiei acum... Mi-a fost foarte greu sa accept asta. Mi-a fost foarte greu sa-i las sa imbatraneasca, sa-i las sa fie batrani. Am refuzat si m-am luptat cu ei. M-am revoltat cand am vazut semnele ca nu mai sunt cei de acum 35 de ani, cei care erau cand m-au facut si cum erau "obligati" sa ramana. I-am certat, poate chiar jignit. I-am acuzat ca nu fac nimic, ca nu se pot lasa prada batranetii. Am gresit. Asta este drumul. Timpul. Viata. Ei sunt batranii familiei acum. Suntem norocosi sa-i avem!

Pe 30 noiembrie am onoarea sa fac parte dintr-un grup de oameni  care isi doresc sa ofere o zi frumoasa batranilor din Complexul Social Floare Rosie  sectorul 6. Luminita a gandit si pornit aceste frumos proiect si a atras langa ea oameni generosi si o foarte utila sponsorizare din partea Lidl. Tot parte din aceasta surpiza- adica un pranz gatit special pentru cei 130 de batrani aflati in centru- este si echipa Taste Learners condusa de Copolovici- responsabili principali cu gateala :). Trupa de teatru Improvisneyland isi va aduce aportul alturi de "prestatorul de servicii culturale catre populatie"- cum ii place sa-si spuna- violonistul Iustin Galea.
 
Pentru ca mereu fondurile nu sunt suficiente sau pentru ca mereu nevoile sunt mari, ne-am propus sa facem si o stranger de fonduri pentru batranii din centru- multi dintre ei singuri pe lume, parasiti, bolnavi. Daca doriti sa participati o puteti face in doua moduri: donand direct in contul gestionat de Fundatia Comunitara Bucuresti present in banner-ul de mai jos:


sau puteti participa in cadrul licitatiei Talcioc Urban, deschisa ieri, accesand linkul: https://www.facebook.com/events/904065149611125/

Am inceput sa urc si eu produsele pe care doresc sa le donez cu aceasta ocazie iar primul este o rochita speciala. Produsul este nou si cred ca isi asteapta petrecere unde va fi purtat! Mai multe detalii si imagini gasiti pe pagina licitatiei!




Rochie Traffic People comandata in UK prin Asos marime XL (14-16 UK) ceea ce ar insemna un 42-44 in marimi europene. Dimensiune bust 95-105 cm, talie 78-83 cm.
 
Rochita este diafana, fluida, usoara si cu un efect wow! Talia este usor inalta deci ar avantaja si pe cineva cu ceva forme de ascuns. Nu are bretele dar croiul ii asigura stabilitate- nu va aluneca de pe sani .
 
Lungimea este pana sub gamba pentru o persoana cu o inaltime peste 1,65. Parerea mea este ca se potriveste... mult mai bine pe o silueta inalta. Cine doreste un plus de efect ii poate pune o crinoline/jupa de tull. Se inchide cu fermoar lateral si capsa de siguranta.

joi, 13 noiembrie 2014

Back from The Black Hole


Nu stiu daca ati trait sentimentul de viata paralela, de viata care nu va mai apartine si traiti ca un simplu chirias al vietii in care respirati. Ca tot ce se intampla in jurul vostru este ca o piesa de teatru, in regia altuia, si tot ce poti sa faci este sa fii spectator sau sa incerci macar sa mergi si tu cu piesa. Lipsa de control, lipsa de decize, jocul altora nu al tau. O stare din care nu poti iesi, care te duce cu ea si care nu te lasa sa respiri. O neputinta care iti ajunge pana in maduva oaselor si care te face sa nu mai vrei sa decizi nimic, sa mai faci ceva, sa nimic. In urma cu mai bine de o luna m-am surprins in starea asta. De viata straina, de om strain de mine, de spectator. Atat de mult m-am luptat si atat de rau am oboist incat m-am desprins, am plutit. Am trait pentru Ea si nimic mai mult. O persoana straina de mine si de vointa mea. Apoi am simtit ca incep sa ma pierd si de Ea, iar asta a fost momentul in care m-am trezit. Ea avea nevoie sa o apar si era timpul sa ma intorc la noi.

Totul incepuse acum vreo sase luni si cu timpul pusese stapanire pe fiecare coltisor. Pe nesimtite, incet, fara sa-mi dau seama. Treptat motorul meu interior se racea, si vointa sa-l repornesc disparea. Am cedat teren, si cedat, si cedat pana cand pentru mine nu mai ramasese nicio farama pe care sa stau. M-am inchis. M-am adormit. O oboseala incredibila. O lipsa de energie cum nu am mai simtit. Un efort teribil de a functiona in fiecare zi. O copleseala de mult prea mult. De mult prea greu. Am preferat sa nu mai simt si sa nu mai lupt. Sa las totul sa curga, sa faca altii, eu sa execut. A fost o lupta sa ies de acolo, sa ma intorc din universul paralel in care ma exilasem. A trebuit sa ies, sa revin.

Totul a inceput cu plecarea ei. A persoanei pe care fara sa vreau o investisem cu o mare putere asupra vietii noastre. Plecarea bonei. Am realizat abia mai tarziu cat de mult ajunsesem sa depindem de acest strain. Un om pe care-l plateam sa fie parte din familia noastra. Un om care substituia lipsa celuilalt om care ar fi trebuit sa fie acolo. Sau, de fapt, lipsa mea. Lipsa mea pentru ca eu trebuia sa fiu si celalalt om. Un om strain caruia i-am dat puterea sa ne bulverseze complet prin simpla plecare. Plecare intr-un moment foarte prost, sau orice moment ar fi fost la fel de prost. Insa atunci nu aveam plan de acoperire. Aveam unul, dar pentru mult mai tarziu. Si, asa, de pe o zi pe alta echilibrul nostru s-a dus, complet. Si a trebuit sa dansam mai departe pe sarma subtire fara sa avem timp sa ne revenim din ameteala. Iar eu am cazut.

Pentru prima data in cei 3 ani de parinte singur, ba chiar in cei 4 ani de cand copilul acesta fusese conceput, a fost peste puterile mele de om. Viata asta a fost prea mult. Si am trecut prin mult greu, insa niciodata n-a fost mai multa decat as fi putut duce. Mi-am asumat tot, am dus tot, am invins tot. N-am fost niciodata o neputincioasa si nici nu credeam sa devin. Pana cand m-am lasat invinsa. M-am lasat coplesita si am insistat intr-o alegere pe care o vedeam de neschimbat. Nu ma mai vedeam sa o iau de la capat, nu mai puteam sa o vad iar suferind atat, nu mai puteam sa o supun iar la atata chin.

Si nu vorbesc despre nu stiu ce boli apocaliptice, despre nu stiu ce catastrofe. Ci vorbesc despre gradinita. Pe mine m-a infrant gradinita! Suferinta copilului meu in adaptarea in acea gradinita pe care eu am ales-o. Transformarea prin care trecea. Pierderea veseliei, a bucuriei din ochii ei minunati. Cearcanele care-i cresteau de la o zi la alta. Parul pe care-l adunam de prin casa si-l vedeam tot mai rar pe capul ei. Prostia in care am insistat ca-i va fi totusi bine acolo, ca mai avem nevoie de timp. Prostia in care m-am lasat convinsa ca de fapt copilul este problema, nu gradinita care o anula pe zi ce trecea. Prostia in a recunoaste ca am gresit si ca orice moment este cel mai bun sa spunem stop. Prostia in a crede ca daca insist ceva se va schimba si ca se vor lua masurile ca acea persoana gresita va fi inlaturata de acolo. Caci, da, nu copilul era problema, nu era ea, iar asta as fi trebuit sa stiu din prima clipa cand a inceput sa fie speriata, sa se fereasca, sa planga, sa faca pipi pe ea, sa suga degetul, sa nu mai doarma si sa nu mai manance. Toate astea nu se intamplau pentru ca era ea un copil neadaptat. Pentru ca nu era ea un copil bun. Toate se intampalu pentru ca mediul era cel gresit. Iar eu nu am vrut sa accept asta. Nu am acceptat pentru ca eram prea obosita sa o mai luam de la capat. Sa mai caut iar, sa mai stau iar, sa mai vad o adaptare, sa mai aud copii plangand, sa mai vad copii suferind.

A fost nevoie sa vad cu ochii mei cum educatoarea imi pedepsea copilul. Sa vad cum o smucea. Cum o trantea pe scaun. Cum o frustra si stresa permanent. Cum o scotea pe hol sa planga. Sa vad cum atunci cand a fost confruntata nu i-a tresarit un muschi pe fata, ba chiar sa spuna extrem de senina ca ea nu a facut si nu mi-a spus niciodata lucrurile aduse in discutie. Am avut nevoie de trei discutii cu conducerea acelei gradinite ca sa iau decizia. Mult prea tarziu, dar totusi la timp. Am ales cu sufletul greu sa imi retrag copilul dintr-o gradinita care in teorie parea perfecta. O gradinita care avea atat de multe lucruri bune incat refuzai sa le vezi pe cele rele. Dintr-o gradinita asupra careia se mai lamurisera si altii si imi spusesera cu mare tristete sa nu-mi duc copilul acolo. Dintr-o gradinita unde au ramas multi copii dragi noua de care Matilda inca vorbeste zilnic. A trebuit sa accept ca am ales foarte prost pentru ea. Ca cea mai mare greseala a fost sa inscriu copilul intr-o gradinita fara sa stiu cine va fi omul care se va ocupa de copilul meu. Nu o sa mi-o iert niciodata. Am supus-o pe Matilda unui greu pe care nu pot sa mi-l iert!

Aceasta alergere proasta m-a costat parte din sufletul meu. A trebuit sa ma anulez pe mine ca sa nu mai vad suferinta evidenta prin care Matilda trecea. M-am lasat convinsa ca pur si simplu are ea un inceput mai greu, o adaptare mai grea, ca e ea obisnuita cu relatii mult mai blande si mai negociate. Ca eu am gresit crescand un copil obisnuit sa aiba o parere si ca acea parere sa fie respectata. Ca am gresit crescand un copil liber si capabil sa aiba propriile "chefuri" si nevoi. Ca am gresit in tot ce am facut eu ca parinte. Aceasta alegere gresita m-a costat prima despartire prelungita de Matilda in acesti 3 ani jumate. A trebuit sa o duc la bunici la tara pentru doua saptamani. Nu am avut alta solutie. Am luat decizia sa o scot complet din mediu, sa se detaseze. Sa o ajut sa isi revina din isteria in care intrase. Din plansul necontrolat, din crizele teribile pe care le facea atunci cand gresea si cel mai mic lucru. A fost nevoie sa planga sufocat 30 de minute pentru ca nu se asezase "corect" la masa pentu a-mi spune ca destul e destul si gata. A fost, de altfel, si ultima zi de gradinita de cosmar. Am linistit-o, am luat-o in barate si am vorbit cu ea asa cum uitasem sa fac in ultimele luni. Si am ascultat-o pentru prima data cu adevarat. Iar m-a rugat si mi-a spus ca nu mai vrea acolo. Am asigurat-o ca nu o sa mai mearga. M-a luat in brate si mi-a spus ca ma iubeste! Pentru prima data in toata viata ei a spus asta simtind asta ca un om mare! Se intampla acum sapte saptamani si inca mi se strange stomacul de greul care i-a fost.


Maine se fac patru saptamani de cand este la noua gradinita. Gradinita unde adaptarea a durat… trei minute! Nu trei saptamani cu mine prezenta cat a durat dincolo. Nu a trebuit sa fac de garda pe holul gradinitei, sa o incurajez, sa nimic. Pur si simplu am mers, a intrat in sala si atat. Ne pregatisem pentru alte saptamani de cosmar, pentru plans si lupte. Dar n-a fost nevoie de nimic din toate astea. In prima zi a stat cateva ore, in a doua jumatate de zi iar din a treia a stat la program intreg de opt ore. Dupa prima zi ne-a spus in soapta si cu teama: "Mami, aici avem voie sa cantam!" "Mamaie, aici avem voie sa dansam!". Da, i-a fost greu cu noii oameni, cu noii copii, cu noile reguli. Dar a avut parte de intelegere, atentie, dragoste, blandete. Au reusit chiar sa o linisteasca si sa o ajute sa doarma la pranz. De o luna nu mai dormea la pranz pentru ca, nu se stie cum, la fosta gradinita a fost despartita de jucaria ei de somn. Ei afirma ca ea nu ar mai fi vrut-o, eu nu o sa cred asta in vecii vecilor. Chiar in clipa aceasta isi are jucaria si doarme cu ea. Pentru ca jucaria aceea este propteaua si companionul ei de cand s-a nascut. Nu ar fi renuntat la ea fara sa fie fortata, plangea noaptea si o cauta de teama ca i-a fost luata. Acum copilul doarme- mai greu, dar doarme-, mananca, se joaca, invata, evolueaza, isi face prieteni. Copilului ii este bine! Iar eu simt ca respir pentru prima data in sapte luni!

In tot timpul asta n-am putut sa scriu. Orice subiect, orice idée as fi avut era coplesita de toate grijile si gandurile legate de gradinita. De tot ce se intampla acolo, de tot ce as fi vrut sa scriu legat de asta si nu scriam tot sperand ca se va termina si lucrurile se vor schimba in bine. M-am blocat, m-am inchis. Am cenzurat tot ce simteam si orice impuls de a publica Jurnalul de gradinita. Atat de mult am strans din dinti si am plecat capul incat am ajuns sa nu mai traiesc viu. Inca nu-mi gasesc toate vorbele, inca nu ma simt in firea mea, inca astept sa "cada si celalalt pantof", inca numi vine sa zic "hop". Insa avem déjà o saptamana in care dimineata nu a mai spus ca nu vrea sa mearga, in care a inceput iar sa se imbrace singura, in care am plecat razand din casa. Dupa atatea luni de plans si groaza, de lupte pentru a o imbraca, de chin… inca nu-mi vine sa cred ca mi-am recuperat copilul, ca vine iar sa o tin in brate, ca rade si se joaca. O sa revin cu multe dintre gandurile adunate in acest timp. Poate ca experienta noastra ar putea ajuta pe cineva in a lua decizia mai repede, in a nu mai astepta, asa cum am facut eu, sa pice o minune din cer.

N-am avut primavara, n-am avut vara, n-am avut toamna! Dar imi doresc sa avem o iarna cum n-a mai fost! Cea mai frumoasa iarna in care sa ne regasim sufletele! Cel mai frumos Craciun dintre Craciunuri! Sa facem lucruri minunate pentru noi si pentru ceilalti!




marți, 4 noiembrie 2014

Aceste luni...

... se rezuma la atat:

Ea: - Te iubeeeesc!
Eu: - Si eu te iubesc!
Ea:- Eu te iubesc mai muuuult!
Eu: - Baaa euuuuu!
Ea:- Baaa euuuu! Cel mai mult!
Eu: - Si tu pe mine, si eu pe tine!
Ea: - Daaaaa!


Ea a avut cea mai mare nevoie de mine. Eu am avut cea mai mare implinire sa fiu acolo pentru ea. Dar suntem bine, ne intoarcem. Ne intoarcem catre lume. Bine v-am regasit!