Prima ei serbare

Calendarul nostru ia astazi o pauza pentru ca am avut serbaaaare! Prima ei serbare de la gradinita, de fapt prima ei serbarea in general. Daca nu sunteti chiar noi pe aici stiti deja ca mie mi-a placut la scoala. Si la gradinita. Mi-a placut sa invat, mi-a placut interactiunea cu ceilalti copii si mi-au placut serbarile. Da- nu mi-a placut mediul impus si mancatul cu forta- dar asta este alta poveste. Insa stiu ca acum este un trend asa sa dam cu pietre si cu strambat din nas dupa serbarile/concursurile/testarile scolare. Ca sunt moartea, ca streseaza copiii, ca ii fac sa fie competitivi si sa invete sistemul de comportament-recompensa. Nu zic, poate sa fie si asa, dar de multe ori mediul propice este facut tocmai de parinti. Insa poate sa fie si nostim, cu relaxare, fara plansete si stres. Si asa a fost astazi la ei, o serbare linistita si copilasi fericiti!

 

Am avut emotii astazi! Mi-e greu cand trece pentru prima data prin situatii in care au nu am avut probleme. Tocmai pentru ca suntem doua firi foarte diferite si nu stiu mereu sa-i anticipez starile. Eu la prima serbare de la gradinita m-am certat cu invatatoarea pentru ca ea ma punea cu fata spre tabloul "conducatorului iubit", eu ma intorceam cu fata spre copii. Si dupa ce s-a intamplat scena asta de cateva ori si toti radeau pe infundate, m-au lasat sa spun poezia cu fata spre copii. Dar eu nu eram nici timida, nu aveam nici soiul ei de incapatanare, nu aveam genul ei de blocaj cand se simte "incoltita". Iar Mati e copilul caruia daca-i spui ca nu-ti mai aduce Mosul cadou daca nu x sau y, iti spune ca ea are oricum destule jucarii si ca nu mai are nevoie de altele. Deci nu stiam in ce dispozitie se va afla expusa, acolo, in fata parintilor. Nu stiam ce o sa faca. Poezia a memorata-o dupa trei citiri, dar zicea ca nu vrea sa o spuna, ca nu-I place. Nu stiam daca se va pune presiune pe ei, nu stiam daca se va intimida, daca va plange, daca se va bloca si va auzi reactii ciudate din partea celorlalti. M-am plasat strategic in campul ei vizual sa o pot salva in caz de panica. Dar n-a fost nevoie. Chiar m-a surpins cu starea ei de bine si de relaxare. Nici nu stiam ca au pregatit si 3-4 cantecele- pe care le-a cantat cap coada. Copilul meu creste si are nevoie din ce in ce mai putin sa fie salvat!

 

Prima poezie de la gradinita:

Scrisoare (Otilia Cazimir)

Mos Craciune, toti imi spun
Ca esti darnic si esti bun
 Eu iti spun mai-nainte
Ca sunt fetita cuminte,

Si-ti mai spun, asa, sa stii,
Ca eu nu-ti cer jucarii,
Cum ti-ar cere alti copii
Insa nu m-as supara
Daca tot mi-ai da ceva!

 

Si cadoul inspirat care a trebuit montat cum am ajuns acasa si pusa in scena una bucata piesa de teatru :)

Multumim oamenilor draguti de la Gradinita Elite - Emilia, Ioana, Celina- care au organizat serbarea asta cu minim de stres pentru copii!













Asa aratau gandurile mele aseara, inainte sa lesin de somn si inainte sa se imbolnaveasca iar pisoiul! Timp sa ma plictisesc: zero!

Serbari frumoase si linistite sa aveti! 

 

Advent Day 7- ShoeBox, editia a 8 a

Se termina prima saptamana din Calendarul de fapte bune si vreau sa va vorbesc despre un ultim proiect umanitar- saptamana viitoare o sa va povestesc despre sapte lucruri care fac bine spiritului meu. Despre prieteni cu maini dibace si suflete luminoase. Acum, insa, despre ShoeBox, un proiect inceput acum 7 ani si care a reusit anul trecut sa imparta 30.669 cadouri. Si tot atatea bucurii pentru copiii sarmani din Romania.

Inceputa in 2007 in familie, ca sa-l invatam pe baiatul nostru sa imparta din jucariile si hainutele lui cu alti copii, mai saraci din bloc, dusa apoi la zona orasului Cluj Napoca (faceam “reclama” pe status de yahoo messenger si grupuri de mail), pentru ca in 2013 sa fi adunat deja 30.669 de cutii, de la romanii din 8 tari, 66 de orase si 107 centre de colectare, proiectul ShoeBox reprezinta o incercare minuscula de a face lumea un loc mai frumos. In fiecare an, in preajma sarbatorilor de Craciun, vrem sa punem un zambet pe chipurile a zeci de mii de copii sarmani din orasele in care locuim. 

ShoeBox NU este Mos Craciun, reni si alte fiinte magice, ci este despre oameni care ajuta alti oameni, despre altruism si compasiune. 

Daca deschidem bine ochii o sa gasim la fiecare colt de strada un copil sau adolescent singur, flamand, infrigurat si parasit. Nu salvam lumea cu o cutie de pantofi umpluta cu dulciuri si alte lucruri, dar vom invata, in timp, sa ne gandim la ceea ce avem si nu le ceea ce ne mai dorim. Vom invata sa pretuim perna pe care ne odihnim capul seara sau pe fularul de la gat. Vom invata sa radem vietii in fata si sa apucam cu amandoua mainile de viitorul nostru. 

Experienta ShoeBox este pentru mine o lectie de viata, repetitiva, consecventa si indubitabila ca romanii sunt minunati! Dupa revolutia din ’89, ani la randul am primit “ajutoare” de prin tot felul de tari. Ne miram cum de le pasa la strainii acestia, care traiesc la mare departare de noi, de soarta celor care traim in Romania. Am ajuns sa gandesc acum ca daca nu dau celui de langa mine, ajung sa fiu sarac cu buzunarele pline cu bani si acru, avand camara plina de miere. 

Dar din dar se face raiul spune zicala si eu zic cutie din cutie se schimba realitatea unui copil sarman, in prag de Craciun. 

Va multumesc tuturor celor care in ultimii 8 ani ati fost partasi acestui minunat proiect.  

Va multumesc tuturor celor care, printr-o cutie cu bunatati, ati adus bucurie in inima unui copil si ati permis luminii si emotiei sa cuprinda Romania si romanii aflati in afara tarii.

Mergem mai departe …

Valentin

 

Aceste este mesajul lui Valentin de pe www.shoebox.ro - Cadoul din cutia cu pantofi. Conceptul este simplu si ai nevoie de: o cutie goala pentru pantofi (intreaga si cu capac), hartie pentru impachetat cadouri, foarfeca, lipici, un cadou (fie nou, fie unul in stare foarte buna pe care-l ai deja). Apoi imbraci cutia in hartie pentru cadouri- si corpul si capacul. Hotarasti ce doresti sa pui in ea cu gandul la unul dintre copiii sarmani pentu care acest proiect a aparut- dulciuri (neperisabile), produse pentru igiena, jucarii, hainute (manusi, caciula, soseste groase), o felicitare cu ganduri bune, etc. Puneti in cutie ceea ce poate intra, cadoul sa fie ceva utilizabil, ceva ce ati fi vrut si voi sa primiti sau ce credeti ca un copil si-ar dori, ceva practic. Poti face cate cutii doresti.

 

 

Proiectul nu-si propune sa colecteze donatii deci nu duceti sacose, cutii, mobile, obiecte electrocasnice asa cum bine spun organizatorii  la Pasul 3 aici.  NU lipiti capacul cutiei, el va fi lipit dupa ce se va pune eticheta potrivita sexului si varstei copilului. Copiii au intre 2 si 18 ani (din experienta anilor trecuti segmentul 14-18 ani nu a fost foarte bine acoperit, poate va orientati spre un coil mai mare). Aduceti cadoul la unul dintre centrele de colectare pana pe maxim 15 decembrie. Centrele le gasiti aici. Pentru cei care nu au centre in orasul/zona lor pot trimite coletul la adresa: Valentin Vesa (iQuest Technologies), Calea Motilor 6-8, Cluj-Napoca, 400001, Cluj. Ma puteti suna si pe 0758 083 786.

 

 

 

Pentru mai multe informatii in timp real accesati Pagina de Facebook Shoe Box aici.

 

Spor la impachetat!

Advent day 6- Zi de tinut in brate

Este sambata seara, afara-i frig, in casa bine. Am in brate un copil iubit si in bratele de copil am o pisica torcacioasa. Sunt amandoi calzi si moi si stau cuibariti ca sa primeasca dragoste. Inchid amandoi ochii si parca o aud si pe ea torcand usor a bine. Avem burtile pline de ciocolata- pana si pisoiul a primit niste gustarele speciale- nu cred sa ni se mai intample azi vreo mancare sanatoasa. Dar e bine. Sunt cu ea. Suntem bine. Ne avem si ne iubim. Este putinul ala care face cat Tot.

 

 

 

 

Mi-am dorit sa am o zi in care sa o tin in brate, in care sa ne uitam pe pozele din anii trecuti, in care sa nu facem nimic impus. Sa stam si sa ne oferim iubire.

 

Sarbatoare de Sfantul Nicolae minunata sper ca ati avut!

 

 

Advent Day 5- Dravet Romania- Ateliere cu fluturi si Lansare de carte

Suntem in ziua cinci a Calendarului de fapte bune si vreau sa va vorbesc despre prietenii de la Dravet Romania. Daca va indreptati acum privirea in partea dreapta a paginii o sa gasiti acolo imaginea-link care va conduce spre Dravet Romania. Mai precis in micul lor magazin online de unde puteti cumpara produse proprii, astfel facand o sponsorizare a activitatilor/initiativelor pe care Asociatia Dravet Romania le desfasoara. Nu este pentru prima data cand va scriu despre ei si probabil nici ultima, cred cu tarie in forta acestor parinti speciali care se lupta zi de zi pentru viata copiilor lor.

 

Sindromul Dravet, cunoscut şi sub denumirea de Epilepsie Mioclonică Infantilă Severă (EMIS), este o formă rară şi foarte gravă de epilepsie, pentru care nu există, în prezent, nicio modalitate de vindecare. Convulsiile apar în primul an de viaţă la copilul dezvoltat normal. Primele crize convulsive sunt de cele mai multe ori de lungă durată (status epilepticus) şi în cel de-al doilea an apar şi alte tipuri de crize. Toate tipurile de crize sunt deosebit de rezistente la medicaţie, iar prognosticul pentru Sindrom Dravet este descurajator.

Persoanele cu sindrom Dravet au un risc crescut de SUDEP (sudden unexplained death in epilepsy – moarte subită în epilepsie), şi se confruntă şi cu alte condiţii morbide care trebuie, de asemenea, tratate cu atenţie. Copiii cu Sindrom Dravet nu vor depăşi această condiţie, care le afectează toate aspectele vieţii de zi cu zi.

 

 Ei au infiintat Asociatia Dravet Romania prin care desfasoara activitati dedicate copiilor cu afectiuni neuronale si in special pentru copiii cu afectiuni epileptice rare. Unul dintre proiectele lor importante este Centrul de zi Exista Speranta deja functional in Bucuresti. “Există Speranță” pentru copiii cu epilepsie cu vârstă preșcolară care nu pot fi integrați în învățământul de masă. Pe lângă programul de socializare, centrul ar urma să le ofere acestora și posibilitatea de a urma diferite terapii necesare unei dezvoltări armonioase – kinetoterapie, logopedie, PECS, terapie ocupațională și psihoterapie.

De asemenea, părinții copiilor vor putea să se organizeze în spațiul centrului în grupuri de suport și să discute diferite subiecte care îi preocupă, atât între ei, cât și împreună cu psihoterapeuți.

Centrul “Există Speranță” reprezintă un proiect de parteneriat public-privat, în cadrul căruia Primăria Municipiului București va contribui cu spațiul și utilitățile, iar Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare va finanța – prin sponsorizări obținute de la persoane fizice și juridice – dotările necesare.

Inițiativa are loc în contextul în care, în prezent, copiii cu epilepsie nu beneficiază de niciun astfel de amplasament, iar faptul că toate terapiile necesare vor fi disponibile într-un singur loc va ușura mult viața familiilor afectate.

Proiectul centrului de zi “Există Speranță” a obținut o finanțare din partea Petrom, fiind declarat “Proiect câștigător în competiția de proiecte Idei din Țara lui Andrei. Un proiect de responsabilitate socială  Petrom”.

 

In aceasta perioada o alta initiativa de al lor are nevoie de sprijinul nostru: Ateliere cu Fluturi. Proiectul participa in Campania Te implici si poate fi votat dupa logarea pe site (trebuie creat un cont, dar dureaza un minut). Mai sunt sapte zile in care mai puteti vota. Despre Ateliere cu Fluturi initiatorii spun:

Proiectul propus finanțării urmărește dezvoltarea unui pilon de terapie prin artă, care să completeze programul integrat de terapii pentru copiii cu epilepsie oferit în cadrul centrului Există speranță. Astfel, atelierele vor completa şedinţe de logopedie, kinetoterapie, consiliere psihologică, terapie ocupaţională, PECS, camere pentru stimulare senzorială etc. – terapii care să aibă continuitate şi de care copiii să poată beneficia, de preferat, zilnic. Prin acest program, se urmărește favorizarea accesului copiilor care suferă de epilepsie la o serie de activităţi care să îi ajute în dezvoltarea senzorială şi, totodată, să creeze condiţii propice de relaţionare şi socializare, într-un mediu sigur.  

- See more at: http://teimplici.ro/index.php/proiecte/view/id/41#sthash.NXqFZ4eG.dpuf

 Finanțarea solicitată va acoperi costurile pe care le presupune dezvoltarea unui program de ateliere de terapie prin artă, denumite „Ateliere cu fluturi”, ce vor avea loc la centrul de zi pentru copiii cu epilepsie „Există Speranță”, deschis de Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, Direcția Generală de Asistență Socială. Fluturele este în întreaga lume simbolul epilepsiei, iar centrul este prima facilitate din România specializată pentru copiii cu epilepsie de vârstă preșcolară și va fi deschis până la finalul anului 2014. În cadrul centrului copiii cu epilepsie – al căror acces la grădinițele obișnuite este adeseori limitat – vor beneficia de educație și de programe de socializare, precum și de terapiile necesare. Scopul proiectului este de a creşte aptitudinile senzoriale, de socializare, de exprimare a emoţiilor, precum şi de a favoriza integrarea socială pentru copiii cu epilepsie. În paralel, părinţii acestora vor beneficia, la rândul lor, în cadrul centrului de zi, de activităţi de socializare, acest lucru contribuind la crearea unui grup puternic de facilitatori pentru schimbarea condiţiilor limitate de acces la educaţie pentru copiii cu această afecţiune. În România, epilepsia afectează aproximativ 23.000 de copii şi adolescenţi, potrivit singurului studiu disponibil pe această temă (“Date actuale ale incidenţei şi prevalenţei epilepsiilor la copil şi adolescent”, autor Catrinel Iliescu, Societatea de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului din România). Cu toate acestea, comunitatea familiilor cu copii cu epilepsie este încă în formare, anterior înfiinţării Asociaţiei pentru Dravet şi Alte Epilepsii Rare neexistând niciun serviciu care să li se adreseze. Progresele deja realizate de Asociaţie în zona identificării şi creării unei baze de date cu copiii suferinzi de asemenea afecţiuni şi în furnizarea unor servicii de suport şi informare pentru familii, trebuie completate încă de disponibilitatea unor servicii absolut necesare pentru a ajuta copiii şi uşura viaţa acestor familii - aşa cum sunt cele ce vor fi oferite în cadrul centrului de zi „Există speranţă”. Momentan, parcurgerea terapiilor necesare presupune eforturi sporite atât pentru copii, cât pentru familiile acestora, iar în lipsa unor soluţii alternative, cel puţin un membru al familiei este nevoit să renunţe la o viaţă activă în câmpul muncii.

 

Ceea ce m-a facut sa-i descopar, de fapt, a fost relatia dintre Asociatia Dravet Romania si fratele meu- Cristian Margarit. Cristi a ajutat asociatia prin consiliere nutritionala- alimentatia copiilor cu Sindrom Dravet fiind foarte importanta si putand ajuta in amelioararea simptomelor bolii. Din aceasta colaborare a rezultat si o carte menita sa-i ajute pe parintii si, speram, terapeutii care au in ingrijire copii cu afectiuni neuronale. Cartea se numeste "Dieta Ketogenica- Solutia nutritionala in epilepsie si alte boli neuronale" si va fi lasanta joi, 11 Decembrie, la ora 17 in locatia din strada George Constantinescu nr. 3A- Complex Upground, Restaurant Cervo. Daca doriti sa participati gasiti detalii pe Pagina de Facebook a Evenimentului.

 

 

Noi avem copii sanatosi, insa este o pura intamplare, putea sa fie altfel. Veniti in sprijinul parintilor pe care viata I-a pus in alt loc, unul in care fiecare zi este o lupta pentru viata copiilor lor.

 

 

Advent Day 4- Licitatie pentru Andreea (ofer frumoase ghete US Polo)

Ziua a-4-a din Calendarul de bine o dedic Andreei- fetita a carei copilarie nu este inca libera!

 

Andreea, are aproape 6 ani si un diagnostic ce o obliga la o copilarie incorsetata: scolioza congenitala cu malformatie de coloana dorso-lombara; hemivertebra complet segmentata T12 dr.

 

Desi a fost la controale periodice, Andreea a fost diagosticata abia la varsta de 4 ani si jumatate si nu i s-a dat nici o sansa la o copilarie normala, fiindu-i recomandata o operatie dupa majorat.  O raza de speranta a venit din partea medicului Alexandru Thiery ce activeaza in cadrul Spitalului Monza. Recomandarea este: “Indicatie chirurgicala – hemivetrebrectomie pe cale post (Ruf – Harms). Datorita evolutiei nefavorabile al acestui tip de malformatie, cu deformarea severa a coloanei pe parcursul puseelor de crestere, indicatia chirurgicala este profilactica.“

 Andreea este colega de gradinita cu Maria Genei Cojocaru si toate detaliile despre conditia ei medicala le puteti citi pe blogul Cojocarilor.

 

 

 

 

Medicul Thiery este cel care se ocupa si de piciorusele Matildei si am toata increderea in el. De fapt a fost si primul medic care a confirmat problema ei si nu m-a considera o mama exagerata care vede lucruri nelalocul lor acolo unde nu sunt. Ce este si mai frumos despre el este ca el si intreaga echipa de chirurgi au renuntat la onorariu pentru ca aceasta interventie sa poata avea loc. Insa, dincolo de efortul tuturor, mama Andreei nu poate suporta singura costul de 17,200 de lei necesari pentru interventie. Are nevoie de ajutor financiar pentru ca fetita ei sa poata avea o copilarie normala si o viata fara dureri. Donatiile se pot face direct in contul RO70RNCB0075134950470001 – titular de cont Spiridon Florina (mama Andreei).

 

Iar fetele inimoase au pus in miscare si o licitatie online pe Facebook- sunt lucruri foarte faine acolo si poate va gasiti un cadou de Craciun- Licitam si impreuna descorsetam copilaria Andreei!

 

Am incarcat si eu primul produs donat in cadrul licitatiei, aceasta pereche de ghetute noi! Sunt foarte frumoase si practice, marca US Polo. Sunt numarul 39-40 si sunt potrivite mai repede pentru un picior ingust. Pretul lor de lista este 599 de lei, eu le-am cumparat cu 299 de lei.  Daca va plac intrati pe licitatie si faceti o oferta. Licitatia incepe de la 99 de lei.

 

 

Rabdarica si Mofturica salveaza Noaptea de Ajun

Duminica, 7 decembrie, Lumea lui MOMO si Momolino ne invita la premiera spectacolului de teatru pentu copii Rabdarica si Mofturica salveaza Noaptea de Ajun. Este un spectacol nascut din inima pentru suflet- cum spune Mira- cu umor de calitate, limbaj adecvat copiilor de toate varstele si distributie de exceptie. La finalul spectacolului va aparea si Mos Craciun impartind bunatati!

 

 

 

Biletul costa 25 de lei de persoana iar copiii sub 3 ani tinuti in brate de parinti au gratuitate. Durata spectacolului este de aproximativ 45 de minute- deci si pentru nerabdaricii ca Matilda :). Biletele sunt la vanzare pe http://www.iabilet.ro, iar incepand de vineri va puteti face rezervare si la lumealuimomo@gmail.com. Daca nu puteti ajunge in aceasta duminica e util de stiut ca spectacolul va fi reluat pe toata durata lunii decembrie pana la Craciun.

 

 

Spectacolul are loc la Clubul Taranului de la ora 12,30! Pentru mai multe detalii si informatii despre atelierele minunate tinute de Lumea lui MOMO intrati pe blog si pagina de Facebook.

 

 

 

Advent Day 3- Caramelo Za Cat

De cand ma stiu am iubit animalele. Si mi-am dorit mereu sa am animale. Si nu un soricel sau un papagal, mi-am dorit din astea cu interactiune directa. Insa mereu am primit clasicul raspuns: cand o sa fii la casa ta! Da, il stiti si voi. Nu se aplica numai la dorinta de a avea un animal. Se aplica in general. Si uite ca sunt la casa mea de vreo 10 ani si mereu am amanat momentul imprietenirii cu o necuvantatoare, mai ales ca de aproape 4 ani am avut mica fiinta cam la fel de "necuvantatoare". Nu mi s-a parut potrivit nici pentru ea si nici pentru viitorul companion sa le fac cunostinta inainte ca Matilda sa poata intelege relatia cu un animal. Sa il respecte si sa inteleaga ca nu este o jucarie. Apoi, Mati a crescut si am observat ca are aceasta retinere, cumva ciudata pentru mine, de a atinge animalele. Unde mergeam cu ea si se ivea ocazia sa interactioneze cu ele, se precipita si imi spunea sa le mangai eu. De caini ii e chiar frica din cauza incidentelor cu cei fara satapan care populeaza parcul nostru.

 

Asa ca anul trecut cam pe vremea asta am inceput negocierile cu ea. Ce animalut i-ar placea. De ce animalut crede ca am putea avea grija. Intai a vrut pesti. De fapt un peste portocaliu. Si am tot amanat si amanat cu mutatul si altele pana cand ea a crescut si a inceput sa devina sociabila si sa-si doreasca un partener de joaca. Si am ajuns noi la concluzia ca o pisicuta ar fi numai buna pentru noi. Am inceput cautarile pentru matzul portocaliu. De ce portocaliu numai ea stie! Poate pentru ca I-a luat cam un an sa poata sa spuna cuvantul asta corect si acum este foarte incantata ca poate :).

 

Nu mi-am dorit un pisic de "rasa". Am dorit sa imbinam aceasta dorinta a nostra de a avea un animalut cu a face ceva bun si pentru el. Am vrut sa adopatam o pisica fara satapan. Un pui care daca nu ar fi luat in grija de cineva nu ar fi avut prea multe sanse la viata. Cautarile au inceput acum vreo doua luni. Am intrat zilnic pe siteurile pentru adoptii pisici. Pe paginile de Facebook dedicate. Ba chiar ne-am indragostit de cateva ori. Insa nu a fost sa fie si adoptiile nu se finalizau. Dar, in ziua cand eram pe punctul de a spune ca adoptia nu-i de noi, imi spune o cunostinta ca o pisica a adus niste pisoi la ea in magazie. Si vine frigul si nu are cine sa-i ia. O rog sa le faca o fotografie. Imi trimite siii ce sa vezi? Unul era aproape portocaliu si super simpatic. Trei saptamani mai tarziu pisoiul devenea membru in familia noastra si primea numele de Caramelo- pentru ca are fix culoarea unei caramele si pentru ca Printesa Matilda din poveste avea un ponei Caramelo, deci pe cale de consecinta printesa noastra are un pisoi omonim. Caramelo a devenit in cele sase zile de cand il avem alintatul casei si tasteaza jumatate din ce scriu eu aici :)). Are un temperament minunat si tooooarce de cum te vede numai la ideea ca o sa-l mangai. Mananca, doarme, a nimerit litiera din prima si nu face tambalau noaptea. In rest face curse si drifturi pe gresia de pe hol.

 

 

 

 

Si ce este absolut minunat: Matilda a inceput sa interactioneze cu el si sa-l ia in brate!

 

 

 

Fratii lui Caramelo au avut si ei noroc si au fost luati de niste stapani iubitori, insa sunt atatia alti pisoi sau pisici mature care inca isi asteapta stapanul. Poate ca si voi v-ati dorit de cand erati copii sa aveti un suflet torcacios pe langa voi si poate vreti sa va faceti un cadou pufos. Dar inainte de a face acest pas ar trebui sa luati foarte serios in considerare urmatoarele- si poate si altele in plus-:

 

- o pisica traieste daca este sanatoasa si bine ingrijita pana la 15-20 de ani, deci este un angajament pe termen foarte lung!

- o pisica nu este o jucarie, nici pentru noi, nici pentru copii; este o fiinta cu drepturi si nevoi si trebuie tratata cu respect!

- o pisica nu ramane mereu pui, deci fiti siguri ca va place temperamentul specific lor si atunci cand devin adulte!

- o pisica nu poate fi lasata singura in casa pe durata concediilor si nu este recomandat nici sa o luati cu voi, deci fiti siguri ca aveti cu cine sa o lasati cand sunteti plecati!

- o pisica mananca de preferat hrana speciala, are nevoie de nisip special, are nevoie de alte accesorii, trebuie vaccinate si deparazitata, asigurati bugetul pentru asta!

- o pisica are nevoie de un mediu sigur pentru ea, unde riscul de accidente si moarte sa fie cat mai redus!

- daca aveti si alte animale;

- daca planuiti sa aveti un copil ce o sa faceti cu pisica, ce o sa simtiti fata de ea;

- daca plecati din tara ce faceti cu pisica;

- daca intentionati sa o sterilizati sau nu;

- daca cineva din familie este alergic la parul de pisica.

 

Stiu ca suna a interogatoriu si unde mai este fun-ul in asta, dar cand adopti un animalut iti iei un angajament serios si trebuie sa fie o decizie luata cu 100% siguranta ca este decizia cea buna. Ca nu este doar un capriciu sau un impuls. Ca sunt dragute si simpatice si  adoptiile sunt in trend. Animalul va depinde pentru tot restul vietii de noi, va avea nevoie de hrana, ingrijire si afectiune. Cam ca un om asa :).  Si teoria fiind terminata va las mai jos cateva sugestii :).

 

www.adoptiipisici.ro

https://www.facebook.com/pisici

https://www.facebook.com/thecatroom

https://www.facebook.com/pages/Casa-cu-pisici/451287998326090

https://www.facebook.com/pisicipentruadoptiebucuresti

 

In fiecare dintre linkurile de mai sus gasiti si varianta donatiilor pentru ca cei care isi dedica timpul si energia pentru salvarea pisicilor de pe strada sa aiba si resursele materiale sa o faca.

 

Deci ziua trei din Calendarul nostru am dedicat-o prietenilor blanosi si torcaciosi!

 

 

P.S. Unde mai pui ca tine si cald la picioare :)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Advent Day 2- Mosi si Moase cocoloase

Repede, repede cu ziua No2 ca suntem in urma!

 

 

 

 

Pentru a doua zi de Calendar de fapte bune vreau sa va prezint aceasta comunitate inimoasa organizata pe Facebook- Mosi si Moase.  Ce isi propun ei pentru anul acesta? Doresc sa poata oferi sarbatori putin mai vesele celor "850 de prichindei care i-au scris lui Moş Crăciun. Copii găsiţi pe străzi, copii abandonaţi la naştere sau pe care părinţii fără posibilităţi financiare îi lasă în timpul zilei în centrele din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) sector 2. ".

 

Da, ati vazut bine: 850 de copii! Pana acum ne-am adunat 28 de Mosi in numai cateva zile, insa pana la 850 drumul e lung. Eu va rog sa va alaturati grupului si sa alegeti o scrisorica adresata Mosului. Puteti face asta pana pe 15 decembrie ca, apoi, pe 19 decembrie sa ne ducem cu pachetele frumos ambalate sa le predam la Centru. Mosii si Moasele puteti fi chiar voi!

 

 

 

Veniti Mosi sau Moasa cocoloasa alaturi de noi?

 

Nu uitati sa raspanditi vestea, poate aveti prieteni dornici sa faca o bucurie!

 

Daca va e greu cu timpul sau nu sunteti din Bucuresti, dar ne cunoastem fie si virtual, ma ofer sa fac eu acest commission pentru voi! Imi trimiteti banii, cumpar jucaria, va confirm prin bon/chitanta si duc jucaria cu fundita rosie mai departe! Sau il comandati online platind tot asa si folositi adresa mea, solutii gasim, Mosi sa fim!

 

Advent Day 1- How it's made

Si, cum promiteam ieri, m-am pus pe treaba! Si ce treaba! Am realizat Calendarul de fapte bune din ideea propusa in articolul anterior si, daca tot a iesit atat de dragut, am zis sa impartasesc cu voi si manufacturarea lui. Nu necesita cine stie ce abilitati in arts&crafts, dar aveti nevoie de ceva rabdare si concentrare.

 

 

Necesar: - o imprimanta- preferabil sa apelati la ceva centru sau prieteni dotati in ale printarii, minunat ar fi sa aiba o imprimanta A3 color care sa primeasca si hartie cu densitate mai mare sau carton subtire;

              - aproximativ 30 de coli A4 sau A3 cu densitate ridicata- printul are 28 de pagini dar este bine sa aveti si in plus pentru micile ajutoare care or sa aiba grija sa va lase fara materialul de lucru;

              - foarfece pentru hartie;

              - lipici;

              - putintica rabdare si vreo cateva ore bune la dispozitie;

 

Pentru ca eu doresc sa pun in cutiute mici ravase din hartie am printat fisele de lucru in format A4. Rezulta astfel cutiute cu latura de 6 centimetri. Nu sunt suficient de mari pentru a pune jucarii, poate mici jucarioare gen surprise Kinder- pentru cei care doresc sa il foloseasca in sensul classic- dar destul de mari sa puteti pune bombonele, globulete, mesaje, flori, mici ravase cu povesti sau colinde. Daca doriti ca in cutiile rezultate sa puteti pune jucarii mai mari sau alte obiecte mergeti pe un print A3, aveti grija ca hartia sa aiba tinuta sau sa fie un carton mai subtire. Daca nu dispuneti de imprimata acasa, verificati dupa printare daca aveti toate cele 28 de pagini (asa cum eu nu am facut) si poate alegeti sa printati cateva in plus pentru a tine si copiii ocupati. Daca sunt destul de mari incat sa va ajute cu atat mai frumos.

 

 

 

 

Decupati cu atentie pe liniile indicate. Pe cat mai mare precizia, pe atat or sa arate mai frumos si imaginea finala se va imbina mai bine.

 

 

 

Indoiti pe liniile punctate toate laturile si zonele de imbinare ale cutiutelor. Indoiti bine pentru a le putea lipi mai usor la pasul urmator.

 

 

 

 

Marginile de imbinare sunt marcate cu Glue si No Glue, evident lipim maginile folosind lipici pe laturile marcate Glue. Preferabil un lipici lichid pentru hartie. Merge mai repede decat unul solid. Potriviti intai marginile in ordinea logica a formarii cutiei- faceti intai o proba fara lipici- pentru a va scuti de nervi si lipici pe degete.

 

Fiecare cutiuta necesita aproximativ 10 minute pentru a fi realizata. Deci daca aveti ajutoare nu ezitati sa le puneti pe linia de productie :). Si eu am avut un ajutor de baza, NOT!

 

 

 

 

Lasati cutiutele sa se usuce inainte de a le umple si a le inchide capacul. Puteti folosi o picatura de lipici pentru a lipi usor si capacul. Puteti pune in interior si fasii de hartie creponata pentru a creste "suspansul" cautarii in cutie. Dupa golire este bine sa le umpleti cu hartie pentru a oferi stabilitate constructiei. Ce este foarte frumos in legatura cu acest print este faptul ca are imaginea prezenta pe ambele parti asa ca dupa ce ziua a trecut le puteti intoarce invers si imaginea baradului se pastreaza.

 

 

Bradutul nostru arata cam asa:

 





 

Spor la lucru!

 

Ne revedem in Advent Day 2 cu prima fapta buna!

Calendar de fapte bune

N-as fi vrut sa treaca ziua de ieri fara sa apuc sa scriu despre ea. Cu toate ca stiam ca si astazi emotia va fi la fel de puternica. Poate chiar mai puternica dupa ce oboseala si amorteala aveau sa se duca. Dar vroiam sa fie in ziua in care am vazut iar oameni plangand coplesiti de emotie. Oameni care isi pun tot sufletul in joc si tremura din prima pana in ultima clipa de teama ca nu cumva sa nu iasa totul minunat pentru oamenii pe care doresc sa-i ajute. Oameni care stiu sa ofere chiar si atunci cand la ei nu este prea plin. Si nu ma refer la bani, obiecte, lucruri materiale. Ci la a da suflet. Pentru ca a face ceva pentru altii, a daruit si altora din tine, la asta se refera: la suflet! Asta e greu! Dar tot asta este la fel de frumos! Insa cand ma asterneam mai frumos la scris, o frunte fierbinte s-a lipit de bratul meu. Matilda ardea si toate gandurile mele trebuiau sa mai astepte o zi.

 

 Ieri, la "strigarea" Luminitei, ne-am adunat intr-o gasca inimoasa si am gatit sub indrumarea lui "boss" Copolovici 130 de meniuri pentru batranii si tinerii cu nevoi speciale cazati in trei dintre Centrele Sociale ale Sectorului 6. Gazda a fost Centrul Floare Rosie. Ii spun gazda pentru ca asa m-am simtit acolo, ca un musafir drag. Oamenii ne-au primit, ne-au pus bucataria si rabdarea lor la dispozitiei, ne-au zambit si imbratisat ca si cum am fi fost intr-o familie. Lidl a pus la bataie alimentele, noi mainile mai mult sau mai putin dibace si mult suflet. Si suflet am primit inapoi. A fost o experienta grea si frumoasa in acelasi timp. Am privit in ochii batranilor cautand acolo dragostea pe care bunica o avea pentru noi. Am privit cu teama viitorului dar si cu speranta ca o sa ajungem intr-o zi bunici. Am primit totul cu acceptare si impacare. O impacare de care in mod egoist aveam nevoie.

M-am dus acolo hotarata sa ma "ascund" in bucatarie. Sa ajut cu ce pot, dar sa stau departe. Pentru ca simteam ca acum nu am destul ca sa am si de dat. Ca n-as sti ce sa le spun ca sa le fie mai usor. Ca n-as avea de unde sa le dau si lor cand simt ca n-am nici pentru mine. Insa am gresit. Asa cum am gresit si atunci cand am decis sa nu ma mai implic. Cand am simtit ca incep sa ma golesc de sentimente in fata suferintei. Ca sunt prea salba sa strang maini care tremura cu multumire, ca sunt prea sensibila sa vad lacrimi de copii cand se bucura pentru o jucarie veche. Cand am crezut ca nu este corect fata de copilul meu atunci cand veneam acasa plangand pentru durerea altora. Am gresit. Aveam de unde da. Pentru ca sufletul creste cand dai, nu se face mai mic. Am gresit. Sa fii sensibil si delicat in suflet e un castig, nu o problema. Si am gresit cand mi-am ferit lacrimile in fata copilului meu. Si Matilda ar trebui sa vada mai mult din lumea ce ne inconjoara, nu numai balonul nostru roz.

Ieri mi-am recastigat o parte din mine. Una fara de care m-am simtit un om amortit. Pentru ca era unul dintre cele 3-4 lucruri care ma fac sa fiu EU. M-am nascut un om cu dorinta de a ajuta. Imi vine in mod natural si nu stiu cum e sa spui "nu" cand cineva are nevoie de un lucru care sta si in puterea mea. Nu stiu cum e sa treci pe langa o situatie in care as putea schimba ceva in bine, unde as putea face ceva. Fie ca e vorba despre o hartie pe care o ridic de pe jos, fie ca imi pun tot timpul si energia in a implini un proiect mai mare. Eu sunt copilul care trecea melcii strada si nu vad de ce as schimba asta... Pentru ca sufletul cand dai din el creste si mai mult la loc!


Asa ca mi-am propus sa am o luna plina. Plina de bine! Si pentru ca este o "moda" a Calendarului cu daruri, eu vreau un altfel de calendar de Advent. Unul cu fapte bune. In fiecare zi un lucru bun facut din suflet. Fie o donatie acolo unde este nevoie. Fie o masa calda pentru un batran. Fie o jucarie pentru un copil. Fie o hainuta. Orice. Dar sa fie un dar din suflet. Poate fi si o vorba buna acolo unde este nevoie de ea. Mi-am propus 25 de zile de bine cu mine. De bine cu ceilalti. Puteti incerca si voi! O sa va impartasesc in fiecare zi de aici pana la Craciun locurile si lucrurile de facut bine. Poate va simtiti apropiati de unul dintre ele. Ori poate ca uneori ne este mai usor in toata zapaceala asta in care traim sa ne indrume cineva. Asa ca va rog si pe voi sa-mi trimiteti ideile voastre sau actiunile pe care le intalniti in aceasta perioada. Multumiri!

Calendarul nostru va arata cam asa, iar ideea o gasiti aici (gasiti fisele pentru printat si realizat cutiutele) - Multumim Monica pentru sugestie!

 

 Multumiri si fetelor dragi alaturi de care mi s-a intamplat prima fapta buna: Luminita, Laura, Mihaela, Mara, Ana, Gabriela, Monica, Mihaela, Veronica, Ana Maria.

Despre viata, despre timp, despre ei

Stau noaptea in pat si o ascult. E in cealalta camera. Inca nu m-am obisnuit cu schimbarile acestea "locative", dar incerc sa nu ma mai ridic din pat si sa ma duc sa o verific. Dar de dormit tot nu dorm. Stau si ascult. Respira. E liniste. Si daca inchid ochii si ascult atenta... parca o aud cum creste. Creste... Au trecut trei ani, sapte luni si zece zile. O adu cum creste si-mi amintesc... Imi amintesc ca asa cum ea creste, atat de pe negandite, tot atat de repede si eu ma indrept catre.... Si eu, si ai mei. Parca mai ales ei. Pentru ca eu sunt undeva la o teoretica jumatate. Ei sunt... ei sunt la un practic sfarsit. Asa cum anii ei sunt inca multi, multi de crescut, pe atat sunt ai lor de putini. Si apoi n-or sa mai fie. Si ma scutur de gand...

 

Insa, paradoxal, de cand am adus pe lume aceasta noua viata, am devenit constienta de cum zboara timpul. Uneori il simt cum trece atat de repede ca doare. De cat de repede cresc ei. De cat de repede ne ducem noi. De cat de putin timp mai am alaturi de parintii mei. De cat de norocoasa sunt ca-I mai am. Ca le pot auzi vocea. Vedea zambetul. Asculta sfatul. De cat de norocoasa este fetita mea ca inca ii mai avem langa noi, ca are bunici. Ca a simtit aceasta dragoste. Ca am avut amandoua norocul sa o avem pe "mamaie" care sa ne iubeasca cu intensitatea unei mame, dar cu blandetea de care numai un bunic este capabil. Ca l-a avut si il are pe tataie- cel mai iubitor-cu-lacrimi-in-ochi de fetite tata si bunic. Tata si-a dorit foarte mult o fiica, insa simt ca abia prin ea se simte cu adevarat fericit.

 Suntem putini, foarte putini in familia noastra. Iar parintii mei au ramas cu atat mai pretiosi. Ei sunt batranii familiei acum... Mi-a fost foarte greu sa accept asta. Mi-a fost foarte greu sa-i las sa imbatraneasca, sa-i las sa fie batrani. Am refuzat si m-am luptat cu ei. M-am revoltat cand am vazut semnele ca nu mai sunt cei de acum 35 de ani, cei care erau cand m-au facut si cum erau "obligati" sa ramana. I-am certat, poate chiar jignit. I-am acuzat ca nu fac nimic, ca nu se pot lasa prada batranetii. Am gresit. Asta este drumul. Timpul. Viata. Ei sunt batranii familiei acum. Suntem norocosi sa-i avem!

Pe 30 noiembrie am onoarea sa fac parte dintr-un grup de oameni  care isi doresc sa ofere o zi frumoasa batranilor din Complexul Social Floare Rosie  sectorul 6. Luminita a gandit si pornit aceste frumos proiect si a atras langa ea oameni generosi si o foarte utila sponsorizare din partea Lidl. Tot parte din aceasta surpiza- adica un pranz gatit special pentru cei 130 de batrani aflati in centru- este si echipa Taste Learners condusa de Copolovici- responsabili principali cu gateala :). Trupa de teatru Improvisneyland isi va aduce aportul alturi de "prestatorul de servicii culturale catre populatie"- cum ii place sa-si spuna- violonistul Iustin Galea.

 

Pentru ca mereu fondurile nu sunt suficiente sau pentru ca mereu nevoile sunt mari, ne-am propus sa facem si o stranger de fonduri pentru batranii din centru- multi dintre ei singuri pe lume, parasiti, bolnavi. Daca doriti sa participati o puteti face in doua moduri: donand direct in contul gestionat de Fundatia Comunitara Bucuresti present in banner-ul de mai jos:

sau puteti participa in cadrul licitatiei Talcioc Urban, deschisa ieri, accesand linkul: https://www.facebook.com/events/904065149611125/

Am inceput sa urc si eu produsele pe care doresc sa le donez cu aceasta ocazie iar primul este o rochita speciala. Produsul este nou si cred ca isi asteapta petrecere unde va fi purtat! Mai multe detalii si imagini gasiti pe pagina licitatiei!

Rochie Traffic People comandata in UK prin Asos marime XL (14-16 UK) ceea ce ar insemna un 42-44 in marimi europene. Dimensiune bust 95-105 cm, talie 78-83 cm.

 

Rochita este diafana, fluida, usoara si cu un efect wow! Talia este usor inalta deci ar avantaja si pe cineva cu ceva forme de ascuns. Nu are bretele dar croiul ii asigura stabilitate- nu va aluneca de pe sani .

 

Lungimea este pana sub gamba pentru o persoana cu o inaltime peste 1,65. Parerea mea este ca se potriveste... mult mai bine pe o silueta inalta. Cine doreste un plus de efect ii poate pune o crinoline/jupa de tull. Se inchide cu fermoar lateral si capsa de siguranta.

Back from The Black Hole

Nu stiu daca ati trait sentimentul de viata paralela, de viata care nu va mai apartine si traiti ca un simplu chirias al vietii in care respirati. Ca tot ce se intampla in jurul vostru este ca o piesa de teatru, in regia altuia, si tot ce poti sa faci este sa fii spectator sau sa incerci macar sa mergi si tu cu piesa. Lipsa de control, lipsa de decize, jocul altora nu al tau. O stare din care nu poti iesi, care te duce cu ea si care nu te lasa sa respiri. O neputinta care iti ajunge pana in maduva oaselor si care te face sa nu mai vrei sa decizi nimic, sa mai faci ceva, sa nimic. In urma cu mai bine de o luna m-am surprins in starea asta. De viata straina, de om strain de mine, de spectator. Atat de mult m-am luptat si atat de rau am oboist incat m-am desprins, am plutit. Am trait pentru Ea si nimic mai mult. O persoana straina de mine si de vointa mea. Apoi am simtit ca incep sa ma pierd si de Ea, iar asta a fost momentul in care m-am trezit. Ea avea nevoie sa o apar si era timpul sa ma intorc la noi.

Totul incepuse acum vreo sase luni si cu timpul pusese stapanire pe fiecare coltisor. Pe nesimtite, incet, fara sa-mi dau seama. Treptat motorul meu interior se racea, si vointa sa-l repornesc disparea. Am cedat teren, si cedat, si cedat pana cand pentru mine nu mai ramasese nicio farama pe care sa stau. M-am inchis. M-am adormit. O oboseala incredibila. O lipsa de energie cum nu am mai simtit. Un efort teribil de a functiona in fiecare zi. O copleseala de mult prea mult. De mult prea greu. Am preferat sa nu mai simt si sa nu mai lupt. Sa las totul sa curga, sa faca altii, eu sa execut. A fost o lupta sa ies de acolo, sa ma intorc din universul paralel in care ma exilasem. A trebuit sa ies, sa revin.

Totul a inceput cu plecarea ei. A persoanei pe care fara sa vreau o investisem cu o mare putere asupra vietii noastre. Plecarea bonei. Am realizat abia mai tarziu cat de mult ajunsesem sa depindem de acest strain. Un om pe care-l plateam sa fie parte din familia noastra. Un om care substituia lipsa celuilalt om care ar fi trebuit sa fie acolo. Sau, de fapt, lipsa mea. Lipsa mea pentru ca eu trebuia sa fiu si celalalt om. Un om strain caruia i-am dat puterea sa ne bulverseze complet prin simpla plecare. Plecare intr-un moment foarte prost, sau orice moment ar fi fost la fel de prost. Insa atunci nu aveam plan de acoperire. Aveam unul, dar pentru mult mai tarziu. Si, asa, de pe o zi pe alta echilibrul nostru s-a dus, complet. Si a trebuit sa dansam mai departe pe sarma subtire fara sa avem timp sa ne revenim din ameteala. Iar eu am cazut.

Pentru prima data in cei 3 ani de parinte singur, ba chiar in cei 4 ani de cand copilul acesta fusese conceput, a fost peste puterile mele de om. Viata asta a fost prea mult. Si am trecut prin mult greu, insa niciodata n-a fost mai multa decat as fi putut duce. Mi-am asumat tot, am dus tot, am invins tot. N-am fost niciodata o neputincioasa si nici nu credeam sa devin. Pana cand m-am lasat invinsa. M-am lasat coplesita si am insistat intr-o alegere pe care o vedeam de neschimbat. Nu ma mai vedeam sa o iau de la capat, nu mai puteam sa o vad iar suferind atat, nu mai puteam sa o supun iar la atata chin.

Si nu vorbesc despre nu stiu ce boli apocaliptice, despre nu stiu ce catastrofe. Ci vorbesc despre gradinita. Pe mine m-a infrant gradinita! Suferinta copilului meu in adaptarea in acea gradinita pe care eu am ales-o. Transformarea prin care trecea. Pierderea veseliei, a bucuriei din ochii ei minunati. Cearcanele care-i cresteau de la o zi la alta. Parul pe care-l adunam de prin casa si-l vedeam tot mai rar pe capul ei. Prostia in care am insistat ca-i va fi totusi bine acolo, ca mai avem nevoie de timp. Prostia in care m-am lasat convinsa ca de fapt copilul este problema, nu gradinita care o anula pe zi ce trecea. Prostia in a recunoaste ca am gresit si ca orice moment este cel mai bun sa spunem stop. Prostia in a crede ca daca insist ceva se va schimba si ca se vor lua masurile ca acea persoana gresita va fi inlaturata de acolo. Caci, da, nu copilul era problema, nu era ea, iar asta as fi trebuit sa stiu din prima clipa cand a inceput sa fie speriata, sa se fereasca, sa planga, sa faca pipi pe ea, sa suga degetul, sa nu mai doarma si sa nu mai manance. Toate astea nu se intamplau pentru ca era ea un copil neadaptat. Pentru ca nu era ea un copil bun. Toate se intampalu pentru ca mediul era cel gresit. Iar eu nu am vrut sa accept asta. Nu am acceptat pentru ca eram prea obosita sa o mai luam de la capat. Sa mai caut iar, sa mai stau iar, sa mai vad o adaptare, sa mai aud copii plangand, sa mai vad copii suferind.

A fost nevoie sa vad cu ochii mei cum educatoarea imi pedepsea copilul. Sa vad cum o smucea. Cum o trantea pe scaun. Cum o frustra si stresa permanent. Cum o scotea pe hol sa planga. Sa vad cum atunci cand a fost confruntata nu i-a tresarit un muschi pe fata, ba chiar sa spuna extrem de senina ca ea nu a facut si nu mi-a spus niciodata lucrurile aduse in discutie. Am avut nevoie de trei discutii cu conducerea acelei gradinite ca sa iau decizia. Mult prea tarziu, dar totusi la timp. Am ales cu sufletul greu sa imi retrag copilul dintr-o gradinita care in teorie parea perfecta. O gradinita care avea atat de multe lucruri bune incat refuzai sa le vezi pe cele rele. Dintr-o gradinita asupra careia se mai lamurisera si altii si imi spusesera cu mare tristete sa nu-mi duc copilul acolo. Dintr-o gradinita unde au ramas multi copii dragi noua de care Matilda inca vorbeste zilnic. A trebuit sa accept ca am ales foarte prost pentru ea. Ca cea mai mare greseala a fost sa inscriu copilul intr-o gradinita fara sa stiu cine va fi omul care se va ocupa de copilul meu. Nu o sa mi-o iert niciodata. Am supus-o pe Matilda unui greu pe care nu pot sa mi-l iert!

Aceasta alergere proasta m-a costat parte din sufletul meu. A trebuit sa ma anulez pe mine ca sa nu mai vad suferinta evidenta prin care Matilda trecea. M-am lasat convinsa ca pur si simplu are ea un inceput mai greu, o adaptare mai grea, ca e ea obisnuita cu relatii mult mai blande si mai negociate. Ca eu am gresit crescand un copil obisnuit sa aiba o parere si ca acea parere sa fie respectata. Ca am gresit crescand un copil liber si capabil sa aiba propriile "chefuri" si nevoi. Ca am gresit in tot ce am facut eu ca parinte. Aceasta alegere gresita m-a costat prima despartire prelungita de Matilda in acesti 3 ani jumate. A trebuit sa o duc la bunici la tara pentru doua saptamani. Nu am avut alta solutie. Am luat decizia sa o scot complet din mediu, sa se detaseze. Sa o ajut sa isi revina din isteria in care intrase. Din plansul necontrolat, din crizele teribile pe care le facea atunci cand gresea si cel mai mic lucru. A fost nevoie sa planga sufocat 30 de minute pentru ca nu se asezase "corect" la masa pentu a-mi spune ca destul e destul si gata. A fost, de altfel, si ultima zi de gradinita de cosmar. Am linistit-o, am luat-o in barate si am vorbit cu ea asa cum uitasem sa fac in ultimele luni. Si am ascultat-o pentru prima data cu adevarat. Iar m-a rugat si mi-a spus ca nu mai vrea acolo. Am asigurat-o ca nu o sa mai mearga. M-a luat in brate si mi-a spus ca ma iubeste! Pentru prima data in toata viata ei a spus asta simtind asta ca un om mare! Se intampla acum sapte saptamani si inca mi se strange stomacul de greul care i-a fost.

Maine se fac patru saptamani de cand este la noua gradinita. Gradinita unde adaptarea a durat… trei minute! Nu trei saptamani cu mine prezenta cat a durat dincolo. Nu a trebuit sa fac de garda pe holul gradinitei, sa o incurajez, sa nimic. Pur si simplu am mers, a intrat in sala si atat. Ne pregatisem pentru alte saptamani de cosmar, pentru plans si lupte. Dar n-a fost nevoie de nimic din toate astea. In prima zi a stat cateva ore, in a doua jumatate de zi iar din a treia a stat la program intreg de opt ore. Dupa prima zi ne-a spus in soapta si cu teama: "Mami, aici avem voie sa cantam!" "Mamaie, aici avem voie sa dansam!". Da, i-a fost greu cu noii oameni, cu noii copii, cu noile reguli. Dar a avut parte de intelegere, atentie, dragoste, blandete. Au reusit chiar sa o linisteasca si sa o ajute sa doarma la pranz. De o luna nu mai dormea la pranz pentru ca, nu se stie cum, la fosta gradinita a fost despartita de jucaria ei de somn. Ei afirma ca ea nu ar mai fi vrut-o, eu nu o sa cred asta in vecii vecilor. Chiar in clipa aceasta isi are jucaria si doarme cu ea. Pentru ca jucaria aceea este propteaua si companionul ei de cand s-a nascut. Nu ar fi renuntat la ea fara sa fie fortata, plangea noaptea si o cauta de teama ca i-a fost luata. Acum copilul doarme- mai greu, dar doarme-, mananca, se joaca, invata, evolueaza, isi face prieteni. Copilului ii este bine! Iar eu simt ca respir pentru prima data in sapte luni!

In tot timpul asta n-am putut sa scriu. Orice subiect, orice idée as fi avut era coplesita de toate grijile si gandurile legate de gradinita. De tot ce se intampla acolo, de tot ce as fi vrut sa scriu legat de asta si nu scriam tot sperand ca se va termina si lucrurile se vor schimba in bine. M-am blocat, m-am inchis. Am cenzurat tot ce simteam si orice impuls de a publica Jurnalul de gradinita. Atat de mult am strans din dinti si am plecat capul incat am ajuns sa nu mai traiesc viu. Inca nu-mi gasesc toate vorbele, inca nu ma simt in firea mea, inca astept sa "cada si celalalt pantof", inca numi vine sa zic "hop". Insa avem déjà o saptamana in care dimineata nu a mai spus ca nu vrea sa mearga, in care a inceput iar sa se imbrace singura, in care am plecat razand din casa. Dupa atatea luni de plans si groaza, de lupte pentru a o imbraca, de chin… inca nu-mi vine sa cred ca mi-am recuperat copilul, ca vine iar sa o tin in brate, ca rade si se joaca. O sa revin cu multe dintre gandurile adunate in acest timp. Poate ca experienta noastra ar putea ajuta pe cineva in a lua decizia mai repede, in a nu mai astepta, asa cum am facut eu, sa pice o minune din cer.

N-am avut primavara, n-am avut vara, n-am avut toamna! Dar imi doresc sa avem o iarna cum n-a mai fost! Cea mai frumoasa iarna in care sa ne regasim sufletele! Cel mai frumos Craciun dintre Craciunuri! Sa facem lucruri minunate pentru noi si pentru ceilalti!

Aceste luni...

... se rezuma la atat:

Ea: - Te iubeeeesc!
Eu: - Si eu te iubesc!
Ea:- Eu te iubesc mai muuuult!
Eu: - Baaa euuuuu!
Ea:- Baaa euuuu! Cel mai mult!
Eu: - Si tu pe mine, si eu pe tine!
Ea: - Daaaaa!


Ea a avut cea mai mare nevoie de mine. Eu am avut cea mai mare implinire sa fiu acolo pentru ea. Dar suntem bine, ne intoarcem. Ne intoarcem catre lume. Bine v-am regasit!

Cine tipa mai tare?

Cu siguranta, fara dubii, fara ezitare: Matilda! Fi-mea tipa ca sa se distreze, ii place sa chiuie cat o tin plamanii, si o tin. E o joaca si o relaxare pentru ea. Iar eu o las sa tipe, ba chiar atunci cand mediul permite tipam amandoua. Si tipam pana nu mai avem nimic de tipat. Nu una la alta, ci impreuna. E therapeutic. Asta e tipatul de joaca, eventual cand spune ca a vazut si o fantoma si hai sa tipam si sa fugim. Episiodul asta s-a intamplat si la gradinita, evident ca mi s-a reclamat. I-am zis educatoarei ca nu stiu nimic despre asta, ca noi acasa nu avem fantome. Nu s-a prins de gluma, s-a prins in schimb un tatic de era prin zona si nu se mai oprea din ras. Eh, Matilda mai tipa si ca protest in fata celor care folosesc un ton gresit fata de ea. Nici din asta nu avem acasa. Dar asta este alta poveste.

 

Povestea de astazi este cu distractie. Povestea azi, distractia maine. Si se intampla la cortul Boomerang Tv din fata Parlamentului (Casa Poporului). Multe concursuri- printre care si cel de tipaaaaaaat. Acțiunea face parte din Bucharest International Marathon 2014, aflat la a șaptea ediție. Aveti aici mai multe detalii despre inscrierea copiilor in Kids Race.

 

Ne vom întâlni cu personajele preferate de la Boomerang TV: Tom și Jerry, Ștefania și Sportacus, Scooby Doo. Copiii își vor depăși limitele într-o întrecere prietenoasă. Desigur, nu competiția este pe primul loc, ci distracția. Activitățile vor fi împărțite pe grupe de vârste și se adresează copiilor până în 12 ani:

Face-painting

Abțibilduri cu personajele preferate

Postere de colorat cu Lazy Town

Puzzle cu cuburi

Salvează peștișorul de aur din gura lui Tom

Hoola-hoop cu Ștefania

Țipă cât de tare poți să sperii fantomele care îl urmăresc pe Scooby Doo. Intensitatea țipetelor va fi analizată cu ajutorul unui măsurător de decibeli.

Fură cașcavalul de sub nasul lui Tom.

Măști și costume de fantomă pentru jocul Tremură ca Scooby Doo

Și multe alte activități și surprize care să ne dea un boost de energie la început de octombrie.

Te aștepăm cu drag, sâmbătă, 4 octombrie, ora 10.00, la cortul Boomerang din fața Casei Poporului.

 Important! Pentru a inscrie copii la marathon aveti nevoie de:

 

- acordul scris al parintelui/tutorelui;

 

- adeverinta medicala- ca este apt pentru efort;

 

- copie certificat de nastere (doar pentru a o consulta, nu este pastrata de catre organizatori)

 

Harta Maratonului:

 

 

 

Multumim White PR si Mamica Urbana pentru invitatie!